Un tânăr fără speranţă nu este tânăr, a îmbătrânit prea repede!

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc

la întâlnirea papei cu tinerii

Largo Carlo Felice, Cagliari,

duminică, 22 septembrie 2013

Dragi tineri din Sardinia!

Se pare că sunt câţiva tineri aici, nu-i aşa? Câţiva! Câţiva sau mulţi? Sunt mulţi!

Mulţumesc că aţi venit mulţi la această întâlnire! Şi mulţumesc “purtătorilor de cuvânt”. Văzându-vă, mă face să mă gândesc la Ziua Mondială a Tineretului de la Rio de Janeiro: unii dintre voi eraţi acolo, dar mulţi cu siguranţă aţi urmărit la televizor sau pe internet. A fost o experienţă foarte frumoasă, o sărbătoare a credinţei şi a fraternităţii, care umple de bucurie. Aceeaşi bucurie pe care o simţim astăzi. Îi mulţumim Domnului şi Fecioarei Maria, Stăpâna Noastră de Bonaria: ea este cea care ne-a făcut să ne întâlnim aici. Rugaţi-vă des ei, este o mamă bună, vă asigur de asta! Unele din “întrebările” [it. pregunte] voastre, din întrebări… dar, şi eu vorbesc un dialect aici! Unele din întrebările voastre sunt pe aceeaşi direcţie. Eu mă gândesc la Evanghelia de pe malul lacului Galileii, unde trăiau şi lucrau Simon – pe care Isus îl va numi după aceea Petru – şi fratele său Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan, şi ei fraţi, cu toţii pescari. Isus este înconjurat de mulţimea care voia să asculte cuvântul său; îi vede pe acei pescari lângă bărci în timp ce-şi curăţau năvoadele. Urcă în barca lui Simon şi îi cere să se îndepărteze un pic de ţărm şi astfel, stând aşezat în barcă, vorbeşte oamenilor; Isus, în barcă, vorbeşte oamenilor. Când a terminat, îi spune lui Simon să înainteze în larg şi să arunce năvoadele. Această cerere este o încercare pentru Simon – auziţi bine cuvântul: o “încercare” – pentru că el şi ceilalţi tocmai se întorseseră după o noapte de pescuit care a mers rău. Simon este un om practic şi sincer şi îi spune imediat lui Isus: “Învăţătorule, ne-am trudit toată noaptea şi nu am prins nimic”.

1. Acesta este primul punct: experienţa eşecului. În întrebările voastre era această experienţă: sacramentul Mirului – cum se cheamă acest sacrament? Mirul… nu-i aşa! S-a schimbat numele: “Sacramentul lui adio”. Primesc acesta şi pleacă din Biserică: e adevărat sau nu? Aceasta este o experienţă de eşec. Cealaltă experienţă de eşec: tinerii care nu sunt în parohie: aţi vorbit despre asta, voi. Această experienţă a eşecului, ceva care merge rău, o dezamăgire. În tinereţe sunteţi proiectaţi înainte, dar uneori se întâmplă să trăiţi un eşec, o frustrare: este o încercare, şi este importantă! Şi acum eu vreau să vă pun o întrebare vouă, dar nu răspundeţi cu glas tare, ci în tăcere. Fiecare în inima sa să se gândească, gândiţi-vă la experienţele de eşec pe care voi le-aţi experimentat, gândiţi-vă. Este sigur: cu toţii avem astfel de experienţe, cu toţii avem.

În Biserică avem de atâtea ori această experienţă: preoţii, cateheţii, animatorii se străduiesc mult, dedică atâtea energii, se implică total, şi la sfârşit nu văd rezultate mereu corespunzătoare eforturilor lor. Au spus asta şi “purtătorii voştri de cuvânt”, în primele două întrebări. Făceau referinţă la comunităţile în care credinţa apare un pic stinsă, nu mulţi credincioşi participă activ la viaţa Bisericii, se văd creştini uneori obosiţi şi trişti şi mulţi tineri, după ce au primit Mirul, pleacă. Sacramentul de rămas bun, de adio, aşa cum am spus eu. Este o experienţă de eşec, o experienţă care ne lasă goi, ne descurajează. Este adevărat sau nu? [Da, răspund tinerii] Este adevărat sau nu? [Da, răspund iarăşi].

2. În faţa acestei realităţi, pe bună dreptate voi vă întrebaţi: ce anume putem face? Desigur un lucru care nu trebuie făcut este acela de a vă lăsa învinşi de pesimism şi de neîncredere. Creştini pesimişti: este urât acest lucru! Voi tinerii nu puteţi şi nu trebuie să fiţi fără speranţă, speranţa face parte din fiinţa voastră. Un tânăr fără speranţă nu este tânăr, a îmbătrânit prea repede! Speranţa face parte din tinereţea voastră! Dacă voi nu aveţi speranţă, gândiţi-vă serios, gândiţi-vă serios… Un tânăr fără bucurie şi fără speranţă este îngrijorător: nu este un tânăr. Şi atunci când un tânăr nu are bucurie, când un tânăr simte neîncrederea vieţii, când un tânăr pierde speranţa, unde merge să găsească un pic de linişte, un pic de pace? Fără încredere, fără speranţă, fără bucurie? Voi ştiţi, aceşti vânzători de moarte, cei care vând moarte îţi oferă un drum pentru momentul când voi sunteţi trişti, fără speranţă, fără încredere, fără curaj! Te rog, nu vinde tinereţea ta acestora care vând moarte! Voi mă înţelegeţi ce vorbesc! Voi toţi înţelegeţi asta: nu vindeţi!

Să ne întoarcem la scena din Evanghelie: Petru, în acel moment critic, se joacă pe sine însuşi. Ce anume ar fi putut să facă? Ar fi putut să cedeze oboselii şi neîncrederii, gândind că este inutil şi că este mai bine să se retragă şi să meargă acasă. În schimb ce face? Cu curaj, iese din el însuşi şi alege să se încreadă în Isus. Spune: “Bine: la cuvântul tău voi arunca năvoadele”. Atenţie! Nu spune: după forţele mele, după calculele mele, după experienţa mea de pescar expert, ci “La cuvântul tău”, la cuvântul lui Isus! Şi rezultatul este o pescuire incredibilă, năvoadele se umplu, aşa încât aproape că se rupeau.

Acesta este al doilea punct: încrederea în Isus, încrederea în Isus. Şi când spun acest lucru, eu vreau să fiu sincer şi să vă spun: eu nu vin aici să vă vând o iluzie. Eu vin aici să spun: există o Persoană care poate să te ducă înainte: încrede-te în el! Este Isus! Încrede-te în Isus! Şi Isus nu este o iluzie! Încredere în Isus. Domnul este mereu cu noi. Vine pe malul mării vieţii noastre, se apropie de eşecurile noastre, de fragilitatea noastră, de păcatele noastre, pentru a le transforma. Nu încetaţi niciodată să vă repuneţi în joc, ca nişte buni sportivi – unii dintre voi ştiu bine asta din experienţă – care ştiu să înfrunte truda antrenamentului pentru a obţine rezultate! Dificultăţile nu trebuie să vă înspăimânte, ci să vă determine să mergeţi mai departe. Să simţiţi adresate vouă cuvintele lui Isus: Înaintaţi în larg şi aruncaţi năvoadele, tineri din Sardinia! Înaintaţi în larg! Fiţi tot mai docili faţă de cuvântul Domnului: el, cuvântul său, urmarea lui face rodnică angajarea voastră de mărturie. Când eforturile pentru a trezi credinţa printre prietenii voştri par inutile, ca truda nocturnă a pescarilor, amintiţi-vă că se schimbă totul cu Isus. Cuvântul Domnului a umplut năvoadele şi cuvântul Domnului face eficace munca misionară a discipolilor. A-l urma pe Isus este angajant, înseamnă a nu vă mulţumi cu ţinte mici, de importanţă modestă, ci a ţinti sus cu curaj!

Nu este bine – nu este bine – a ne opri la acel “n-am prins nimic”, ci a merge mai departe, a merge la acel “înaintează în larg şi aruncă năvoadele” din nou, fără a înceta! Isus repetă asta fiecăruia dintre voi. Şi el e cel care va da forţa! Există ameninţarea plângerii, a resemnării. Astea le lăsăm celor care o urmează pe “zeiţa plângere”! Voi, o urmaţi pe “zeiţa plângere”? Vă plângeţi încontinuu, ca la un priveghi funebru? Nu, tinerii nu pot să facă asta! “Zeiţa plângere” este o înşelăciune: te face s-o iei pe drumul greşit. Când totul pare oprit şi stătut, când problemele personale ne neliniştesc, greutăţile sociale nu găsesc răspunsurile corespunzătoare, nu este bine să ne lăsăm învinşi. Drumul este Isus: a-l face să urce în “barca” noastră şi să înaintăm în larg cu El! El este Domnul! El schimbă perspectiva vieţii. Credinţa în Isus conduce la o speranţă care merge dincolo, la o certitudine întemeiată nu numai pe calităţile şi abilităţile noastre, ci pe cuvântul lui Dumnezeu, pe invitaţia care vine de la el. Fără a face prea multe calcule umane şi a nu vă preocupa să verificaţi dacă realitatea care vă înconjoară coincide cu siguranţele voastre. Înaintaţi în larg, ieşiţi din voi înşivă; a ieşi din mica noastră lume şi a ne deschide lui Dumnezeu, a ne deschide tot mai mult şi fraţilor. A ne deschide lui Dumnezeu ne deschide la alţii! A ne deschide lui Dumnezeu şi a ne deschide la alţii. A face paşi dincolo de noi înşine, mici paşi, dar faceţi-i. Mici paşi, ieşind din voi înşivă spre Dumnezeu şi spre ceilalţi, deschizând inima la fraternitate, la prietenie, la solidaritate.

3. Al treilea – şi termin: este un pic lung! -: “Aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit” (v. 4). Dragi tineri din Sardinia, al treilea lucru pe care vreau să vi-l spun, şi astfel răspund la celelalte două întrebări, este că şi voi sunteţi chemaţi să deveniţi “pescari de oameni”. Nu ezitaţi să vă dedicaţi viaţa voastră pentru a mărturisi cu bucurie Evanghelia, în special celor de vârsta voastră. Eu vreau să vă povestesc o experienţă personală. Ieri am avut a 60-a aniversare a zilei în care am auzit glasul lui Isus în inima mea. Dar acest lucru îl spun nu pentru ca să faceţi un tort, aici, nu, nu o spun pentru asta. Ci este o amintire: 60 de ani de la acea zi. Nu o uit niciodată. Domnul m-a făcut să simt cu putere că trebuia să merg pe drumul acela. Aveam 17 ani. Au trecut câţiva ani înainte ca această decizie, această invitaţie, să fie concretă şi definitivă. După ce au trecut atâţia ani cu câteva succese, de bucurie, dar atâţia ani de eşecuri, de fragilităţi, de păcat… 60 de ani pe drumul Domnului, în urma lui, alături de el, mereu cu el. Vă spun numai asta: nu mi-a părut rău! Nu mi-a părut rău! Dar de ce? Pentru că eu mă simt Tarzan şi sunt puternic pentru a merge înainte? Nu, nu mi-a părut rău pentru că mereu, chiar şi în momentele cele mai întunecate, în momentele de păcat, în momentele de fragilitate, în momentele de eşec, l-am privit pe Isus şi am avut încredere în el şi el nu m-a lăsat singur. Încredeţi-vă în Isus: el mereu merge înainte, el merge cu noi! Dar, auziţi, el nu dezamăgeşte niciodată. El este fidel, este un însoţitor fidel. Gândiţi-vă, aceasta este mărturia mea: sunt fericit de aceşti 60 de ani cu Domnul. Dar un lucru în plus: mergeţi înainte.

Am vorbit prea lung? [Nu, răspund tinerii] Să rămânem uniţi în rugăciune. Şi să mergem în această viaţă cu Isus: asta au făcut sfinţii.

Sfinţii sunt aşa: nu se nasc deja perfecţi, deja sfinţi! Devin sfinţi pentru că, asemenea lui Simon Petru, se încred în cuvântul Domnului şi “înaintează în larg”. Ţinutul vostru a dat atâtea mărturii, chiar recente: fericitele Antonia Mesia, Gabriela Sagheddu, Iozefina Nicoli; slujitorii lui Dumnezeu Edvige Carboni, Simonetta Tronci şi părintele Antonio Loi. Sunt persoane obişnuite, care în loc să se plângă, au “aruncat năvoadele pentru pescuit”. Imitaţi exemplul lor, încredinţaţi-vă mijlocirii lor şi fiţi mereu bărbaţi şi femei de speranţă! Fără plângeri! Fără descurajare! Fără a vă trânti la pământ, fără a merge să cumpăraţi mângâiere de moarte: fără! Mergeţi înainte cu Isus! El nu eşuează niciodată, el nu dezamăgeşte, el este leal!

Rugaţi-vă pentru mine! Şi sfânta Fecioară Maria să vă însoţească.

Înainte de binecuvântare, papa Francisc a adăugat aceste cuvinte:

Dragi tineri,

Înainte de a da binecuvântarea eu voiam să vă spun un alt lucru. Când eu spuneam să mergeţi înainte cu Isus, este pentru a construi, pentru a face lucruri bune, pentru a duce înainte viaţa, a-i ajuta pe alţii, pentru a construi o lume mai bună şi de pace. Dar există alegeri greşite, alegeri greşite, pentru că există alegeri de distrugere. Astăzi, în Pakistan, datorită unei alegeri greşite, de ură, de război, a fost făcut un atentat şi au murit 70 de persoane. Acest drum nu e bun, nu foloseşte. Numai calea păcii, care construieşte o lume mai bună! Dar dacă n-o faceţi voi, dacă n-o faceţi voi, n-o va face altul! Asta este problema, şi aceasta este întrebarea pe care v-o las: “Sunt dispus, sunt dispusă să iau un drum pentru a construi o lume mai bună?”. Numai asta. Şi să ne rugăm un Tatăl Nostru pentru toate aceste persoane care au murit în acest atentat din Pakistan. Tatăl Nostru…

Fie ca sfânta Fecioară Maria să ne ajute mereu să lucrăm pentru o lume mai bună, să luăm calea construirii, calea păcii, şi niciodată calea distrugerii şi calea războiului.

Să vă binecuvânteze Atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Şi la revedere!