PREDICĂ ZIUA DE CRĂCIUN: 25 decembrie 2014

Is 52, 7-10

Ps 97, 1.2-3ab.3cd-4.5-6 (R.: 3c)

Evrei

In 1, 1-18

„Tuturor celor care l-au primit, celor care cred în numele Lui, le-a dat putere să devină copii ai lui

Dumnezeu, copii născuți nu din sânge, nici din dorință trupească, nici din voință omenească, dar născuți din Dumnezeu”.

Iată-ne ajunși, iubiți credincioși, la marea și duioasa solemnitate a Nașterii Domnului nostru Isus Cristos, sărbătoare pentru care pare că ne pregătim tot anul, din toate punctele de vedere. Suntem invitați de lecturile biblice auzite, de cântările care răsună peste tot, de mâncărurile delicioase specifice acestei sărbători, de felicitările pe care ni le adresăm unul altuia la a petrece un Crăciun fericit, frumos, plin de binecuvântarea Pruncușorului Isus, și este foarte bine că facem așa. Nici nu ar putea exista urări și dorințe mai bune de împărtășit, decât acestea, și mulțumim Domnului că, ajutați fiind de Pruncușorul Isus, din inima noastră se nasc cuvinte și dorințe frumoase față de toți oamenii de bunăvoință. Deși poate obosiți de slujba din noaptea trecută, să încercăm acum să medităm preț de câteva minute încă odată la acest eveniment bisericesc și cosmic deopotrivă. Așa cum am recitit la începutul acestei predici, Dumnezeu Tatăl, prin trimiterea Fiului său în lume, a voit să realizeze o dublă naștere: a lui Cristos pentru această lume, naștere prin care a dat început răscumpărării neamului omenesc din robia păcatului, și o naștere a fiecărui om la viața cerească, omul redevenind copil al lui Dumnezeu, și bucurându-se încă de pe acum de această onoare, prin credință. Așadar, astăzi nu sărbătorim numai nașterea Pruncușorului Isus, Om și Dumnezeu în același timp, ci și nașterea noastră, oameni și Fii ai lui Dumnezeu, primiți să pregustăm deja pe acest pământ bucuria Împărăției dumnezeiești. De aceea, pe bună dreptate putem spune că dacă astăzi lipsește una din aceste două dimensiuni ale sărbătorii, bucuria noastră este incompletă, pentru că istoria lui Dumnezeu se întrepătrunde cu istoria noastră, pentru că Isus Cristos, așa cum vom spune peste puțin timp în profesiunea de credință, s-a născut pentru noi și-a noastră mântuire. Nu ne bucurăm ca la un film oarecare, despre nașterea unui copilaș anonim, într-o situație de sărăcie lucie, ci de nașterea Lui și a noastră. Dacă Isus s-a născut sărac acum mai bine două mii de ani, nu înseamnă că la fel trebuie să se nască și în zilele noastre, sperând că noi suntem mai buni decât oamenii de atunci, mai generoși, și mai credincioși și nu am lăsa o mamă pe punctul să nască afară în frig, pentru că noi nu avem loc în casele sau structurile noastre spitalicești. Să ne întrebăm așadar, și nu numai retoric, dacă suntem mai buni, mai sensibili față de săracii timpului nostru, și vom putea da un răspuns la reflecția de mai înainte, ținând cont că Sf. Fecioară Maria nu era o persoană specială pentru oamenii timpului, și nu-și agățase în gât o tăbliță cu inscripția: eu sunt mama lui Isus, iar ceea ce port în sânul meu este Mântuitorul omenirii. Să cotrobăim în inima și sufletul nostru, și să vedem dacă urările pe care le facem și le primim izvorăsc din sinceritate și credință, sau dacă nu sunt numai niște simple cuvinte de circumstanță, poate chiar reci.

În al doilea rând, solemnitatea Nașterii lui Cristos este o sărbătoare a credinței și a speranței. A credinței lui Dumnezeu și a credinței omului, pentru că, așa cum noi facem eforturi mari să credem în Dumnezeu, în planul pe care nu reușim uneori să-l înțelegem, cred că și Dumnezeu are nevoie de o doză mare de credință în noi oamenii, pentru că nu știe niciodată la ce ne poate duce capul: acum suntem bucuroși, acum suntem triști; acum promitem că vom fi cei mai sfinți, iar după câteva momente suntem capabili de a săvârși păcatele cele mai oribile. Există însă o diferență foarte mare între credința noastră și cea a lui Dumnezeu, pentru că, în ciuda infidelităților noastre, credința lui Dumnezeu față de oameni, de creația Lui este o credință fidelă, adică El nu dă înapoi, nu-și retrage harul de la oameni, ca un copil capricios. Cristos a venit până acum de 2014 ori, și va mai veni până va exista picior de om pe acest pământ. A venit și atunci când oamenii nu mai încăpeau unul de altul și se războiau, a venit și când oamenii erau mai buni; a venit și anul acestea și va veni tot timpul, deoarece pentru Dumnezeu orice timp este cel potrivit, orice loc este cel mai potrivit. Nu există timp, loc, om, care să nu merite și care să nu poată primi mântuirea adusă de Isus Cristos.  

Crăciunul este sărbătoarea speranței, a speranței că, în ciuda relelor care ne apasă, binele va învinge. Peste tot auzim că de Crăciun toți trebuie să fim mai buni, și dacă privim în jurul nostru, în aceste zile, urările se împlinesc într-un procent foarte ridicat. Dacă este așa, mă întreb eu, de ce să sărbătorim Nașterea lui Cristos numai o zi pe an? Nu ar fi bine să o extindem la toate cele 365 de zile ale anului? Această sărbătoare ne arată că nu avem nevoie de multe pentru a fi mai buni, pentru a fi mai bucuroși: ajunge un copil plăpând, neajutorat. Poate dacă am fi atenți la glasurile copiilor din casele noastre, de pe stradă, la plânsetele și râsetele lor, am reuși să fim mai bucuroși tot anul, fără să mai așteptăm cu mare nostalgie ziua de 25 decembrie. Așa cum în Isus Cristos s-a împlinit speranța poporului evreu, al celor care l-au primit cu inimă simplă, tot așa fiecăruia dintre noi, Nașterea lui Cristos ne aduce speranța unei vieți mai bune aici pe pământ, și dincolo, în viața cea veșnică.

Întruparea lui Cristos, adică asumarea din partea lui a unui trup omenesc ne invită să prețuim acest trup pe carre-l avem, să nu ne batem joc de el, să nu-l expunem tuturor peste tot; cu acest trup și cu acești ochi, spune Iob, îl voi vedea pe Dumnezeul meu; cu acest trup suntem chemați să lucrăm la mântuirea noastră; acest trup este capabil de Dumnezeu, iar suferințele, bolile cu care suntem încercați fac parte din planul de mântuire pregătit nouă de Tatăl ceresc.

Isus Cristos, s-a întrupat pentru ca să ne facă pe noi fii ai lui Dumnezeu, să ne ierte păcatul strămoșesc, să ne facă membri ai Bisericii sale. Să iubim, dragi credincioși Biserica,trupul lui Cristos pe acest pământ. Să ne rugăm pentru ea; să o facem să devină tot mai frumoasă prin viața noastră, prin faptele bune de fiecare zi.

Iubiți credincioși, vă doresc un Crăciun fericit, și cum acum sunteți capabili să vă bucurați cu atât de puțin, cu un Pruncușor slab și neajutorat, vă urez ca tot timpul anului, să vă bucurați de lucrurile mărunte, mici, aparent nesemnificative din viața voastră. Amin.