100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/21

Ce este botezul pentru un creștin? Bisericile au ajuns la un acord în privința recunoașterii botezului administrat într-o altă Biserică?

Botezul este sacramentul fundamental pentru acele

Biserici care se recunosc ca fiind creștine. De acest sacrament asociem concepte ca „profesiune de credință”, „convertire”, metanoia, sau „intrare în comunitatea Bisericii”. În cadrul teologiei este prezentat ca fiind o „renaștere în Cristos”, moarte și înviere în El. Cel care primește botezul este purificat și de păcatul strămoșesc. În botez se manifestă o acțiune particulară a Duhului Sfânt: botezul este o renaștere de sus sau o a doua naștere. „Toți câți ați fost botezați în Cristos v-ați îmbrăcat în Cristos” (Gal 3, 27). Toți cei care au primit botezul au intrat să facă parte din poporul lui Dumnezeu: „Căci noi toți am fost botezați într-un singur Duh spre a fi un [singur] trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, și toți am fost adăpați într-un singur Duh” (1Cor 12, 13) . 

Bogăția descrierilor neotestamentare în privința botezului a condus la numeroase diferențe în administrarea lui din partea comunităților creștine. Oricum, nu este vorba de diferențe care stau la baza diviziunilor dintre Biserici. Botezul nu a constituit o problemă esențială în dialogul ecumenic. Existența și semnificația lui excepțională pentru credința creștină au fost recunoscute de comun acord. Dificultățile apărute între vechile Biserici și cele născute pe terenul  Reformei au privit, în mod fundamental, doctrina generală asupra sacramentelor și, în special, doctrina asupra validității lor ex opere operato și întrebarea, subînțeleasă aici, dacă credința este necesară pentru mântuire. Totuși, aceste diferențe nu au pus la îndoială validitatea botezului în sine, ci mai degrabă vârsta la care acest sacrament trebuie administrat (botezul copiilor și al adulților). Așa numitele Biserici libere, cele care s-au separat de Bisericile protestante consideră că botezul administrat persoanelor minore (copii) este invalid și că trebuie repetat într-un moment succesiv. 

Documentul de la Lima (1982)

Discuțiile asupra botezului s-au concentrat mai ales asupra întrebării: care este relația dintre botez și credință? Cel mai important document ecumenic care ridică această întrebare este Documentul de la Lima (1982), rod al comisiei Credință și Constituție . Acesta subliniază clar următoarele: 

„Botezul creștin este înrădăcinat în ministerul lui Isus din Nazaret, în moartea și învierea Lui [...]. Practica universală a botezului din partea Bisericii apostolice, încă din primele zile, este atestată de scrisorile Noului Testament, de Faptele Apostolilor și de scrierile Părinților. Bisericile de astăzi continuă și practice botezul ca rit de angajare față de Domnul, care-și revarsă harul asupra poporului său (nr. 1). 

În document este tratat în mod amplu și semnificația botezului pentru viața creștinului. Citim: 

Botezul este semnul vieții noi prin Isus Cristos. El unește pe cel botezat cu Isus Cristos și poporul său [...]. Botezul este părtășie la moartea și învierea lui Cristos (Rom 6, 3-5; Col 2, 12); purificare de păcat (1Cor 6, 11; nouă naștere (In 3, 5); iluminare în Cristos (Ef 5, 14); îmbrăcare în Cristos (Gal 3, 27); reînnoire prin acțiunea Duhului Sfânt (Tit 3, 5); experiență de mântuire din apele potopului (1Pt 3, 20-21); ieșire din sclavie (1Cor 10, 1-2) și eliberare în vederea unei noi umanități în care barierele diviziunii de sex, rasă și poziție socială sunt depășite (Gal 3, 27-28; 1Cor 12, 13). Numeroase sunt imaginile, dar unică realitatea (nr. 2). 

Nu există îndoială că botezul și credința sunt strâns legate între ele. Botezul este profesiunea de credință în Isus Cristos, care se exprimă prin semnul baptismal. Credința și botezul sunt două aspecte ale aceleiași căi creștine de mântuire. Autorii Documentului de la Lima au afirmat:  

Botezul este în același timp un dar al lui Dumnezeu și răspunsul nostru uman la acest dar. Acesta tinde la o creștere spre condiția de creștini adulți, la înălțimea staturii perfecte a lui Cristos (Ef 4, 13). Toate Bisericile recunosc necesitatea credinței pentru a primi mântuirea conținută și manifestată în botez. Angajarea personală este necesară pentru a fi un membru responsabil al trupului lui Cristos (nr. 8). 

Textul citat pune în evidență foarte clar că această credință conduce la botez, în care primește confirmare și manifestare evidentă. Cu toate acestea, în Noul Testament întâlnim expresii în care se afirmă că botezul precedă credința, iar aceasta din urmă îi este ca o consecință naturală. În acest sens, credința constă mai degrabă într-un proces dect într-un act unic. Sf. Paul le amintește credincioșilor de mai multe ori că, odată ce au primit obtezul, ei trebuie să ducă o viață de credință și trebuie să se lase conduși de principiile ei în luare deciziiloe de fiecare zi. Mai mult încă, în Sf. Scriptură nu lipsesc texte în care botezul este descris ca fiind iluminare, capabil să transmită și să stârnească credința. Botezul și credința se completează reciproc. știm din experiență că credința este mai degrabă un proces, o specie de drum spiritual care angajează întreaga noastră viață. Deci, se poate afirma că, pe de o parte, credința precedă botezul, în vreme ce, pe de altă parte, ea este continuarea botezului.  Nici credința, nici botezul pot să coexiste separat .

Problema relației dintre botez și credință este foarte evidentă în cazul botezului copiilor. În vreme ce Bisericile așa numite „vechi” practică administrarea botezului copiilor, Bisericile „libere” refuză această formă și o administrează exclusiv persoanelor adulte, care iau autonom decizia de a primi sau nu sacramentul. La rădăcina acestor diviziuni se află două concepții diferite despre botez. Credincioșii Bisericilor „libere” îl concep ca fiind semnul confirmării credinței, ca încoronare a unui determinat proces care a condus o persoană să primească acest sacrament. Pentru celelalte Biserici, în schimb, acesta este interpretat ca un dar al lui Dumnezeu, pe care credinciosul nu l-a meritat. Foarte clar s-a exprimat în această privință Martin Luther, în formularea doctrinei justificării. În centrul acestei doctrine se găsește adevărul lui Dumnezeu, care acționează îndelung în noi, înainte de adeziunea noastră personală față de El.

În cadrul dialogului ecumenic se acceptă ambele poziții ca fiind complementare, și se crede că excluderea uneia din practici ar cauza slăbirea și ignorarea tradiției. Documentul de la Lima afirmă:

Nu se poate exclude posibilitatea ca botezul copiilor să fi fost practicată și în perioada apostolică, dar tipul de botez mai clar atestat de documentele Noului Testament este cel care are loc în baza unei mărturisiri de credință personală. În decursul istoriei, practica baptismală a evoluat sub diferite forme. Unele Biserici botează copii prezentați  de părinții și tutorii dispuși să-i educe în credința creștină, în Biserică și cu Biserica. Alte Biserici practică exclusiv botezul credincioșilor capabili să facă o profesiune de credință personală. Unele din aceste Biserici recomandă ca adolescenții sau copiii să fie prezentați și binecuvântați în cadrul unei celebrări care cuprinde de obicei o rugăciune de mulțumire pentru darul copilului, cât și hotărârea mamei și a tatălui de a fi părinți creștini. 

„Bisericile botează credincioși care, provenind din alte religii sau din necredință, acceptă credința creștină și participă la instruirea catehetică (nr. 11).

Atât botezul credincioșilor cât și botezul copiilor au loc în Biserică/biserică, în calitate de comunitate de credință. Atunci când este botezată o persoană capabilă să răspundă de acțiunile sale, o mărturisire a credinței personale va fi parte integrantă a celebrării botezului. Atunci când este botezat un copil, răspunsul personal va fi prezentat succesiv, în cursul vieții. În ambele cazuri, cel botezat va trebui să crească în înțelegerea credinței” (nr. 12). 

Ținând prezentă diversitatea în practica administrării botezului, în Documentul de la Lima a fost inserat un comentariu, la capitolul al IV-lea, în care se vorbește despre practica botezului. Citim:

„Atunci când se folosesc expresiile „botezul copiilor” și „botezul credincioșilor”, trebuie să se țină prezent că adevărata distincție este între cei ce botează persoane de orice vârstă și cei care botează numai persoane capabile să pronunțe ele însele mărturisirea de credință. Între botezul copiilor și botezul credincioșilor, diferența rezultă a fi mică, dacă se recunoaște că în cele două forme se întrupează inițiativa lui Dumnezeu în Cristos și că ele exprimă un răspuns de credință dat în sânul comunității credincioșilor. Practica botezului copiilor subliniază credința comunitară și credința pe care copilul o împărtășește cu părinții lui. Copilul s-a născut într-o lume divizată, și participă la aceasta. Prin botez, promisiunea și chemarea evangheliei sunt puse deasupra copilului. Credința personală a celui botezat și participarea credinciosului la viața Bisericii sunt esențiale pentru ca botezul să aducă roadele lui. 

Practica botezului credincioșilor subliniază mărturisirea explicită a persoanei care răspunde harului lui Dumnezeu, în interiorul și cu ajutorul comunității de credință, și care cere botezul” . 

Bisericile care practică botezul copiilor și cele care-l administrează numai adulților, trebuie să-și pună întrebarea dacă nu separă prea mult botezul de credință (tradiție ortodoxo-catolico-reformată), sau nu expun excesiv credința înseși, lăsând la o parte procesul interior care conduce către ea (tradiția reformată)? În cazul botezului copiilor, este necesar să se facă astfel ca acesta să fie administrat în interiorul unei comunități care să dea certitudine celui botezat că va crește în credință. Condiție indispensabilă pentru administrarea botezului copiilor este credința părinților săi, a nașilor, cât și a comunității. 

O astfel de abordare a botezului a dat posibilitatea de a subscrie înțelegerea din partea Bisericilor. Documentul de la Lima afirmă în această privință:

„Tot mai des Bisericile practică între ele recunoașterea reciprocă a botezului ca unic botez al lui Cristos, atunci când Isus Cristos a fost mărturisit de candidat ca Domn, sau atunci când, ca în cazul botezului unui copil, această mărturisire a fost făcută de către Biserică (părinți, tutori, nași, nașe, comunitate) și este mărturisită mai târziu prin credință și angajarea personală. Recunoașterea reciprocă a botezului este considerat un semn și un instrument important pentru a exprima unitatea baptismală dăruită în Cristos. Oriunde este posibil, Bisericile ar trebui să exprime în mod explicit recunoașterea reciprocă a botezului administrat de ei” (nr. 15). 

Teologia botezului prezentă în acest document a mai făcut posibilă realizarea a numeroase acorduri în baza cărora este recunoscut sacramentul botezului administrat în alte Biserici.