Deja din aceste cuvinte de la începutul textului evanghelic al duminicii prezente, putem observa logica diferită a lui Dumnezeu în a trata despre lucrurile sale, misterele sale, cum suntem obișnuiți să le spunem noi. Cred că fiecare dintre noi a citit cel puțin de câteva ori Sf. Scriptură și deseori s-a trezit în încurcătură să înțeleagă cele scrise acolo. Și acest lucru nu s-a întâmplat din cauza traducerii greșite a textului, sau poate din cauza îndepărtării timpului în care acel text a fost scris, sau din cauza diferenței culturii noastre față de cea ebraică în care și pentru care a fost scris, sau poate lipsei de inteligență din partea noastră.
Mesajul pe care vrea să ni-l transmită textul evanghelic de astăzi privește condițiile pentru a putea avea acces la înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Contrar față de ce am putea crede, prima condiție în vederea înțelegerii Cuvântului lui Dumnezeu, nu este inteligența, nici profunzimea științei pe care eventual o posedăm, ci umilința, acel a fi mici. De acest lucru și-au dat seama multe generații de creștini de-a lungul scurgerii timpului. Unul dintre aceștia este micul mare Sf. Augustin, viețuitor în secolul al IV-lea-V-lea, deci mai bine de cincisprezece veacuri în urmă, care-i sfătuia pe credincioșii lui să vină la biserică cu inima curată, cu umilință, și să se apropie numai astfel de Cuvântul lui Dumnezeu.
Știința, inteligența, fără umilință nu folosesc la nimic. Ba chiar, dăunează foarte mult, pentru că se ajunge la superbie, la orgoliu, la a spune lucruri prostești și neghioabe despre Dumnezeu, lucruri care nu au nici o legătură cu El. Dar nici umilința fără știință și inteligență nu este bună, pentru că duce la ignoranță.
Nu-i folosește nimănui să meargă la seminar, să studieze 5-6 ani teologie, să studieze Biblie, dacă apoi își pierde umilința, dacă apoi pretinde că este înțelept (măcar de-ar fi!), că este atotștiutor. Acesta este un risc foarte mare mai ales pentru noi, preoții. Și sper ca Dumnezeu să mă păzească pe mine și pe toți preoții de această ciumă a superbiei, a orgoliului.
Ne putem întreba la acest punct: ce vrea să spună și să înțeleagă Isus prin această invitație de a fi mici? Oare ne vrea veșnic copii? Oare îi este teamă de cei înțelepți și pricepuți? Nu cred deloc! Atunci, oare că Dumnezeu are ceva împotriva științei și inteligenței umane? Absolut nu. Dar omul înțelept în științele umane trebuie să accepte cu umilință faptul că Dumnezeu depășește orice inteligență umană, trebuie să recunoască că este supus voinței divine: trebuie să pună în centrul vieții sale pe Dumnezeu și nu pe sine. Nu există mari între oameni, ci numai lume care a primit o putere sau o inteligență, o bogăție sau o glorie mai mult sau mai puțin provizorii și ambigui. Astăzi sunt iar mâine nu mai sunt. Astăzi ți se pare că ești cine știe cine, iar mâine ești pus departe de istorie și cazi în praf. Știm bine că cimitirele sunt pline de oameni care s-au crezut indispensabili în timpul vieții lor! Câți așa numiți oameni „mari” nu am văzut că au sfârșit astfel?
A recunoaște că suntem mici în fața lui Dumnezeu, aceasta înseamnă a fi înțelepți și aceasta este și adevărata condiție pentru a rezulta simpatici oamenilor. Cel orgolios poate fi temut, dar niciodată nu va fi iubit, pentru că nu este capabil să instaureze relații de prietenie adevărate și dezinteresate. Însuși Isus spune: „Cine se înalță va fi umilit, iar cel care se umilește, va fi înălțat”. Ca El însuși, care „s-a umilit până la moarte, și încă moartea pe cruce, dar Dumnezeu l-a înălțat, punându-l de-a dreapta sa”. Și în evanghelia de astăzi ne spune acele cuvinte profunde: „Învățați de la mine, căci sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”. Cei săraci, cei mici, cei umili, cei blânzi, sunt persoanele bineplăcute lui Dumnezeu. Acest lucru este important și pentru Biserică, care se definește Biserica săracilor și care trebuie totdeauna să fie de partea săracilor. Iar cum Biserica suntem noi toți cei botezați, trăim această iubire și această slujire față de cei săraci, cei simpli, cei care în societate nu contează? „Dumnezeu este umil”. Sf. Francisc de Assisi a rămas fulgerat de această atitudine a lui Dumnezeu, care, în Isus, devine clar și evident ca o rază de lumină. Iată atitudinea divină care îl emoționa pe Francisc: Dumnezeu este umil! Învățați de la mine căci sunt umil și blând! În Laudele către PreaÎnaltul Dumnezeu, extaziat, Francisc exclamă: Tu ești umilință! Și în Admonițiuni scrie: Iată, în fiecare zi, El se umilește, așa când din scaunul regal a coborât în sânul Fecioarei; în fiecare zi El însușii vine la noi sub înfățișare umilă; în fiecare zi coboară din sânul Tatălui pe altar în mâinile preotului.
Charles de Foucauld ajunge să spună: „Dumnezeul meu, odată credeam că, pentru a ajunge la Tine, este necesar să urc: acum am înțeles că trebuie să cobor, să cobor în umilință. Aceasta este o călătorie pe care cu toții o putem face: merită, pentru că este vorba de a-l întâlni pe Dumnezeu”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial