de Johannes Jørgensen
Un păianjen a coborât dis de dimineață pe o ramură înflorită,
și
a nimerit în mijlocul unui gard viu: i se părea locul ideal pentru a țese o
magnifică pânză cu obișnuita-i precizie. A muncit din răsputeri, iar spre
miezul zilei pânza era terminată. A examinat tensiunea și elasticitatea firelor,
punctele în care se intersectau. În sfârșit, a verificat totul cu mare atenție.
Însă, dând să plece, s-a împiedicat într-un fir asimetric, care urca spre înălțime:
ce căuta acolo acel fir fără sens? pentru că nu avea nici o relație cu simetria
pânzei lui. Spus și făcut, fără să se gândească de două ori, a tăiat imediat
acel fir inutil. Imediat pânza a căzut la pământ, reducându-se la o grămăjoară albicioasă.
Pentru că firul tăiat era tocmai cel pe care coborâse în acea dimineață, și
care susținea mica capodoperă atârnată deasupra gardului viu.
Așa se întâmplă cu orgoliosul care taie orice legătură cu
Domnul, și crede că totul depinde numai de el: atunci toate eforturile pică în
mod mizerabil, și nici o operă, nici un apostolat nu mai au vreo semnificație.
