Scrisoare deschisă către preoți

Preoților,

Eu nu sunt un Preot și nu am fost niciodată demn nici măcar să fiu ministrant. Să știți că m-am întrebat totdeauna cum mai trăiți voi după ce ați celebrat Sf. Liturghie. În fiecare zi îl țineți în mâini pe DUMNEZEU. Spunea marele rege Sf. Alois al Franței, țineți „ în mâinile voastre pe regele Cerului, la picioarele voastre stă regele Cerului”. În fiecare zi aveți o putere pe care Sf. Mihail Arhanghelul n-o are. Prin cuvintele voastre transformați substanța unei bucățele de pâine în cea a Trupului lui Isus Cristos în persoană. VOI OBLIGAȚI PE DUMNEZEU SĂ COBOARE PE PĂMÂNT! SUNTEȚI MARI! SUNTEȚI CREATURI IMENSE! CELE MAI PUTERNICE CARE POT EXISTA. Cine spune că aveți puteri îngerești, într-un anumit sens, se poate spune că greșește prin defect.

Preoților, vă implorăm: FIȚI SFINȚI! Dacă sunteți sfinți voi, noi suntem salvați. dacă voi nu sunteți sfinți, noi suntem pierduți!

Preoților, noi vă vrem la picioarele Altarului. Să construim opere, fabrici, ziare, să creăm locuri de muncă, să alergăm ici și acolo în motoretele Lambretta sau în mașinile Millecento suntem capabili noi. Dar să fie făcut Cristos prezent și să se ierte păcatele sunteți capabili NUMAI VOI!

 Stați la Altar. Mergeți să țineți tovărășie DOMNULUI. Ziua voastră să se desfășoare astfel: rugăciune și Tabernacol, Tabernacol și rugăciune. De acestea avem nevoie. Domnul nostru este singur, este abandonat. Bisericile se umplu [așa se zice] numai pentru Sf. Liturghie. Dar Isus stă acolo 24 de ore din 24 și cheamă sufletele.

 Tuturor, și nouă, dar în special ție, preotule, spune în continuu: „Ține-mi tovărășie. Spune-mi un cuvânt. Dă-mi un surâs. Amintește-ți că te iubesc. Spune-mi numai «Iubirea mea, îți vreau binele»: te voi acoperi cu toată mângâierea și cu toată consolarea”.

Preoților, vorbiți-ne de DUMNEZEU! Așa cum ne vorbea Isus, Apostolul Paul, Benedict din Nursia, Francisc Xaveriu, Sf. Tereza cea Mică. LUMEA ARE NEVOIE DE DUMNEZEU! Pe DUMNEZEU, pe DUMNEZEU, pe DUMNEZEU îl Vrem. Și să nu se mai spună nimic altceva. Ne este frică să vorbim de DUMNEZEU. Se vorbește de probleme sociale, de pâine. V-o spune un om de știință: în lume ESTE PÂINE! EXISTĂ RESURSE CARE, dacă sunt bine distribuite, pot garanta o viață, poate modestă, dar CU SIGURANȚĂ MAI MULT DECÂT DEMNĂ PENTRU 1000 MILIARDE DE OAMENI! OMULUI ÎI E FOAME DE DUMNEZEU! Și se ucide din disperare. Trebuie să credem, iată sarcina Misiunilor: să-l dăruiască pe DUMNEZEU lumii!

Surori, scuzați-mă dacă vă vorbesc astfel: întoarceți-vă să vă obișnuiți cu tăcerea!

Toate sunt frumoase, rugăciunea comună este foarte puternică în fața Domnului. Amintiți-vă însă, că se poate face o rugăciune împreună și dacă ne aflăm la o distanță de 100 000 Km unul de celălalt. Apropierea se află în inima lui DUMNEZEU, nu în contactul coatelor. Mai mult încă, și în contactul coatelor, pentru că noi nu disprețuim realitățile concrete, vizibile și materiale. Dar trebuie să fim atenți, să nu exagerăm. Cine ar vrea să spună numai solitudine greșește, dar cine spune numai alipire de inimă greșește. Greșește unul și celălalt.   

Autor: Enrico Medi (1911-1974), este un om de știință italian, un catolic laic activ în cadrul Sf. Maici Biserici Romano-Catolice și Apostolice.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian Gheorghe

Sursa: www.enricomedi.it