În Coran, Alah are 99 de nume. Le puteți găsi pe multe site-uri, chiar și românești, de aceea nu le mai înșir aici. Întrebat fiind un învățat musulman (sufi), de ce numai 99 și nu 100 de nume îi sunt atribuite lui Alah, acesta a răspuns: sunt numai 99 nume pentru că al 100-lea nume al lui Alah îl dă fiecare musulman.
duminică, 4 iulie 2010
ȘTIAȚI CĂ... EXISTĂ UN SFÂNT CU NUMELE DE LUCIFER?
APOPHTEGMATA PATRUM

- Un călugăr s-a dus la un înțelept (călugăr) care locuia pe muntele Sinai și l-a întrebat: Părinte, spune-mi cum trebuie să mă rog, pentru că l-am supărat mult pe Dumnezeu. Înțeleptul i-a răspuns: Fiule, eu când mă rog, spun așa: Doamne, ajută-mă să te slujesc așa cum l-am slujit pe Satana și să te iubesc așa cum am iubit păcatul.
- Călugării întreabă: Care este rugăciunea curată? Înțeleptul răspunde: Cea care este scurtă în cuvint și lungă în fapte. Pentru că dacă faptele nu întrec cererea nu sunt decât cuvinte goale, semințe care nu aduc roade. Dacă nu ar fi astfel, pentru ce n-i s-ar întâmpla să cerem fără să primim, în vreme ce harul suprabundă în îndurare? Diferit este, de altfel, modalitatea celor care fac pocăință, diferit cel al celor umili; cei care fac pocăință sunt mercenari, cei umili, fii.
- Un tânăr a vrut într-una din zile să renunțe la lume. A mers la un călugăr și i-a spus: Vreau să devin călugăr. Călugărul i-a răspuns: Nu vei reuși. Tânărul i-a spus: Voi reuși. Călugărul i-a spus: Dacă vrei cu adevărat, mergi, renunță la lume, apoi vino și locuiește în chilia ta. Tânărul a plecat, a împărțit tot ceea ce avea, ținând însă pentru sine 100 de monezi, și s-a reîntors la călugăr. Acesta i-a spus: Mergi și locuiește în chilia ta. Tânărul a mers. În timp ce ce afla acolo, gândurile i-au spus: Ușa este veche și trebuie înlocuită. A mers, deci, la călugăr și i-a spus: Gândurile îmi spun că ușa este veche și trebuie înlocuită. Călugărul i-a răspuns: Tu nu ai renunțat încă la lume; mergi, renunță la lume și apoi vino și locuiește aici. Tânărul a plecat, a dat 90 de monezi, a ținut 10 pentru el, s-a reîntors și s-a dus la călugăr: Iată, am renunțat la lume. Călugărul i-a spus: Mergi și locuiește în chilia ta. El a mers și a locuit acolo. În timp ce se afla acolo, gândurile i-au spus: Acoperișul este stricat și trebuie înlocuit. A mers la călugăr și i-a spus: gândurile îmi spun că acoperișul este stricat și trebuie înlocuit. Călugărul i-a spus: Mergi și renunță la lume. Tânărul a plecat, a dat și cele zece monezi și s-a reîntors la călugăr: Iată, am renunțat la lume. În timp ce se afla în chilia lui, gândurile i-au spus: Iată, totul este stricat, vor veni leii și mă vor mânca. A expus gândurile sale călugărului, care i-a spus: Aș vrea ca să cadă totul peste mine și să vină leii să mă mănânce, pentru a fi eliberat de viață. Mergi, locuiește în chilia ta și roagă-te lui Dumnezeu.
GÂNDURI DE LA MAHATMA GANDHI

- Totul îi aparține lui Dumnezeu. Nimic, absolut nimic în această lume nu este al nostru. Și atunci de ce trebuie să ne fie frică?
- Fără îndoială eu aș deveni creștin, dacă creștinii ar fi (creștini) 24 de ore din zi.
- Eu cred că sunt incapabil să urăsc. Cu ajutorul unei lungi discipline bazată pe rugăciune, de cel puțin 40 de ani am încercat să-i iubesc pe toți.
- Așa cum hrana este indispensabilă trupului, tot la fel rugăciunea este indispensabilă sufletului. În realitate hrana nu este atât de indispensabilă trupului ca rugăciunea sufletului.
- Nu trebuie confundată umilința cu inactivitatea. Adevărata umilință constă într-o slujire curajoasă, activă și constantă a omului.
- Iubirea este puterea cea mai umilă, și chiar cea mai puternică pe care lumea o posedă. Lumea este obosită de atâta ură. Bomba atomică? Aș înfrunta-o cu un act de rugăciune.
- O viață fără religie este ca o barcă fără timon.
- Datoria sacrificiului nu ne obligă să abandonăm lumea și să ne retragem într-o pădure, ci să fim gata totdeauna să ne jertfim pentru alții.
- Natura noastră este înclinată să vadă numai răul în adversari, să-i atribuim totdeauna răul, chiar și răul care nici nu există. Răul pe care-l vedem în el depinde aproape întotdeauna de felul nostru grăbit și meschin de a vedea omul.
- Cristos este cel mai mare izvor de putere spirituală pe care omul l-a cunoscut vreodată. El este exemplul cel mai nobil al unei persoane care dorește să de-a totul fără să ceară nimic. Cristos nu aparține numai creștinismului, ci lumii întregi.
- Sunt convins că dacă Cristos s-ar reîntoarce, ar binecuvânta viața multora dintre aceia care nu au auzit niciodată de numele său, dar care cu viața lor au fost un exemplu viu a virtuților de el însuși practicate: virtutea de a iubi aproapele mai mult decât pe sine, de a face binele tuturor și răul nimănui.
vineri, 2 iulie 2010
STUDIUL TEOLOGIEI FĂRĂ RUGĂCIUNE ÎNDRĂCEȘTE (SF. VASILE CEL MARE)

În virtutea acestei vorbe a Sf. Vasile cel Mare, azi m-am delectat cu această ocupație.
Mai joi vă mai scriu o rugăciune frumoasă.
Fă-mă, Doamne, să fiu mai calm
Fă-mă, Doamne, să fiu mai calm,
Am nevoie să ies din activism,
am nevoie să trăiesc mai recules, nu în rătăcire.
Fă-mă, Doamne mai calm.
În inima mea se află prea multă gălăgie,
în ființa mea prea multe compromisuri.
Am nevoie de mai multă tăcere, Doamne.
Am nevoie de tăcere pentru a discerne voința Ta.
Există multe lucruri pentru care trebuie să fac discernământ,
există prea multe gălăgii de stins,
multe cuvinte de făcut să tacă.
Fă-mă să fiu mai calm, Doamne.
Ajută-mă să învăț să spun nu.
Ajută-mă să găsesc vâslele.
Ajută-mă să abandonez idolii mei.
Ajută-mă să intru în tăcerea Ta.
Îți prezint, Doamne, neliniștile mele.
Ajută-mă să-mi rezolc problemele cu calm,
fără a deveni nervos, fără a transmite nervozism.
Ajută-mă, Doamne, să deosebesc lucrurile esențiale de cele care nu sunt astfel.
Știi că doresc să mă încredințez Ție, dar trebuie să aleg.
Trebuie să aleg între egoismele mele și Tine.
Trebuie să aleg între gălăgiile mele și Tine.
Trebuie să aleg între contradicțiile mele și Tine.
Fă-mă să fiu mai calm, Doamne.
Dacă nu știu să fiu mai calm nu știu ceea ce trăiesc.
Dacă nu sunt mai calm nu voi mai avea timp pentru tine.
Dacă nu voi fi mai calm nu voi avea timp pentru a iubi.
Dacă nu voi fi mai calm viața mea devină insipidă.
Dacă nu voi fi mai calm nu voi mai asculta Evanghelia Ta, nu voi mai avea timp s-o trăiesc.
Fă-mă să fiu mai calm, Doamne.
Ca să găsesc timp pentru reculegere, pentru rugăciune,
liniște, pace, timp pentru a învăța să trăiesc.
Fă-mă să fiu mai calm, Doamne.
DOAMNE, ATUNCI CÂND...

Doamne, atunci când mi-e foame,
trimite-mi pe cineva care este înfometat;
atunci când mi-e sete,
trimite-mi pe cineva cui îi e sete;
atunci când mi-e frig,
trimite-mi pe cineva să încălzesc;
atunci când sunt trist,
trimite-mi pe cineva să-l consolez;
atunci când crucea mea devine grea,
fă-mă să împărtășesc crucea cu cineva;
atunci când sunt sărac,
condu-mă pe cineva în nevoi;
atunci când nu am timp,
trimite-mi pe cineva ca să-l ajut un moment;
atunci când sunt umilit,
fă să am pe cineva ca să-l laud;
atunci când sunt descurajat,
trimite-mi pe cineva să-l încurajez;
atunci când am nevoie de înțelegerea altora,
trimite-mi pe cineva să-l înțeleg;
atunci când am nevoie ca cineva să se ocupe de mine,
trimite-mi pe cineva să mă ocup eu de el;
atunci când mă gândesc numai la mine
îndreaptă atenția mea spre o altă persoană.
Maica Tereza de Calcutta
VALOAREA UNUI SURÂS

A dărui un surâs face fericită inima.
Îl înbogățește pe ce-l care-l primește
Fără să-l sărăcească pe cel ce-l dăruiește.
Nu durează decât o clipă
dar amintirea lui dăinuie mult.
Nimeni nu este atât de bogat încât să se poată dispensa
Nici atât de sărac încât să nu-l poată dărui.
Surâsul creează bucurie în familie,
întărește în muncă,
și este semnul vizibil al prieteniei.
Un surâs ușurează pe cel obosit,
reînnoiește curajul în încercări,
iar în tristețe este meedicament.
Și dacă te întâlnești cu cel ce nu ți-l oferă,
fii generos și oferă-i-l tu:
nimeni nu are o atât de mare nevoie de un surâs,
decât cel ce nu știe să-l de-a.
P. Faber
Îl înbogățește pe ce-l care-l primește
Fără să-l sărăcească pe cel ce-l dăruiește.
Nu durează decât o clipă
dar amintirea lui dăinuie mult.
Nimeni nu este atât de bogat încât să se poată dispensa
Nici atât de sărac încât să nu-l poată dărui.
Surâsul creează bucurie în familie,
întărește în muncă,
și este semnul vizibil al prieteniei.
Un surâs ușurează pe cel obosit,
reînnoiește curajul în încercări,
iar în tristețe este meedicament.
Și dacă te întâlnești cu cel ce nu ți-l oferă,
fii generos și oferă-i-l tu:
nimeni nu are o atât de mare nevoie de un surâs,
decât cel ce nu știe să-l de-a.
P. Faber
joi, 1 iulie 2010
ȘTIAȚI CĂ GIROLAMO SAVONAROLA A FOST PROPUS SPRE BEATIFICARE?

Girolamo Savonarola, călugăr și preot dominican, s-a născut în ziua de 21 septembrie 1452 la Ferrara și a murit, ars pe rug la Florența, în ziua de 23 mai 1498. Condamnat de către Papa Alexandru al VI-lea ca eretic și schismatic, în ziua de 30 mai 1997, după ce viața și operele sale au fost studiate în profunzime, Arhidieceza de Florența a ajuns la concluzia că ceea ce i s-a întâmplat acestui mare om a fost o greșeală și, în consecință a introdus cauza de canonizare. Se vede de aici că Bisericii nu îi este rușine să recunoască greșelile din trecut (cum a făcut dealtfel și cu Galileo Galilei), și să reabiliteze persoanele care au avut de suferit.
UN ALT EPISCOP ROMÂN MAI APROAPE DE BEATIFICARE
Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea a autorizat astăzi publicarea decretului de recunoaștere a martiriului Mons. Ioan Scheffler, episcop de Satu Mare, mort la București în ziua de 6 decembrie 1962.
sâmbătă, 26 iunie 2010
Când va fi sfârșitul lumii? Atunci când nu va mai exista cale de la vecin la vecin.
Sfaturile Pr. Dionisie de la Colciu
- Dacă nu avem dragoste de Dumnezeu, de cele sfinte, atunci avem dragoste de cele pământești, de plăceri, și sigur vom fi în cele de jos. Trebuie să ne silim să avem dragoste. Vezi ce spune Apostolul despre dragoste? Dar trebuie osteaneala. Ca să ai dragoste, trebuie să iubești osteneala.
- Un ucenic a întrebat pe Bătrânul său când va veni sfârșitul lumii. Și Bătrânul a răspuns: Când se va înmulți mintea. Și asta o vedem astăzi.
- Acum toți sunt cu studii și automat au înălțarea minții, nici nu își dau seama de asta. Învățătura e bună, dar înălțarea minții nu.
- Noi nu mergem la biserică să citim, ci ca să ne hrănim. Orice cuvânt care se citește, trebuie să îl mistuim, altfel degeaba citim dacă nu înțelegem nimic, nu rămânem cu nimic.
- Să avem dragoste de aproapele, să nu avem dragoste vicleană, adică să facem alegere că acela e viclean, că celălalt e așa... Eu trebuie să îi iubesc pe toți ca pe mine însumi, că așa îmi poruncește Biserica. Acesta este adevărul și ortodoxia. Adică să îi iubim pe toți - și pe turc, și pe arab, și cei de alte neamuri sau religii. Dar Dumnezeu nu poruncește să-mi schimb și credința după a lor, sau după obiceiurile și patimile lor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
