Viclenie, nu prudență

Conform lui Plutarh, Alcibiade era obsedat de nevoia de popularitate: voia cu orice preț ca oamenii să-i acorde atenție. Slăbind la un moment dat interesul publicului față de el, ce a făcut? Avea un câine foarte frumos, pe care plătise nici mai mult, nici mai puțin de șaptezeci de mine; i-a tăiat coada. Și altfel,

întreaga Atenă a avut ocazia de a vorbi despre Alcibiade, despre bogățiile lui, despre bizareriile sale costisitoare.
Iată un caz care nu reflectă prudență, ci viclenie