Predica Papei la Liturghia din piaţa “Sf. Francisc”

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc

la Liturghia prezidată în piaţa “Sfântul Francisc”
Assisi, vineri, 4 octombrie 2013

“Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici” (Mt11,25)

Pace şi bine tuturor! Cu acest salut franciscan vă mulţumesc pentru că aţi venit aici, în această piaţă, încărcată de istorie şi de credinţă, ca să ne rugăm împreună.

Astăzi şi eu, ca atâţia pelerini, am venit pentru a aduce laudă Tatălui pentru tot ceea ce a voit să reveleze unuia dintre aceştia “mici” despre care ne vorbeşte Evanghelia: Francisc, fiu al unui bogat negustor din Assisi. Întâlnirea cu Isus l-a făcut să se despoaie de o viaţă bogată şi fără griji, pentru a se căsători cu “Doamna Sărăcie” şi să trăiască precum un adevărat fiu al Tatălui care este în ceruri. Această alegere, din partea sfântului Francisc, reprezenta un mod radical de a-l imita pe Cristos, de a se îmbrăca în cel care, bogat cum era, s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi pe noi prin intermediul sărăciei sale (cf. 2Cor 8,9). În toată viaţa lui Francisc iubirea faţă de săraci şi imitarea lui Cristos săracsunt două elemente unite în mod indisolubil, cele două feţe ale uneia şi aceleiaşi medalii.

Ce anume ne mărturiseşte nouă astăzi sfântul Francisc? Ce anume ne spune, cu prin cuvinte – acest lucru este uşor – ci cu viaţa?

1. Primul lucru pe care ni-l spune, realitatea fundamentală pe care ne-o mărturiseşte este aceasta: a fi creştini este un raport vital cu persoana lui Isus, înseamnă îmbrăcarea cu el, înseamnă asemănare cu el.

De unde porneşte drumul lui Francisc spre Cristos? Porneşte de la privirea lui Isus de pe cruce. A ne lăsa priviţi de el în momentul în care îşi dăruieşte viaţa pentru noi şi ne atrage la el. Francisc a avut această experienţă în mod deosebit în bisericuţa sfântului Damian, rugându-se în faţa crucifixului, pe care şi eu astăzi îl voi putea venera. În acel crucifix Isus nu apare mort, ci viu! Sângele coboară din rănile de la mâini, de la picioare şi de la coastă, dar acel sânge exprimă viaţă. Isus nu are ochii închişi, ci deschişi, deschişi larg: o privire care vorbeşte inimii. Şi Răstignitul nu ne vorbeşte de înfrângere, de eşec; în mod paradoxal ne vorbeşte despre o moarte care este viaţă, care generează viaţă, pentru că ne vorbeşte despre iubire, pentru că este iubirea întrupată a lui Dumnezeu şi iubirea nu moare, dimpotrivă, înfrânge răul şi moartea. Cine se lasă privit de Isus răstignit este re-creat, devine o “creatură nouă”. De aici porneşte totul: este experienţa harului care transformă, faptul de a fi iubiţi fără merit, deşi suntem păcătoşi. Pentru aceasta Francisc poate să spună ca sfântul Paul: “În ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos” (Gal 6,14).

Ne adresăm ţie, Francisc, şi îţi cerem: învaţă-ne să rămânem în faţa Răstignitului, să ne lăsăm priviţi de el, să ne lăsăm iertaţi, recreaţi de iubirea sa!

2. În Evanghelie am ascultat aceste cuvinte: “Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt11,28-29).

Acesta este al doilea lucru pe care ni-l mărturiseşte Francisc: cine-l urmează pe Cristos, primeşte adevărata pace, aceea pe care numai el, şi nu lumea, ne-o poate da. Sfântul Francisc este asociat de mulţi cu pacea, şi este corect, dar puţini merg în profunzime. Care este pacea pe care Francisc a primit-o şi a trăit-o şi ne-o transmite? Aceea a lui Cristos, trecută prin iubirea cea mai mare, aceea a crucii. Este pacea pe care Cristos Înviat a dăruit-o discipolilor când a apărut în mijlocul lor (cf. In20,19-20).

Pacea franciscană nu este un sentiment linguşitor. Vă rog: acest sfânt Francisc nu există! Şi nici un soi de armonie panteistă cu energiile cosmosului… Nici acesta nu este franciscan! Nici acesta nu este franciscan, ci o idee pe care unii au construit-o! Pacea sfântului Francisc este aceea a lui Cristos şi o găseşte cel care “ia asupra sa jugul” său, adică porunca sa: Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit (cf. In 13,34; 15,12). Şi acest jug nu se poate purta cu aroganţă, cu îngâmfare, cu mândrie, ci se poate purta numai cu blândeţe şi umilinţă a inimii.

Ne adresăm ţie, Francisc, şi îţi cerem: învaţă-ne să fim “instrumente ale păcii”, ale păcii care îşi are izvorul în Dumnezeu, pacea pe care ne-a adus-o Domnul Isus!

3. Francisc începe Cântarea astfel: “Preaînaltule, atotputernicule, bunule Doamne… Lăudat să fii… cu toate creaturile tale” (FF, 1820). Iubirea faţă de toată creaţia, faţă de armonia sa! Sfântul din Assisi mărturiseşte respectul faţă de tot ceea ce Dumnezeu a creat şi aşa cum el a creat, fără a experimenta asupra creaţiei pentru a o distruge; a o ajuta să crească, să fie mai frumoasă şi mai asemenea cu ceea ce Dumnezeu a creat. Şi mai ales sfântul Francisc mărturiseşte respectul faţă de tot, mărturiseşte că omul este chemat să-l păzească pe om, că omul este în centrul creaţiei, în locul în care Dumnezeu – Creatorul – l-a voit. Nu instrument al idolilor pe care noi îi creăm! Armonia şi pacea! Francisc a fost un om de armonie, om de pace. Din acest oraş al păcii, repet cu forţa şi blândeţea iubirii: să respectăm creaţia, să nu fim instrumente de distrugere! Să respectăm fiecare fiinţă umană: să înceteze conflictele armate care însângerează pământul, să tacă armele şi pretutindeni ura să cedeze locul iubirii, ofensa iertării şi discordia unirii! Să auzim strigătul celor care plâng, suferă şi mor din cauza violenţei, a terorismului sau a războiului, în Ţara Sfântă, atât de iubită de sfântul Francisc, în Siria, în întregul Orient Mijlociu, în toată lumea.

Ne adresăm ţie, Francisc, şi îţi cerem: dobândeşte-ne de la Dumnezeu darul ca în această lume a noastră să fie armonie, pace şi respect faţă de creaţia!

În sfârşit, nu pot să uit că astăzi Italia îl celebrează pe sfântul Francisc ca patron al său. Şi adresez felicitări tuturor italienilor, în persoana şefului guvernului, prezent aici. Exprimă asta şi gestul tradiţional al oferirii uleiului pentru candela votivă, care în acest an îi revine chiar Regiunii Umbria. Să ne rugăm pentru naţiunea italiană, pentru ca fiecare să lucreze mereu pentru binele comun, privind mai mult la ceea ce uneşte decât la ceea ce dezbină.

Îmi însuşesc rugăciunea sfântului Francisc pentru Assisi, pentru Italia, pentru lume: “Te rog, aşadar, Doamne Isuse Cristoase, părinte al milostivirilor, să nu priveşti la nerecunoştinţa noastră, ci să-ţi aminteşti mereu de mila preaîmbelşugată pe care ai arătat-o [în acest oraş], pentru ca să fie mereu locul şi sălaşul celor care într-adevăr te cunosc şi preamăresc numele tău binecuvântat şi preaglorios în vecii vecilor. Amin” (Oglindă de perfecţiune, 124: FF, 1824).