O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care
le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era
crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de
apa. La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat
ajungea doar pe jumãtate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia
aducea doar un vas si jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de
realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu
imperfecþiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din
munca pentru care fusese menit! Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, dupã cum
credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor: "Mã simt atât de
rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul
pânã acasã!" Bãtrâna a zâmbit, "Ai observat ca pe partea ta a
drumului sunt flori, insã pe cealaltã nu?" "Asta pentru ca am stiut
defectul tãu si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in
fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi." "De doi ani culeg
aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista
aceste frumuseti care împrospãteazã casa."
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa
crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne
rãsplãtesc atât de mult! Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã
cãutãm ce este bun in ea. Crãpãtura vasului nu înseamnã sfârsitul, ci o
posibilitate de a face ceva diferit!