Cine ne va salva pe noi?

Odată, acum multă vreme, într-o pădure foarte deasă, trăia un leu care teroriza toate animalele, pentru că le ucidea nu ca să le mănânce, ci numai să le facă rău. Obosite de această situație, animalele se adunară să vadă dacă pot face ceva să schimbe situația. Merseră la leu, se puseră în genunchi și îi spuseră: „O, leule preaputernic, tu ne omori pe toți, fără nici o deosebire. Îți propunem un lucru: în fiecare zi vom trimite pe unul din noi, la alegere, dar va trebui să-i lași pe ceilalți în pace”. Leul acceptă. Primul animal care să fie mâncat a fost elefantul, apoi a urmat maimuța. În ziua a treia a venit rândul iepurașului. Sosi acesta în fața leului cu întârziere și-i spuse: „Aș fi sosit mai degrabă, dar celălalt leu din pădure m-a oprit. Scuză-mă pentru întârziere!”. Leul, uitând de apetitul lui se supără și întrebă: „Cum, mai există un alt leu în această pădure?”. Da, regele meu, și chiar mi-a spus cu dacă te întâlnește te va face flenduri!”. Leul decise să meargă să caute leul: spune-mi unde se află, urlă la iepuraș. Acesta îl însoți până pe marginea unui lac adânc și-i spuse, arătându-i lacul: Este aici, înlăuntru!”. Leul privi apa și văzu un leu fioros care-l privea gata să-l sfâșie: se aruncă cu toate puterile spre el și… se înecă ca cel mai mare prost. Astfel animalele din pădure scăpară, fiind salvate de micul iepuraș. 

La început oamenii se hrăneau cu bucățele de cer

La începutul timpurilor cerul se afla foarte aproape de pământ. Cerul trăia în mijlocul oamenilor, ba chiar era atât de aproape încât ei puteau să se miște numai aplecați. În schimb nu trebuiau să se preocupe de hrana lor: era de ajuns să întindă mâna, să rupă bucățele de cer și să mănânce. Într-una din zile, tânără fiică a șefului tribului, care avea un caracter urât și făcea totdeauna contrariul celorlalți, în loc să rupă și ea bucăți din cer, începu să privească spre pământ și să adune semințele pe care le găsea. Își procură și un vas pentru pisat semințele. Astfel îngenuncheată, de fiecare dată când ridica vasul, acesta lovea cerul și pe Dumnezeu. Deranjată în munca ei, tânăra spuse cerului: „Cerule, nu ai putea să te îndepărtezi puțin?” Cerul se îndepărtă, iar tânăra se putu ridica în picioare. Continuă munca ei și, de fiecare dată când pisa semințele, ridica vasul din ce în ce mai sus. Implora cerul din nou, iar acesta se îndepărta iarăși. Atunci începu să arunce vasul din ce în ce mai sus. La a treia rugăminte, supărat, cerul plecă departe, acolo unde se află până astăzi. De atunci oamenii merg drepți. Nu se mai hrănesc cu bucățele de cer ci cu semințe de mei. Dar Cerul nu se mai arată oamenilor, așa cum făcea într-o vreme, atunci când în fiecare seară venea să rezolve neînțelegerile lor; acum oamenii au rămas singuri cu certurile lor: este războiul!   

MITUL GIZIGA (Camerun)

Lângă Tine stau mult mai bine! Pildă pentru inmormantari

Un om căruia îi muriseră toți copii zămisli în inima lui o mare

supărare împotriva lui Dumnezeu. Astfel, își făcu un arc capabil să ajungă până la cer și cele mai bune săgeți pentru a-l ucide pe Dumnezeu. Apoi plecă spre locul unde răsare soarele. Ajuns acolo, așteptă ca soarele să răsară. Se auzi zarva unei mari mulțimi și multe voci strigând: „Deschideți porțile! Faceți loc Regelui!”. Omul văzu o mulțime de persoane luminoase, îl cuprinse frica și se ascunse. Cortegiul trecu, iar în centru se afla „Cel care Strălucește”. Dintr-o dată cortegiul se opri, și persoanele simțiră un miros foarte urât, care aducea cu prezența în apropiere a unui pământean. Priviră bine în jur și descoperiră omul ascuns după un tufiș. Îl conduseră la Dumnezeu. Acesta îl întrebă: „Ce vrei?” iar el răspunse: „Durerea m-a împins să fug departe de bordeiul meu”. Dar ce faci cu acest arc și cu aceste săgeți?”. Oh, mă gândeam să vânez ceva…”. „Da, nu cumva voiai să mă ucizi?”. Sunt aici! Dă-i drumul! Omul ezită și spuse: „Ai dreptate, voiam să te ucid din cauza copiilor pe care m-i i-ai luat”. Dumnezeu răspunse: „Dacă-i vrei pe fii tăi, poți să-i iei înapoi! Privește, sunt în spatele tău”. Omul întoarse capul și-i văzu: erau atât de luminoși și de fericiți că reuși cu greutate să-i recunoască. Atunci îi spuse lui Dumnezeu: „Nu! Ține-i Tu. Lângă Tine stau mult mai bine!  

Mitul Chagga (Zambia)