Un tânăr inginer decise să
folosească micul capital adunat în agricultură, și
„Ai văzut, Ioane, câmpul meu?”.
”Desigur, Ioane. Este aproape de
câmpurile mele”, răspunse bătrânul.
„Ioane, aș vrea să te întreb ceva:
crezi că terenul meu ar putea să-mi dea orz bun?”.
„Orz? Nu, domnișorule, nu cred că
acel teren ar putea să-ți dea orz. Trăiesc de mulți ani aici, și nu am văzut
niciodată să crească orz pe acest teren”.
„Dar porumb?”, insistă tânărul. „Crezi
că mi-ar putea da porumb?”.
„Porumb, copilașul meu? Nu cred că
ar putea să-ți dea porumb. Din ce știu eu, ar putea să-ți dea cicoare, iarbă,
poate stuf, dar porumb niciodată”.
„Soia, ce zici? Nu aș vrea să fac
pe expertul, dar eu nu am văzut să crească vreodată soia în acest teren. Cel mult
iarbă înaltă, un pic de scaieți de ars, vreun copac sălbatic, ca să facă umbră
pentru vaci, dar nimic mai mult”.
Obosit să audă continuu același
răspuns, tânărul dădu di numeri și spuse: „Bine, Ioane, îți mulțumesc pentru
tot ce mi-ai spus, dar totuși vreau să fac o încercare. Voi semăna orz și voi
vedea ce se întâmplă !”.
Țăranul ridică ochii spre cer și,
cu un zâmbet malițios, spuse: „Ahaa, păi spune așa! Dacă e vorba de semănat… Este
cu totul altceva dacă semeni, și nu aștepți ca acesta să crească de la sine”.
Azi voi semăna
un zâmbet, pentru ca bucuria să crească.
Azi voi semăna un cuvânt de
mângâiere, pentru a dărui seninătate.
Azi voi semăna un gest de iubire,
pentru ca iubirea să domine.
Azi voi semăna o rugăciune, pentru ca omul să fie mai aproape
de Dumnezeu.
Azi voi semăna cuvinte și gesturi
de adevăr, pentru a învinge minciuna.
Azi voi semăna fapte senine,
pentru a colabora cu pacea.
Azi voi semăna un gest pacific,
pentru ca țandăra să-mi sară mai rar.
Azi voi semăna o lectură bună în
inima mea, pentru bucuria spiritului meu.
Azi voi semăna dreptate în
gesturile și cuvintele mele, pentru ca bucuria să triumfe.
Azi voi semăna speranță în rănile
mele și tristețile altora, pentru ca iubirea să înflorească.
