Fiecare formă de curăție reclamă efort

Ce este curăția? De cele mai multe ori se vorbește de curăție într-un context sexual, și pe bună dreptate, dar poate fi aplicată numai acestei sfere? Cu siguranță, curăția sexuală ascunde în sine o valoare excepțională, pentru că ne permite să descoperim demnitatea ce-i revine trupului și vocației lui. Atunci când omul privește în mod pur, curat, la trup, și cu sentimente ordonate, descoperă că acesta este indispensabil pentru deplina exprimare a vocației lui care este reciprocitatea, adică iubirea și dăruirea reciprocă de sine pentru celălalt, care este iubit de el; descoperă că acesta este o invitație și la sacrificiu în numele unor idealuri nobile, până la a ajunge să ofere pentru acestea chiar și propria viață.

Se poate vorbi și de relații curate cu Dumnezeu, care sunt independente de situațiile în care ne pune viața. Acestea fac ca omul să-l iubească pe Dumnezeu atât atunci când toate merg bine, cât și în momentele de insuccese și în cele de suferință. Este situația lui Iob, care la cuvintele soției: „mai rămâi coerent în integritatea ta? Blestemă-l pe Dumnezeu și mori!”, îi răspunde: „Tu vorbești așa cum ar vorbi o nebună! Dacă de la Dumnezeu acceptăm binele, de ce nu ar trebui să acceptăm răul?” (Iob 2, 9-10). Există relații pure și între persoanele mature și responsabile. Ele se bazează pe iubire și pe respectul reciproc, pe bunătatea și stima față de celălalt. Sunt foarte ordonate și, de aceea, pline de lumină, îi atrag pe ceilalți să treacă pragul lor. Ceva asemănător se întâmpla în primele comunități creștine, despre care autorul cărții Faptele Apostolilor scria așa: „Ei erau stăruitori în învățătura apostolilor și în comuniunea [fraternă], la frângerea pâinii și la rugăciune. Și toți erau cuprinși de teamă: multe minuni și semne se înfăptuiau prin apostoli. Toți cei care credeau erau în același loc și aveau toate în comun: își vindeau proprietățile și bunurile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Și în fiecare zi stăruiau împreună în templu, frângeau pâinea în casele [lor] și primeau hrana cu bucurie și cu inimă curată. Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau trecere în fața întregului popor. Iar Domnul adăuga zi de zi la grupul lor pe cei ce aveau să se mântuiască” (Fap 2, 42-47).

Faptele Apostolilor ne spun că relațiile dintre credincioși erau ordonate și curate. Nu exista nici o umbră de egoism, de căutare a avantajelor personale, efemere. Relațiile lor erau cele tipice persoanelor care se iubesc, pentru că numai adevărata iubire este capabilă să aprecieze valoarea celuilalt, să se apropie de celălalt cu inimă curată și sentimente ordonate, ținând departe tot ceea ce ar putea să expună relația amenințării unei distrugeri sau contaminări.

Curăția, și în relațiile cu ceilalți, nu vine de la sine, nu apare fără efort și fără muncă. O prietenie distrusă nu se poate îndrepta fără contribuția ambelor părți, așa cum, vorbind foarte prozaic, o pardoseală murdară nu se spală cu de la sine putere. Totul cere atenție și, în consecință, efort. Dar orice activitate, și cea mai poetică sau banală, dă ceva în schimb. A face curățenie, dacă nu este o activitate profesională sau casnică, poate să devină un momente de relaxare, un moment de repaus psihologic, o clipă de respirație în mijlocul problemelor cu care viața de fiecare zi ne strivește. Cred că este mult mai bine să facem curățenie, să curățăm o casă murdară, decât să le plângem și să criticăm, să facem dispute politice sterile sau să-i vorbim de rău pe vecini. A face ordine este o ocazie prețioasă pentru a reflecta asupra multor chestiuni, pentru a descoperi că, în realitate, viața este făcută din acțiuni foarte simple, din întâlniri zilnice cu persoanele cu care trăim și muncim. De relația cu aceștia depinde viitorul meu, calitatea acestuia. Cineva poate să dedice mult timp să reflecteze asupra viitorului său, uitând că realizarea acestor meditații depinde de calitatea relațiilor cu ceilalți.

A pune în ordine grădina, curtea, biroul, dormitorul, etc., ajută, printre altele, să ne descărcăm tensiunea acumulată. Dat fiind că această activitate ține ocupată mintea și timpul, este oportun să ne dedicăm ei atunci când așteptăm o decizie importantă, atunci când ne preocupăm pentru sănătatea unei persoane apropiate, sau atunci când primim vestea înrăutățirii situației economice a unui membru al familiei. A ne ocupa de curățenie ne ajută cu siguranță să descărcăm tensiunea acumulată, să facem o întrerupere pentru a intra în noi înșine, să căutăm sensul suferinței, să căutăm o cale de ieșire dintr-o situație dificilă sau cum să ajutăm pe cineva care se află în dificultate. Câte inițiative bune nu s-au născut în mintea noastră atunci când făceam ordine, curățind casa, tăind iarba din curte! Aceste ocupații nu sunt niciodată unilaterale, având tot timpul multe nuanțe. Curățind un geam murdar, omul face ca să intre mai multă lumină în casă, și aceasta îi permite să vadă mai bine lumea și zâmbetul lumii care trece pe stradă. Curățind camera mea, pun în ordine în același timp gândurile mele, le dau formă, proiectez acțiuni concrete pentru a le realiza. Făcând curățenie, observ mai ușor care sunt lucrurile inutile, nu mai folosesc și ocupă degeaba spațiul. Abundența lucrurilor nu simplifică viața, ci o face mai grea. Trebuie să avem curajul să le îndepărtăm, poate oferindu-le celor care chiar au nevoie de ele.