Se afișează postările cu eticheta știați că.... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta știați că.... Afișați toate postările

luni, 4 martie 2013

ȘTIAȚI CĂ: Cele mai des întâlnite nume de papi


Numele cele mai des întâlnite la pontifi sunt Ioan (utilizat de 21 de ori), Grigore (de 16 ori), Benedict (de 15 ori), Clement (de a4 ori), Inocențiu (de 13 ori), Leon (de 13 ori) și Pius (de 12 ori). Ultimul papă care s-a numit Ioan a fost Ioan al XXIII-lea (1958-1963), ultimul cu numele Benedict a fost Benedict al XVI-lea (2005-2013), ultimul cu numele Clement a fost Clement al XIV-lea (1769-1774), ultimul cu numele Inocențiu a fost Inocențiu al XIII-lea (1721-1724), ultimul cu numele Leon a fost Leon al XIII-lea (1878-1903) și ultimul cu numele Pius a fost Pius al XII-lea (1939-1958).
Numele Ioan a fost utilizat de 21 de ori, deși ultimul papă care l-a purtat s-a numit Ioan al XXIII-lea. De fapt, nu a existat niciodată Papa Ioan al XX-lea, iar cel numit Ioan al XVI-lea a fost un antipapă, deci nerecunoscut de Biserică.
De asemenea, numele Benedict al fost utilizat de 15 ori, deși ultimul papă care l-a purtat a fost Benedict al XVI-lea. Aceasta, deoarece cel numit Benedict al X-lea a fost un antipapă, deci nerecunoscut de Biserică.

duminică, 25 decembrie 2011

Creștinismul-cea mai răspândită religie din lume

Creştinismul continuă să fie religia cea mai difuză din lume. Circa o treime a populaţiei globului, 2,18 miliarde de persoane, sunt, în fapt, clasificate "creştini" într-un studiu realizat de centrul american "The Pew Forum", o autoritate în privinţa cercetărilor. La aceeaşi dată, musulmanii erau circa 1,6 miliarde şi reprezentau 23,4% din populaţia mondială. Din acelaşi studiu - reluat de agenţia AsiaNews - reiese că credincioşii catolici sunt 50,1% din totalul creştinilor, protestanţii 37%, ortodocşii 12%, iar restul sunt de alte denumiri creştine.
La nivel global, creştinii reprezintă acelaşi procentaj ca şi în urmă cu o sută de ani. În ultimul secol, în fapt, numărul aproape s-a împătrit, trecând de la 600 milioane la peste două miliarde. Dar în aceeaşi perioadă de timp, populaţia mondială a trecut de la 1,8 miliarde la 6,9 miliarde. Drept rezultat, procentajul creştinilor a rămas aproape nevariat: era 35% din populaţia mondială, este 32%.
Dacă global procentajul creştinilor nu s-a schimbat în lume, este foarte diferită distribuţia lor geografică, cu o creştere ce priveşte Africa şi Asia. În anul 1910, 66,3% din creştini trăia în Europa, 27% în Americi, 4,5% în Asia-Pacific, 1,4% în Africa sub-sahariană, 0,7% în Orientul Mijlociu şi Africa de nord. Situaţia s-a schimbat radical: astăzi Europa este pe locul doi - 25,9% - în timp ce numărul cel mai mare de creştini 36,8% este în Americi. Însă creşte mai ales Africa sub-sahariană, care acum reprezintă 23,6 dintre creştini şi Asia-Pacific, urcată la 13,1%.
Efectiv, identică este prezenţa în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii: era 0,7% este 0,6%. Chiar distribuţia globală a creştinilor a suferit o însemnată schimbare: în anul 1910 creştinii care trăiau în Nordul lumii (Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi Noua Zeelandă) erau circa de patru ori mai mult decât cei care trăiau în Sud (restul lumii). Acum 61% sunt în sud şi 39% în nord.
La nivel local, creştinii în Africa sub-sahariană erau 9% din populaţie în anul 1910, acum sunt 63% în timp ce în Asia-Pacific, erau 3% şi sunt 7%.
Creştinii sunt majoritatea în 158 din 232 de ţări şi teritorii luate în examen de studiu, dar este vorba adesea de ţări relativ mici. Ei sunt minoritate, în schimb, în unele din ţările cele mai populate ale lumii.
În China şi în India, astfel, există minorităţile creştine cele mai numeroase, cu peste 67 milioane şi respectiv aproape 32 milioane de credincioşi, 5,0% şi 2,6% din respectivele populaţii. În această clasificare, urmează Indonezia cu 21,160 milioane creştini (8,8%), Coreea de Sud cu 14,1 milioane (44,8%), Vietnam 7,030 milioane - 8%. Pe locul nouă se află Kazahstan cu 4,14 milioane - 26,2%.

Adaptare după Radio Vaticana

vineri, 22 iulie 2011

DECALOGUL IUBIRII

1. Iubirea este ca luna: dacă nu crește, scade
2. Iubirea nu se împarte: se multiplică
3. Iubirea nu se vinde și nu se cumpără: se dăruiește


4. Iubirea ori e umilă, ori nu e
5. Iubirea înainte să zică: „Îți dau un sărut”, spune „Îți întind mâna”
6. Iubirea care face economie de iubire nu este iubire adevărată
7. A iubi înseamnă a nu te obișnui cu celălalt
8. A iubi înseamnă a conduce înapoi cu delicatețe o persoană spre sine însuși
9. A iubi înseamnă a construi fericirea cuiva
10. A iubi înseamnă a trece dincolo de necesar

joi, 29 iulie 2010

STATUIE A MAICII DOMNULUI CU COARNE!

O statuie a Maicii Domnului cu coarne (si pruncul Isus are coarne), se gaseste in capela Portinari in Sant'Eustargi la Milano. Povesteste legenda ca, diavolul, in timp ce Sf. Petru celebra Sf. Liturghie, a luat infatisarea Sfintei Fecioare Maria, urcand pe altar. Sf. Petru si-a dat seama ca diavolul, in graba de a se travesti, uitase sa ascunda cu valul coarnele pe care le avea, si l-a alungat: asa se explica de ce Maica Domnului acolo are coarne (si copilul din brate are cornite). 

sâmbătă, 24 iulie 2010

STIATI DE CE SFINTII AU AUREOLA DEASUPRA CAPULUI?


Aureola, numit si nimb, este acel cerc luminos care se pune deasupra capului lui Isus, al Sf. Fecioare Maria si al sfintilor. A inceput sa apara in iconografia crestina in jurul secolului al IVlea, ca simbol al fericirii si al gloriei ceresti. Era insa deja prezenta cu multe secole in urma in iconografia egipteana, greceasca si romana, simbolizand in special divinitatea si lumina. Ca simbol al demnitatii si al puterii apare si pe capul imparatilor. Initial, aureola, in reprezentarile crestine, era rezervat numai lui Isus si era traversat de o cruce. Astazi, toti cei canonizati sunt reprezentati cu aceasta aureola deasupra capului.

duminică, 4 iulie 2010

ȘTIAȚI CĂ ÎN CORAN ALAH ARE 99 DE NUME?

În Coran, Alah are 99 de nume. Le puteți găsi pe multe site-uri, chiar și românești, de aceea nu le mai înșir aici. Întrebat fiind un învățat musulman (sufi), de ce numai 99 și nu 100 de nume îi sunt atribuite lui Alah, acesta a răspuns: sunt numai 99 nume pentru că al 100-lea nume al lui Alah îl dă fiecare musulman.

ȘTIAȚI CĂ... EXISTĂ UN SFÂNT CU NUMELE DE LUCIFER?



Sf. Lucifer din Cagliari (Italia), episcop, apărător înfocat al credinței nicene, a murit în anul 470 și este sărbătorit în calendarul catolic la 20 mai.

joi, 1 iulie 2010

ȘTIAȚI CĂ GIROLAMO SAVONAROLA A FOST PROPUS SPRE BEATIFICARE?



Girolamo Savonarola, călugăr și preot dominican, s-a născut în ziua de 21 septembrie 1452 la Ferrara și a murit, ars pe rug la Florența, în ziua de 23 mai 1498. Condamnat de către Papa Alexandru al VI-lea ca eretic și schismatic, în ziua de 30 mai 1997, după ce viața și operele sale au fost studiate în profunzime, Arhidieceza de Florența a ajuns la concluzia că ceea ce i s-a întâmplat acestui mare om a fost o greșeală și, în consecință a introdus cauza de canonizare. Se vede de aici că Bisericii nu îi este rușine să recunoască greșelile din trecut (cum a făcut dealtfel și cu Galileo Galilei), și să reabiliteze persoanele care au avut de suferit.

sâmbătă, 26 iunie 2010

ȘTIAȚI CĂ ANDREJ RUBLEV A FOST CĂLUGĂR ȘI ESTE DECLARAT SFÂNT?



Sf. Andrej Rublev (cca. 1360-1430), călugăr rus și iconograf. Împreună cu Prochor din Godorec și Teofan Grecul, a decorat catedrala Bunei Vestiri de la Kremlin-Moscova, şi a realizat unele picturi din iconostas, mai târziu transferate în noua catedrală (1484). În aceste opere, ca şi în precedentele fresce din catedrala din Zvenigorod, a înflorit, în interiorul încă puternicei tradiţii figurative bizantine, tendinţa spre o expresie mai naturalistă. Frescele din catedrala Adormirii Maicii Domnului a lui Vladimir, unele părţi ale iconostasului bisericii şi celebra icoană a Sf. Treimi îngereşti, pentru omonima biserică moscovită au semnat culmea stilului artistului. În anul 1988 Rublev a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă (memoria liturgică: 4 iulie).

Sunt foarte puţine informaţiile despre viaţa lui Rublev, unele dintre ele găsindu-se în cronicile şi biografiile sfinţilor Sergiu şi Nicon din Radonez şi în scrierile Sf. Iosif Volockij. Andrej s-a născut în Rusia în jurul anului 1360, deci este contemporan cu Beato Angelico (al cărui cult a fost recunoscut de papa Ioan Paul al II-lea în anul 1982). Încă din adolescenţă Andrej a dorit să devină călugăr şi în acest scop a mers la Lavra Preasfintei Treimi Sf. Sergiu din Radonez, de unde a fost trimis la mănăstirea din Serpuchov. Aici a făcut profesiunea religioasă şi, odată devenit major, a fost hirotonit preot. Mai apoi s-a întors la Lavra din Radonez. Aici, între anii 1370-1390 a învăţat arta iconografiei şi l-a cunoscut pe cel mai bun prieten al său, bulgarul Sf. Daniel Negrul. Cei doi au fost de nedespărţit în muncă şi în viaţă până la moarte, ambii murind în acelaşi an.

Om al rugăciunii, Andrej nu-şi petrecea totuşi tot timpul închis în chilie, dar îndeplinea şi toate sarcinile ce îi erau încredinţate. Din punct de vedere al vieţii spirituale, s-a stabilit fără tăgadă că Andrej a fost un esicast, adică practica antica disciplină a rugăciunii monastice tipică Orientului creştin. În acest sens se evidenţiază o legătură spirituală netă între Sf. Andrej şi Sf. Sergiu din Radonez. Deja între secolele XV-XVI, icoanele lui Rublev erau considerate modele de perfecţiune şi însuşi autorul era obiect de veneraţie la nivel local, fenomen dispărut începând cu secolul al XVII-lea. Numai începând cu anul 1900, atunci când restauratorii au curăţat picturile sale de refacerile ulterioare, capodoperele sale au început să fie din nou apreciate şi faima de sfânt a început să crească din nou, astfel că, în anul 1988, Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat. Cu această ocazie, monahia Iuliana Sokolova a pictat prima icoană a sfântului.

Sf. Andrej, roagă-te pentru noi!

marți, 4 mai 2010

ȘTIAȚI CĂ...





Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat și un țigan. Se numește Fericitul Ceferino Jimenez Malla. Pele, după poreclă, a fost împușcat pentru că a încercat să apere un preot care era închis pe nedrept. Toate acestea s-au întâmplat în ziua de 02 august 1936. Despre viața lui puteți citi aici:www.conferenciaepiscopal.es/.../Ceferino.htm

ȘTIAȚI CĂ...

Sf. Ecaterina de Siena provine dintr-o familie cu 25 de copii, ea fiind al 24 copil, și că mai avea o soră geamănă, Ioana, care a muriit în fragedă copilărie?