Cine este omul? Chestiunea antropologică după Maurizio Moscone [IV/IV]

ADEVĂRUL ESTE TOTDEAUNA RELATIV?

de Maurizio Moscone

ROMA, sâmbătă, 13 octombrie 2012 (zenit.org).- Omul, făcându-se total autonom față de Dumnezeu, nu mai are un fundament stabil pe care să sprijine în mod absolut valorile morale universale; valorile nu se mai sprijină pe o stâncă solidă, ci, așa cum scrie acut Nietzsche, se sprijină pe apă. În această privință, Zarathrusta afirmă: „O, fraților! Nu curge acum totul? Toate pasarelele și toate podurile nu au căzut oare în apă? Cine încă s-ar sprijini pe „bine” și pe „rău”? Vai vouă! Să trăim noi! Vântul dezghețului s-a ridicat! Predicați așa, o fraților, pe toate căile! Există o veche iluzie ce se cheamă bine și rău[1].

        Binele și răul, înțelese în mod absolut, sunt o „veche iluzie”, căreia cultura actuală i-a substituit unele cataloage morale care privesc diferitele societăți. nimeni, după actualul „relativism etic” nu poate să afirme că o valoare este absolută, deoarece ființei unei îi este exclusă posibilitatea de a cunoaște normele morale care să fie înscrise în natura omului.

Următorul text anonim al unui sofist grec, intitulat Raționamente duble, este foarte actual, deoarece exprimă modalitatea de gândire relativistă, care este specifică culturii de astăzi: „Massageții despică părinții și îi mănâncă, pentru că gândesc că a fi îngropați în proprii fii este cea mai frumoasă îngropăciune; dacă cineva ar face acest lucru în Grecia, alungat departe, ar muri infam, ca fiind autorul unor lucruri urâte și teribile. […]. Pe lângă locuitorii din Lidi, faptul ca copilele să se căsătorească după ce s-au prostituat pentru bani, pare frumos; pe lângă greci nimeni nu s-ar căsători cu ele”[2].

        Dacă valorile nu sunt înscrise în natura omului, în sufletul uman pe care Dumnezeu l-a creat și în care se reflectă, dar sunt relative diferitelor culturi sau, mai specific, felului de a gândi al fiecărui om în parte aparținând acestor culturi, cum este posibil să se excludă ca un mâine incestul sau eliminarea handicapaților să fie considerate practici legitime? Nu este oare adevărat că uniunile homosexuale, considerate repugnante pentru ethos­ul public până acum douăzeci de ani, astăzi sunt legitimate de/în câteva state? Cine ar fi aprobat acum douăzeci de ani ca o bunică, cu ajutorul însămânțării artificiale, să poată da naștere propriului nepot?

Alte întrebări analoge ar putea fi formulate, cu scopul de a solicita reflecția asupra consecințelor la care conduc anumite premise culturale astăzi larg acceptate. Aceste premise sunt justificate cu ajutorul unei tematizări „teoretice” din partea unei mari mulțimi de filosofi care, inspirându-se, în diferite feluri, din hermeneutica lui Heidegger, și radicalizând-o, susțin, așa cum afirmă Marquard, că „Adevărul nu există” și „scepticismul nu constă în a nu susține nici o teză, cât a susține, de fiecare dată, mai multe teze”[3]. Absența Adevărului din panoramica filosofică actuală comportă asumarea unei multiplicități de teze care, în mod democratic, trebuie să fie puse pe același plan, pentru că nici una din ele nu poate să pretindă o supremație teoretică asupra celorlalte. Într-adevăr, nu există o realitate în sine, a cărei cunoaștere adecvată să consimtă formularea unor teze filosofice adevărate de contrapus unor teze false, pentru că, așa cum susține Vattimo, citând din Fragmente postume al lui Nietzsche, „nu există fapte, ci numai interpretări”; și înseși această teză nu poate, după părerea lui Vattimo, să fie considerată adevărată, deoarece și ea este una din multe interpretări posibile[4].

Hermeneutica, în accepțiunea pe care o asumă aceasta în filosofia actuală, este înțeleasă ca fiind dialogul infinit dintre o multiplicitate de indivizi care exprimă viziuni despre lume relative particularelor punctelor lor de vedere, iar acest dialog este făcut imposibil, din motive intrinsece, să ajungă la Adevăr. Astăzi, afirmă în această privință Morra, „hermeneutica nu mai este instrumentul pentru a citi adevărul, ci pentru a dizolva monoliticitatea Adevărului și a ajunge la înțelegerea politeismului adevărului”[5].

Adevărul, fiind relativ fiecărui subiect interpretant, poate fi, de aceea, decisă în mod democratic de către oameni, pentru că sunt ei cei care, în ultimă instanță, decid dacă să-l adore pe Dumnezeu sau pe oameni, dacă să respecte normele morale transmise de către tradiție sau să inventeze altele noi, dacă să respecte natura sau să o aservească propriilor interese, etc.

Epoca „post-modernă”, afirmă Lyotard, a șters „narațiunea-Dumnezeu” și celebrează moartea Creștinismului și al filosofiei, în vreme ce încă recunoaște valoare științei, al cărei scop este „căutarea instabilității”[6]. În această epocă, în care toate certitudinile au căzut, revine fiecărui om în parte să stabilească, tot mai provizoriu și revizuibil, sensul existenței; de aceea, se realizează astăzi profeția lui Nietzsche care, cu cuvintele lui Zarathustra, proclama: „Da, acest Eu, și contradicția și confuzia acestui eu, este încă cel care în mod leal afirmă Ființa lui, acest eu care creează, care vrea, care evaluează, și care este măsura și valoarea tuturor lucrurilor. […]. Un nou orgoliu a învățat Eul meu, iar eu îl învăț oamenilor: să nu se mai ascundă capul în nisipul cereștilor lucruri, dar să fie purtat cu mândrie, cap pământesc ce creează sensul pământului!”[7].    

Omul occidental, „măsura și valoarea tuturor lucrurilor” și creator al sensului pământului, s-a emancipat definitiv de Dumnezeu și de orice valoare morală transcendentă, și acum este, în sfârșit, liber să-și proiecteze propria existență după propriile dorințe și să-și realizeze propria voință, dominând natura cu ajutorul științei și al tehnicii, care oferă umanității actuale posibilități de negândit generațiilor trecute.

Omul de astăzi, care este liber să decidă și câte și care sunt genurile sexuale (după unii membri ale ONG-urilor prezente la a IV-a conferință a ONU asupra femeii, ființele umane se disting în masculine, feminine, homosexuale, lesbice și transsexuale[8], trăiește, însă, așa cum s-a amintit în precedență, o profundă dezorientare, pentru că este lipsit de o lumină care să conducă cu serenitate existența lui, și să-i indice drumul de parcurs. Înmulțirea constantă a suicidelor, violența asupra femeilor și a copiilor, tot mai extinsa folosire a drogurilor, răspândirea criminalității sunt numai unele din semnele acestei dezorientări, care provoacă, în general, o profundă nefericire.

  Situația existențială în care trăiește omul occidental de astăzi, nu este oare în relație cu clima culturală care îl constituie ca ființă din punct de vedere istoric întrupată?

Cine a gândit ideile care circulă astăzi în Occident, și care este originea lor? Mai ales, ce incidență au ele în felul de a gândi și de a acționa în viața a sute de milioane de oameni? Este chiar imposibil să se cunoască natura omului? Dumnezeu este numai o fantezie umană sau există cu adevărat? Reflecția filosofică și teologică nu poate să se eschiveze în a da un răspuns acestor interogative.

---

[1] F.NIETZSCHE, Così parlò Zarathustra, cit., p. 176-177.

[2] DIELS, 12 [90]. 2,14,16 (H.DIELS, I sofisti. Frammenti e testimonianze, Laterza, Roma-Bari 1954. Il numero tra parantesi quadre indica la collocazione del capitolo nella sesta edizione dei Vorsokratiker di Diels-Kranz, vol.II).

[3] O.MARQUARD, Apologia del caso, Il Mulino, Bologna 1991, p.84.

[4] Cfr.G.VATTIMO, Oltre l'interpretazione, Laterza, Roma-Bari 1995.

[5] G.MORRA, Dio nella filosofia postmoderna, relazione tenuta al Convegno sul tema "Dio oggi", svoltosi a Roma il 2-3 dicembre 1993 presso la Pontificia Università Urbaniana.

[6] J.F.LYOTARD citato in ibidem.

[7] F.NIETZSCHE, Così parlò Zarathustra, cit.,p.36.

[8] Le ONG (Organizzazioni Non Governative) hanno organizzato, parallelamente alla IV conferenza dell'ONU sulla donna, svoltasi nel settembre del 1995 a Pechino, una serie di incontri culturali riguardante temi di attualità, quali ad esempio: "L'uso di bambole di gomma in grandezza naturale e di vibratori per alleviare l'oppressione sessuale delle donne", "Tecniche di corteggiamento tra lesbiche: teoria e pratica".