Există numai o Biserică Ortodoxă, sau trebuie
Creștinismul nu numai că s-a născut în Orient, dar acolo a ajuns și la maxima ei răspândire. Din Palestina, martorii lui Cristos au parcurs teritoriile Siriei, a Mesapotamiei, a Asiei Mici, a Africii de Nord și Orientale, a Greciei și a Romei. Foarte repede, ca rezultat al unor diverse procese teologico-culturale, s-au format cinci principale centre de tradiție liturgică, numite și rituri sau tradiții : 1. alexandrină; 2. antiohenă (siro-occidentală); 3. caldee; 4. armeană; bizantină (sau bizantino-slavă).
Aceste rituri îmbrățișează la ora actuală toate Bisericile numite „orientale”, chiar dacă această denumire are un caracter mai degrabă istoric decât geografic, datorită faptului că enoriașii acestor Biserici sunt răspândiți în toată lumea.
Dintre aceste cinci tradiții, numai ultima, cea bizantină, poartă în mod comun numele de tradiție ortodoxă. Celelalte patru, în schimb, sunt de obicei reunite sub diferite nume: Biserici vechi orientale, Biserici ortodoxe orientale sau Biserici orientale. În literatura engleză este în uz și numele de Oriental Orthodox, pentru a o deosebi de Eastern Orthodox, folosit pentru a desemna ortodoxia bizantină. Merită, chiar dacă pe scurt, să cunoaștem una câte una fiecare din aceste tradiții.
Așa cum indică denumirea înseși, această tradiție s-a format în cadrul mitropoliei egiptene din Alexandria, adică în cetatea cea mai importantă și mai bogată, după Roma, a Imperiului Roman. Această tradiție include unele Biserici locale:
✓ Biserica ortodoxă coptă (necalcedoniană). Copții sunt urmașii vechilor egipteni: dovadă este însuși numele lor: Kopt este o deformare a cuvântului grecesc Aigyptos, adică Egipt. Acesta derivă la rândul lui din egipteana veche Hi-kaptah (sau Hut-ka-Ptah), care înseamnă „templul (sau sanctuarul) sufletului lui Ptah), una din divinitățile cele mai venerate ale religiei anticului Egipt. Această expresie era numele originar al Memphis-ului, prima capitală a vechiului Egipt și principalul centru de cult al acestei divinități. Deci, copt înseamnă egiptean, iar limba coptă este o continuare a limbii egiptene antice, numai schimbată din scrierea hieroglifică în cea grecească. Câteva secole mai târziu, după ce aceste regiuni au fost cucerite de arabii musulmani, populațiilor locale le-a fost impusă o altă limbă, cea arabă, și o altă credință. Din acel moment, numele de copt a început să fie asociat cu cel al locuitorilor Egiptului care păstraseră credința creștină, deși asimilaseră perfect limba arabă. Copta a devenit în schimb o limbă moartă, rămasă în uz numai în cadrul liturgiei Bisericii.
Biserica coptă este o Biserică necalcedoniană, sau, cu alte cuvinte, monofizită, care nu a acceptat deciziile Conciliului din Calcedonia (451). Părinții conciliari învățau că în Isus sunt prezente încă de la început două naturi, cea divină și cea umană, „fără confuzie, imutabile, indivize, inseparabile, fără să dispară niciodată diferența dintre naturi din cauza uniunii lor, dar fiind salvgardată proprietatea fiecărei naturi și, concurând a forma o singură persoană și ipostas; el nu este divizat sau separat în două persoane, dar este un unic și același fiu, unul născut, Dumnezeu, Cuvânt și Domn Isus Cristos” .
Biserica coptă datorează nașterea ei activității misionare a Apostolului Marcu care, după tradiție, a fost martirizat la Alexandria în anul 68. În ciuda lipsei de probe istorice concrete, copții numără tocmai de la acest apostol succesiunea patriarhilor lor. După această numărătoare, actualul patriarh Shenuda al III-lea (născut în anul 1923 la Assiut, Egipt), este considerat al 117-lea succesor al Sf. Marcu, și este numit cu apelativul de „papă”.
Urmând calendarul egiptean, în calendarul copt este menținută subdiviziunea în trei anotimpuri, fiecare având o durată de patru luni. Cele trei anotimpuri sunt comemorate cu rugăciuni speciale ale liturgiei copte, iar această subdiviziune este ținută și în zilele noastre de mulți țărani, care recunosc în ea diferitele anotimpuri agricole. În afară de normalele 12 luni a câte 30 zile, calendarul prevede și o lună „intercalară” la sfârșitul anului, cu durata de 5 sau 6 zile (în baza anului bisextil). Anii și lunile coincid cu cele ale calendarului etiopean, dar au nume diferite.
Anul începe în ziua de 29 august a calendarului iulian, care de obicei coincide cu 11 septembrie a anului gregorian. Numărarea anilor pleacă de la 284, an în care a devenit împărat roman Dioclețian, a cărui împărăție a fost caracterizată de torturi și persecuții în masă a creștinilor, mai ales în Egipt. Din acest motiv, abrevierea care însoțește anul copt este: A.M (Annum Martyrum, Anul Martirilor).
Chiar în deșertul egiptean, adică în regiunile tradiției copte, a apărut viața monastică. Fondatorul ei a fost Sf. Anton Abate (cca. 250-356). este, totuși, cunoscut că deja în secolul al II-lea își făcuseră apariția primii eremiți. Însuși Anton întâlnise, pe drumul care-l ducea spre deșert, pe ultracentenarul Paul Anahoretul, care încă din tinerețe trăia în solitudine, slujindu-l pe Domnul. Cel care a codificat pentru prima dată viața monastică a fost Pahomie (cca. 292-346). Monahismul a fost o noutate semnificativă, introdusă de creștinii egipteni în viața Bisericii universale, practică adoptată succesiv și de creștinismul occidental.
În zilele noastre, Biserica coptă numără între 9 și 12 milioane de credincioși în Egipt, și între 2 și 4 milioane în diasporă.
✓ Biserica catolică coptă. În anul 1895, Papa Leon al XIII-lea a creat provincia ecleziastică a copților catolici, la conducerea căreia a fost numit un patriarh. La ora actuală, Biserica catolică coptă numără circa 198 mii credincioși, distribuiți în șase dieceze.
✓ Biserica ortodoxă etiopiană (necancedoniană). Mărturii ale unei tradiții etiopiene se găsesc în 1 Regi (vizita reginei Saba la Solomon), și în Faptele Apostolilor (8, 27). Această Biserică a rămas sub jurisdicția patriarhatului de Alexandria până în anul 1929, când au fost consacrați primii episcopi. În anul 1959 a obținut independență deplină. Are un patriarh propriu și numără circa 16 milioane de credincioși.
✓ Biserica catolică etiopiană. În anul 1961 a fost fondată o provincie mitropolitană cu trei dieceze, unde trăiesc circa 115 mii credincioși în comuniune cu Biserica Catolică.
✓ Biserica greco-ortodoxă de Alexandria (calcedoniană). Copții nu sunt singura comunitate creștină prezentă la ora actuală pe teritoriul egiptean. Alexandria, cel puțin formal, este și sediul patriarhatului ortodox care ocupă al doilea loc în lista onorară a Bisericilor ortodoxe independente (autocefale). Începuturile ei, ce pot fi datate înainte de 451, sunt aceleași ale copților, pentru că până în acel an făceau parte din aceeași Biserică. În momentul în care majoritatea creștinilor egipteni a respins decretele Conciliului de la Calcedonia, la Alexandria au început să conducă patriarhi monofiziți. Împărații bizantini, care vegheau asupra ortodoxiei care ar fi garantat unitatea imperiului, au reacționat, încercând să ocupe acel scaun ecleziastic cu episcopi fideli lor, în linie cu deciziile de la Calcedonia. În decursul secolelor au existat lungi perioade în care, pe scaunul patriarhal din Alexandria au fost numai patriarhi monofiziți, în vreme ce patriarhii rămași în comuniune cu Constantinopol dețineau numai formal titlul de patriarh al Alexandriei. Scaunul lor se afla la Istambul. Numai în anul 1846 aceștia au putut să se reîntoarcă la vechiul lor scaun patriarhal.
Tradiția antiohenă (siro-occidentală)
Antiohia, cetatea de la care-și ia numele această tradiție, se găsește în Orientul Apropiat, și a fost interesată de activitatea misionară a apostolilor. Important centru politic și cultural, influențele ei au îmbrățișat majoritatea comunității din partea orientală a Imperiului Roman, extinzându-se până în Persia. Chiar dacă cetatea gravita în orbita culturii eleniste, viața provinciei se desfășura în strâns contact cu lumea siriană. Din acest moti, și teologia, liturgia și viața spirituală aveau evidente urme ale acestei culturi. Creștinismul antiohen a fost influențat de numeroase controverse teologice, care au dat loc la nașterea a diferite Biserici. Din această tradiție fac parte Bisericile calcedoniene și cele necalcedoniene.
✓Biserica greco-ortodoxă de Antiohia (calcedoniană). Este prezentă mai ales în Siria și Liban. Credincioșii ei și ierarhia sunt de origine semitică și vorbesc limba arabă. Numără 750 mii credincioși, din care o parte consistentă trăiește în diasporă în America și Australia.
✓Biserica melchită sau greco-catolică (calcedoniană). Există din 1724 și numără circa 1 milion de credincioși. Posedă un patriarhat propriu, o proprie ierarhie, congregații monastice și religioase.
✓ Biserica maronită (calcedoniană). Este unica Biserică a tradiției siro-occidentale. Patronul maroniților este Sf. Maron, călugăr-anahoret care a trăit între anii 350-433. În jurul figurii lui carismatice s-a adunat un grup de călugări care au fondat o mănăstire la jumătatea drumului dintre Alepp și Antiohia. Chiar dacă se găsesc în cadrul jurisdicției patriarhatului de Antiohia, ei au avut o tradiție autonomă. Călugării s-au stabilit de-a lungul văii munților Libanului, unde au rămas în izolare timp de mai multe secole. Toți maroniții au rămas totdeauna în unitate cu Biserica Catolică romană, chiar dacă dificilele situații politice și de comunicare au îngreunat timp de secole un contact direct cu Roma. Contactul a fost reluat în secolul al XII-lea, în timpul Cruciadelor, atunci când cruciații au ocupat Antiohia. În anul 1182, maroniții au confirmat legătura lor cu Roma, declarându-și voința de a rămâne în comuniune cu ea.
Primul patriarh maronit care a vizitat Roma a fost Ieremia al II-lea (1199-1230). A sosit în Cetatea eternă în anul 1215, în timpul desfășurării Conciliului al IV-lea din Lateran, la care a participat cu titlu deplin. Procesul de latinizare a Bisericii maronite, început în secolul al XVI-lea, a fost acceptat de episcopii maroniți la Sinodul, ținut în Liban în anul 1736. Tot în același secol, maroniții au fost cuceriți de turci, care a dat început unei lungi perioade de dominație otomană. Între timp, deja în anul 1584, fusese deschis la Roma Colegiul maronit. Din anul 1740, patriarhul maronit își are sediul la Bkerke, localitate la circa 40 km. de Beirut. Mii de maroniți au fost martirizați sub dominația turcă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în timpul Primului Război mondial. Masacrul lor a provocat în anul 1860 intervenția armatei franceze. Și în timpul războiului civil, început în Liban în anul 1975, au murit mulți maroniți, multe mii emigrând în Statele Unite, Brazilia, Canada, Australia, Cipru și Egipt.
Maroniții folosesc în cadrul Liturghiei limba siriană, care este una din dialectele limbii aramaice. Biserica Maronită numără circa 1, 6 milioane de credincioși, care trăiesc în Liban, Siria, SUA, Canada, Brazilia și Australia.
✓Biserica siro-ortodoxă (siro-occidentală, necalcedoniană). S-a născut în secolul al VI-lea la inițiativa călugărului și episcopului Jakab Baradei, care a hirotonit numeroși preoți și a consolidat viața monastică. De la numele lui, creștinii acestei Biserici se numesc „iacobiți”. Această Biserică numără circa 250 mii de credincioși, care trăiesc mai ales în Siria și Liban, dar și în Europa (mai ales printre emigranți). O parte a Bisericii ortodoxe siriene este prezentă și în India, dar recunoaște ca ghid spiritual numai pe patriarhul de Damasc.
✓ Biserica siro-catolică (necalcedoniană). Se naște în secolul al XVII-lea, atunci când o parte a Bisericii siro-ortodoxe a numit un patriarh propriu și s-a unit cu Roma. La ora atuală numără circa 100 mii de credincioși, prezenți mai ales în Siria și în Liban. Scaunul patriarhal se află la Beirut.
Tradiția caldeeană (siro-orientală)
Cuprinde următoarele Biserici:
✓ Biserica de Orient (cunoscută și ca Biserica nestoriană sau asiriană). Chiar dacă este legată de Siria, această Biserică a menținut caracteristici proprii ca de exemplu, limba, o proprie tradiție liturgică, teologică și spirituală care s-a modelat sub influența monahismului. Această Biserică s-a născut în apropiere de actualul Bagdad. A refuzat deciziile Conciliului de la Efes (431), care a condamnat învățătura lui Nestoriu și, în anul 484 și-a proclamat independența de Bisericile Imperiului Roman. Astăzi numără circa 180 mii de credincioși care trăiesc în munții din Irak, în Siria și Turcia. Este împărțită în două comunități, una condusă de un katholikos, cealaltă de un patriarh.
✓ Biserica Catolică caldee. S-a format la începutul secolului al XIX-lea. Actualmente este cea mai numeroasă Biserică din Irak, numărând circa 410 mii credincioși, iar patriarhul lor își are sediul la Bagdad.
✓ Tradiția siro-orientală a Indiei Meridionale. Este vorba de comunitatea creștinilor care trăiesc în actualul stat Kerala, în India Meridională, care face referință la Sf. Toma apostolul ca fondator al ei. În anul 1653, ca și consecință a impunerii tradițiilor și obiceiurilor Bisericii Romano-Catolice de către portughezi, a început o revoltă în interiorul acelei comunități creștine. Rezultatul a fost diviziunea în patru Biserici autonome și o anumită cantitate de mici comunități:
- Biserica siro-malabareză (catolici de tradiție siro-orientală). Astăzi această Biserică numără circa 2, 9 milioane credincioși. O leagă de Biserica din Roma o specială comuniune euharistică. Nu are un corespectiv în Biserica Ortodoxă.
- Biserica siro-ortodoxă de India (catolici de tradiție siro-orientală). S-a format dintr-un grup de credincioși ai Bisericii Ortodoxe care s-au convertit la Biserica Catolică și, în anul 1930 au obținut o ierarhie și o administrație proprie. La ora actuală există trei episcopi. Numără circa 280 mii de credincioși.
- Alte Biserici și comunități. Au apărut în urma unor succesive îndepărtări de Bisericile mai sus amintite. Alte diviziuni s-au verificat sub influența Bisericii anglicane și a Bisericilor protestante.
Tradiția armeană
Tradiția armeană face referință la figura Sf. Grigore Luminătorul, care a fost activ în aceste regiuni în secolul al IV-lea. Este caracterizată de o proprie limbă și de o proprie tradiție. Din această Biserică fac parte:
✓ Biserica apostolică armeană. Numără circa 6 milioane de credincioși și își are sediul la Echmiatsin, în Armenia. Capul ei este un katholikos.
✓ Biserica catolică armeană. Născută în secolul al XVIII-lea, numără circa 160 mii de credincioși și este condusă de un patriarh, a cărui sediu se află la Beirut.
Tradiția bizantină (constantinopolitană)
Tradiția bizantină s-a dezvoltat în jurul Constantinopolului, capitala marelui imperiu. Fondatorul ei este considerat a fi dintotdeauna Sf. Andrei apostolul. În Europa, această Biserică s-a răspândit printre popoarele balcanice și, succesiv, în Rus'ul Kievului și în unele părți ale Europei Centrale și Orientale. De această tradiție aparțin patru patriarhate antice :
✓Patriarhatul ecumenic de Constantinopol. Actualmente este compus din 5 dieceze în partea europeană a Turciei (circa 30 mii credincioși), 35 în Grecia Septentrională, 10 în insulele grecești, și altele în Marea Britanie, Franța, Austria, Belgia și Suedia, și multe alte dieceze în afara Europei, de exemplu în cel două Americi (aproape 2 milioane de credincioși), în Australia și Noua Zeelandă. Această Biserică posedă și numeroase centre monastice, ca de exemplu Athos-ul și Patmos-ul. La Chambésy, aproape de Geneva, posedă un centru de activitate didactică și ecumenică. Patriarhatul are școli proprii de teologie (majoritatea în afara granițelor Turciei). În lume există circa 5 milioane de credincioși aparținând acestui patriarhat, iar sub jurisdicția lui intră și Biserica finlandeză autonomă și unele parohii din Estonia.
Patriarhii Constantinopolului poartă tradiționalul titlu bizantin de „arhiepiscop al Constantinopolului și al Noii Rome, și patriarh ecumenic). Actualul patriarh Bartolomeu I este al 232-lea patriarh al Constantinopolului. Întronizarea lui a avut loc în data de 02 noiembrie 1992.
✓ Patriarhatul de Alexandria. Cuprinde 15 dieceze și numără circa 300 mii credincioși. Jurisdicția lui se extinde asupra întregii Africi și a Maltei. Patriarhul este coadiuvat de Sf. Sinod și de doisprezece mitropoliți. Din anul 2004, mitropolitul Teodor al II-lea este al 116-lea patriarh al Alexandriei. Titlul lui oficial este următorul: „Beatitudinea Sa, papa și patriarh al Marii cetăți a Alexandriei, Libiei, Etiopiei, al întregului Egipt și al întregii Africi, părintele părinților, păstorul păstorilor, al treisprezecelea apostol și judecătorul lumii”. Reședința patriarhului se află la Alexandria.
✓Patriarhatul de Antiohia. Numărul credincioșilor acestui patriarhat depășește 350 mii, și sunt în majoritate arabi. Patriarhatul este alcătuit din 17 dieceze, din care patru se găsesc în diasporă; 4 dieceze se află în Siria (Alep, Damasc, Homs și Hasake), 3 în Irak (Bagdad, Mosul și Mar Matta), două în Turcia (Istambul și Mediat), 3 în Liban (Beirut, Zahle și Atshane) și 1 în Israel-Iordania (Ierusalim). Diecezele diasporei se găsesc în SUA (Hackensack, New York), Brazilia (Sao Paulo), Suedia (Södertalje), Germania, Canada și Olanda (Losser). Credincioși ai acestei Biserici sunt prezenți și în Elveția, Australia, Belgia, Franța și Austria. Patriarhatul are o Academie de Teologie dedicată Sf. Ioan Damaschinul (care, din 1988 este o facultate a Universității din Balamand).
Din iulie 1979, Ignațiu al IV-lea este al 166-lea patriarh al Antiohiei. Titlul lui oficial este: „Beatitudinea Sa, patriarhul Antiohiei Mari, a Siriei, a Ciliciei, a Mesopotamiei și a întregului Orient”. Reședința patriarhului se află la Damasc.
✓ Patriarhatul de Ierusalim. La ora actuală există 16 mitropoliți, 2 arhiepiscopi și 2 episcopi. Organul care coadiuvează patriarhatul este Confraternitatea Mormântului Domnului. Fac parte circa 130 membri: patriarhi, arhiepiscopi, preoți, diaconi și călugări. Biserica din Ierusalim numără circa 300 mii credincioși, din care o parte trăiesc în Iordania și în diasporă, în America, Africa și Australia. Titlul oficial al patriarhului este: „Beatitudinea Sa, patriarhul Sf. Cetăți a Ierusalimului și al întregii Palestine”. Din data de 22 iulie 2005, Teofil al III-lea este al 141-lea patriarh al Ierusalimului, unde își are și reședința.
În afară de Bisericile patriarhale mai sus amintite, există alte douăsprezece Biserici autocefale:
✓Biserica Ortodoxă Rusă. La ora actuală patriarhatul de Moscova posedă 12 mitropolii și 115 episcopi, circa 5000 de mănăstiri, 20 mii parohii și numără circa 70 milioane de credincioși. Din patriarhatul Moscovei mai fac parte Biserica ortodoxă ucraineană (5 mitropolii, 32 episcopi), Biserica ortodoxă bielorusă (1 mitropolit, 9 episcopi), Biserica autonomă japoneză și câteva dieceze în Europa și în America de Nord. Capul Bisericii Ortodoxe Ruse este Alexei al II-lea (născut în anul 1929), care este al 15-lea patriarh de la nașterea patriarhiei. Patriarhului de Moscova îi revine titlul oficial de: „Sanctitatea Sa, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii”. Reședința patriarhului și catedra Teofaniei se găsesc la Moscova.
✓Biserica Ortodoxă a Georgiei. Biserica Georgiană numără puțin mai mult de un milion de credincioși. Sf. Sinod este alcătuit din 19 mitropoliți, arhiepiscopi și episcopi. Biserica posedă circa 450 biserici, 22 mănăstiri (13 de călugări și 9 de călugărițe). Titlul oficial al capilor Bisericii Georgiene este: „Sanctitatea și Beatitudinea Sa, Katholikos-patriarhul întregii Georgii, arhiepiscop de Mcxeta și Tbilisi”. Din anul 1977 patriarh este Ilie al II-lea.
✓ Biserica Ortodoxă Sârbă. Capului Bisericii sârbe îi revine titlul oficial de: „Sanctitatea Sa, patriarhul Serbiei, arhiepiscop de Pec, mitropolit de Belgrad-Karlowitz”. Actualmente patriarh este Pavle (născut în anul 1914), al 44-lea patriarh din istoria Bisericii din Serbia. În urma conflictului dintre Serbia și Albania, Biserica din Serbia a suferit grave pierderi materiale și spirituale. La ora actuală, numără circa 8 milioane de credincioși.
✓ Biserica Ortodoxă din România. Actualmente numărul credincioșilor acestei Biserici ajunge la circa 20 milioane, adică 86% din populația țării. Patriarhatul este împărțit în 22 dieceze și 123 decanate. Astăzi există în România 400 de mănăstiri și metocuri în care trăiesc 4100 călugări și 4500 călugărițe. Capul Bisericii este patriarhul care poartă titlul de: „Beatitudinea Sa, arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”. Actualmente capul Bisericii este Daniel (născut în anul 1951), al șaselea patriarh din istoria patriarhatului român.
✓ Biserica Ortodoxă din Bulgaria. Numără circa 8 milioane credincioși, 26 episcopi și 2300 de preoți. În 123 mănăstiri trăiesc 500 călugări și călugărițe. În afară de diecezele de pe teritoriul statului, Biserica mai posedă două dieceze în SUA și una în Europa Occidentală. Capului Bisericii bulgare îi revine titlul oficial de: „Sanctitatea Sa, patriarhul Bulgariei și mitropolit al Sofiei”. Actualul patriarh este Maxim (născut în anul 1914). Reședința și catedrala patriarhală Sf. Alexandru Nevskij se găsesc la Sofia.
✓ Biserica Ortodoxă a Ciprului. Astăzi numără mai mult de 500 mii credincioși și este împărțită în șase dieceze. Două dintre acestea, Kyreneia și Morfou se află în parte în zona turcească a insulei. Capului Bisericii cipriote îi revine titlul oficial de: „Beatitudinea Sa, arhiepiscop de Noua Iustiniana și a întregului Cipru”. Patriarhul este Chrysostomos, aș 64-lea din istoria Bisericii, născut în anul 1927.
✓ Biserica Ortodoxă a Greciei. Actualmente această Biserică numără circa 10 milioane de credincioși (96% din cetățenii Greciei). În partea continentală a Bisericii se găsesc 80 de dieceze, 8 în Creta și 4 în celelalte insule. Biserica posedă circa 7500 parohii, 93 de episcopi, circa 8200 de preoți și 200 de diaconi. Numărul mănăstirilor depășește 300, cu mai mult de 4000 de călugări. Capul Bisericii este arhiepiscopul Ieronymos al II-lea, al 21-lea al Bisericii din Grecia, născut în anul 1938.
✓ Mănăstirea Sf. Ecaterina. Este cea mai veche mănăstire activă din lume, locuită fără întrerupere din secolul al IV-lea. După mărturia patriarhului Alexandriei, Eutihie (secolul al IX-lea), fondatoarea capelei de la picioarele muntelui Sinai a fost Sf. Elena, mama împăratului Constantin, care a făcut un pelerinaj până aici în anul 327. Trei ani mai târziu, din porunca ei, a fost începută construcția capelei dedicată Sf. Fecioare Maria și, contemporan, a fost consolidată mănăstirea cu chiliile pentru călugării-eremți și pentru numeroșii pelerini care începeau să se reverse în acest loc.
În secolele următoare, faima mănăstirii s-a răspândit tot mai mult în lumea creștină, mai ales în Orient. Acest lucru a fost posibil mai ales datorită localizării ei, în deșert, și într-un loc simbolic, care era muntele unde Dumnezeu s-a arătat lui Moise.
Numele actual al mănăstirii vine din secolul al XIII-lea și se datorează regelui francez Alois al IX-lea care, în anul 1229, construise la Paris o biserică dedicată Sf. Ecaterina a Alexandriei, martiră din secolul al III-lea, contribuind astfel la răspândirea cultului ei în creștinismul timpului. Faima sfintei a ajuns degrabă și la călugării de pe muntele Sinai, care au mutat relicviile de pe un munte apropiat, astăzi cunoscut ca Gebel Katrin (muntele Ecaterinei) în mănăstirea lor. În zilele noastre memoria ei liturgică cade în ziua de 25 noiembrie, și este însoțită de procesiunea cu relicviile ei.
După cucerirea Egiptului de către musulmani, mănăstirea și-a menținut independența, chiar dacă cu timpul, în curtea mănăstirii, a fost ridicată o moschee. În jurul anului 625, înainte de cucerirea arabă, călugării de pe muntele Sinai i-au cerut lui Mohamed protecția locului. El a vizitat această mănăstire, primit cu multă căldură de către călugări și, succesiv, printr-un privilegiu special a garantat inviolabilitatea acesteia.
Timp de mai mult secole mănăstirea a depins de Constantinopol, iar în timpul Cruciadelor (sfârșitul secolului al XI-secolul al XIII-lea) s-a aflat sub tutela papilor de la Roma. După cucerirea Accă-i din partea sarazinilor în anul 1291, mănăstirea a trecut sub jurisdicția patriarhatului ortodox al Ierusalimului.
Din anul 1782 această mănăstire este o Biserică autonomă, și este cea mai mică realitate a lumii ortodoxe. Nu este supusă puterilor externe, numai alegerea capului ei, egumenul (superiorul mănăstirii) trebuie să fie confirmat de Biserica-mamă, adică de Patriarhatul de Ierusalim.
✓ Biserica Ortodoxă din Republica Cehă și Slovacă. Posedă o mitropolie, 4 dieceze, 150 parohii și Facultatea Teologică din Presov. Numărul credincioșilor ajunge la 15 mii. Biserica este membră a Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Liturghia se celebrează în limba cehă, slovacă și slavă ecleziastică și ucraineană.
Din anul 2006, capul acestei Biserici ortodoxe autocefale este mitropolitul de „Praga, al regiunilor Cehiei și al Slovaciei”, Beatitudinea Sa, Cristofor. Sediul mitropoliei și catedrala se află la Presov.
✓ Biserica Ortodoxă a Albaniei. Actualmente este una din Bisericile care cunosc dezvoltarea cea mai dinamică. Numărul credincioșilor, care în 2003 se învârtea în jurul cifrei de 500 mii, crește progresiv. Biserica este alcătuită din 4 dieceze, 19 decanate și 330 parohii. Limbile liturgice sunt albaneza și greaca veche. Capul Bisericii albaneze este Beatitudinea Sa, Anastaziu, al 4-lea cap al acestei Biserici, născut în anul 1929. Reședința lui se găsește la Tirana.
✓ Biserica Ortodoxă din America. La Conciliul din Detroit ținut în anul 1924, delegații parohiilor ortodoxe au aprobat autonomia temporară a Bisericii americane. Patriarhul Moscovei, Tihon, nu a acceptat rezoluția și l-a depus pe mitropolitul american Platon din funcția ocupată. La rândul său, acesta nu a recunoscut decizia patriarhului și a declarat independența Bisericii. În ortodoxia americană au apărut în anii '40 tendințe îndreptate spre refacerea unității canonice cu Biserica Rusă, dar, în decursul a douăzeci de ani acestea nu au dus la nici un rezultat. Numai în data de 10 aprilie 1970, în timpul unei ședințe a Sinodului Bisericii Ruse, a fost luată decizia de a garanta deplina autocefalie Bisericii Ortodoxe din America. În acel moment, însă, s-a ridicat vocea patriarhului de Constantinopol care, a afirmat că autocefalia nu a fost acordată niciodată fără consultarea patriarhatului ecumenic. În consecință, patriarhatul de Constantinopol a invitat celelalte Biserici ortodoxe să nu recunoască autocefalia acordată de patriarhatul Moscovei. Bisericile autocefale ale Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului și ale Greciei s-au exprimat împotriva autocefaliei, în vreme ce Bisericile Bulgariei, Poliniei și Republicii Cehe și Slovace au sprijinit-o.
Numărul credincioșilor Bisericii Ortodoxe din America depășește 3 milioane. Este împărțită în 20 de dieceze și posedă mai mult de 500 de parohii, 4 mănăstiri de călugări și 2 de călugărițe, o Academie teologică și 2 seminarii. Limba liturgică este în general engleza. Capul Bisericii este, la ora actuală, mitropolitul German, al 4-lea din istoria Bisericii. Sediul mitropolitului se află la Syosset (un cartier al New York-ului), în vreme ce catedrala, intitulată Sf. Nicolae, se află la Washington.
✓ Biserica Ortodoxă autocefală a Poloniei. Numără circa 600 mii de credincioși și este împărțită în șase dieceze. Pe teritoriul polonez are șase mănăstiri, 3 de călugări și 3 de călugărițe. Are un seminar la Varșovia, secțiunea ortodoxă a Academiei teologice creștine și Institutul de teologie ortodoxă pe lângă Facultatea teologică a Universității din Bialystok. Capul Bisericii Ortodoxe în Polonia este Beatitudinea Sa, sawa, mitropolit de Varșovia și al întregii Polonii. Sediul mitropolitului și catedrala Sf. Maria Magdalena se află la Varșovia.
Pe lângă Bisericile ortodoxe de tradiție bizantină mai sus amintite, mai există și Biserici Catolice de tradiție bizantină. Este vorba de comunități trecute de la Biserica Ortodoxă la Biserica Catolică, în urma unei uniuni. Din acestea fac parte:
- Biserica Catolică ucraineană, apărută în urma uniunii de la Brest din anul 1596. Suprimată violent în 1946, a reînflorit în 1990, după căderea comunismului.
- Biserica Greco-Catolică din România, născută în Transilvania în anul 1700.
Și în Slovacia există o dieceză greco-catolică care numără circa 350 mii credincioși. În Ungaria, greco-catolicii sunt circa 300 mii. Dieceza lor are sediul la Hajdudorog, în vreme ce Exarhatul apostolic se găsește la Miskolc. În ex Iugoslavia, greco catolicii sunt organizați în dieceza de Krizevci. Înainte de fragmentarea Iugoslaviei, dieceza număra circa 50 mii credincioși. În Bulgaria, greco-catolicii posedă un Exarhat apostolic la Sofia, iar numărul lor este de circa 5000 credincioși. Și în Grecia există circa 2000 de catolici de rit bizantin. Exarhatul apostolic se află la Atena.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial