În catedrala romano-catolică din Satu Mare, duminică, 3 iulie 2011, va avea loc beatificarea sau ridicarea la cinstea altarelor a unui episcop martir din regimul comunist din România: János Scheffler (1887-1952). A fost episcop de Satu Mare în perioada 1942-1948. A murit în închisoarea de la Jilava, la 6 decembrie 1952. Este al doilea episcop ridicat la cinstea altarelor după Bogdánffy Szilárd (1911-1953), beatificat la Oradea la 30 octombrie 2010.
![]()
Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, va da citire, în faţa catedralei începând cu ora 10.00, decretului prin care episcopul martir este trecut în rândul fericiţilor, iar apoi îi va fi dezvelit portretul şi îi va fi prezentată viaţa. Sfânta Liturghie solemnă de la ora 11.00 este prezidată de Cardinalul Erdő Péter, Primat al Ungariei. Conform organizatorilor, la eveniment participă 35 de episcopi, 150 de preoţi şi aproape 20.000 de credincioşi din ţară, precum şi din Ungaria, Ucraina, Austria, Germania, Italia, Serbia şi Slovacia. Din Dieceza de Iaşi vor participa PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă.
Pentru a cinsti memoria episcopului martir şi pentru a cunoaşte personalitatea sa, Episcopia Romano-Catolică de Satu Mare a promovat o serie de acţiuni, printre care: pelerinaje în satul natal al episcopului, rugăciuni, Liturghii, predici speciale, vernisajul expoziţiei despre viaţa şi activitatea martirului, simpozion cu titlul "Fidelitate şi jertfă", lansarea a câtorva cărţi, proiecţia filmului "Estote perfecti, estote perfectores", conferinţe, zile de reculegere.
Conform datelor puse la dispoziţie de Episcopia de Satu Mare, episcopul János Scheffler s-a născut la 29 octombrie 1887, în localitatea Cămin, într-o familie de clăcaşi cu zece copii, dintre care trei au ales viaţa consacrată: János şi Ferenc au devenit preoţi, iar Mária a devenit călugăriţă.
Studiază la gimnaziul catolic din Satu Mare, la Facultatea de Teologie din Budapesta, iar după hirotonire (6 iulie 1910), timp de doi ani, studiază la Roma, unde obţine titlul de doctor în drept canonic. Lucrează ca vicar parohial la Ciumeşti şi Ujgorod. În anul 1917, episcopul său îi încredinţează reorganizarea şi conducerea Colegiului catolic din Satu Mare, iar ulterior îl numeşte profesor de teologie.
În vara anului 1922, pentru a-şi perfecţiona limba română, călătoreşte timp de trei luni prin Bucovina şi Moldova. Este primit de episcopul Cisar la Iaşi, Paşcani, Gherăeşti şi Săbăoani. A fost servit cu sarmale numite de localnici găluşte şi-a observat cu uimire că morţii erau duşi la cimitir în sicrie descoperite.
Între anii 1923 şi 1925 este paroh la Moftinu Mare şi totodată profesor de religie la liceu. Predă drept canonic şi istoria Bisericii, fiind în acelaşi timp şi îndrumător spiritual al studenţilor teologi.
După unificarea Diecezelor de Satu Mare şi Oradea i se încredinţează, în anul 1929, organizarea studiilor teologice. Scrie manuale de educaţie religioasă pentru elevii de liceu şi pentru intelectualii catolici.
În anul 1940 este numit profesor de drept canonic la Universitatea din Cluj, apoi este ales membru al Academiei "Sfântul Ştefan". Se ocupă de formarea preoţilor şi educaţia spirituală a persoanelor consacrate la Satu Mare şi Oradea.
Scrie lucrarea în patru volume, rămasă ca manuscris, Meditaţii despre Evanghelii, precum şi cartea Exerciţii spirituale pentru franciscani, păstrată tot în manuscris, cartea de exerciţii spirituale pentru preoţi - Tată, sfinţeşte-i! (apărută în anul 1998 cu titlul Preotul).
În anul 1942, ajunge episcop al Diecezei de Satu Mare, fiind consacrat la 17 mai. Îşi ia ca deviză cuvintele: Ca toţi să fie una! Înfiinţează seminarii liceale la Satu Mare, Carei şi Ujgorod. Îl preocupă educaţia filozofică şi spirituală a laicilor. Sensibilitatea pentru problemele sociale, apărarea celor nevoiaşi şi persecutaţi îl însoţesc pe întregul parcurs al vieţii.
În anul 1946, Pius al XII-lea l-a numit în locul episcopului de Györ, Apor Vilmos, care a murit ca martir. I se aprobă ca, ţinându-se cont de situaţia grea existentă, să rămână în Dieceza de Satu Mare.
În anul 1950, când se opune autorităţilor comuniste care doreau o Biserică naţională, este internat cu domiciliu forţat la Baia de Criş. La 10 martie 1952 este arestat şi anchetat la Ministerul de Interne, iar la 12 septembrie 1952 este mutat la închisoarea de la Jilava. Torturile şi condiţiile inumane din închisoare îi distrug sănătatea. Moare la 6 decembrie 1952. Dan Mizrahy, compozitor de origine evreiască cu care a împărţit celula, reţine ultimele cuvinte rostite în limba latină de episcopul muribund: "Ibi vacabimus...", începutul unui text din Sfântul Augustin la care episcopul medita adesea: "Acolo ne vom odihni şi vom vedea; vom vedea şi vom iubi; vom iubi şi vom lăuda. Iată ce va fi la sfârşitul fără de sfârşit. Şi ce alt sfârşit avem, dacă nu să ajungem în împărăţia care nu va avea sfârşit" (De Civitate Dei, 22,30).
Este îngropat în cimitirul ortodox din Jilava. În toamna anului 1965, părintele Ferenc Galambos (pe atunci capelan la Satu Mare), cu ajutorul pr. Teodor Tatolici, preot ortodox în Jilava, găseşte locul şi exhumează rămăşiţele pământeşti ale episcopului. Acestea sunt duse şi aşezate în cripta catedralei din Satu Mare, rămânând acolo până la 17 iunie 2011, când sunt mutate în catedrală. În cadrul unei Liturghii în ziua de 24 iunie, PS Eugen Schönberger, episcop de Satu Mare, sfinţeşte noul monument funerar ce conţine rămăşiţele pământeşti ale episcopului Scheffler, lângă altarul secundar din partea dreapta a naosului bisericii.
Pentru a cinsti memoria episcopului martir şi pentru a cunoaşte personalitatea sa, Episcopia Romano-Catolică de Satu Mare a promovat o serie de acţiuni, printre care: pelerinaje în satul natal al episcopului, rugăciuni, Liturghii, predici speciale, vernisajul expoziţiei despre viaţa şi activitatea martirului, simpozion cu titlul "Fidelitate şi jertfă", lansarea a câtorva cărţi, proiecţia filmului "Estote perfecti, estote perfectores", conferinţe, zile de reculegere.
Conform datelor puse la dispoziţie de Episcopia de Satu Mare, episcopul János Scheffler s-a născut la 29 octombrie 1887, în localitatea Cămin, într-o familie de clăcaşi cu zece copii, dintre care trei au ales viaţa consacrată: János şi Ferenc au devenit preoţi, iar Mária a devenit călugăriţă.
Studiază la gimnaziul catolic din Satu Mare, la Facultatea de Teologie din Budapesta, iar după hirotonire (6 iulie 1910), timp de doi ani, studiază la Roma, unde obţine titlul de doctor în drept canonic. Lucrează ca vicar parohial la Ciumeşti şi Ujgorod. În anul 1917, episcopul său îi încredinţează reorganizarea şi conducerea Colegiului catolic din Satu Mare, iar ulterior îl numeşte profesor de teologie.
În vara anului 1922, pentru a-şi perfecţiona limba română, călătoreşte timp de trei luni prin Bucovina şi Moldova. Este primit de episcopul Cisar la Iaşi, Paşcani, Gherăeşti şi Săbăoani. A fost servit cu sarmale numite de localnici găluşte şi-a observat cu uimire că morţii erau duşi la cimitir în sicrie descoperite.
Între anii 1923 şi 1925 este paroh la Moftinu Mare şi totodată profesor de religie la liceu. Predă drept canonic şi istoria Bisericii, fiind în acelaşi timp şi îndrumător spiritual al studenţilor teologi.
După unificarea Diecezelor de Satu Mare şi Oradea i se încredinţează, în anul 1929, organizarea studiilor teologice. Scrie manuale de educaţie religioasă pentru elevii de liceu şi pentru intelectualii catolici.
În anul 1940 este numit profesor de drept canonic la Universitatea din Cluj, apoi este ales membru al Academiei "Sfântul Ştefan". Se ocupă de formarea preoţilor şi educaţia spirituală a persoanelor consacrate la Satu Mare şi Oradea.
Scrie lucrarea în patru volume, rămasă ca manuscris, Meditaţii despre Evanghelii, precum şi cartea Exerciţii spirituale pentru franciscani, păstrată tot în manuscris, cartea de exerciţii spirituale pentru preoţi - Tată, sfinţeşte-i! (apărută în anul 1998 cu titlul Preotul).
În anul 1942, ajunge episcop al Diecezei de Satu Mare, fiind consacrat la 17 mai. Îşi ia ca deviză cuvintele: Ca toţi să fie una! Înfiinţează seminarii liceale la Satu Mare, Carei şi Ujgorod. Îl preocupă educaţia filozofică şi spirituală a laicilor. Sensibilitatea pentru problemele sociale, apărarea celor nevoiaşi şi persecutaţi îl însoţesc pe întregul parcurs al vieţii.
În anul 1946, Pius al XII-lea l-a numit în locul episcopului de Györ, Apor Vilmos, care a murit ca martir. I se aprobă ca, ţinându-se cont de situaţia grea existentă, să rămână în Dieceza de Satu Mare.
În anul 1950, când se opune autorităţilor comuniste care doreau o Biserică naţională, este internat cu domiciliu forţat la Baia de Criş. La 10 martie 1952 este arestat şi anchetat la Ministerul de Interne, iar la 12 septembrie 1952 este mutat la închisoarea de la Jilava. Torturile şi condiţiile inumane din închisoare îi distrug sănătatea. Moare la 6 decembrie 1952. Dan Mizrahy, compozitor de origine evreiască cu care a împărţit celula, reţine ultimele cuvinte rostite în limba latină de episcopul muribund: "Ibi vacabimus...", începutul unui text din Sfântul Augustin la care episcopul medita adesea: "Acolo ne vom odihni şi vom vedea; vom vedea şi vom iubi; vom iubi şi vom lăuda. Iată ce va fi la sfârşitul fără de sfârşit. Şi ce alt sfârşit avem, dacă nu să ajungem în împărăţia care nu va avea sfârşit" (De Civitate Dei, 22,30).
Este îngropat în cimitirul ortodox din Jilava. În toamna anului 1965, părintele Ferenc Galambos (pe atunci capelan la Satu Mare), cu ajutorul pr. Teodor Tatolici, preot ortodox în Jilava, găseşte locul şi exhumează rămăşiţele pământeşti ale episcopului. Acestea sunt duse şi aşezate în cripta catedralei din Satu Mare, rămânând acolo până la 17 iunie 2011, când sunt mutate în catedrală. În cadrul unei Liturghii în ziua de 24 iunie, PS Eugen Schönberger, episcop de Satu Mare, sfinţeşte noul monument funerar ce conţine rămăşiţele pământeşti ale episcopului Scheffler, lângă altarul secundar din partea dreapta a naosului bisericii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial