Șapte principii ale vieții spirituale

pr. Thomas Bolin, OSB
Traducator: Ecaterina Hanganu
Teme: Spiritualitate

...

Enumerarea exhaustiva a principiilor vietii spirituale nu este posibila, asa cum nu poate exista o astfel de enumerare in nici o alta problema practica, dar se pot stabili, totusi, un numar de sapte principii de o importanta cu totul deosebita. Iata-le:

1. Sa il ai in minte tot timpul pe Dumnezeu.
2. Sa iti pui increderea in Dumnezeu.
3. Sa faci totul din iubire pentru Dumnezeu.
4. Sa nu iti pui increderea in tine insuti.
5. Sa nu te preocupi de tine insuti.
6. Sa faci totul cu bucurie.
7. Sa fii cat mai activ cu putinta.[1]

Primul principiu: Sa il ai in minte tot timpul pe Dumnezeu

In primul rand, trebuie sa il avem in minte tot timpul pe Dumnezeu. Dumnezeu este scopul final al tuturor lucrurilor, si in particular al vietilor noastre. Ca sa ne supunem cat mai perfect vointei lui Dumnezeu, trebuie sa ne gandim cat mai mult la El, fiindca intotdeauna ne atingem mai bine un scop daca in fiecare moment il avem in minte ca pe un lucru real, decat daca il pastram doar ca intentie, in mod virtual.

Al doilea principiu: Sa iti pui increderea in Dumnezeu

In al doilea rand, trebuie sa avem incredere perfecta in Dumnezeu. Dumnezeu este originea si cauza eficienta a tuturor lucrurilor, inclusiv a actiunilor noastre, prin urmare este necesar sa ne incredem in El ca fiind cauza prima a tuturor. Increderea este atitudinea fundamentala a Sfintei Tereza: "Ca sa ramanem copii mici, trebuie sa asteptam totul de la Bunul Dumnezeu, asa cum un copil asteapta totul de la tatal lui, fara sa isi faca griji pentru nimic"[2].

Aceasta implica acceptarea tuturor lucrurilor ca fiind manifestarea vointei lui Dumnezeu si, in consecinta, a ne stapani orice de teama, manie, mahnire etc., in masura in care acestea reflecta nemultumirea fata de lume si evenimentele care au loc. Orice se petrece in lume este dorit sau permis de Dumnezeu si trebuie acceptat ca atare, iar afirmatia se aplica atat pentru ceea ce se int! ampla cu noi, cat si Bisericii si lumii in general, fiindca toate lucrurile sunt conduse in aceeasi masura de providenta divina. Sf. Tereza scria: "Il iubesc atat de mult, incat sunt intotdeauna multumita cu tot ce-mi trimite El", si mai departe: "Toata inima mea este plina de vointa lui Dumnezeu, astfel incat orice s-ar adauga, nici macar nu ar mai putea intra in ea. In felul acesta raman in pacea adanca pe care nimic nu o poate tulbura". Si in continuare: "Singura fericire aici, jos, este sa gasim totdeauna bucurie in tot ceea ce ne ofera Isus".

Totusi, aceasta nu inseamna ca nu este nevoie sa ne caim si sa schimbam ceea ce e gresit in viata noastra. Insa trebuie sa facem acest lucru fara sa ne ingrijoram sau sa ne simtim deprimati pentru greselile noastre. Asa cum sublinia Sf. Tereza, "daca ne intoarcem mereu cu tristete asupra propriei imperfectiuni, ne paralizam sufletul". Insasi greselile ei o faceau sa creasca in incredere: "Ii incredi! ntez lui Isus toate infidelitatile mele, fiindca in abandonarea plina de incredere in El, cred ca in acest fel voi dobandi o putere mai mare asupra Inimii Sale, si voi atrage si mai puternic iubirea Lui, a Celui care a venit sa ii cheme nu pe cei drepti, ci pe pacatosi".

Pe de alta parte, aceasta n-ar trebui sa implice faptul ca anumite teluri ar trebui abandonate, chiar daca, pur si simplu, Dumnezeu nu doreste sa le duca la indeplinire. Trebuie sa ne straduim pentru implinirea sarcinilor de care raspundem, fara sa ne facem griji daca le vom atinge sau nu, fiindca implinirea lor nu depinde de noi, ci numai de providenta divina. Increderea in providenta Lui Dumnezeu care ne conduce viata inseamna ca nu trebuie sa ne facem prea multe griji pentru optiunile care nu sunt foarte importante si nici nu trebuie sa punem sub semnul intrebarii alegerile pe care le-am facut, atat timp cat nu apar situatii noi, care sa ne atraga atentia ca am facut o al! egere gresita.

Din nou, aceasta nu inseamna ca nu ar trebui sa urmarim anumite scopuri, chiar daca stim ca, spus simplu, Dumnezeu ar putea sa nu doreasca sa atingem acele scopuri. Putem sa urmarim telurile pentru care suntem responsabili fara a ne ingrijora daca vom atinge cu adevarat aceste teluri, deoarece indeplinirea lor depinde de providenta divina. Punandu-ne increderea in providenta lui Dumnezeu pentru a ne conduce vietile, nu trebuie sa fim prea preocupati de alegerile in probleme care nu sunt foarte importante. Nici nu ar trebui sa punem repede la indoiala alegeri pe care le-am luat deja, decat daca apar noi argumente care ne arata ca am gresit in alegerea initiala.

A ne pune increderea in Dumnezeu nu inseamna a ne resemna pur si simplu in fata la ceea ce se intampla, ci a avea o incredere pozitiva ca Dumnezeu doreste intotdeauna binele, si ca va realiza acel bine. In ceea ce ne priveste, trebuie sa! avem incredere ca ne doreste binele si il va implini daca vom coopera cu El. Sf. Tereza spunea: "O, Isuse, lasa-ma sa iti spun, cu nesfarsita recunostinta, ca iubirea Ta devine de-a dreptul nebuna. In fata unei asemenea nebunii, cum oare as putea opri inima sa zboare spre Tine? Cum oare as putea pune hotare increderii in Tine? Ce pacat ca nu sunt in stare sa arat milostivirea Ta inefabila tuturor sufletelor mici... Stiu sigur ca, daca ai gasi un suflet care sa fie mai slab si mai lipsit de importanta ca al meu - desi lucrul acesta este imposibil - l-ai coplesi cu binecuvantari inca si mai mari, cu conditia ca acel suflet sa se abandoneze cu absoluta incredere infinitei Tale milostiviri".

Nu trebuie nici sa ne facem griji daca vom colabora sau nu cu milostivirea lui Dumnezeu, fiindca si aceasta este tot lucrarea lui Dumnezeu - dar pe de alta parte nu inseamna ca nu trebuie sa depunem nici un efort propriu. Astfel, Sf. Tereza nici nu se ingri! joreaza pentru propriul sau progres: "Urmez calea pe care Isus a faurit-o pentru mine... Dorinta Lui este sa ma abandonez fara teama, asemenea unui copil mic care nu se teme de ce ar face ceilalti cu el... Incerc sa nu ma mai preocup de nimic in ceea ce ma priveste si sa ma abandonez Lui, orice ar vrea sa implineasca El in sufletul meu". Iar mai departe, scrie: "Nu ai nevoie sa stii ce anume implineste Bunul Dumnezeu in tine; esti prea mic pentru aceasta". La fel ca in cazul primului principiu, si increderea noastra in Dumnezeu trebuie sa fie cat mai reala; cat mai des posibil, trebuie sa vedem concret lucrarea providentei divine in toate evenimentele vietilor noastre, si trebuie sa avem in mod real incredere in aceasta providenta.

Al patrulea principiu, corolarul celui de al doilea

Al doilea principiu este strans legat de al patrulea - si anume ca nu trebuie sa ne punem increderea in noi insine. Intr! ucat increderea noastra in Dumnezeu trebuie sa fie totala, nu trebuie sa ne incredem in nimic altceva. Prin urmare, sa nu ne surprinda imperfectiunile, deficientele si propriile greseli - toate acestea sunt mai degraba firesti - si sa avem incredere ca Dumnezeu le va folosi toate spre binele nostru. La fel, nu ar trebui sa ne facem griji pentru succesele sau greselile din trecut, sau daca vom reusi sau nu sa ne atingem telurile viitoare, ci sa lasam totul in mainile lui Dumnezeu.

Si nu ar trebui sa ne propunem teluri care ne depasesc in privinta starii sau a posibilitatilor noastre. Asa cum spunea Sf. Tereza, "sa ne ocupam cu umilinta locul printre cei imperfecti. Sa ne consideram mici si sa avand nevoie de ajutorul lui Dumnezeu in fiecare clipa. Deindata ce va vedea ca suntem convinsi intr-adevar de nimicnicia noastra, El isi va aseza Mana asupra noastra. Insa de indata ce vom incerca sa facem ceva maret noi insine, chiar si sub pretextul ze! lului religios, Bunul nostru Domn Isus ne va lasa singuri".

Nu ar trebui sa ne punem increderea nici in alti oameni sau in lucrurile create, indiferent daca este vorba de bani sau alte posesiuni materiale, sau de orice alt tip de bunuri. Fiindca atunci cand ne punem increderea in toate acestea, le folosim ca pe niste instrumente, si de fapt ne punem increderea in noi insine urmarind sa obtinem binele prin intermediul acestor instrumente.[3]

Al treilea principiu: Sa faci totul din iubire pentru Dumnezeu

Trebuie sa actionam explicit din iubire pentru Dumnezeu. Din nou, Dumnezeu este scopul nostru final, iar noi urmarim mai bine acest scop atunci cand o facem mai explicit. De aceea spunea Sf. Tereza ca "nu avem decat un singur lucru de facut aici, pe pamant: sa aruncam la picioarele lui Isus florile micilor noastre sacrificii, sa il cucerim prin mangaierile noastre plin! e de iubire".

Acest principiu se refera nu numai la "micile noastre sacrificii" despre care vorbea Sf. Tereza, ci la toate actiunile noastre, in masura in care pot fi dovada iubirii pe care o nutrim pentru Dumnezeu. Atat timp cat ceva poate fi considerat ca fiind vointa lui Dumnezeu, ceva placut lui Dumnezeu, ceva care ne conduce pe noi si pe ceilalti la cunoasterea si iubirea lui Dumnezeu, sau care ne ajuta in slujirea lui Dumnezeu, sau care este legat in orice fel de Dumnezeu in calitate de scop final, atunci acel ceva poate fi facut in mod explicit din iubire pentru Dumnezeu.

Aceasta implica si sa actionam din iubire fata de aproapele nostru, fiindca tot ceea ce facem pentru aproapele nostru, facem pentru Dumnezeu - dupa cum spune Evanghelia: "ceea ce ati facut unuia din acestia mici ai Mei, Mie mi-ati facut". Asadar, cand actionam spre binele aproapelui, trebuie sa consideram ca actionam pentru Dumnezeu.! Ca regula generala, daca avem de ales intre a actiona pentru binele aproapelui sau al nostru propriu, este de preferat sa actionam pentru binele aproapelui, fiindca procedand in acest fel ne purificam intentiile, iar faptele noastre sunt orientate mai direct spre binele comun si spre Dumnezeu.

In acelasi timp, trebuie sa ne straduim sa raspundem cerintelor autoritatilor legitime, oricare ar fi acestea. Dat fiind faptul ca orice autoritate provine de la Dumnezeu, ascultarea poate fi considerata ca implinind vointa lui Dumnezeu. Sf. Tereza scria: "Ce mari si numeroase sunt temerile de care ne eliberam atunci cand implinim votul ascultarii! Cat de fericiti sunt simplii calugari! Singura lor preocupare este vointa superiorilor lor; in consecinta, sunt intotdeauna siguri ca merg pe calea cea buna. Nu trebuie sa se teama de greseli chiar si atunci cand pare cert ca superiorii lor gresesc".

La fel, trebui sa ne st! raduim sa ii ascultam si pe cei care nu sunt superiorii nostri: atunci cand implinim vointa altuia si nu a noastra, actionam din iubire fata de aproapele, si prin urmare din iubire fata de Dumnezeu. Asadar, cat mai des posibil, trebuie sa implinim mai degraba vointa altuia decat pe a noastra. Asa cum scria Sf. Tereza: "Nu trebuie sa refuzam niciodata pe nimeni, chiar daca aceasta inseamna multa suferinta pentru noi. Sa ne gandim ca Isus Insusi ne cere sa ii facem aceasta favoare; cu cata ardoare nu ne-am repezi atunci sa o indeplinim!"

In general, trebuie sa avem o atitudine pozitiva, in masura posibilului, fata de suferintele, umilintele, durerile si necazurile acestei vieti. Deoarece acestea vin de la Dumnezeu intr-un scop bun, trebuie sa ne bucuram ca avem ocazia sa ne dovedim iubirea fata de El acceptandu-le. Sf. Tereza spunea: "Dintre toate darurile pe care ni le ofera Dumnezeu, suferinta este cel mai de pret. Iar El o ofera numai priete! nilor Lui alesi". Iata cum explica atitudinea ei fata de suferinta: "M-am straduit intotdeauna sa iubesc suferinta si sa o accept. Cand sufar mult, cand mi se intampla lucruri dureroase sau neplacute, in loc sa arat trista, incerc sa surad. Nu am reusit de la inceput, dar acum mi-a devenit un obicei. Am suferit mult de cand sunt pe pamant... dar daca in copilarie am suferit plina de tristete, acum sufar cu bucurie si pace. Sunt cu adevarat fericita sa sufar".

A actiona din iubire si pentru slujirea lui Dumnezeu implica de asemenea sa beneficiem de toate mijloacele concrete pe care ni le-a pus la dispozitie pentru slujirea Lui, adica Biserica si sacramentele, devotiunea fata de Preasfanta Fecioara si fata de sfinti etc. Aceste mijloace nu vor fi discutate explicit aici, nu pentru ca nu ar fi importante, ci tocmai pentru ca sunt mai usor de cunoscut de catre toti, fiind propuse explicit de Biserica.

Al cinc! ilea principiu, corolar al celui de al treilea

In al cincilea rand, nu trebuie sa ne preocupe propria persoana, altfel spus nu trebuie sa ne consideram pe noi si binele nostru drept scop ultim. Aceasta se coreleaza cu al treilea principiu - ca trebuie sa actionam din iubire pentru Dumnezeu ca scop ultim. Impreuna cu cel de-al patrulea principiu, principiul al cincilea implica a actiona cu umilinta si detasare de sine si de tot ceea ce este creat in general.

Trebuie sa actionam cu umilinta, intrucat mandria implica atasamentul dezordonat fata de sine, ceea ce implica, intr-un fel sau altul, sa devenim noi insine propriul nostru scop suprem. In privinta onoarei, de exemplu, trebuie sa cautam a-l onora pe Dumnezeu, nu pe noi insine. Sf. Tereza mergea mai departe spunand: "Daca ceilalti te considera imperfect, inseamna ca exact de aceasta ai nevoie. Si este o adevarata binecuvantare, fiindca poti astfel prac! tica umilinta care consta nu numai in a gandi si a afirma tu insuti despre tine ca esti plin de pacate, ci si in a te bucura pentru ca ceilalti gandesc si spun acelasi lucru despre tine". Umilinta devine perfecta nu numai in raport cu Dumnezeu, ci si cu ceilalti: trebuie sa avem in vedere mai intai slabiciunea, pacatele si nimicnicia noastra si nu ale celorlalti, dupa cum ar trebui sa fim mai dispusi sa atribuim calitati si virtuti celorlalti decat noua insine.

Detasarea de sine si creaturi este necesara fiindca in masura in care inima noastra se ataseaza de creaturi, care sunt mijloace, ne indepartam de iubirea lui Dumnezeu, care este scopul suprem: "Adevarata iubire are la baza uitarea completa de sine, si numai dupa ce ne vom desprinde complet de orice creatura, Il vom gasi pe Isus". Asa cum nu trebuie sa ne atasam de noi insine si de propriile bunuri, fie materiale fie spirituale, nu trebuie sa ne atasam nici de alte fiinte omenesti: "Num! ai Isus; nimeni altcineva decat Isus.... Daca am dori sa asezam in inima pe oricine alaturi de El, atunci nu ar mai fi loc pentru El", spunea Sf. Tereza. A nu te preocupa de tine insuti implica si renuntarea la sine. Altfel spus, trebuie sa ne straduim sa renuntam la acele lucruri catre care suntem inclinati din iubire de sine, si care nu sunt orientate in special catre Dumnezeu sau catre aproapele.

Al saselea principiu: Sa faci totul cu bucurie

In al saselea rand, trebuie sa fim plini de bucurie. Bucuria este atat cauza cat si efectul unei vieti bine traite, indiferent de conditii, si asa este in viata dedicata slujirii lui Dumnezeu. De aceea Sf. Tereza spunea: "Isus iubeste inima plina de bucurie. Lui ii plac oamenii care surad intotdeauna". Orice lucru infaptuit cu bucurie este facut mai bine si mai in conformitate cu iubirea fata de Dumnezeu si aproapele. Sunt numeroase cai prin care ne predispune! m la bucurie. Asa cum scria Sf. Tereza, surasul si rasul din inima sunt modalitati simple dar foarte importante pentru a o face. Ele nu numai ca ne predispun la bucurie, ci sunt in acelasi timp un act de iubire, fiindca daruiesc aproapelui aceeasi bucurie.

O alta cale importanta este sa privesti totdeauna partea pozitiva a lucrurilor, atitudine care corespunde celui de al doilea principiu - increderea in Dumnezeu. A vedea toate evenimentele ca fiind cauzate sau permise de Dumnezeu in scop bun inseamna a avea o atitudine pozitiva fata de ele. Sf. Tereza spunea: "Eu vad intotdeauna partea luminoasa a lucrurilor. Exista insa oameni care privesc totul sub aspectul cel mai dureros posibil. Eu procedez exact invers. Daca sunt pusa in fata suferintei pure sau daca cerul este atat de intunecat incat nu se zareste nicaieri nici un sambure de lumina, atunci chiar din aceste lucruri fac un izvor de bucurie". Chiar daca nu am privi lucrurile prin prisma ! increderii in Dumnezeu, un eveniment are intotdeauna mai multe fatete, si este bine sa avem in vedere mai degraba aspectele pozitive decat pe cele negative, in masura posibilului. Pe langa iubire, acesta este un alt motiv pentru care trebuie sa gandim de bine despre ceilalti; asa cum sublinia Sf. Tereza, "Nimic nu e mai dulce decat sa te gandesti de bine despre aproapele".

Contemplatia este de asemenea importanta in mentinerea bucuriei. Iata cum explica Sf. Toma modul in care putem rezista tentatiei tristetii privind bunurile spirituale (acedia)[4]. "Intotdeauna sa fugi de pacat, dar tentatia spre pacat se poate invinge uneori fugind, alteori impotrivindu-ne. Trebuie cucerita prin fuga atunci cand gandul continuu devine stimulent pentru pacat, ca in cazul pacatului sexual, asa cum se spune in 1Corinteni 6,18: "Fugiti de desfranare!" Si trebuie cucerita impotrivindu-ne cand gandul persistent tine departe un stimul spre pacat care! provine dintr-o usoara teama sau mahnire. Aceasta se intampla in acedie, fiindca in masura in care ne gandim mai mult la bunurile spirituale, acestea devin din ce in ce mai placute pentru noi si astfel acedia ne paraseste" (ST. II-II q.35, a.1, ad. 4).

Al saptelea principiu: Sa fii cat mai activ cu putinta

In al saptelea rand, trebuie sa fim cat mai activi posibil. Aceasta se refera la perfectiunea unei actiuni ca atare. Orice lucru infaptuit cu o mai mare intensitate este mai aproape de perfectiune. Practic este imposibil insa pentru fiinta umana sa actioneze incontinuu cu cea mai mare intensitate; prin urmare, trebuie sa reinnoim adesea in mod constient intensitatea actiunilor noastre, tot asa cum un maratonist isi intensifica in mod repetat ritmul alergarii, pentru a evita incetinirea. Sf. Tereza afirma: "Multi actioneaza in mod nepasator; putini sunt cei care isi duc la indeplinire ! sarcinile cat mai perfect posibil". Perfectiunea formala a propriilor actiuni este foarte importanta, dar aceasta implica si un anume nivel de perfectiune materiala, consecinta a perfectiunii formale. Cel caruia ii pasa de propriile actiuni le va indeplini mai aproape de perfectiune, chiar si sub aspect material, decat cel caruia nu ii pasa.

Cauzele naturale ale energiei cu care lucram sunt motivatia proprie si bucuria proprie in cursul respectivei activitati, si astfel principiul al treilea si al saselea se afla in stransa corelatie cu acest al saptelea. Este posibil si de dorit ca, atunci cand ne lipseste energia, sa reinnoim deliberat intensitatea actiunilor noastre, infaptuind totul din iubire pentru Dumnezeu si plini de bucurie. Fara sa excludem alte imprejurari si oportunitati, sa ne amintim ca ocaziile speciale pentru reinnoirea energiei pentru lucrurile spirituale sunt momentele de la trezire si dinaintea culcarii, atunci cand ne face! m examinarea constiintei, precum si o forma de reculegere cel putin o data pe an. De un ajutor deosebit este, de asemenea, Spovada.

Dificultatea unei actiuni reprezinta un impediment firesc pentru energie, dar Sf. Tereza sugereaza sa folosim tocmai dificultatea ca pe o oportunitate: "Ce mare har se revarsa asupra noastra cand, dis-de-dimineata, ne trezim cu greu si ne lipseste si curajul si forta sa practicam virtutea! Atunci este momentul ideal sa tai raul de la radacina, desi efortul poate dura cateva momente si s-ar putea sa nu mai fim atenti la comorile pe care le-am dobandit. Acesta este momentul critic, pentru ca suntem tentati sa lasam totul balta!" Considerand dificultatea insasi ca o oportunitate pentru actiuni meritorii si ca o provocare de depasit, dificultatea insasi devine motivul cresterii intensitatii actiunii noastre, la fel cum alergatorul isi creste ritmul atunci cand ii vede pe ceilalti ca sunt gata sa il intreaca.

Un alt text al Sf. Tereza ilustreaza aceasta asociere cu principiul al treilea: "Sf. Tereza de Avila spune ca trebuie sa tinem mereu aprins focul iubirii. Nu mai avem lemne atunci cand suntem in stare de ariditate si noapte spirituala, dar nu ar trebui sa aruncam macar cateva paie? Cu siguranta, Isus poate sa intretina singur acest foc! Cu toate acestea, ii place sa ne vada ca ne straduim si noi putin. Aceasta il umple de bucurie si atunci El Insusi pune multe lemne pe foc. Nu vedem aceasta, dar simtim cu siguranta caldura puternica a iubirii. Am trait eu insami aceasta experienta: atunci cand ma simt golita de orice sentiment, incapabila sa ma rog sau sa practic virtutea, acesta este momentul cand trebuie privesc in jur pentru a cauta mici ocazii, 'nimicuri' care ii plac lui Isus mai mult decat daca i-as oferi domnia asupra intregii lumi sau as suferi martiriul; de exemplu un suras, o vorba buna, atunci cand as prefera sa nu spun nimic sau sa afisez! o figura trista... Si daca nu vad nici o astfel de ocazie, cel putin ii repet mereu ca il iubesc. Chiar daca mi se pare ca focul iubirii s-a stins, tot doresc sa arunc ceva in el, si stiu sigur ca Isus il va reinsufleti".

Rutina reprezinta o alta piedica fireasca in fata energiei cu care lucram, fiindca avem tendinta sa facem lucrurile pur si simplu din obisnuinta, fara prea mare intensitate si fara sa ne gandim la scop. La fel ca dificultatea insa, rutina poate fi folosita ca o oportunitate. Fiindca daca ne dam seama facem o actiune pur si simplu din obisnuinta, atunci sa folosim aceasta ocazie ca sa reinnoim intentia si intensitatea actiunii. Daca insa nu am avea regularitate in propria viata, aceasta ocazie s-ar putea sa nu apara, pentru ca daca intensitatea cu care actionam scade, am putea fi tentati sa abandonam cu totul actiunea respectiva. De aceea se spune ca sihastrii sunt in mod deosebit ispititi de acedie. Din acest motiv, ! Sf. Tereza subliniaza importanta efectuarii cu regularitate a unor actiuni. "Chiar daca nu am reusi deloc sa urmam regula, acesta nu ar fi un motiv suficient ca sa ne justificam pe noi insine". Si mai departe: "O, daca am cunoaste valoarea regularitatii!" Ca un alt exemplu, iata ce spunea ea cu privire la timpul dedicat pentru lectio divina: "Orele stabilite de Constitutii sunt insusi timpul lui Dumnezeu, si nu este corect sa i-l furam".

Sfaturi pentru punerea cat mai buna in practica a acestor principii

Toate cele sapte principii pot fi practicate de oricine, dar Sf. Toma sugereaza ca indrumatorilor spirituali le revine sarcina sa le puna in practica cel mai bine: "Chiar daca perfectiunea sfintilor nu ne este accesibila in aceasta viata, trebuie sa o imitam astfel incat sa ajungem cat mai aproape de perfectiune: si in aceasta consta perfectiunea acestei vieti la care suntem chemati. Fiindca se! stie ca inima omului se indreapta mai intens spre ceva anume in masura in care renunta la cele multe. Astfel sufletul omului este orientat spre a-l iubi mai mult pe Dumnezeu in masura in care se indeparteaza de afectiunea fata de lucrurile temporare... In felul acesta, orice sfat prin care suntem invitati catre perfectiune se refera la faptul ca sufletul omului trebuie sa se indeparteze de afectiunea pentru lucrurile temporare, astfel incat mintea sa poata tinde in libertate spre Dumnezeu, contempland, iubind si implinind vointa Sa" (De Perfectione Spiritualis Vitae c. 6).

Primele trei principii se regasesc in cuvintele: "astfel incat mintea sa poata tinde in libertate spre Dumnezeu". Principiile al patrulea si al cincilea se refera la indepartarea afectiunii fata de lucrurile temporare. Al saselea si al saptelea principiu se refera la comparatia cu viata sfintilor. In concluzie, trebuie sa actionam cunoscandu-l si iubindu-l cu adevarat pe D! umnezeu, si avand cu adevarat incredere in El, controlandu-ne in consecinta increderea dezordonata in sine si iubirea de sine, cat mai constant, cu cat mai multa energie si bucurie.

Chiar si in timpul acestei vieti trebuie sa impartasim, in masura posibilului, perfectiunea cu care "creatura rationala il iubeste pe Dumnezeu cu toata inima, atunci cand toate intentiile sale sunt focalizate asupra lui Dumnezeu, in raport cu tot ceea ce gandeste, iubeste sau infaptuieste; cu toata mintea sa, cand mintea este focalizata mereu asupra lui Dumnezeu, vazandu-l intotdeauna si toate lucrurile in El, si judecand toate lucrurile in raport cu adevarul Lui; cu tot sufletul sau, cand toata afectiunea sa este concentrata continuu asupra Dumnezeului iubitor, si toate celelalte lucruri sunt iubite pentru El; cu toata puterea sa, atunci cand toate actiunile exterioare sunt iubire fata de Dumnezeu" (De Perfectione Spiritualis Vitae c. 4).

Anexa: Clasificarea si ordinea Principiilor

Avand in vedere scopul practic al acestui eseu, nu vom prezenta pe larg clasificarea si ordinea principiilor, probleme care sunt predominant de ordin teoretic. Cele sapte principii pot fi impartite in doua categorii si anume: principii care se refera in special la Dumnezeu si principii care se refera predominant la noi insine. Principiile care se refera la Dumnezeu se impart in urmatoarele doua categorii: primul principiu, a-l avea mereu in minte pe Dumnezeu, se refera la relatia mintii noastre cu Dumnezeu, in timp ce al doilea si al treilea principiu - la relatia vointei noastre cu Dumnezeu. Al doilea principiu, sa iti pui increderea in Dumnezeu, se refera la relatia noastra cu Dumnezeu ca si cauza primordiala a tuturor lucrurilor, iar al treia, a-l iubi pe Dumnezeu, priveste relatia noastra cu Dumnezeu ca scop final.

Principiile care se refera ! la noi insine pot fi impartite in trei categorii: principiul al patrulea, sa nu iti pui increderea in tine insuti, se refera la faptul ca nu noi suntem cauza primara a lucrurilor. Al cincilea principiu, sa nu te preocupi de tine insuti, se refera la faptul ca nu noi suntem scopul nostru final. Principiile al saselea si al saptelea privesc perfectiunea formala a actiunilor noastre. Aceasta perfectiune formala are un aspect formal, bucuria, si un aspect material, energia. Nu exista un singur principiu general care sa se coreleze cu perfectiunea materiala a actiunilor noastre, fiindca aceasta perfectiune implica ordonarea corecta a pasiunilor si a actiunilor noastre in detaliu, si in felul acesta depaseste cadrul unui singur principiu. Rezulta de aici ca ordinea principiilor este clara: primele trei principii, si anume cunoasterea, increderea si iubirea lui Dumnezeu, au cea mai mare importanta. Principiile al patrulea si al cincilea, umilinta si detasarea de sine, sunt consecinta! increderii si iubirii lui Dumnezeu. In cele din urma, trebuie sa adaugam bucuria si energia, pentru a le duce pe celelalte la perfectiune.

Note

[1] Pentru alcatuirea acestei liste, se cuvine recunostinta Sfintei Tereza a Pruncului Isus, Sfantului Toma de Aquino si lui Joseph Bolin

[2] Citatele provin din "Complete Spiritual Doctrine of St. Therese of Lisieux", de Rev. Francois Jamart, O.C.D.

[3] Acest al patrulea principiu nu intentioneaza sa nege faptul ca trebuie sa avem o justa incredere in sine, si nici acela ca putem avea incredere in prietenii nostri, intr-un mod adecvat prieteniei, ci se refera la excesul care ne-ar indeparta de la increderea absoluta pe care trebuie sa o avem in Dumnezeu. Intr-adevar, punandu-ne toata increderea in Dumnezeu, ne este mult mai usor sa avem o justa incredere in noi insine si in prietenii nostri, fiindca ne dam seama ca toti suntem oameni si ca to! ti gresim, dar ca aceasta nu s-ar intampla daca Dumnezeu nu ar permite-o.

[4] Acedia reprezinta tristetea cu privire la lucrurile spirituale; a te impotrivi tentatiei la acedie inseamna a urmari sa pastrezi bucuria cu privire la lucrurile spirituale.