Acea pensulă care ne poate salva de prăpastie

În timp ce picta în Catedrala "Sfântul Paul" din Londra, pictorul James Thornhill, la un moment dat, a fost cuprins de atât entuziasm faţă de o frescă a sa încât, mergând în spate pentru a o vedea mai bine, nu-şi dădea seama că urma să se prăbuşească în gol de pe schelă. Un asistent, îngrozit, a înţeles că un strigăt de chemare doar va accelera dezastrul. Fără se să gândească de două ori, a înmuiat o pensulă în vopsea şi a aruncat-o în mijlocul frescei. Maestrul, năucit, a făcut un pas înainte. Opera sa era compromisă, însă el era salvat.

 

M-am inspirat din acest episod pentru a spune că uneori aşa face Dumnezeu cu noi. Răscoleşte proiectele noastre şi liniştea noastră, pentru a ne salva de prăpastia pe care n-o vedem. Nu înseamnă că Dumnezeu, cu coronavirusul, a aruncat pensula pe fresca civilizaţiei noastre tehnologice orgolioase. Dumnezeu este aliatul nostru, nu al virusului! "Fiind suprem de bun - a scris Sfântul Augustin - Dumnezeu n-ar permite niciodată ca să existe vreun rău în lucrările sale, dacă n-ar fi suficient de puternic şi bun, încât să scoată binele chiar din rău". (Card. R. Cantalamessa)

Să mestecăm continuu Cuvântul Domnului

Spuse Avva Macarie: În copilăria mea, în casa tatălui meu, vedeam că atât femeile în vârstă cât și cele tinere aveau totdeauna gumă în gură, pe care o mestecau continuu, pentru a îndulci saliva și a elimina mirosul urât; mai mult încă, spuneau că mestecând guma, aceasta reîmprospăta ficatul și toate organele interne. 

Dacă acest lucru pământesc conferă dulceață celor care o țin în gură și o mestecă, cu cât mai mult poate face hrana vieții, izvorul mântuirii, dulceața tuturor dulceților, adică Cuvântul lui Dumnezeu și numele lui Isus Cristos. Când aud Numele lui glorios și binecuvântat de pe buzele noastre, demonii dispar ca fumul. Dacă rămânem tari în acest Nume binecuvântat, dacă mestecăm continuu Cuvântul său, acesta ne revelează profunzimile inimii și lucrurile cerești pregătite pentru fiecare dintre noi din veșnicie.  

Slujitori totdeauna, sclavi niciodată

Un evreu a salvat viața faraonului, care era să fie mușcat de un șarpe veninos. Ca mulțumire, faraonul i-a cerut evreului să își exprime o dorință, iar el era dispus să i-o împlinească. În loc să ceară libertatea pentru sine și pentru rudele sale, sau să ceară bunuri materiale, evreul făcu o cerere de neînțeles pentru faraon: ceru ca toți tinerii evrei să aibă în fiecare zi două ore libere pentru a putea să se roage, să studieze și să se distreze.

Morala: Un popor care își înalță privirea spre Domnul - spuse tinerilor - nu va fi niciodată un popor de sclavi, deoarece poate fi făcut sclav trupul, niciodată sufletul!