Quintus Septimius Florens (cca 160-220), cunoscut drept Tertulian din Cartagina, este unul dintre primii autori de literatură creştină în limba latină. De profesie avocat, s-a remarcat prin texte apologetice şi polemice, apărând creştinismul în faţa provocărilor eretice şi păgâne. De la Tertulian ni se păstrează cel mai vechi tratat despre Botez, constând în instrucţiuni date celor ce se pregăteau de botez sau celor nou-botezaţi, presărat adeseori cu accente antieretice.
Ritualuri necreştine
Tertulian aminteşte o serie de ritualuri păgâne ce implică folosirea apei, subliniind că apele acestora sunt "sterpe" (De Baptismo, 5, 1), în timp ce Duhul lui Dumnezeu Se pogoară şi rămâne deasupra apei Botezului creştin, iar îngerii comunică puterea Sa (Everett Ferguson, Baptism in the Early Church, p. 336).
Mai departe, Tertulian tratează ceremonialul iudaic de spălare zilnică în aceeaşi cheie creştină: "Primim baia Botezului o singură dată şi o singură dată păcatele noastre sunt spălate, pentru că păcatele nu ar trebui să fie săvârşite o a doua oară. Iudeii israeliţi, în schimb, se spală în fiecare zi, pentru că în fiecare zi sunt pângăriţi. ş...ţ Fericită este acea apă care curăţă o dată pentru totdeauna, care nu este doar o jucărie pentru amuzamentul păcătoşilor şi nu este viciată prin folosirea repetată asupra murdăriei, nici ca un defileu al celor pe care îi curăţă" (De Baptismo, 15, 14-20).
Sfinţii Apostoli şi Botezul
Tertulian a tratat şi problema primirii Botezului de către cei Doisprezece Apostoli ai Mântuitorului, neamintită în nici un text scripturistic. În epocă se năştea o prejudecată: dacă Botezul este necesar pentru mântuire (Ioan 3, 5), iar Apostolii nu l-au primit, fie mântuirea Apostolilor era pusă la îndoială, fie taina era invalidă? (De Baptismo 12, 1-2). Autorul ia în considerare mai multe ipoteze. Apostolii, unii dintre ei ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul, puteau fi primitori ai botezului acestuia. Alţii spuneau că Apostolii au fost botezaţi în timpul minunii săvârşite de Mântuitorul, când "furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri" (Matei 8, 24), iar Petru a primit botezul când, "coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus, dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!" (Matei 14, 29-30). Acestora, Tertulian le răspunde: "Una este, gândesc, să fii stropit, sau să fii izbit de violenţa mării, şi cu totul altceva să fii botezat după regula credinţei" (De Baptismo 12, 6). De asemenea, respinge orice aluzie cu privire la situaţia Apostolilor în raport cu Botezul şi mântuirea: "Chemarea lor de către Domnul a înlocuit necesitatea botezării, iar Domnul poate ierta păcatele cuiva fără Botez şMatei 9: 2, 22ţ. Circumstanţele lor nu se aplică în cazul nostru, iar pentru noi necesitatea Botezului se susţine" (Everett Ferguson, Baptism in the Early Church, p. 338).
Credinţă şi pocăinţă
"Pocăinţa este prima, iar iertarea o urmează", spune Tertulian (De Baptismo, 10, 6). Păcatele sunt şterse "ca răspuns la credinţa în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt", iar în apă primim Duhul Sfânt prin mijlocirea îngerului, care ne pregăteşte pentru aceasta. Avocatul Tertulian pledează pentru iertarea spirituală a păcătoşilor prin prisma principiilor juridice, amintind că orice pledoarie se va vădi prin prezenţa a trei martori (Deuteronom 19, 15). Cu atât mai mult este importantă prezenţa celor trei nume divine în actul baptismal: "Pentru că unde sunt Cei Trei, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acolo este Biserica, un singur corp" (De Baptismo 6, 10). În alt loc, Tertulian spune despre Biserica Romei că "soarbe credinţa, pe care o însemnează cu apă, o îmbracă în Duh Sfânt" (Despre prescrierea ereticilor 36, 5).
Ceremonial şi materia tainei
Deşi Tertulian nu ne oferă o descriere a ritualului baptismal creştin din vremea sa, referirile sale sunt similare ceremonialului prezentat în Tradiţia Apostolică. Prin aceasta se susţine o oarecare uniformitate cultică a Bisericii primare, în zone şi timpuri diferite.
Pregătirea pentru cei ce doreau să se înscrie în rândul creştinilor consta în rugăciuni, post, plecarea genunchilor şi privegheri de toată noaptea, împreună cu mărturisirea păcatelor (De Baptismo 20, 1).
Tertulian este unul dintre primii autori ai Antichităţii creştine care menţionează prezenţa naşilor ca garanţi ai candidaţilor, în special pentru copii.
Despre ritualul prebaptismal aminteşte în alte două opere ale sale. Lepădările sunt prezentate astfel: "Când se apropie momentul intrării în apă, prin punerea mâinilor episcopului ca garant al Bisericii, afirmăm cu solemnitate că renunţăm la diavol şi la pompa şi la slujirea sa" (De Corona 3). Sau în alt loc: "Când intrăm în apă, dăm mărturie că am renunţat la diavol, la pompa şi la slujirea sa (De Spectaculis 4, apud Everett Ferguson, Baptism in the Early Church, p. 340).
Referitor la materia tainei, Tertulian spune că nu există diferenţă între Botezul săvârşit "în mare sau în lac, în râu sau în fântână, în bazin sau în cadă" (De Baptismo 4, 3). Şi continuă: "Toate apele, prin invocarea lui Dumnezeu, dobândesc semnificaţia sacră a comunicării sfinţeniei: pentru că odată Duhul Se pogoară din cer şi rămâne deasupra apelor, sfinţindu-le prin Sine Însuşi, şi când sunt astfel sfinţite, primesc puterea sfinţirii" (4, 4).
Întreită afundare, în numele Sfintei Treimi
De asemenea, Tertulian atestă întreita afundare pentru administrarea Botezului: "Suntem afundaţi de trei ori, oferind prin aceasta un zălog oarecum mai extins decât cel propovăduit de Domnul în Evanghelie" (De Corona 3). Acest pasaj este explicat de Everett Ferguson astfel: "Suntem de trei ori afundaţi, în timp ce răspundem întrebărilor mai dezvoltate decât cele prescrise de Domnul în Evanghelie" (Baptism in the Early Church, p. 341).
Şi, în alt loc, mai clar: "Hristos a poruncit apostolilor să afunde în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şMatei 28:19ţ, nu în al unuia; şi într-adevăr nu o singură dată, ci de trei ori suntem afundaţi, pentru fiecare persoană şi pentru fiecare nume" (Adversus Praxean 26).
După prezentarea lui Tertulian, Botezul avea un săvârşitor, în persoana diaconului sau prezbiterului, dar sub autoritatea episcopului, numit "mai-marele preoţilor" (De Baptismo 17, 1). În caz de necesitate, orice laic are dreptul de a boteza, însă nu consideră că femeile pot avea această capacitate.
Cel mai solemn moment pentru administrarea Botezului era noaptea Paştilor, pentru că suntem botezaţi întru amintirea Pătimirilor Domnului (De Baptismo 19, 1). Următorul moment adecvat era Cincizecimea, pentru că în această perioadă Domnul înviat S-a arătat Apostolilor înălţat la ceruri şi ne-a oferit harul Duhului Sfânt (19, 2). Cu toate acestea, "orice zi este o zi a Domnului: orice oră, orice anotimp este adecvat". Poate fi o "diferenţă de solemnitate", dar nu este "nici o diferenţă a harului" (19, 3).
Autor: A. Briciu
Sursa: http://www.ziarullumina.ro/
