ROMA, duminică, 8 mai 2011 (ZENIT.org).- O zi aproape perfectă, splendidă și plină de soare, pentru Roma și pentru întreaga lume. Așa s-ar putea rezuma duminica trecută, 01 mai, adică ziua în care a fost proclamat fericit Papa Ioan Paul al II-lea. Liturgia solemnă, celebrată în piața Sf. Petru, a atras în Cetatea Romei după unele estimări până la 1,5 milioane de credincioși și pelerini, veniți din toate părțile lumii, din îndepărtatul Mexic până în Polonia, pământul nașterii noului Fericit.
Totul s-a petrecut în mare ordine și fără incidente, dar nu putea lipsi obișnuita „notă dezacordată”. S-a gândit la aceasta cotidianul independent condus de duo-ul jurnalistic Antonio Padellaro și Marco Travaglio, „Il Fatto Quotidiano”, care – atenție – tocmai în ziua de 01 mai a publicat pe coperta inserțiunii ei satirice „Il Misfatto” o caricatură foarte ireverențioasă – după unii simplu blasfematoare – față de Papa Wojtyla.
Caricatura, care poartă semnătura caricaturistului erotic italian Milo Manara, îl reprezintă pe defunctul Pontif în Paradis, unde șade pe un nor și este înconjurat de trei femei-îngeri foarte sexy, în atitudine provocatoare și având expresii malițioase. În vreme ce o voce din afara cadrului spune: „Te-au făcut sfânt! s-a sfârșit chilipirul!”, cadrul care însoțește caricatura este la fel de ireverențios. „Pe pământ nu-l lăsau să moară (dar apoi l-au mulțumit, nu ca pe acel păcătos de Welby). În paradis nu-l lasă să trăiască”, se citește, făcând aluzie la boala și la agonia papei de origine poloneză și la așa numita „moarte dulce” a lui Piergiorgio Welby în decembrie 2006. Elocvent este și titlul: „Nu există pace pentru Wojtyla”, se citește cu litere îngroșate.
Ne aflăm deci în fața obișnuitelor atacuri. În vreme ce catolicii celebrează beatificarea lui Karol Wojtyla – numit și „Gigantul lui Dumnezeu” sau „Ioan Paul al II-lea cel Mare”, unii trebuie să ia în râs sentimentele lor și să rănească sensibilitățile acestora, totul în numele dreptului la satiră și la libertatea de expresie (prea de multe ori greșit înțeleasă ca libertate de a insulta). Se pune atunci o întrebare: „Il Fatto” ar fi animat coperta inserțiunii lui satirice cu o imagine ireverențioasă față de o altă religie, de exemplu cea musulmană? Probabil că nu, pentru că ar fi explodat un pandemoniu, cu o fatwa împotriva caricaturistului de rând și împotriva redacției. Ajunge să ne gândim la scandalul provocat de caricaturile despre profetul Mahomed publicate în septembrie 2005 într-unul din cele mai vândute cotidiane daneze, „Jyllands-Posten”.
Irită apoi să trebuiască să constatăm că pentru autorii sau susținătorii de opere blasfematoare, creștinii ar trebui să rămână în tăcere în fața provocărilor. Pare că unica reacție consimțită este cea de a „întoarce și celălalt obraz”. Elocvent este un episod care s-a verificat recent în Franța. În Duminica Floriilor, un mic grup de tineri a distrus una din operele expuse la expoziția "Je crois aux miracles. 10 ans de la Collection Lambert", deschisă în ziua de 10 decembrie a anului trecut în cealaltă „cetate a Papilor”, Avignon, și care se încheie duminică 8 mai. Așa cum observă Christine Sourgins pe site-ul Décryptage (20 aprilie) ,,grupul a fost definit de media un "comando catolic", un termen militar, care permite să-i bage pe toți în aceeași oală cu islamiștii. Cu alte cuvinte: un creștin care reacționează la a nu știu de acum a câta provocare sfârșește "ipso facto" în categoria extremiștilor sau a teroriștilor.
Opera de artă „vandalizată” aparține artistului american Andres Serrano și se numește „Piss Christ” (Cristos din urină). Este vorba de o fotografie a unui mic crucifix introdus în urina (artistului), amestecată cu lichide seminale. Artefactul își are originea în anul 1987 și face parte din seria „Immersions”, care include, de exemplu, o Ultimă Cină introdusă în lichide fiziologice. După Serrano, care se proclamă „creștin”, obiectivul seriei era cel de a atrage atenția asupra dramei SIDA. Încă de la început, opera – care a primit în anul 1989 premiul „Awards in the Visual Arts” – a provocat polemici puternice, de exemplu în SUA și în Australia, unde a fost contestat de atunci Arhiepiscopul de Melbourne, Mons. George Pell.
„Raidul” împotriva operei reținute blasfematoare, în care a fost implicat și o altă fotografie a lui Serrano,„Soeur Jean Myriam”, a provocat diferite reacții, și din partea Ministrului Culturii Franceze, Frédéric Mitterrand. După declarația nepotului defunctului Președinte socialist François Mitterand, acțiunea este „atentă față de un principiu fundamental”, adică „față de libertatea de creație și de expresie înscrisă în lege” (Décryptage). Același Mitterand a recunoscut totuși că una din cele două opere distruse „putea să șocheze un anumit public”. O recunoaștere fără îndoială surprinzătoare, pentru că – așa cum amintește din nou Sorgins, istoric al artei și autorul cărții „Les Mirages de l'Art contemporain” - „opera a șocat într-adevăr”. Și încă cum.
Faptul că tinerii și-au făcut dreptate singuri, recurgând la violență și afectând două opere expuse, se poate fără îndoială discuta. Pentru că înseamnă „a intra într-o logică riscată”, așa cum a observat Thibaut Dary, colaborator laic al Diecezei de Nanterre (Décryptage, 21 aprilie), care a sugerat un alt răspuns: „Kiss Christ”, cel de a-l săruta pe Isus pus pe cruce, așa cum se face în liturgia din Vinerea Mare.
Șirul operelor de artă contemporană care denigrează religia creștină și în special catolicismul este lung. Ajunge să ne gândim la „Broasca răstignită” a artistului german Martin Kippenberger, o broscuță verde (chiar urâtă) pusă pe cruce, în timp ce ține în mâna (sau între gheare) dreaptă o halbă de bere, iar în mâna stângă un ou. Un alt exemplu este un Răstignit obscen realizat de artistul bolognez Federico Solmi. Opera, care se propune ca o „revizitare” a unui crucifix din 1200, reprezintă o figură pe jumătate goală pusă pe cruce (artistul însuși, care surâde malițios), cu mitra pe cap, crucea pectorală și organul sexual în erecție care iese din pânza cu care este înfășurat.
Nu lipsesc nici în afara Occidentului provocări artistice anticreștine. O imagine a Preasfintei Inimi a lui Isus, cu o țigară în mâna dreaptă și o cutie de bere în cea stângă, publicată într-o carte pentru școlile generale, a supărat îngrozitor anul trecut comunitatea creștină din India. Tot în 2010 se putea „admira” într-un centru comercial din capitala chineză Pechin un Cristos răstignit, având chipul disneyan „prin excelență”, Michey Mouse.
Nu există dubii, deseori arta contemporană tinde să caute nu frumusețea, ci provocarea, ba chiar scandalul. Faptul apoi că una din țintele preferate este tocmai crucea sau Isus cel Răstignit invită la reflecție. Poate înseamnă că „scandalul crucii” – așa cum a scris Sf. Paul în Scrisoarea către Galateni (5, 11) – continuă să trezească reacții adverse în lumea artei moderne. Dar trebuie chiar să fie vulgari sau mai rău?
Traducere: pr. Pătrașcu Damian
Sursa: http://www.zenit.org/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial