A fi sau a nu fi, asta e întrebarea!

“Rabbì, ce crezi că sunt banii?” întrebă un discipol pe maestrul său.

“Privește pe fereastră”, îi spuse maestrul,” ce vezi?”.
“Văd o femeie cu copilul ei, o trăsură trasă de doi cai și un țăran care merge la piață”.
“Bine. Acum uită-te în oglindă. Ce vezi?”.
“Ce vrei să văd, rabbì? Evident, mă văd pe mine”.
“Acum gândește: fereastra este făcută din sticlă, dar și oglinda tot din sticlă este făcută. Ajunge ca un strat subțire de argint să fie întins pe oglindă pentru ca omul să se vadă numai pe sine”.

Doamne, salvează-ne, că pierim!

În timp ce picta catedrala Sf. Paul din Londra, pictorul James Thornhill, cuprins de

entuziasm și pentru a vedea pictura mai bine, se dădu câțiva pași mai în spate, fără să-și dea seama că ar fi putut să cadă în gol de pe schelă. Un asistent, speriat, înțelese că un strigăt pentru a-l atenționa ar fi acelerat dezastrul. Fără a se gândi de două ori, luă o pensulă, o înmuie în vopsea și o aruncă peste acea pictură. Cuprins de mânie, maestrul se împinse vreo doi pași în față, spre acea pictură. Opera lui fusese compromisă, dar el era salvat.

Așa face uneori Dumnezeu cu noi: dă peste cap proiectele și siguranțele noastre, pentru a ne salva din prăpastia în care stăm să cădem. (P. Raniero Cantalamessa)