ECONOMIA ȘI BINELE COMUN: O ÎNTÂLNIRE POSIBILĂ?

de Tommaso Cozzi*
ROMA, vineri, 20 mai 2011 (ZENIT.org).- Ideea de bine comun a apărut pentru prima dată în ambientul economiei în a doua jumătate a secolului al XVII-lea grație fondatorului însuși al modernei economii politice, scoțianul Adam Smith, cu cea mai faimoasă metaforă a istoriei gândirii economice: «mâna invizibilă». După Adam Smith, binele comun este rezultatul non-intențional, o specie de „efect colateral”.

Scopul intenției, adică a celui care efectuează un schimb sau a celui care înființează o firmă, nu este binele comun sau binele celuilalt contractant, ci binele-interes propriu. Dacă, însă, sistemul social și instituțional este bine conceput, în anumite contexte poate să se verifice alchimia intereselor private în bine comun, sau a viciilor private în virtuți publice; indivizii acționează din interes și fiecare este „dezinteresat” față de alții, dar „mâna invizibilă” a pieței transformă acele interese în bine comun. De exemplu, întreprinzătorul, atunci când decide să înființeze o firmă, nu este motivat (după această teorie) de iubirea de patrie sau de căutarea binelui comun; ceea ce îl împinge să facă acest pas este numai interesul lui (și, poate, cel al familiarilor lui).

Piața, însă, atunci când funcționează, este tocmai acel mecanism care face astfel ca acest întreprinzător, fără a vrea și deseori fără a fii conștient de aceasta, să contribuie și la binele comun, creând adică locuri de muncă, produse de calitate, inovări tehnologice, bogăție.

Binele comun, nu este astfel generat de cel care, intenționat își stabilește să „facă comerț pentru binele comun”, dar de cel care caută, cu prudență, numai propriul interes personal, dezinteresat de binele altora. În schimb, oricare acțiune care să-și propună ca scop direct cel de a promova binele comun va produce efecte perverse pentru firmă și pentru societate. Din această teoremă izvorăște apoi și un corolar, pe care le reproduc cu ajutorul cuvintelor aceluiași Smirh: Nu am văzut niciodată ceva bun la cel care pretindea să facă afaceri pentru binele comun” .

În această privință, premiul Nobel, Milton Friedman, comentează teza lui Smith despre „mâna invizibilă”: „Ideea că managerii și conducătorii avem o responsabilitate socială, care trece dincolo de a servi interesele acționarilor sau cele ale membrilor lor a început să câștige un amplu și crescând consens. O astfel de viziune trădează o fundamentală greșită înțelegere a caracterului și a naturii unei economii libere. Într-o astfel de economie, există una și numai o responsabilitate de firmă: a folosi propriile resurse și a se implica în activități orientate spre înmulțirea propriului profit, respectând regulile jocului” . Totuși, ideea binelui comun, o vreme în centrul reflecției în sfera economică, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea dispare din lexicul economic.

Dacă într-adevăr economia de piață la începuturile sale a fost fondată nu numai pe principiile schimbului de echivalente (de valoare) și pe cel redistributiv, ci și pe principiul reciprocității, odată cu revoluția industrială, și, deci, odată cu afirmarea plină a capitalismului, principiul reciprocității se pierde pe drum. Odată cu modernitatea se afirmă ideea supă care o ordine socială poate să se bazeze numai pe celelalte două principii. Literatura noastră, așa cum susține Zamanghi, rechemând ampla dezbatere a „Big trade Off”, a uitat de principiul reciprocității, adică de principiul al cărui scop este cel de a traduce în practică cultura fraternității, descriind în schimb o societate de umani în care se stinge sensul fraternității, unde totul se reduce la a îmbunătății schimbul de echivalente. Nu este însă capabilă de viitor o societate în care se dizolvă principiul gratuității, adică nu este capabilă să progreseze acea societate în care există numai „a da pentru a avea” sau „a da din obligație”.

Ar fi în schimb oportun ca piața să reușească să se reîntoarcă la a fi un mijloc pentru a întări legătura socială prin promovarea atât a practicilor de distribuție a bogăției, cât și de un spațiu economic în care cetățenii să poată pună în act și să regenereze valori ca: solidaritatea, spiritul antreprenorial, simpatia, responsabilitatea antreprenorială, fără de care piața nu ar putea să dureze mult timp. O idee de piață, deci, unde schimbul încetează a mai fi anonimă și impersonală, dar care regăsește aspectul esențial al relației de reciprocitate.

----------

*Tommaso Cozzi este docent de strategie a firmelor pe lângă Universitatea din Bari.