Celibatul sacerdotal în învăţătura pontifilor: Pius al XI-lea şi "Ad catholici sacerdotii"

S-a încheiat miercuri, 26 ianuarie 2011, la Ars, în Franţa, colocviul cu tema "Celibatul sacerdotal, fundamente, bucurii, provocări". În ziua inaugurală, luni, 24 ianuarie 2011, intervenţia cardinalului prefect al Congregaţiei pentru Cler despre "Învăţăturile papei despre temă: de la Pius al XI-lea la Benedict al XVI-lea". Publicăm astăzi partea dedicată magisteriului lui Pius al XI-lea.

De Mauro Piacenza

Este clarificat din punct de vedere istoric adevărata şi propria pasiune a Sfântului Părinte Pius al XI-lea pentru vocaţiile sacerdotale şi lucrarea lui neobosită pentru edificarea de seminarii, în toată lumea catolică, în care să poată primi formare corespunzătoare tinerii care se pregăteau la slujirea sacerdotală. În interiorul acestui cadru trebuie să fie înţeleasă în mod adecvat enciclica Ad catholici sacerdotii din 20 decembrie 1935, promulgată cu ocazia împlinirii a 56 de ani de la hirotonirea sacerdotală a acelui pontif. Enciclica se compune din patru părţi, primele două dedicate mai specific fundamentelor - cu titlul 1. "Demnitatea sublimă: Alter Christus" şi 2. "Ornament strălucitor" - în timp ce a treia şi a patra sunt cu caracter mai normativ-disciplinar şi îşi concentrează atenţia asupra pregătirii tinerilor la preoţie şi asupra câtorva caracteristici ale spiritualităţii.

De interes deosebit pentru tema noastră este partea a doua a enciclicei, care dedică un paragraf întreg castităţii. Totuşi el se situează, în partea a doua, după paragraful care vorbeşte despre preot ca "imitator al lui Cristos" şi cel dedicat "evlaviei sacerdotale", arătând, în felul acesta, că - aşa cum Biserica o consideră întotdeauna - concepţia despre preoţie a lui Pius era aceea de caracter ontologico-sacramental. Din ea derivă exigenţa imitării lui Cristos şi a superiorităţii vieţii sacerdotale, mai ales în privinţa sfinţeniei. De fapt, enciclica afirmă: "Jertfa euharistică, în care se jertfeşte victima nepătată care ridică păcatele lumii, în mod deosebită cere ca preotul, cu o viaţă sfântă şi neprihănită, să devină cât mai puţin nevrednic posibil de Dumnezeu, căruia în fiecare zi îi oferă acea victimă adorabilă, care este însuşi Cuvântul lui Dumnezeu întrupat din iubire faţă de noi". De asemenea: "De vreme ce preotul este «ambasador al lui Cristos» (cf. 2Cor 5,20), el trebuie să trăiască în aşa fel încât să poată, cu adevăr, să-şi însuşească cuvintele apostolului: «Fiţi imitatorii mei, aşa cum eu sunt imitatorul lui Cristos» (cf. 1Cor 4,16; 11,1), trebuie să trăiască precum un alt Cristos, care, cu strălucirea virtuţilor sale, lumina şi luminează lumea".

Imediat înainte de a vorbi despre castitate, aproape pentru a sublinia legătura ei inseparabilă, Pius al XI-lea scoate în evidenţă importanţa evlaviei sacerdotale, afirmând: "Noi înţelegem evlavie solidă, care, nesupusă neîncetatelor fluctuaţii ale sentimentului, se întemeiază pe principiile celei mai sigure învăţături, deci este formată din convingeri trainice, care rezistă asalturilor şi linguşirilor ispitei". Din aceste afirmaţii reiese cu claritate că înţelegerea însăşi a celibatului sacru este în strânsă şi profundă relaţie cu o bună formare doctrinală, fidelă faţă de Sfânta Scriptură, faţă de tradiţie şi faţă de magisteriul eclezial neîntrerupt, şi faţă de o exercitare autentică a evlaviei, pe care astăzi o numim "viaţă spirituală intensă", la adăpost fie de derivele sentimentaliste, care adesea degenerează în subiectivism, fie de cele raţionaliste, la fel de răspândite, care produc un criticism sceptic, foarte depărtat de un simţ critic inteligent şi constructiv.

Castitatea, în enciclica Ad catholici sacerdotii, este definită ca "intim legată cu evlavia, de la care trebuie să primească consistenţă şi strălucire". Există o tentativă de justificare raţională a ei, conform dreptului natural, în afirmaţia: "O anumită legătură între această virtute [castitatea] şi Slujirea sacerdotală se observă chiar şi numai cu lumina raţiunii: Dumnezeu fiind Duh, apare potrivit ca acela care se dedică şi se consacră slujirii Lui, într-un fel «să se despoaie de trup»". După această primă afirmaţie, care în ochii noştri este astăzi destul de fragilă, şi care, în orice caz leagă castitatea de puritatea rituală şi, prin urmare i-ar exclude permanenţa, legând-o de timpurile riturilor cultului, urmează recunoaşterea superiorităţii preoţiei creştine fie faţă de preoţia din Vechiul Testament, fie faţă de instituţia sacerdotală naturală proprie oricărei tradiţii religioase.

În acest punct, enciclica pune în centrul reflecţiei însăşi experienţa Domnului Isus, înţeleasă ca prototipică pentru orice preot. De fapt, afirmă: "Înalta stimă în care Învăţătorul Divin a arătat că are castitatea, preamărind-o ca lucru superior capacităţii obişnuite, (...) trebuia aproape în mod necesar să facă în aşa fel încât preoţii din Noua Alianţă să simtă fascinaţia cerească a acestei virtuţi alese, căutând să fie în numărul celor «cărora le-a fost dat să înţeleagă cuvântul acesta» (cf. Mt 19,11)".

Este posibil, în aceste afirmaţii din enciclică, să se observe o anumită complementaritate între intenţia de a întemeia castitatea sacerdotală pe exigenţa de puritate cultuală, şi exigenţa cu mult mai amplă, şi astăzi mai mult înţeleasă, de a o prezenta ca imitatio Christi, cale privilegiată pentru a-l imita pe Învăţătorul, care a trăit exemplar în manieră săracă, ascultătoare şi castă.

De asemenea, Pius al XI-lea nu omite să citeze pronunţările dogmatice referitoare la obligaţia castităţii, şi îndeosebi conciliul din Elvira şi conciliul al II-lea din Cartagena, care, deşi din secolul al IV-lea, dau mărturie cu claritate despre o practică mult anterioară, consolidată şi care, de aceea, poate să fie tradusă în lege.

Cu accent extraordinar de modern, în sensul de accesibil imediat mentalităţii noastre, enciclica vorbeşte despre libertatea cu care se primeşte darul castităţii, afirmând: "Spunem «liber» deoarece, dacă după hirotonire nu vor mai fi liberi să încheie căsătorie pământească, la hirotonirea însăşi ajung însă nu constrânşi de vreo lege sau persoană, ci din proprie voinţă spontană". Am putea deduce, ca răspuns la unele obiecţii contemporane, referitoare la presupusa îndărătnicie a Bisericii în a impune tinerilor celibatul pe care magisteriul autoritar al lui Pius al XI-lea îl indica drept rezultat al primirii libere a unei carisme supranaturale, pe care nimeni nu-l impune, nici nu l-ar putea impune. Mai degrabă norma ecleziastică trebuie înţeleasă ca alegere a Bisericii de a admite la preoţie numai pe cei care au primit carisma celibatului şi care, în mod liber, l-au acceptat. Dacă este legitim a susţine că, după climatul epocii, fundamentul celibatului ecleziastic în enciclica Ad catholici sacerdotii a lui Pius al XI-lea este pus mai degrabă în motivaţii, oricum valabile, de puritate rituală, cu atât mai mult este posibil a recunoaşte în acelaşi text o importantă dimensiune exemplară fie a celibatului lui Cristos, fie a libertăţii lui, care este aceeaşi la care sunt chemaţi preoţii.

(După L'Osservatore romano, 27 ianuarie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa: http://www.ercis.ro/

Statistica avortului în România, 1958-2008: O realitate înfricoşătoare

Rubrica “Statistici” de pe site-ul provitabucuresti.ro găzduieşte la capitolul “date despre România” un tabel sinoptic a cărui sumarizare este de natură să terifieze pe oricine, indiferent care i-ar fi poziţia sau opinia despre avort. Oficial, în România, între 1958 şi 2008 (perioada pentru care deţinem date) peste 21 de milioane de copii (21.330.519, spune statistica) au pierit, victime ale chiuretei, aspiratorului, pilulei de avort sau altei metode din cele tot mai sofisticate de curmare a vieţii.

Aşadar, încă o dată populaţia actuală (scriptică) a României n-a apucat să vadă lumina zilei! Plastic vorbind, fiecare dintre cetăţenii români duce în spinare câte un mort.

Sursele datelor sunt chiar publicaţiile Ministerului Sănătăţii, compilate de arhiva electronică Johnston’s Archive şi selectate de noi dintr-o multitudine de alţi indicatori socio-demografici.

Dincolo de calculele reci, se impun precizări şi concluzii care nu pot decât să sporească angoasa:

1. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât realitatea, întrucât datele sunt subraportate. Subraportarea este cauzată de lipsa comunicării sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în procesul de documentare. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului până la răspunsul în bătaie de joc la întrebări adresate pe baza legii liberului acces la informaţiile de interes public.

2. Perioada de aşa-zisă “prohibiţie” dintre 1967 şi 1989, a totalizat peste 6 milioane de avorturi. A fost sau n-a fost, deci, prohibiţie? Am solicitat Ministerului Sănătăţii detalii; oricum ar fi însă, cu avorturi legale sau nu, cifra indică păstrarea mentalităţii proavortiste ca foarte populară şi în acei ani, după ce perioada 1958-1966 marcase o explozie a avorturilor (în dreptul anului 1966, unul “de vârf” ni se indică 1,15 milioane de avorturi, cu 8 sarcini din 10 terminate prin avort şi cu 4 avorturi la o naştere!)

Este remarcabil şi că majoritatea întreruperilor de sarcină s-au realizat, totuşi, în perioada comunistă, ceea ce arată cât de uşor manipulabilă este opinia publică din moment ce aceasta crede încă în echivalenţa restricţie a avortului = sistem totalitar (cu reversul său, democraţia egal acces liber la avort).

3. În ciuda scăderii continue după 1990, avortul rămâne o practică foarte răspândită în România, considerată de unii la fel de banală ca extracţia dentară – şi cam la fel de accesibilă, din păcate. Un alt tabel disponibil la provitabucuresti.ro şi care ia în considerare datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi pe locul 1 în UE. Raportul între avorturi şi sarcinile duse la capăt (576/1000 născuţi vii) este şi el dezolant, constituind, împreuna cu mortalitatea şi migraţia, expresia matematică a scăderii continue şi îmbătrânirii populaţiei României – cu consecinţele pe care până şi cei mai nepăsători încep să le întrevadă.

O cauză a vigorii cu care mentalitatea avortivă se menţine în ţara noastră sunt expuse în volumul “O viziune asupra vieţii”, apărut la Editura Provita Media în 2003 (carte care s-ar impune reeditată):

În spaţiul ţărilor din Centrul şi Estul Europei, la începutul anilor ’90, România, la capitolul avort, a fost un caz singular. Situaţia ei poate fi comparată cu cea din Federaţia Rusă. În aceste două locuri s-au prefigurat cele mai dramatice situaţii din întreg spaţiul fost comunist. [...] Deşi înainte de 1989, România a avut o legislaţie restrictivă, situaţia ei seamănă cu cea a ţărilor din fosta URSS. Fapt care ne face să credem că mentalităţile societăţii corupte (economic, social şi moral), de tip comunist, şi-au pus amprenta în mod dramatic asupra oamenilor.

4. Aceeaşi lucrare citează un studiu din anul 2000 conform căruia în proporţie de 78%, femeile susţin în continuare că au dreptul la avort, iar un procent de 70% ar apela la avort dacă fătul ar avea malformaţii. Nu cunoaştem date mai recente, însă nu avem motive, în lipsa oricărei dezbateri publice despre avort, să sperăm într-o schimbare semnificativ pozitivă. Cum se pot însă împăca astfel de opinii şi datele menţionate cu situarea constantă a poporului român pe unul din primele locuri în clasamentul celor mai religioase popoare din Europa, în condiţiile în care “dintotdeauna şi în tot locul” Biserica s-a pronunţat împotriva avortului ca fiind unul din cele mai grave păcate? Şi care poate fi, în toată această realitate înfricoşătoare, explicaţia tăcerii cvasitotale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române pe acest subiect, în ultimii 20 de ani? Ca să vorbim doar de cultul majoritar, nici celelalte nepărând mai interesate de subiect.

În aceste condiţii de nepăsare, complicitate şi făţărnicie, e oare prea mult exerciţiul de imaginaţie în care mortul din spinare, de care vorbeam mai sus, ne va acuza atunci când va fi să ne înfăţişăm înaintea scaunului Dreptului Judecător? Lăsăm răspunsul pe seama unora mai pricepuţi în teologie.

Sursa: http://www.culturavietii.ro/

HALAL POPOR! ȘI NE MAI LĂUDĂM CĂ SUNTEM CREȘTINI ÎN MAJORITATE COVÂRȘITOARE...

VOTAȚI CU CAPUL PE UMERI!

Intr-o zi, plimbandu-se pe strada, un important sef de partid politic a fost accidentat de un camion si a murit.
Sufletul sau s-a ridicat la cer (probabil dintr-o eroare!)si iata-l fata in fata cu Sfantu’ Petru…

- Bine ai venit in Rai! zice Sfantu’ Petru. Inainte de a intra, ar fi o problema… Vezi tu, foarte rar un politician de talia ta ajunge aici si nu prea stim ce sa facem cu tine… Dar vom proceda asa: vei petrece o zi in Iad, apoi una in Rai, si-ti vom permite sa alegi locul unde sa-ti petreci eternitatea.

Omul a fost condus la ascensor, care a tot coborat pana in Iad. Usile s-au deschis si omul s-a trezit drept in mijlocul unui teren de golf, elegant si verde. Ceva mai departe se vedea un club, iar in fata, fostii colegi de partid si parteneri de afaceri deja decedati, imbracati in haine elegante si foarte multumiti. Au alergat sa-l salute, l-au imbratisat si au inceput sa-si aminteasca de timpurile bune, cand se imbogateau pe spinarea poporului… Au jucat cu mare placere o partida de golf, apoi au cinat impreuna la club, delectandu-se cu manguste si caviar, iar noaptea – in compania unor tinerele frumoase si libertine… S-a intalnit chiar cu Diavolul cel mare, care s-a dovedit a fi un tip simpatic, distractiv, care a spus glume si a dansat. A fost atat de bine, ca nici nu si-a dat seama cand s-a facut ora de plecare. Toti l-au condus la ascensor… A tot urcat, pana la poarta Paradisului unde Sfantu’ Petru il astepta:

- Acum e momentul sa intri in Paradis!

Omul politic (fara scrupule, bine-nteles) a petrecut urmatoarele ore de pe un norisor pe altul, atingand harpa si cantand. Cele 24 de ore au zburat iar Sfantu’ Petru a revenit:

- Ai petrecut o zi in Iad si una in Rai, acum e momentul sa alegi!

Omul s-a gandit un moment, apoi a spus:

- Raiul este chiar frumos, dar cred ca mai bine m-as simti in Iad.

Sfantu’ Petru l-a insotit la ascensor si l-a coborat in infern… Cand s-au deschis usile, s-a trezit in mijlocul unui teren uscat, acoperit cu tot felul de mizerii. Si-a vazut prietenii imbracati in zdrente, scotocind prin gunoaie. Diavolul cel mare il intampina si-l batu pe umar…

- Nu inteleg, baigui politicianul, ieri am fost aici si erau femei frumoase, teren de golf, am mancat bunatati si ne-am distrat de minune…. si… si… acum tot ce aveti este un teren uscat, plin de porcarii… si prietenii mei par niste amarati…

Diavolul cel mare zambi si zise:

- IERI ERAM IN CAMPANIE ELECTORALA! AZI… AI VOTAT !

În amintirea mamei mele

(Patrick Kavanagh, 1904 – 1967, poet irlandez)
Nu pot să mi te închipui zăcând în pământul umed
al unui cimitir din Monaghan.
Te văd păşind pe o potecă, printre plopi,
sau mergând fericită la a doua Liturghie
într-o duminică de vară;
Ne întâlnim pe drum şi-mi spui:
“Nu uita să ai grijă de vite!”
Îngerii stau de pază printre cuvintele tale cele mai pământeşti.

Mi te închipui în luna iunie,
într-un lan de ovăz,
plină de pace, plină de viaţă.
Şi ne întâlnim din întâmplare
în celălalt capăt al oraşului,
după terminarea târguielilor,
şi mergem împreună prin pieţe şi dughene,
liberi în cotloanele de răsărit ale gândului.

Nu, nu poţi să zaci în pământul umed.
Că acum e vremea recoltei.
Şi când adunăm fânul sub clar de lună,
tu ne zâmbeşti de sus – pentru totdeauna.

O seară de vară în cimitirul Lechlade, Gloucestershire

(Percy Bysshe Shelley, 1792-1822, poet romantic englez)
Vântul spulberat
toţi aburii care-au întunecat razele soarelui.
Înserarea îşi împleteşte părul
în cosiţe roşiatice, înaintea ochilor vlăguiţi ai zilei.
Tăcerea şi Amurgul, neprieteni ai omului,
se strecoară mână în mână prin vâlcele.

Îşi suflă farmecul peste ziua ce se sfârşeşte,
împresurând pământul, aerul, stelele, marea;
Lumina, sunetul, mişcarea
răspund prin propriul lor mister.
Vântul s-a liniştit; iarba uscată de sub turla bisericii
nu-i mai simte blândeţea adierii.
Morţii îşi dorm somnul în morminte.
Şi în somnul lor, un răsunet care dă fiori,
pe jumătate gând, pe jumătate simţire,
se strecoară de-abia auzit în întuneric,
ca dinspre paturile lor roase de viermi,
amestecându-se cu liniştea nopţii şi tăcerea cerului.

În atâta solemnitate, moartea e blândă,
deloc înfricoşătoare, senină ca această noapte.
Şi aici pot să sper,
asemenea unui copil care se joacă printre morminte,
că moartea ţine departe de privirile omeneşti
dulci secrete, vise minunate
ascunse în încremenirea somnului.

Durerea aproapelui

(William Blake, 1757-1827, poet, pictor şi tipograf englez)
Pot oare să fiu martor al durerii aproapelui
fără să mă mâhnesc împreună cu el?
Pot oare să-mi văd aproapele jelind
fără să merg să-i alin durerea?

Pot vedea o lacrimă curgând
fără s-o simt ca şi cum ar fi a mea?
Poate un tată să-şi vadă copilul plângând
fără să se întristeze împreună cu el?

Poate o mamă sta liniştită
când aude plânsul şi frica pruncului ei?

Iar El, Care le zâmbeşte tuturor,
Care aude şi tristeţea unei păsări mici,
oare nu va auzi şi durerea omului,
oare nu va sta mereu alături,
picurându-i în suflet milă,
împărţind cu dânsul lacrimile?

Tututor ne dă din bucuria Lui.
Se face Prunc neajutorat.
Se face Om al durerilor.
Şi simte şi durerea ta.

Să nu uiţi - nici un suspin
nu rămâne neauzit de Creator.
Nici o singură lacrimă
nu rămâne nevăzută de El.

Cu bucuria păcii Lui
ne spulberă jalea.
și până ni se usucă lacrimile
suspină neîncetat
împreună cu noi.

Reduceri elevi, studenti, profesori

UN SINGUR CARD,
O LUME DE OPORTUNITATI
http://www.isic-romania.ro/

1. Este singura legitimatie oficiala care atestă la nivel international statutul de „full time student” In Romania iti poti face ISIC daca esti: elev (minim 12 ani), student, masterand sau doctorand, cu conditia sa fii la zi!

2. Este un card international de REDUCERI si recunoscut in 120 de tari in care economisesti mai ales la: Bilete de avion, cazare, muzee, teatre si alte obiective turistice, precum si la cumparaturi, restaurante sau cluburi. Detalii – pe www.isic.org sau pe site-ul oficial ISIC al tarii respective.

3. Ai SUPER REDUCERI in tara, inclusiv in orasul tau:

•cumparaturi in: magazine de calculatoare, produse GSM, librarii, cadouri, articole sportive;
•filme – acces la programul Cinema Student
•distractie - in cluburi, restaurante, diverse evenimente;
•scoala de soferi ;
•sport: de la sali de fitness, cursuri de dans, taebo si diferite alte centre sportive, pana la sporturi extreme, paintball, parcuri de distractie si aventura
•formare personala si profesionala: centre culturale, cursuri de limbi straine sau in diferite domenii de specializare;
•cultura: teatre, muzee sau alte institutii culturale;
•transport (maxi taxi, autocare, CFR, transport local in Cluj, etc);
•la cazare: hoteluri, pensiuni
•sanatate: de la cabinete specializate in diferite domenii pana la centre medicale complexe;

4. Ai terminat studiile sau nu mai esti la zi? Daca ai sub 26 de ani ai reduceri similare cu cardul IYTC – International Youth Travel Card!

Ce trebuie sa faci pentru a-l avea?

1. Completezi un formular de adeziune (sau cel de comanda online) prin care devii membru ASYST
2. Aduci dovezile ca esti eligibil pentru card:

•copie carnet elev/ student/ masterand/ doctorand vizata pentru anul universitar in curs SAU adeverinta care sa ateste acest lucru
•copie buletin
•fotografie tip buletin
•dovada plata cotizatie anuala de membru 20 Ron

Cum il obtii?
- de la sediul ISIC sau sediile partenerilor din tara. Detalii...

sau prin

- Comanda Online – mai ales pentru cei care nu sunt in Bucuresti...ISIC in Romania e reprezentat prin ASYST - Asociatia pentru Sprijinirea Tinerilor, Studentilor si Profesorilor - organizatie non-guvernamentala, non-profit, avand ca scop dezvoltarea de facilitati pentru tineri, studenti si cadre didactice pe parcursul perioadei de formare personala si profesionala. ASYST detine licenta nationala si exclusiva de dezvoltare a proiectului ISIC, toti membrii organizatiei fiind posesori de carduri ISIC, ITIC sau IYTC. Toate cele organisme care elibereaza carduri ISIC sunt parteneri delegati de ASYST in Romania.

Să fii prezent

Să fii prezent

De puține lucruri este nevoie
pentru a fi fericiți.
Dar nu pentru toți.
Dar de câte este nevoie
pentru a fi frumoși,
pentru a fi buni
și pentru a surâde?
Uneori de multe,
Alteori de puține.
Dar putem cu toții!
Și nu-i nevoie de nimic pentru a iubi.
Pentru a-i iubi pe toți.
Ajunge să fii prezent

Autor: Budău Tereza
(traducere în limba română de pr. Pătrașcu Damian)

ESSERCI (originalul)


Ci vuole poco
Per essere felici.
Ma non per tutti.
Ma quanto occorre
Per essere belli,
Per essere buoni
E per sorridere?
A volte tanto,
A volte poco.
Ma possiamo tutti!
E non ci vuole niente per amare.
Per amare tutti!
Basta esserci!

SF. Mucenici IN, PIN și TIM

Ați auzit de acești trei sfinți mucenici cu numele de: In, Pin și Tim?
Aceşti trei sfinţi mucenici, de neamul lor dintr-o ţară de la miazănoapte, fiind prinşi de barbarii închinători la idoli, au fost duşi la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin îngheţare. Deci sfinţii au fost legaţi de nişte stâlpi, înfipţi în apa unui râu. Şi era iarnă. Apa a îngheţat ajungând nemişcătoare ca şi trupurile nemişcate ale sfinţilor. În acest chip şi-au sfârşit viaţa şi şi-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.
Memoria liturgică în Biserica ortodoxă: 20 ianuarie
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/

Astăzi, dacă auziți vocea Domnului, nu vă împietriți inimile - Clement Alexandrinul

Deșteaptă-te, o, tu care dormi, ridică-te din moarte, și va străluci asupra ta Cristos (Ef 6, 14), soarele învierii, născut înaintea aurorei, care cu razele sale dăruiește viața. Nimeni deci să nu disprețuiască Cuvântul, pentru că aceasta ar însemna să se disprețuiască pe sine, fără a știi. Spune într-adevăr Sf. Scriptură: Astăzi, dacă auziți vocea lui, nu vă împietriți inimile (Ps 94, 8)… Iar acest astăzi se extinde la fiecare zi, până când se va spune astăzi. Este un astăzi care, ca și capacitatea noastră de a învăța, durează până la sfârșitul lumii. Atunci astăzi-ul adevărat, ziua fără sfârșit a lui Dumnezeu, va coincide cu veșnicia. Să ascultăm, deci, totdeauna de vocea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că acest astăzi este veșnica imagine a eternității; și iarăși, ziua este simbolul luminii, iar lumina oamenilor este Cuvântul, în care noi îl vedem pe Dumnezeu…

Pentru că iubește toți oamenii, Domnul îi invită la cunoașterea adevărului (1 Tim 2, 4), și este El însuși cel care li-l trimite pe Mângâietorul. În ce constă această cunoaștere? În pietate, adică în a trăi conștient propria relație cu Dumnezeu. Iar pietatea este folositoare la toate, după Sf. Paul, pentru că posedă promisiunea vieții prezente și a vieții viitoare (1 Tim 4, 8)… Pentru a-l asimila pe om lui Dumnezeu atât cât este posibil, această pietate îi dă un maestru potrivit: pe Dumnezeu, care singur poate să-i imprime omului, după meritele lui, asemănarea divină. Având experiența acestei opere divine de educare, Apostolul îi scrie lui Timotei: Încă din copilărie tu cunoști Scripturile: ele pot să-ți de-a o înțelepciune care conduce la mântuire prin credința în Cristos Isus (2 Tim 3, 15). Și sunt cu adevărat sacre, aceste texte care sfințesc și divinizează. Cuvintele și silabele lor sacre formează operele pe care însuși Apostol, în același pas, le numește inspirate și utile pentru a învăța, a convinge, a corecta, a forma la dreptate pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pregătit pentru orice operă bună (2 Tim 3, 16-17). Îndemnurile celorlalți sfinți nu ar putea absolut să aibă aceeași eficacitate ca cele ale Domnului: El este cu adevărat cel care iubește omul și unica lui operă este mântuirea omului…

Gustați și vedeți cât de bun este Domnul (Ps 33, 9). Credința vă va introduce la aceasta, experiența vă va învăța aceasta, Scriptura, ca un pedagog, vă va conduce. Veniți, fiilor, zice, ascultați-mă, vă voi învăța teama de Domnul. Apoi, ca și cum s-ar adresa deja unor credincioși, adaugă imediat: Cine este omul care dorește viața, care iubește zile multe și fericite? (Ps 33, 12-13).

Am putea spune: noi suntem adoratorii binelui, discipolii bunătății. Ascultați, deci, voi cei de departe, ascultați, voi cei de aproape. Cuvântul nu se ascunde nimănui. El este lumina noastră comună, strălucește tuturor oamenilor. Să ne grăbim, deci, spre mântuire, spre noua naștere. Să ne grăbim, noi care reprezentăm multiplicitatea, ca să ne reunim într-o singură dragoste asemenea unității substanței divine. Astfel uniunea mai multor voci, atunci când disonanța și dispersiunea s-au transformat în armonie divină, devine o singură simfonie care ascultă de dirijor, numai de Maestru, care este Cuvântul, se odihnește în Adevărul însușii și poate să spună: Abba, Tată (Rom 8, 15). Dumnezeu primește cu duioșie acastă voce în care se exprimă adevărul, ca primul rod ce vine de la fii săi.

Clement Alexandrinul, Protrepticul, 9