EUL A LUAT LOCUL LUI DUMNEZEU?
ROMA, sâmbătă, 6 octombrie 2012 (zenit.org). În dezorientarea existențială în care trăiește omul
occidental, eul personal asumă, în mod paradoxal, caracteristici divine:
Dumnezeu dispare tot mai mult din humus-ul
cultural al Occidentului care, cu ajutorul mijloacelor de comunicare socială
(mai ales al televiziunii) celebrează în fiecare zi puterea și măreția omului,
capabilă de acum, cu știința și tehnica să domine pământul și să-l distrugă, să
manipuleze genurile umane și să le selecționeze, să transplanteze organe și, în
general, să rezolve probleme care apăreau de nerezolvat până acum câteva
decenii.
Eul uman, după „moartea lui Dumnezeu”, profetizată de Nietzsche
și realizată în timpurile de astăzi, a luat progresiv locul lui Dumnezeu,
ascultând învățătura acelui șarpe care, în grădina Edenului, susura în urechea
Evei și al lui Adam invitația de a mânca din pomul cunoștinței binelui și al
răului, pentru ca să li se deschidă ochii și să devină asemenea lui Dumnezeu.
Stă scris în cartea Genezei: „Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de
pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie:
"Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm; Numai
din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu
mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!" Atunci
şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în
ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu,
cunoscând binele şi răul". De aceea femeia, socotind că rodul pomului este
bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă
ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci
li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze
de smochin şi şi-au făcut acoperăminte” (Gen
3, 1-7).
Evident, pentru cultura zilelor noastre, și mai ales
pentru exegeții vrăjiți de tehnicile științifice ale cercetării, această
povestire biblică este o pură mitologie, produsul arhaic al unei civilizații
care nu-l cunoștea pe Freud, Jung și mecanismele intrapsihice ce stau la baza
povestirilor imaginare în care se exprimă inconștientul individual și colectiv.
Este însă un dat de fapt, dincolo de așa
numita mitologie biblică, că omul, astăzi, nu mai face referință la
Dumnezeu pentru a stabili adevărul legii morale și, de la Kant înainte, s-a
făcut total autonom față de El, considerându-se astfel pe sine însuși ca
adevăratul și unicul legislator moral.
Nietzsche profetizase situația existențială actuală în
termeni poetici, prin gura lui Zarathustra: „Sfărâmați, sfărâmați-mi tablele
vechi, voi care căutați cunoașterea! […] «Nu fura! Nu ucide!»: aceste cuvinte
și-au spus o vreme sacre; în fața lor se plecau genunchii și capul, și se
scoteau încălțările. Dar eu vă întreb: unde au existat bandiți mai răi și
asasini mai mari în lume în afara acestor cuvinte sacre? Nu este oare înnăscută
în orice ființă vie furtul și uciderea? Și sanctificând aceste cuvinte, nu a
fost asasinat însuși adevărul? Nu a
fost un predicator moartea care a sacralizat tot ceea ce contrastă și
contrazice viața? O, fraților mei, sfărâmați, sfărâmați-mi vechile table!”[1].
Se poate
obiecta că textul nietzschian nu oglindește felul de a găndi și de a trăi din
zilele noastre, pentru că astăzi este unanimă condamnarea furtului și al
omuciderii, dar evaziunea fiscală practicată pe largă scară și justificată și
de economiști de faimă mondială, nu este oare un furt? Și avortul, legalizat în
multe state, propagandat de mass media
și de puternice și bogate organizații nu este oare cea mai brutală formă de
omucidere?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial