La Sfânta Mănăstire Lainici trăia un părinte stareţ pe nume Irodion Ionescu, care a fost duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica. Pe acest mare părinte şi mai de curând şi sfânt, pentru viaţa sa plină de smerenie, Dumnezeu l-a înzestrat cu darul înainte-vederii, prin care multora le spunea şi gândurile cele de taină ale inimii, vestindu-le şi cele viitoare.
Odată, o femeie, după un mai vechi obicei, i-a adus un vas cu lapte de capră.
- Nu primesc laptele că nu este de la capra ta!
- Ba da, părinte, de la capra mea este.
- Dar nu ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc laptele de la tine, când acum capra nu mai este a ta, ci a diavolului, iar eu nici nu beau lapte de la capra satanei?!
Şi atunci, femeia şi-a mărturisit păcatul din ziua aceea a luat hotărârea de a nu mai drăcui niciodată.
Ai drăcuit? Ai folosit numele diavolului? Vezi, ai grijă, că el te aude şi vine asupra ta şi asupra bunurilor tale! Fă-ţi un inventar asupra tuturor drăcuirilor şi înjurăturilor tale şi mergi numaidecât la preotul duhovnic şi mărturiseşte-le pe toate ca să poţi primi iertare şi dezlegare de ele de la Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial