Sfânta Fecioară Maria, femeie a odihnei

Nu a fost „Fecioara fotoliului” cea care mi-a sugerat acest titlu.

Chiar dacă pictura lui Rafael, care o reprezintă pe Sfântă Fecioară Maria în sfârșit așezată și cu micuțul Isus odihnindu-se în brațele ei evocă o întreagă constelație de imagini centrate în jurul arhetipului matern, care își leagănă creatura pentru a-l adormi.

Cu siguranță, și Maria, ca de altfel toate mamele, a oprit plânsul copilului ei, strângându-l la piept. Legănându-l cu multă duioșie. Intonând vechi cântecele orientale pentru a-l face să adoarmă. Și veghind preocupată asupra placidului lui somn.

Tradiția populară a înțeles astfel în profunzime această atitudine maternă a Mariei care, pentru Crăciun, a construit un repertoriu interminabil de melodii legate de cel mai primitiv gen muzical: nani, nani. „Dormi, nu plânge, copilaș frumos...”.

Ne vine să ne gândim că fiecare compozitor, mai mult decât din dorința de a împrumuta vocea Fecioarei pentru a-l liniști pe Isus, a fost mișcat de nevoia de a-i împrumuta voce ei pentru a se simți el însuși legănat între brațele materne și să afle odihnă la sânul ei.

În sfârșit, ceea ce mi-a sugerat titlul de „Fecioară a odihnei” nu a fost atât fiul care-i doarme în brațe, cât mai ales soțul care doarme lângă ea. Da, pentru că numai lângă o femeie ca Maria, un om obișnuit cu greutățile vieții ca Iosif poate să se odihnească cu atâta seninătate, și să viseze neîntrerupt.

Tâmplarul din Nazaret, știm acest lucru, este omul visurilor. În timpul zilei, experiența dură, dificilă, interminabilă din atelier, populată de clienți și de probleme. În timpul nopții, năvălirea scontată, senină, inexprimabilă într-o fâșie de cer, locuită de îngeri și de profeții.

O compensație care i-a fost procurată fără îndoială de Maria, care nu vrea să-i ușureze în timpul zilei oboseala cu pregătirea unui prânz bun, dar care, în timpul nopții îl ajuta să aibă odihnă dulce, în acea supraomenească lume al cărei obișnuit locuitor era ea.

Cine știe de câte ori i-a spus lui Iosif: „Cum te simți?” Te văd obosit. Nu lucra așa de mult. Odihnește-te puțin.

Iosif nu prea auziea cu urechea aia, iar ea intervenea din nou cu un supliment de pace în timpul nopții.

Maria, femeie a odihnei, deci. Pentru că nimeni altul ca ea nu experimenta „sâmbăta” Domnului, de fiecare dată când cânta psalmul 22: „În pășuni verzi mă face să mă odihnesc...”.

Probabil că Isus a învățat de la ea acest stil de duioșie, pe care l-a folosit mai târziu cu apostolii atunci când, văzându-i obosiți le zicea lor: „Veniți mai încolo, într-un loc singuratic și odihniți-vă puțin”. Sau atunci când invita mulțimile, frânte de oboseala de a mai trăi, cu aceste cuvinte: „Veniți voi toți cei care trudiți și care sunteți împovărați, și eu vă voi da odihnă”.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a odihnei, scurtează nopțile noastre atunci când nu reușim să dormim. Cât de grea este noaptea fără somn! Este ca o pistă fără lumină, pe care aterizează întunecate convoaie de amintiri, și de pe care decolează mulțimi de vise urâte care strâng inima.

Pune-te lângă noi atunci când, în ciuda somniferelor luate, nu reușim să închidem un ochi, și patul cel mai moale devine un chin, și din drum lătratul câinilor par că dau voce gemetelor universului, și din turnul cu ceas, bătăile acestuia coboară în suflet ca niște lovituri de ciocan, iar secundele bătute de pendulul de pe coridor nu se știe bine dacă vor să-ți țină companie sau să-ți amintească inarestabila alergare a timpului, sau dilatarea supliciului ceasurilor care parcă nu mai trec niciodată.

Păzește somnul celui care trăiește singur. Lungește la cei bătrâni momentele de somn, scurte și lejere ca velele unei frunze. Tonifică trezvia celui care se află în spital sub un plâns de perfuzii. Înseninează neliniștea nocturnă a celui care se zvârcolește în pat sub un plâns de remușcări. Liniștește preocuparea celui care nu se odihnește pentru că-i este frică de ziua care urmează să vină. Acoperă cu pătura-i ruptă pe cei care dorm sub poduri. Și încălzește cartoanele cu care noaptea sărăcuții se învălesc pe marginea drumurilor.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a odihnei, vrem să te rugăm pentru cei care vestesc evanghelia. Uneori îi vedem obosiți și descurajați, și par să spună împreună cu Sf. Petru: „Am lucrat toată noaptea, dar nu am prins nimic”. Ei bine, oprește-i atunci când generozitatea pastorală îi face să uite de persoana lor proprie. Reamintește-le datoria de a se odihni. Îndepărtează de la ei frenezia acțiunii. Ajută-i să doarmă liniștiți. Nu-i du în ispita de a reduce timpul de somn din cei în ce mai mult, nici măcar pentru cauza împărăției. Pentru că stresul apostolic nu este o tămâie bine primită în fața lui Dumnezeu.

De aceea, atunci când în breviar recită psalmul 126, cântă împreună cu ei, și subliniază cu voce tare versetele în care se spune că este inutil să se scoale dis de dimineață sau să meargă la culcare noaptea târziu, pentru că „prietenilor săi Domnul le dă pâinea în timpul somnului”. Vor înțelege atunci că tu nu le spui să nu se angajeze, dar ca ei să încredințeze totul în mâinile Celui care dă fecunditate muncii oamenilor.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a odhinei, dă-ne gustul duminicii. Fă-ne să redescoperim bucuria veche de a ști să ne oprim în fața bisericii și să conversăm cu prietenii noștri fără să ne mai uităm la ceas. Ține-ne departe de agitația celui care toată ziua se luptă cu timpul. Eliberează-ne de preocuparea de a aduna lucruri. Convinge-ne că a ne opri sub cort, pentru a revedea proiectele noastre, valorează mult mai mult decât să ne acoperim cu slabe itinerarii fără de țintă. Dar, mai ales fă-ne să înțelegem că, dacă secretul odihnei fizice se află în pauzele luate săptămânal, sau în concediile anuale pe care trebuie să le luăm, secretul păcii interioare se află în a ști să pierdem timpul cu Dumnezeu. El pierde mult timp cu noi. Și, chiar și tu, Sfântă Fecioară Marie pierzi mult timp cu noi.

De aceea, chiar dacă întârziem, așteaptă-ne totdeauna în pragul ușii, la sfârșitul alergărilor noastre fără rost.

Și dacă nu găsim alte perne pentru a ne așeza capul, oferă-ne umărul tău pe care să mai ușurăm oboseala noastră și să putem în sfârșit dormi liniștiți.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo ¹⁸2011, pp. 62-65.  

Sfânta Fecioară Maria, femeie a vinului nou

Există în evanghelie un episod, cel al nunții din Cana, care după ultimele cercetări biblice ne obligă în mod decis să-l revedem, mai ales în ceea ce privește rolul Mariei.

Cine știe de câte ori ne-am emoționat și noi în fața sensibilității Mamei lui Isus care, cu o finețe toată feminină, a intuit necazul mirilor, cărora le lipsea vinul, și a forțat mâna fiului, oprind din fașă evidenta nenorocire iminentă.

Pare sigur însă că intenția evanghelistului nu era atât acea de a pune în evidență solicitudinea Mariei în favoarea oamenilor, sau puterea mijlocirii ei în fața fiului, cât mai ales cea de a o prezenta ca cea care percepe imediat dispariția micii lumi antice și, anticipând „ceasul” lui Isus, introduce în banchetul istoriei nu numai pocalele sărbătorii, ci și primele fermente ale noutății.

Sărbători și noutăți, deci, năvălesc în sala nunții la invitația ei expresă.

Ne confirmă acest lucru pagina lui Ioan, deloc accidentală care, dacă judecăm bine, explodează cu puterea unui invadent protagonism. Acesta este constituit de cele șase butoaie de piatră, folosite pentru purificarea iudeilor.

Obscene în imobilitatea lor. Deranjante în mărimea lor prevaricatoare. Reci ca niște cadavre, pentru că sunt de piatră. Inutile, pentru că sunt goale, în vederea unei purificări pe care nu mai reușesc să o dea. Șase, și nu șapte, care este numărul perfect. Simbol melancolic, deci, a ceea ce nu va ajunge niciodată să fie complet, care nu va mai atinge hotarele maturizării, care va rămâne întotdeauna sub orice legitimă așteptare și orice nevoie a inimii.

Ei bine, în fața acestui scenariu reprezentat de cele șase butoaie (de piatră, ca și tablele lui Moise), Maria nu numai că-și dă seama că vechea alianță este de acum depășită și că vechiul plan de mântuire fondat pe prescripțiile Legii și-a încheiat de ceva vreme conturile, dar solicită cu mult curaj tranziția.

Vede sosite nivelele de pază a unei lumi care se clatină în tristețe, și invocă de la Fiul ei nu atât o derogare de la legea naturii, cât mai ales o excepție de la natura legii. Aceasta nu mai conține nimic, nu mai este capabilă să purifice pe nimeni, și nu mai înveselește inima omului.

Intervine, de aceea, anticipat, și-i cere lui Isus un acont la vinul noii alianțe care, fiind prezentă ea, va izvorî fără încetare în ceasul crucii.

„Nu mai au vin”. Nu este trăsătura unei providențiale gentileți care intervine pentru a evita mortificarea celor doi miri. Este un strigăt de alarmă care vine pentru a evita moartea lumii.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a vinului nou, de câte ori experimentăm și noi că banchetul vieții lâncezește iar fericirea se stinge în ochii comesenilor!

Este vinul sărbătorii care lipsește.

Nu ne mai lipsește nimic pe masă: dar fără sucul vieții am pierdut gustul pâinii care miroase a grâu. Mestecăm plictisiți produsele opulenței: dar cu aviditatea bogaților și cu nervozitatea celui căruia nu-i este foame. Felurile băcătăriei noastre și-au pierdut vechile arome: dar și fructele exotice nu ne mai spun mare lucru.

Tu știi bine de unde provine această inflație de plictiseală. Rezervele de sens s-au epuizat. Nu mai avem vin. Mirosurile dulci ale mustului nu ne mai veselesc sufletul de multă vreme. Vechile beciuri nu mai fermentează deloc. Iar butoaiele goale revarsă numai scântei de oțet.

Mișcă-te, deci, ai milă de noi, și redă-ne gustul lucrurilor. Numai așa, butoaiele existenței noastre se vor umple până sus de semnificațiile ultime. Iar dorința de a trăi ne va face în sfârșit să încercăm amețelile.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a vinului nou, adeptă atât de nerăbdătoare a schimbării, care la Cana Galileii ai provocat înainte vreme cel mai grandios exod al istoriei, obligându-l pe Isus să facă probele generale ale Paștelui definitiv, tu rămâi pentru noi simbolul nepieritor al tinereții.

Pentru că este propriu tinerilor să perceapă uzura modulelor care nu mai stă în picioare, și să invoce renașteri care se obțin numai cu radicale răsturnări de situații și nu cu imperceptibile restaurări de laborator.

Eliberează-ne, te rugăm, de mulțumirile facile. De micile convertiri la preț redus. De cârpelile făcute din comoditate.

Eliberează-ne de falsele siguranțe ale zidurilor, de plictiseala repetitivității rituale, de încrederea necondiționată în scheme, de folosirea idolatrică a tradiției.

Atunci când suspectăm că vinul nou distruge butoaiele vechi, dă-ne atenția de a le înlocui. Atunci când în noi prevalează fascinația situației prezente, fă-ne curajoși să abandonăm imediat corturile.

Dacă observăm căderi de tensiune, aprinde în inimile noastre curajul pașilor tăi. Și fă-ne să înțelegem că închiderea față de noutățile Duhului Sfânt și adaptarea la orizonturi joase ne oferă numai melancolia unei senectuți precoce.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a vinului nou, noi îți mulțumim pentru că, prin cuvintele: „Faceți tot ceea ce vă va spune el”, tu ne dezvălui misteriosul secret al tinereții.

Și ne încredințezi puterea de a trezi aurora chiar și în mijlocul nopții.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo ¹⁸2011, pp. 66-68.