Cand a fost inventata scobitoarea de dinti?

Folosim zilnic o multime de obiecte, care au devenit intr-atat de familiare, incat, probabil, rareori, ne intrebam cand si cum au aparut. Scobitoarea de dinti este unul dintre acestea si pare a fi cel mai vechi instrument care a ajutat la mentinerea igienei bucale. Urme de scobitori au fost descoperite intre dintii apartinand unui craniu de om din Neolitic, o perioada din Preistorie, care a debutat cu peste 9 000 de ani in urma, cand au avut loc o serie de transformari economice si sociale, generate de fenomenul de sedentarizare a populatiilor din diverse parti ale globului. Din urmatoarea epoca, a prelucrarii metalelor, dateaza scobitori de dinti facute din bronz, asa cum s-au gasit in mormintele din Mesopotamia, dar si din nordul Italiei si pe teritoriul din partea de est a Alpilor. In Antichitate, unul dintre cei mai de temut tirani, Agathocle din Siracusa, devenit rege al Siciliei, in secolul al III-lea i.Hr., despre care se spunea ca nu ezita sa masacreze locuitorii cetatilor care nu i se supuneau, a fost omorat, in contextul luptelor pentru succesiunea la tron, cu o scobitoare de dinti, pe care a fost turnata otrava. Documentele consemneaza ca moartea a survenit lent, tiranul fiind depus pe catafalc cat timp inca mai era viu, dar paralizat de otrava care i-a fost inoculata. In aceeasi perioada, romanii foloseau scobitori de dinti din argint, din fildes sau din lemn de mastic (un copac din categoria rasinoaselor).

In secolul al XV-lea, cuvantul “scobitoare” apare in inventarul obiectelor ducelui Jean de Berry (supranumit Jean Magnificul), inventar facut la moartea acestuia, in 1416. Berry era cunoscut ca un adevarat Mecena al epocii, preocupat de arte si de stiinte, posesor a nenumarate obiecte din aur, lucrate cu maiestrie, bijuterii, medalii, linguri si furculite din argint, vase de portelan chinezesc, relicvarii etc. Intr-o miniatura intitulata “Nunta din Cana Galileii”, aflata printre operele de arta ale ducelui, infatisand unul dintre miracolele infaptuite de Iisus Hristos (transformarea apei in vin), sunt pictati mai multi nuntasi care, la sfarsitul banchetului,  folosesc scobitori de dinti. Din secolul al XVI-lea s-a pastrat o scobitoare de dinti din aur, cu pietre pretioase, originara din Italia, care se afla, in prezent, la Muzeul Metropolitan din New York. Din 1525, dateaza o pictura (expusa la Luvru, in Paris), un portret al unui comerciant german, tablou facut de artistul Hans Maler, in care se poate observa ca negustorul respectiv poarta la gat un pandantiv in forma de scobitoare si un altul ca un betisor pentru urechi.

Scobitoarea de dinti, ca obiect uzual, a aparut in Statele Unite ale Americii, intr-un restaurant din Boston, in 1862. Proprietarul localului respectiv  descoperise scobitorile de dinti in America de Sud, i s-au parut interesante, a importat un numar considerabil de astfel de betisoare si a angajat mai multi studenti de la Universitatea din Oxford, pe care i-a invitat sa manance in restaurantul sau si, la sfarsitul mesei, sa solicite scobitori, astfel incat sa vada si ceilalti clienti – o maniera ingenioasa de a promova un produs pe care nimeni nu il stia la vremea aceea.

Primul aparat de fabricat scobitori a fost patentat in 1872, de catre americanii Silas Noble si J. P. Cooley, care au inceput sa produca micile obiecte in cadrul companiei din Massachusetts, la care lucrau si care, pana la acea data, se profilase pe instrumente muzicale.

La momentul actual, Statul Maine, din nord-estul SUA, se revendica drept capitala mondiala a scobitorilor de dinti, producand 90% din necesarul intern si organizand, in fiecare an, “Festivalul International al constructiilor din scobitori”, domeniu care are, incepand cu anii 1970, statutul de arta, deoarece participantii realizeaza replici in miniatura, din scobitori, ale unor monumente celebre, cu mare migala si mult talent. Una dintre cele mai spectaculoase lucrari, expusa in cadrul acestui festival, a fost cea a americanului Jerry Mango Woodysticks, care a construit, din scobitori de dinti, Palatul Coroanei Taj Mahal, din India. Pentru constructia sa, de trei metri inaltime, a folosit peste 20 000 de scobitori si in jur de patru litri de clei. Nenumarate alte lucrari din scobitori pot fi admirate la Maine – Turnul Astana din Kazakhstan, Bahrain Worl Trade Center, Moscheea Albastra din Istambul, Templul Borobudur din Indonezia, Podul Brooklyn din New York, Burj-Al-Arab din Dubai etc. In 2010, in Franta, un artist contemporan, Michel Godin, a reusit reproducerea la scara a Castelului Frontenac, din aproape 150 000 de scobitori, si in urma a 4000 de ore de lucru.

Un american, Scott Weaver, a realizat o macheta a orasului San Francisco, la care a lucrat ani de zile (de fapt, a inceput din adolescenta si a terminat cand avea 49 de ani) – o reproducere exacta a constructiilor, moderne, a podurilor, a monumentelor istorice, facuta din peste 100 000 de scobitori de dinti, pentru care un muzeu i-a oferit suma de 60 000 de euro.

In tarile musulmane, mai ales in perioada Ramadanului, se folosesc, pe post de scobitori (sau in locul altor metode de curatare a dintilor), betisoare de siwak – crengute subtiri din arbustul Salvadora persica. Probabil ca utilizarea lor alunga si senzatia de foame, dar, in primul rand, betisoarele curata dintii, mentin gingiile sanatoase si dau permanent o respiratie proaspata. Folosirea siwak-ului este considerata un simbol al fervorii spirituale, un semn de pietate, de vreme ce insusi Profetul Mahomed, in invataturile sale, ii indemna pe credinciosi sa isi curete dintii cu siwak, acest gest de respect valorand cat “zece rugaciuni”. In plus, siwak-ul, spun medicii, stimuleaza sistemul nervos, memoria si inteligenta. Chiar Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a recomandat, in mai multe randuri, folosirea acestor betisoare-scobitori, din Salvadora persica, precum si pe cele din Azadirachta indica, un arbore asemanator cu Liliacul de India.