De
multe ori, Doamne, în scurta ta viață pământească, ne-ai invitat să mergem pe
calea cea strâmtă care duce spre mântuire; de multe ori ne-ai spus că jugul tău
este dulce și povara ta este ușoară, iar noi, nu întotdeauna am înțeles că
jugul și povara Ta suntem noi, cei care, în ciuda greutății păcatelor noastre,
ție îți părem ușori și dulci, și ne-ai invitat și pe noi în urmarea Ta,
spunându-ne fără ocolișuri: luați jugul meu asupra voastră și învățați de la
mine, căci sunt blând și smerit cu inima. Da, Doamne, pelerinajul tău pe
drumurile acestei vieți a fost presărat cu bucurii și tristeți, dar nu ai
renunțat la jug. Dar, asemeni dreptului Iob, și iubiților tăi discipoli, mă
așez și eu în fața Ta și-ți spun: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l
asculte?” (In 6, 60). Pentru mine, Doamne, cuvântul tău, Tu, Cuvânt, ești greu
de dus, ești greu de înțeles, ești greu de privit; și chiar de ești bând și
smerit cu inima, greutatea Ta mă apasă mult de tot; poate tocmai pentru aceste
virtuți ale tale, care mă strivesc și-mi tulbură privirea și mintea, eu nu
reușesc să Te duc ducându-mă pe mine și pe frații mei sub chipul jugului. Și te
întreb: pentru Tine cuvântul și voia Tatălui nu sunt grele? Nu simți uneori că
greutatea creaturilor, și a făpturilor toate, puse pe umerii tăi de Cel ce
toate le-a făcut, te doboară?, că nu merită?, că nu ești hamalul nimănui și că
ai și Tu o demnitate, pe care nu vrei să ți-o calce în picioare nimeni?, că
cine te pune s-o mai faci, acum, de atâtea veacuri? Că distracția s-a terminat,
iar de acum fiecare să facă ce-o vrea?
De ce
ai pronunțat acele cuvinte, care par un blestem pentru om: cine vrea să vină
după Mine, să-și i-a crucea și să mă urmeze? De ce nu le-ai ascuns în adâncul inimii
tale? De ce nu le-ai șters din mintea ta imediat ce le-ai auzit? De ce crucea?
Tu nu știai că noi nu vrem cruci? Căci ne înspăimântă, iar noi numai de așa
ceva nu avem nevoie; nu vrem cruci, nu vrem greutăți; vrem o viață tihnită,
fără necazuri și poveri. VREM SĂ STĂM TOLĂNIȚI!
Știu,
sau sper să știu, că nu toți pricep cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le
este dat, căci taina este mare.
Mă
închin în fața măreției Tale, și recunosc starea mea de lut uscat, lipsit de
apa și sângele harului, care nu pricepe dacă nu este udat continuu de roua
milei tale prisositoare. Pământ uscat și plin de scaieți, bătătorit de
nerecunoștințele mele și de nerecunoașterea fraților mei întru dragoste. Știu
că trebuie să mă las arat adânc de crucea ta, dar prefer să fiu numai zgâriat
puțin la suprafață, să vadă alții că și eu sunt creștin, căci… greu este
cuvântul tău, și dacă reușește să intre în pământul meu, riscă să facă brazde
adânci, lucru de care eu mă tem nespus.
Învață-mă,
Marie, și mijlocește pentru mine curaj, să spun da, asemenea ție: l-ai lăsat pe
arhanghelul Gabriel să semene adânc Cuvântul în tine, deși tu nu înțelegeai. Și
chiar dacă taina era mare, tu nu rămâneai la suprafață, ci intrai în tine și
musteai împreună cu Cel pe care-l țeseai în sânul inundat de Vestea cea Bună, zămislindu-vă
și născându-vă unul pe celălalt, și împreună cu voi pe noi toți. Mijlocește,
Preacurată Marie minți și inimă robuste, căci tu știi bine de câtă forță avem
nevoie să ținem Cuvântul în noi, căci e greu, și ne țintuiește pe loc dacă nu-l
dăruim. Fă, ca asemenea ție, să alergăm și noi la frații și surorile noastre,
să-l dăruim pe Dăruit. Învață-ne că greutatea Cuvântului o vom putea duce numai
dacă vom o împărtăși cu aproapele nostru, și numai dacă-i vom lăsa și pe
ceilalți să țină în brațe câte un capăt al răstignirii noastre, așa cum a făcut
Cristos: la picioarele crucii Maria și discipolul iubit; în dreapta tâlharul
pocăit; în stânga celălalt răstignit, iar deasupra Tatăl milostiv; și, în față,
mulțimea furibundă, care cu privirea ei sprijinea crucea să nu cadă.
„Greu este cuvântul
acesta! Cine poate să-l asculte?”, … și Maria medita toate acestea în inima ei…
Pr. Pătrașcu Damian
