Încercați!

Un om spărgea piatră dintr-o stâncă. Lucra în arşiţă, plin de sudoare şi aplecat în genunchi. Un creştin trecând pe acolo zise:

- Ce bine ar fi să pot sparge şi eu tot aşa inimile cele de piatră ale ascultătorilor mei...

- Ca să reuşesc să sparg piatra, eu stau în genunchi - răspunse muncitorul. Lucraţi şi d-voastră în genunchi şi atunci cu siguranţă veţi avea reuşită!

Ce idee!!! Haideţi să încercam şi noi!

Numai dacă se aplică în practică

Un fabricant de săpunuri îi spuse unui preot:

- Creştinismul nu a reuşit să facă nimic. Deşi Evanghelia este predicată de două milenii, lumea nu a devenit mai bună. De atunci şi până acum peste tot există răul şi oameni răi. Preotul îi arătă acestui fabricant de săpunuri un copil foarte murdar care se juca la margine de drum şi-i spuse:

- Săpunul nu a reuşit să facă nimic. Peste tot există mizerie şi oameni mizerabili în lume.

- Săpunul, spuse fabricantul, ajută numai dacă se aplică în practică, dacă-l foloseşti.

Preotul îi răspunse:

- La fel e şi cu creştinismul!

Să exersăm continuu

Un pianist discuta cu unul din prietenii săi cei mai apropiaţi. Vorbind printre altele despre muzică, pianistul îi spuse: "Dacă nu exersez o zi, simt din plin lucrul acesta, dar numai eu observ. Dacă nu exersez două zile, observă şi prietenii mei. Dacă nu exersez trei zile, observă şi publicul". La acestea, prietenul, care era un bun creştin şi apreciat pentru viaţa lui exemplară, îi spuse pianistului: "Şi mie mi se întâmplă la fel cu rugăciunea. Dacă nu mă rog o zi, observă cu siguranţă Dumnezeu. Dacă nu mă rog două zile, observ eu însumi. Dacă nu mă rog trei zile, simt şi cei din jurul meu".

Apropo, la dumneavoastră cum e?

Dar nu în locul tău

Un frate, luptat fiind de multe ispite, s-a dus la duhovnicul său şi s-a plâns: "Părinte, rugaţi-vă pentru mine, fiindcă ispitele mă doboară!". Părintele, care a înţeles despre ce este vorba, l-a privit cu bunătate şi i-a zis: "Fiule,

Pot să mă rog pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să postesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă sacrific pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să îndur pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă ostenesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să plâng pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să priveghez pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să dăruiesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să suspin pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să caut pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să fiu treaz pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mor pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să rabd pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă străduiesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să plătesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă jertfesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să-mi schimb viaţa pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să construiesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să lupt pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă informez pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să cer iertare pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mulţumesc pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să sufăr pentru tine, dar nu în locul tău;

Pot să mă umilesc pentru tine, dar nu în locul tău.

Şi multe pot să fac pentru tine, dar nu în locul tău. Fă tot ce poţi pentru tine, fiule, şi te voi ajuta şi eu!

Vaca și porcul

Un om bogat, fără familie, se plânse odată unui prieten de-al său:

- Oamenilor nu le place de mine, mă numesc zgârcit şi hapsân, cu toate că în testamentul meu am lăsat scris ca averea mea să fie preluată de o instituţie de ocrotire socială.

Prietenul său îi răspunse:

- Ascultă, îţi voi spune povestea vacii şi a porcului:

Se spune că odată porcul veni la vacă şi-i zise: "Oamenii vorbesc mai totdeauna numai despre tine. Eşti prezentă şi la televiziuni pe spoturile publicitare. Ştiu, tu le dai lapte, dar eu le dau mult mai multe: le dau carne, slănină, grăsime, şorici şi din mine oamenii fac cele mai gustoase mâncăruri: caltaboş, cârnaţi, sarmale, tobă. Cu toate acestea nimeni nu mă iubeşte. Pentru toţi sunt doar un porc. De ce oare?" Vaca se gândi un moment, apoi spuse: "Cred că se întâmplă aşa din cauză că eu le dau în timp ce trăiesc, pe când tu le dai după ce nu mai eşti în viaţă...".

Aşa este. Cât eşti în viaţă, mai zic unii OAMENI un mulţumesc, dar după ce nu mai eşti, uită binele făcut. Chiar si copiii uită sa mai facă pomeni pentru părinţii, moşii şi strămoşii lor, cu toate că au moştenit averea lor. Ba unii, supăraţi că au împărţit averea moştenită de la părinţi, cu fraţii lor, mai zic şi… „porcul ăla bătrân”. De aceea este bine să dăm noi milostenie pentru sufletul nostru cât suntem în viaţă şi să nu aşteptăm să o facă alţii pentru noi, căci recunoştinţa a ajuns o floare rară.

O problemă de... iubire

Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor, s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de nepăsători şi răi; au timp pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu.

Domnul Dumnezeu i-a întrebat:

- Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei?

Îngerii au spus:

- Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că este darul tău numai pentru ca ei să se roage.

Bine, a zis Domnul.

Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci îngerii s-au prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor:

- Doamne, oamenii tot nu se roagă.

Domnul i-a întrebat iarăşi:

- Ce credeţi că ar trebui să le mai fac?

- Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata ta şi aşa se vor ruga.

Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi.

- Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul.

Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu le-a spus:

- Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore ca să se roage.

Şi a lăsat timpul ca mai înainte.

Cum sunt păcăliţi porcii

Într-o zi, un om ducea un porc la abator pentru tăiere. Ca să-l facă să meargă de bunăvoie, omul îl înşela dându-i, din mers, câteva boabe de porumb. Arunca două, trei boabe, porcul se repezea la ele, le mânca, omul iar făcea câţiva paşi, iar arunca puţine boabe, porcul iar se repezea.

Şi aşa, până ajunse la abator, unde lucrătorii abatorului mi-l înşfăcă pe porc şi-l trânti la pământ. Zadarnic acuma porcul guiţa şi se zbătea, era prea târziu, îl aştepta cuţitul.

Tot aşa îşi bate joc satana şi de unii dintre noi. EI nu ne duce spre pieire cu puterea, ci cu înşelăciunea. El ne aruncă câteva boabe de desfătare lumească, câteva grăunţe de slavă trecătoare, câteva mere din raiul pământesc trecător şi, aşa, încet-încet ne păcăleşte, până ce ne aruncă în măcelăria cea de foc. Şi noi mergem de bună voie, în loc să-i vedem înşelătoria şi să scăpăm astfel de păcat şi de pedeapsa cea de veci.

Să-l trezim!

Se spune că odată, într-un oraş, o casa a luat foc. În ea se afla un om, care dormea adânc. Salvatorii sosiţi la faţa locului au încercat să-l scoată pe fereastră, dar nu au reuşit. Au încercat apoi să-l transporte până la uşă, dar nici de data aceasta nu au reuşit, întrucât omul avea o constituţie robustă şi era prea greu.

Disperaţi, se tot gândeau şi se întrebau ce metodă să mai folosească pentru salvarea lui. Atunci unuia dintre ei i-a venit ideea salvatoare:

- Hai să-l trezim! În acest fel, va putea să iasă singur şi să se salveze.

Tot aşa se întâmplă şi în plan duhovnicesc. Nu se va salva nimeni luat pe sus, cu forţa. Dacă dorim salvarea cuiva, trebuie mai întâi să-l „trezim” şi să-l ajutăm să se ridice cu „pârghiile” noastre duhovniceşti. Şi să nu uităm că degeaba se trezeşte, dacă nu se şi ridică din patul păcatului şi al indiferenţei.

Zidul urii

Un om care nu cunoştea pe Dumnezeu, s-a îmbogăţit peste noapte.

Trăind în ceartă cu un vecin al său, voind să-şi arate „muşchii”, se hotărî să se răzbune împotriva lui. Ridică, aşadar, un zid înalt în dreptul casei acelui vecin, după care îşi făcu o casă cu mult mai mare şi mai frumoasă decât cea din vremea când era sărac. 

Zidul acela înalt, luă toată lumina casei vecinului său. Intr-o zi el văzu la poarta vecinului, un dric. Din cauza lipsei razelor mângâietoare ale soarelui, care distrug microbii, unul din copiii săracului murise de oftică (TBC).

Omul rău, mustrat de conştiinţă, îşi zise: "Oare, nu sunt eu de vină?"

Peste alt an, alt dric.

Omul se gândi, cutremurat: "Desigur, zidul meu e de vină!” Şi se hotărî să-l dărâme. Dar nu-şi săvârşi gândul, căci peste puţin timp, află că vecinul căzuse la pat. Şi aceasta pentru că omul rău le furase lumina soarelui.

Plin de căinţă, chemă un meşter şi-i porunci să dea jos zidul ticălos. Dar totul fu zadarnic, căci peste puţine zile, dricul se înfăţişă din nou la poarta vecinului.

Iată ce face zidul urii, banul, mândria şi lipsa dragostei. Dacă există cumva şi în faţa casei noastre acest zid, să-l dărâmăm cât mai repede, ca să-l salvăm şi pe cel de lângă noi, dar să scăpăm  şi noi de mustrarea conştiinţei!

Dorinţa racului

Înainte de a muri, un rac oarecare, după ce l-a strâns în braţe pe fiul său, ia spus o mare dorinţă a lui şi anume: că şi-ar dori ca el, fiul său, să meargă înainte, ca toate vieţuitoarele, explicându-i amănunţit cum să procedeze. La urmă l-a întrebat: "Înţeles-ai, fiule?" "Da, tată, dar te rog arată-mi şi dumneata cum să fac, măcar un pas-doi". Ceea ce, lesne de bănuit, bătrânul n-a putut...

Oare câţi tătici şi câte mămici nu şi-ar dori ca fii lor să meargă înainte, să nu calce strâmb, să nu meargă cum au mers ei, dar puterea pildei este mult mai puternică decât cuvântul de îndemn, fără trăire.