Protector împotriva bolilor de gât, este
foarte venerat și de către Bisericile orientale
de Pietro Barbini
ROMA, vineri, 3 februarie 2012 (ZENIT.org) – Puține lucruri se cunosc despre
viața Sf. Blaziu, a cărui memorie o celebrăm astăzi. Informații biografice
despre acest sfânt pot fi găsite în hagiografia lui Camillo Tutini, care a
adunat numeroase mărturii transmise pe cale orală. Se știe că a fost medic și
episcop de Sevasta în Armenia, și că martiriul lui a avut loc în timpul
persecuției creștinilor, în jurul anului 316, în cursul contrastelor dintre
împăratul Constantin (Occident) și Liciniu (Orient).
Capturat de către romani, a fost bătut și
jupuit de viu cu piepteni de fier, cele care erau folosite pentru a pieptăna
lâna și, în sfârșit, decapitat pentru a fi refuzat să abjure propria credință
în Cristos. Este vorba de un sfânt cunoscut și venerat atât în Occident cât și
în Orient. Cultul lui este foarte răspândit atât în Biserica Catolică cât și în
Biserica Ortodoxă.
În cetatea lui natală, unde și-a
desfășurat ministerul său episcopal, se povestește că a făcut multe miracole,
dintre care se amintește cel pentru care este cunoscut, adică vindecarea – care
a avut loc în timpul prizonieratului său – a unui tânăr, pe care l-a scăpat de
un oscior de pește înfipt în gât. Într-adevăr, chiar și astăzi, Sf. Blaziu este
invocat mai ales în vindecarea bolilor de gât.
Mai mult încă, Sf. Blaziu face parte din
cei, așa numiți paisprezece sfinți
auxiliari, adică, acei sfinți invocați pentru vindecarea de boli
particulare. Venerat în multe orașe și localități italiene, ale căror patron
este, sărbătoarea lui a fost fixată pentru ziua de 3 februarie în aproape
întreaga peninsulă italiană.
Este o tradiție ca, în mijlocul celebrării
să se introducă o specială binecuvântare a gâtului credincioșilor, împărțită de
parohul care se folosește de două lumânări puse în cruciș (în vechime se
folosea uleiul binecuvântat). Mai sunt interesante și unele tradiții popular ce
s-au transmis de-a lungul vremii cu ocazia sărbătorii Sfântului. Credincioșii
din dieceza de Milano obișnuiesc să sărbătorească în familie, mâncând resturile
de panettone rămase de la Crăciun, iar alții pregătesc dulciuri având forme
speciale care-l amintesc pe Sfânt, dulciuri binecuvântate de paroh și
distribuite apoi credincioșilor. În localitatea Lanzara, o comună din provincia
de Salerno, de exemplu, tradiția vrea ca să se mănânce faimoasa “polpetta di
San Biagio” (pulpa Sf. Blaziu).
În orașul Salemi, în schimb, se povestește
că în anul 1542, Sfântul a salvat populația de la o gravă foamete, cauzată de o
invazie de lăcuste care au distrus culturile din câmpii, mijlocind și ascultând
rugăciunile poporului care cerea ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea lui (Sf.
Blaziu, de aceea, mai este și protectorul roadelor pământului). Din acea zi, la
Salemi, în fiecare an, în ziua de 3 februarie se sărbătorește pregătind așa numitele
“cavadduzzi”, literal “lăcuste”, în amintirea miracolului, și “caddureddi” (sub
formă de gât), care sunt pâinițe mici pregătite cu apă și făină, binecuvântate
și distribuite apoi credincioșilor.
La Cannara, în schimb, o comună din provincia de Perugia,
sărbătorile în onoarea Sfântului reprezintă o ocazie pentru a organiza vechi
jocuri de abilitate populară, ca de exemplu, simpaticul joc, atestat deja în
secolul al XVI-lea, numit “Ruzzolone”, joc în cadrul căruia trebuie să se
rostogolească cât mai mult pe străzile orașului forme de brânză, sau faimoasa
cursă a sacilor și altele încă,, pentru a se încheia cu o procesiune solemnă cu
statuia sfântului, însoțită de fanfara locului.
La Fiugii, înainte cu o seară, se ard în
piața localității, așa numitele “stuzze”, constând în coșuri mari pline
cu lemne puse sub formă de piramidă, în amintirea miracolului ce a avut loc în
anul 1298, când a fost văzut Sf. Blaziu provocând false focuri în cetate,
astfel ca să inducă trupele dușmane, care așteptau în afara cetății, gata să
atace. Văzând acele lumini, au crezut că trupele aliate i-au precedat în
atacarea cetății, și au plecat.
Moaștele Sf. Blaziu sunt păstrate în
Bazilica din Maratea, oraș al cărui protector este. Au fost aduse aici în anul
723, în interiorul unei urne din marmură, cu marfă care de la Sevasta trebuia
să ajungă la Roma, călătorie întreruptă la Maratea din cauza unei furtuni,
singura cetate din regiunea Bazilicata care se află lângă Marea Tirenă.
Se povestește că pereții bazilicii, și mai
înainte și statuia ridicată în cinstea lui în anul 1563 și așezată pe
acoperișul bazilicii, au lăsat să curgă i specie de lichid gălbui, pe care
credincioșii l-au adunat și l-au folosit pentru îngrijirea bolnavilor. Papa Puis
al IV-lea, în anul 1563, pe atunci episcop, a recunoscut acest lichid ca fiind
“mană cerească”.
Nu întâmplător, la Maratea, Sfântul Blaziu
are o valență particulară și este sărbătorit de două ori în fiecare an: în ziua
de 3 februarie, așa cum se obișnuiește în întreaga Biserică Catolică, și în
ziua aniversarului mutării moaștelor, când sărbătorile durează opt zile, din
prima sâmbătă a lunii mai până în duminica a doua a lunii.
