Ce înseamnă IHS?

Întrebare: În timp ce participam la o Liturgie într-o

biserică veche, am observat că pe altar era inscripţionat “IHS”. Unul dintre membrii familiei mele a spus că aceasta înseamnă “I Have Suffered” (trad. “Eu am suferit”). Este corect?

Răspunsul simplu este: Nu, IHS nu este un acronim pentru “I Have Suffered”. IHS este o cristogramă – o combinaţie de litere care reprezintă numele sfânt “Isus”. Cărturarii din vechime abreviau numele sacru al lui Isus folosind primele două litere din nume, sau prima şi ultima literă, cu o linie deasupra grupului de litere. De exemplu, literele greceşti Chi-Rho (care arată ca şi literele X şi P) erau abrevierea numelui “Christos”. De asemenea, I (iota) şi H (eta) sunt primele litere greceşti pentru “Isus”. Cândva în secolul al II-lea, a treia literă, S (sigma), a fost adăugată, dând astfel grupul IHS. Aceste cristograme, cum sunt XP sau IHS, serveau drept coduri secrete, care, dacă erau inscripţionate pe un mormânt, indicau că acolo este un creştin decedat; sau pe poarta unei case, indicau o casă a unui creştin.

Sfântul Bernardin de Siena (1380-1444) şi ucenicul său Sf. Ioan de Capistrano (1386-1456) au folosit monograma IHS pentru a promova Preasfântul Nume al lui Isus. În misiunile lor de predicare în toată Italia, ei au avut pancarte din lemn care aveau inscripţionate literele IHS înconjurate de raze. Sf. Bernardin şi Sf. Ioan binecuvântau credincioşii cu această monogramă, invocând numele lui Isus, şi multe miracole au fost relatate. De asemenea, ei încurajau oamenii să pună monograma deasupra porţilor oraşelor sau deasupra porţilor caselor în care locuiau, în locul unui însemn de familie, pentru a arăta devoţiunea şi supunerea lor faţă de Domnul.

Fiecărui element, Sf. Bernardin i-a atribuit un sens, o semnificaţie: soarele central este aluzie clară la Cristos care dă viaţă aşa cum face soarele, şi sugerează ideea de iradiere a carităţii, a iubirii. Căldura soarelui este răspândită de raze, în număr de 12 linii ondulatorii cu referire la drumurile întortocheate ale Apostolilor şi apoi 8 raze drepte care reprezintă Fericirile evanghelice; fâşia care înconjoară soarele reprezintă starea de beatitudine a celor fericiţi, care nu cunoaşte sfârşit, fondul celest este simbol al credinţei, iar aurul, al iubirii. Tot simbolul este înconjurat de inscripţia exterioară în latină luată din Scrisoarea Sf. Paul către Filipeni: “În numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt”.

Contracarând obiecţiile unora care considerau această veneraţie drept superstiţie, Papa Martin al V-lea, în anul 1427, a aprobat venerarea cuvenită a Preasfântului Nume şi a inclus şi crucea în această monogramă IHS. În mare parte datorită predicării Sf. Bernardin, Numele “Isus” a fost adăugat la rugăciunea Bucură-te, Marie: “Binecuvântat este rodul trupului tău, Isus”. În acest timp, de asemenea, datorită declinului grecilor şi predominanţei latinilor, IHS a fost văzut ca un acronim pentru latinescul “Iesus Hominum Salvator”, care înseamnă “Isus Mântuitorul Omenirii”.

Trigrama Sf. Bernardin a avut mare succes, răspândindu-se în toată Europa. Ioana d’Arc şi-a cusut-o pe stindardul ei de luptă, şi mai târziu a fost adoptată ca emblemă de Societatea lui Isus, care a devenit susţinătoare a cultului şi doctrinei, dedicând Preasfântului Nume al lui Isus cele mai frumoase şi măreţe biserici edificate în toată lumea.

În 1530, Papa Clement al VII-lea a autorizat Ordinul Franciscan să recite Oficiul Preasfântului Nume al lui Isus; celebrarea, de acum prezentă în diferite localităţi, a fost extinsă la toată Biserica de Papa Inocenţiu al XIII-lea în 1721. Ziua celebrării a variat între primele duminici din ianuarie, pentru a se atesta la 2 ianuarie până în anii 1970, când a fost suprimată. Papa Ioan Paul al II-lea a reintrodus-o, fixând la 3 ianuarie comemorarea facultativă în Calendarul roman sau latin.

Cel mai important este faptul ca fiecare dintre noi să arate respectul şi devoţiunea cuvenite faţă de Numele lui Isus. Ne amintim din nou cuvintele Sfântului Paul către Filipeni: “pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (2,10-11). Aşa cum numele dă identitate unei persoane, Numele lui Isus reaminteşte celui care îl aude cine este El şi ceea ce a făcut El pentru noi. Ţineţi minte că numele Isus înseamnă “Iahve mântuieşte” sau “Iahve este mântuirea”.

Cel care invocă numele Domnului nostru cu o credinţă plină de respect, apelează la El şi imploră ajutorul Său divin. Un manual vechi de spiritualitate vorbea despre patru recompense speciale pentru invocarea Numelui Preasfânt: în primul rând, Numele lui Isus aduce ajutor în nevoile trupului. Isus Însuşi a promis la Înălţarea la cer: “În Numele Meu vor alunga diavoli, vor vorbi limbi noi, vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca” (Marcu 16,17-19).

În al doilea rând, Numele lui Isus ne ajută în încercările spirituale. Isus a iertat păcatele, şi prin invocarea Numelui Său, păcatele continuă să fie iertate. La Rusalii, Sf. Petru a repetat profeţia lui Ioil: “Atunci, oricine va invoca Numele Domnului va fi mântuit” (Fapte 2,21). Atunci când Sf. Ştefan, primul martir, era ucis cu pietre, el a invocat Numele Domnului şi s-a rugat: “Doamne Isuse, primeşte sufletul meu” (Fapte 7,59).

În al treilea rând, numele lui Isus protejează persoana împotriva lui Satana şi a ispitelor lui. Isus, cu autoritatea Sa, l-a certat pe Satana şi a scos demonii din oameni (a se vedea de exemplu ispitirea din deşert, Matei 4,1-11). În fine, noi primim fiecare har şi binecuvântare pin Numele Preasfânt al lui Isus. El a spus: “Adevăr, adevăr vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da” (Ioan 16,23-24). Mai pe scurt, Sf. Paul a spus: “Şi tot ceea ce faceţi cu cuvântul sau cu fapta, toate [să le faceţi] în numele Domnului Isus” (Coloseni 3,17).

[Răspunsul original a fost completat cu câteva rânduri dintr-un material de pe Radio Vatican.]
Autor: pr. William P. Saunders 
Traducere: Gabriela Maria 
Sursa: Catholic Herald, 15 ianuarie 2014