Fiţi sterpi şi împuţinaţi-vă

Numeroase sunt motivele care ne sunt oferite pentru justificarea programelor de control şi reducere a populaţiei: protecţia mediului, dezvoltarea explozivă a economiei, eradicarea sărăciei sau ajutorarea femeilor. Cred că aceste motive sunt greşite sub toate aspectele. De exemplu, prin eliminarea săracilor nu eliminăm sărăcia. Ştim cum să reducem sărăcia. Am văzut aceasta din nou şi din nou în decursul ultimului secol. Trebuie să întărim respectarea legii, să protejăm legile referitoare la proprietatea privată şi să încurajăm piaţa liberă să îşi exercite magia. Când li se dă oamenilor libertatea economică şi politică de a lucra în interesul familiilor şi comunităţilor lor, creşterea! economică demarează rapid.

Mai simplu spus, nu există un număr limitat de locuri la masa balului umanităţii, în circumstanţe politice potrivite. Principiul celor implicaţi în mişcarea de control al populaţiei este că ar trebui să stabilim un număr limitat de locuri la masă şi, atunci când se opreşte muzica, oricine nu are un loc la masă este eliminat. Aceasta este o viziune foarte îngustă. Oamenii au suficientă înţelepciune să nu umple peste măsură un acvariu; cu certitudine Dumnezeu a avut suficientă înţelepciune astfel încât să creeze o lume care să acopere peste măsură nevoile noastre pe măsură ce ne înmulţim. În ultimă instanţă, credem că Dumnezeu a creat lumea şi El este capabil să ne întreţină pe toţi.

A spune că lumea nu poate să întreţină toată populaţia aflată acum pe planetă sau în viitorul apropiat înseamnă a te îndoi într-un anumit sens de providenţa lui Dumnezeu. El a ştiut de la începutul timpurilor cum vor creşte numărul şi nevoile noastre , şi de aceea ne-a furnizat resursele necesare susţinerii acestei creşteri. Folosindu-ne inteligenţa, un alt dar de la Dumnezeu, am descătuşat noi căi de a construi o lume mai bună pentru noi şi pentru copiii noştri. Întreaga istorie a umanităţii arată că pe măsură ce a crescut numărul nostru, prosperitatea noastră a crescut şi mai rapid.

Ştiinţa nebună

La începutul secolului al XX-lea, unii au aplicat teoria lui Charles Darwin a "supravieţuirii celui mai puternic" chiar umanităţii, argumentând că prin mijloacele medicinii moderne salvăm oameni care altfel ar fi trebuit să moară. Punctul de vedere al primilor adepţi ai lui Darwin, precum Thomas Huxley şi alţii - buldogii lui Darwin cum au fost numiţi - era că trebuie să reducem numărul de copii născuţi din părinţi săraci, pentru că în mod evident sărăcia lor demonstrează că nu sunt potriviţi să crească copii. Într-o perioadă anterioară, sărăcia lor le-ar fi condamnat toţi copiii la moarte. Noi am scurt-circuitat procesul de selecţie naturală, au susţinut aceştia, prin aceea că am fost prea caritabili, prea creştini faţă de clasele de jos. Remediul este contracepţia pentru săraci, astfel încât să nu mai aibă copii, implementarea programelor de sterilizare şi, dacă totuşi concepţia are loc, atunci trebuie să facem avort la cerere, astfel încât aceşti copii din ! clasele de jos să poată fi eliminaţi înainte să vadă lumina zilei.

Această idee vine direct de la darwinişti, pe de o parte, şi de la malthusieni, pe de altă parte. Thomas Malthus, care a trăit cu o jumătate de secol înaintea lui Darwin, a prezis că resursele de hrană ale lumii se vor termina în 1898. Desigur, nu s-a întâmplat aşa. Pe măsura creşterii numărului nostru, am găsit căi de a produce mai multă hrană pe pământ mai puţin. Aceste idei s-au strecurat prin istorie şi au fost reluate prin anii 1960 de către biologul Paul R. Ehrlich. În cartea sa din 1968, "Bomba populaţiei", Ehrlich a prezis că va fi o mare foamete în anii 70. Am ajuns în anii 1970 şi, în loc să vedem o mare foamete în India - suprapopulaţia fiind cauza principală pentru Ehrlich -, am văzut o revoluţie verde, în care producţia de alimente a crescut până la punctul în care India nu numai că a fost capabilă să îşi asigure propriile nevoi alimentare, ci şi să devină în timp exportatoare de grâne.

Prevestitorii sfârşitului lumii - profeţii numărului limitat de locuitori, adepţii lui Malthus şi ai lui Paul Ehrlich - greşesc. Pe măsură ce ne înmulţim, lipsurile temporare sunt obişnuite. Dar într-o societate liberă, întreprinzătorii vor observa lipsurile şi vor reacţiona la acestea. Vor dezvolta mijloace noi de producţie, vor folosi materiale înlocuitoare, vor inventa mijloace de distribuţie mai eficiente. La sfârşitul zilei vor fi disponibile mai multe bunuri la un preţ mai mic.

Cultura pop(ulaţiei)

În general mişcarea de control al populaţiei este susţinută de o treime nedivină: controlorii radicali ai populaţiei, apărătorii radicali ai mediului şi mişcarea feministă radicală. Controlorii radicali ai populaţiei au cerut întotdeauna reduceri drastice ale populaţiei, datorită viziunii lor părtinitoare asupra omenirii. Garret Hardin (1915-2003), profesor de biologie la Universitatea din California, Santa Barbara, pentru o lungă perioadă de timp, a scris un eseu care se află acum în fiecare manual de biologie tipărit. În "Tragedia bunurilor comune", Hardin a afirmat că limita maximă pe care o poate susţine Pământul este de 100 de milioane de locuitori, şi că ar trebui să demarăm programe care să reducă populaţia până la numărul respectiv. Înfricoşător este că nu a spus ce avea de gând să facă cu restul de peste 6 miliarde dintre noi.

Ideea de paradis a apărătorilor radicali ai mediului este cea a Grădinii Edenului înaintea creării lui Adam şi a Evei. Ei consideră că atunci când au intrat în scenă Adam şi Eva, totul s-a schimbat în rău. Verzii radicali nu văd nici un loc pentru om în natură. Ei ne-ar elimina în întregime. Printre comentariile neplăcute făcute de promotorii mişcării de control al populaţiei, Prinţul Philip (consortul Reginei Elisabeta şi fost preşedinte al World Wildlife Fund) a spus odată că îşi doreşte să moară şi să renască sub forma unui virus care să distrugă omenirea. Lăsând la o parte nonsensul New Age al reîncarnării, faptul că cineva s-ar putea imagina pe sine ca pe o plagă mortală care să fie folosită pentru a şterge omenirea de pe faţa Pământului demonstrează o viziune extrem de distorsionată asupra umanităţii.

În cele din urmă, feministele radicale nu iubesc deloc copiii şi familiile. Elementele cele mai radicale ale acestei mişcări ar "emancipa" femeile scoţându-le cu totul din ciclul reproducerii. Aceste elemente diferite ale mişcării de control al populaţiei au înţeles cu decenii în urmă că programele de voluntariat nu merg, astfel încât s-au gândit că au nevoie de metode permanente. Iar metoda permanentă aleasă a fost, de la bun început, sterilizarea.

Lipsa obligatorie a copiilor

Gândiţi-vă la următorul lucru: poţi să îi dai unei femei pilule anticoncepţionale şi să îi spui să le ia cu regularitate în fiecare zi, dar nu poţi să o monitorizezi dacă refuză să le ia în intimitatea casei sale şi reuşeşte astfel să rămână oricum însărcinată. Chiar şi steriletele pot fi extrase de moaşe şi astfel o femeie poate din nou să rămână însărcinată. Odată ce unei femei i se face însă legarea trompelor şi unui bărbat i se face vasectomie, acest lucru este practic, într-o ţară săracă, ireversibil. Metodele permanente rezolvă "problema" reproducerii unei persoane prin scoaterea acesteia din ciclul reproducerii pentru totdeauna.

Singurele campanii care au avut un impact semnificativ asupra creşterii populaţiei au fost campaniile de sterilizare în masă. Acestea au potenţialul de a face să scadă rapid rata naşterilor şi de a o păstra scăzută. Lucrul acesta a fost demonstrat în China, unde fiecare avort forţat este urmat de sterilizare forţată. Intenţia este de a se asigura că femeia care a conceput un copil ilegal - ilegal potrivit politicii chineze a copilului unic - nu va reveni în sala de operaţie anul viitor, sau după încă un an, sau după încă un alt an, şi aşa mai departe. Am fost acolo, la începutul programului, în sălile de operaţie, când au început să fie practicate avorturile şi sterilizările forţate în provincia Guangdong, în 1980. Fiecare avort era urmat de legarea trompelor, şi acest lucru a dus la scăderea dramatică a numărului naşterilor în China în următorii ani.

Au făcut acelaşi lucru în India. Au trimis echipe mobile de sterilizare în zonele rurale şi le-au pus pe femei la rând pentru sterilizare. Le spuneau sătenilor: "Dacă doriţi să aveţi acces la reţeaua de irigaţii pentru recoltele voastre în acest an, atunci 50 sau 100 de femei trebuie să vină pentru legarea trompelor". Procedura era făcută rapid, în câteva minute la fiecare femeie. Practic, recordul pentru o ligatură în India este de aproape 2 minute şi 38 de secunde. Cine şi-ar dori să fie sub cuţit când medicul urmăreşte să stabilească un nou record pentru cel mai scurt timp în care se poate face o ligatură? Nu ţi-ai putea imagina că ar face o treabă prea bună sau că ar fi foarte atent la realizarea suturilor la finalul operaţiei. Mişcării de control al populaţiei îi place sterilizarea pentru că scoate din peisaj voinţa umană. Alegerea nu mai este un factor atunci când pe cale chirurgicală ai fost făcută incapabilă să mai poţi avea copii.

Genocidul rwandez, partea a II-a?

Cu încurajarea grupurilor finanţate de USAID (Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională), guvernul rwandez pare hotărât să lanseze o campanie naţională de sterilizare, care ar putea avea consecinţe demografice dezastruoase. Obiectivul este sterilizarea a 700.000 de bărbaţi în următorii trei ani. Este deosebit de tulburător faptul că această sterilizare are loc în Rwanda datorită genocidului care a avut loc acolo la începutul anilor 1990. Atunci, populaţia majoritară Hutu a atacat minoritatea Tutsi şi au fost omorâţi 800.000 de oameni, şi nu doar bărbaţi, ci şi femei şi copii au fost măcelăriţi cu macetele. "Hotel Rwanda" este un film dur care reaminteşte genocidul.

Rwanda este o ţară mică din mijlocul Africii. Este alcătuită în cea mai mare parte din teren arabil, bine irigat, pe care pot fi semănate culturi agricole. De asemenea, este una dintre ţările cel mai dens populate din Africa. Aş spune că acesta este un avantaj. Rwanda nu este o ţară atât de dens populată ca şi Olanda, care este cea mai dens populată ţară din lume - şi una dintre cele mai bogate. Şi totuşi, mişcarea pentru controlul populaţiei vede densitatea populaţiei ca pe o problemă şi vrea să lanseze o campanie de sterilizare pentru a reduce rata natalităţii.

Nu este o surpriză că acest lucru se întâmplă acum. Imediat ce administraţia Obama a intrat în funcţie, s-a cerut, şi Congresul Democrat a aprobat, un buget de un miliard de dolari pentru programele de control al populaţiei. În timpul ultimului an al administraţiei Bush, bugetul a fost de aproximativ 500 de milioane de dolari. În ultimii doi ani, americanii au cheltuit câte un miliard de dolari pentru programele de control al populaţiei. Au o administraţie care este foarte mult în favoarea avorturilor, în favoarea controlului populaţiei, şi care a dublat fondurile cheltuite pentru astfel de programe.

Rwanda este condusă de un dictator care deţine controlul atât asupra mijloacelor de informare în masă cât şi asupra parlamentului, şi care a fost convins că lucrul cel mai bun pe care îl poate face pentru dezvoltarea ţării este împiedicarea rwandezilor să aibă prea mulţi copii, prin sterilizarea a jumătate dintre bărbaţii aflaţi la vârsta reproducerii. Combinaţia dintre impulsul dat de către USAID, presiunea venită dinspre Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi un guvern care pare dispus să calce în picioare drepturile poporului rwandez este un amestec mortal.

În general este recunoscut dreptul universal al părinţilor de a decide singuri numărul copiilor lor şi distanţa dintre naşteri, dar când ai o campanie de control al populaţiei cu un obiectiv şi un calendar (în acest caz 700.000 de vasectomii în trei ani), autorităţile locale vor fi presate înspre atingerea obiectivelor, iar ei de asemenea vor presa oamenii să meargă la operaţie. De fiecare dată când se întâlnesc un obiectiv dificil şi un calendar, invariabil apar abuzuri. Toate piesele de la puzzle se potrivesc acum: fondurile din Statele Unite, presiunea din partea organizaţiilor internaţionale şi un guvern care a fost convins că problema o reprezintă populaţia sa. Rezultatul este o campanie care violează drepturile oamenilor. Mă tem foarte mult că această campanie se va finaliza printr-un alt atac al unui grup etnic asupra celuilalt.

De fiecare dată când se desfăşoară astfel de programe, grupul etnic majoritar ia în vizor minoritatea, şi aceasta deoarece nimeni nu consideră vreodată că oamenii din clasele privilegiate au prea mulţi copii. În India, campania de sterilizare a fost condusă de către casta conducătoare a Brahmanilor, dar ţinta campaniei au constituit-o cei din casta inferioară, a celor de neatins, pentru că cei din castele superioare au considerat dintotdeauna că cei din castele inferioare sunt prea numeroşi şi au prea mulţi copii. Întotdeauna "ceilalţi oameni" au prea mulţi copii. Mă tem că este ceea ce vom vedea în Rwanda.

Cheia opririi acestei campanii este tăierea fondurilor direct de la sursă. Banii vin de la contribuabilul american, astfel că într-un fel americanii se pot considera cu toţii complici la ceea ce se întâmplă în Rwanda, deoarece banii lor din taxe sunt daţi de către USAID unor organizaţii precum Family Health International şi IntraHealth International, care sunt foarte profund implicate în planificarea şi sprijinirea campaniei de sterilizare. Trebuie tăiate fondurile, tăiat bugetul USAID, şi luaţi banii de la programele de control al populaţiei, programe care sunt lipsite de viziune, nu au nici un sens şi provoacă încălcarea drepturilor omului. Banii aceia ar trebui folosiţi mai degrabă în programe de îngrijire de bază a sănătăţii. În loc să cheltuim zeci de milioane de dolari pentru sterilizarea a 700.000 de rwandezi, de ce să nu oferim tratamente contra malariei copiilor rwandezi? Furnizarea de vitamine şi suplimente alimentare ar ajuta la reducerea ratei mort! alităţii infantile şi a copiilor

Adevărul în această chestiune este că, dacă te interesează într-adevăr suprapopularea, obiectivul ar trebui să fie ajutorarea familiilor prin reducerea ratei mortalităţii noilor născuţi şi a copiilor. Motivul pentru care mulţi oameni au şase, şapte sau chiar opt copii este acela că mulţi dintre copiii lor mor înainte să ajungă adulţi. Un cuplu rwandez obişnuit se gândeşte: ei bine, dacă dorim ca doi-trei dintre copiii noştri să supravieţuiască şi să ajungă adulţi, atunci trebuie să avem şase sau şapte copii, deoarece ştim că jumătate vor muri până la vârsta de 20 de ani. Oferind servicii medicale de bază de calitate, reducem rata mortalităţii infantile, şi astfel scade în mod natural şi rata naşterilor: fără coerciţie, fără obiective, fără procente.

Splendoarea mulţimii

Lucrul pe care îngerii mai buni ai naturii noastre ne-ar spune să îl facem, sprijinirea stabilizării creşterii - şi nu împiedicarea venirii pe lume a noi vieţi - reprezintă tocmai ceea ce trebuie să facem pentru a modera creşterea populaţiei. Nu trebuie să ne temem de creşterea populaţiei planetei. Creşterile de până acum ale populaţiei au condus la inovaţie, la dezvoltare tehnologică, şi a determinat astfel progresul societăţii de la începutul timpurilor.

Dacă rămâneam relativ puţini ca şi număr, viaţa noastră tot ar fi fost dificilă, brutală şi scurtă. De-a lungul istoriei, oamenii au înţeles că o populaţie numeroasă, în creştere, este necesară pentru întemeierea unei aşezări înfloritoare. Chiar Vechiul Testament spune "Strălucirea unui rege se sprijină pe mulţimea poporului, iar lipsa de supuşi este pieirea prinţului" (Proverbe 14,28). Cu toate acestea, în timpurile moderne avem o mulţime de oameni care ne spun că trebuie să limităm populaţia umană. În loc să vadă omenirea ca fiind încununarea şi slava creaţiei, aceşti oameni o văd ca fiind parazitul planetei.

Populaţia trebuie văzută ca o resursă - resursa umană fiind aceea fără de care nu poţi exista. Discutând despre investiţiile în viitorul ţărilor noastre, importanţa pentru dezvoltare a capitalului uman este cu mult mai mare decât cea a capitalului bancar. Preocuparea noastră ar trebui să fie creşterea capitalului uman, şi nu decimarea acestuia.

Steven Mosher este preşedintele Institutului pentru Cercetarea Populaţiei. Este un cercetător a cărui autoritate internaţională este recunoscută în chestiuni legate de China şi de populaţie, precum şi un orator şi autor apreciat. Trăieşte în Virginia împreună cu soţia sa şi cei nouă copii.

Steven Mosher
Traducător: Liliana ChelcanTeme: Bioetică Social Analize