Un călugăr tânăr merse
într-una din zile să viziteze un
călugăr bătrân, plin de ani și de experiență,
și îi spuse: „Părintele meu, explică-mi, te rog, cum se face că mulți vin să se
facă călugări, dar puțini perseverează, mulți se întorc în lume”. Călugărul
bătrân răspunse: „Vezi, se întâmplă ca atunci când un câine a văzut un iepure. Începe
să alerge după iepure, și latră tare. Alți câini, auzind cum latră câinele,
încep și ei să alerge: sunt mulți care aleargă împreună, lătrând, însă numai
unul a văzut iepurele, numai unul îl urmărește și cu ochii. Și, la un anumit
moment, unul după celălalt, toți cei care nu au văzut cu adevărat iepurele, și
aleargă numai pentru că unul l-a văzut, obosesc, se opresc, și se întorc pe
drumul pe care veniseră. În schimb, cel care l-a fixat cu ochii în mod
personal, ajunge până la capăt și prinde iepurele”. Și spunea: „Vezi,
călugărilor l-i se întâmplă tot așa. Numai cei care și-au fixat cu adevărat
ochii pe persoana lui Isus Cristos, Domnul nostru, ajung să persevereze până la
capăt” ( Din Apoftegmele Părinților deșertului)
