Se spune că odată, într-un oraş, o casa a luat foc. În ea se afla un om, care dormea adânc. Salvatorii sosiţi la faţa locului au încercat să-l scoată pe fereastră, dar nu au reuşit. Au încercat apoi să-l transporte până la uşă, dar nici de data aceasta nu au reuşit, întrucât omul avea o constituţie robustă şi era prea greu.
Disperaţi, se tot gândeau şi se întrebau ce metodă să mai folosească pentru salvarea lui. Atunci unuia dintre ei i-a venit ideea salvatoare:
- Hai să-l trezim! În acest fel, va putea să iasă singur şi să se salveze.
Tot aşa se întâmplă şi în plan duhovnicesc. Nu se va salva nimeni luat pe sus, cu forţa. Dacă dorim salvarea cuiva, trebuie mai întâi să-l „trezim” şi să-l ajutăm să se ridice cu „pârghiile” noastre duhovniceşti. Şi să nu uităm că degeaba se trezeşte, dacă nu se şi ridică din patul păcatului şi al indiferenţei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial