Ce fel de spiritualitate pentru omul contemporan?/4

4. Cunoaște-te pe tine însuți

În secolul al V-lea î.Cr., Socrate le cerea discipolilor săi ceea ce era sculptat pe fațada templului lui Apolo din Delfi: „Omule, cunoaște-te pe tine însuți” ((gnôthi sautón). Cunoașterea de sine este indispensabilă pentru a parcurge itinerariul vieții interioare. Este adevărat, această cunoaștere nu va fi niciodată deplină: fiecare rămâne un mister și pentru sine și uneori poate apărea chiar o enigmă cu umbre și lumini obscure pe care nu ar vrea să le vadă, și pe care poate le stigmatizează în alții. Și totuși, este absolut necesar să ne cunoaștem pe noi înșine, pentru a știi de ce suntem capabili, care sunt propriile limite și propriile puteri, pentru a fi responsabili. A ne cunoaște ca proces al unei lecturi psihologice a eului nostru; a ne cunoaște în apartenența unei porțiuni precise a umanității; a ne cunoaște pentru a avea o judecată sănătoasă de noi înșine.

În această muncă spirituală de cunoaștere de sine nu totdeauna este posibil să facem distincție între eul spiritual și cel psihologic. Unii au tendința de a confunda aceste două dimensiuni, reducând una în dauna celeilalte; dar, într-adevăr, viața spirituală și viața psihologică într-atât se intersectează încât în manifestările exterioare a primei rămâne imposibilă să se opereze o distincție. Știm din experiență că erori de spiritualitate pot să devină patologii psihice (uneori și cu efecte somatice) și că, viceversa, patologii psihice pot influența spiritualitatea. Ființa umană este mult mau unită decât putem noi crede: trupul, sufletul și duhul au o profundă relație reciprocă, iar granițele dintre ele sunt foarte fluide. Și totuși, nu trebuie să se uite că psihologia lucrează în registrul analizei și al interpretării fenomenelor psihologice, că se află în spațiul științelor umane, în vreme ce spiritualitatea trăiește într-un alt nivel de sens: orientarea ultimă a vieții umane și semnificația ei.

Fiecare dintre noi există pentru că a fost zămislit, deci există părinții cei care ne precedă; fiecare dintre noi trăiețte într-un timp și într-un loc particulare, deci a venit și vine în fiecare zi în lume aici și acum; fiecare dintre noi stă împreună cu alții, deci cu alții se află în relație. De aceea, a ne cunoaște pe noi înșine înseamnă înainte de toate a adera la realitate, a cunoaște propria relație cu istoria, lumea, pentru că numai astfel fiecare dintre noi există și este implicat. Multe itinerarii spirituale par uneori sterile, când nu sunt chiar negative sau dezumanizante, pentru că nu aderă la realitate. Este extrem de periculos să începem itinerariul spiritual fără a ne simți în legătură cu alții, în mijlocul altora și niciodată fără alții! Câte derapaje în viața interioară și spirituală din partea personoanelor care ne izolează, care nu ne mai ascultă, care trăiesc numai din propriile certitudini și din propriile descoperiri...

Deci, a ne cunoaște pe noi înșine este o angajare, un efort, un exercițiu zilnic și cere să se privească, să se observe, să se examineze propria simțire, vorbire și acțiune. Astăzi noi avem grația științelor umane care dau experienței spirituale un mare ajutor și serviciu: pot să ghideze persoana spre o bună cunoaștere de sine și pot fi vehicule de înțelepciune și intrumente de eliberare. Fără o anumită cunoaștere de sine este aproape imposibilă dezvoltarea vieții interioare, pentru că eu sunt ceea ce sunt, adică și tot ceea ce am făcut eu din mine însumi, care a contribuit la formarea eului meu. Da, exercitându-ne în cunoașterea de noi înșine parcurgem deja călătoria interioară!

va urma

Autor: Enzo Bianchi

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian