100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/36

În ce circumstanțe s-a născut Biserica Anglicană?

Chiar dacă în decursul secolelor Anglia a fost cucerită de Romani, anglo-saxoni, normanzi și, succesiv, guvernată de principi scoțieni, olandezi și germani, totuși, influența decisivă asupra destinului ei a fost exercitată de caracterul ei insular. Pare că tocmai acest factor explică mai bine și mai deplin, sub multe aspecte, cauzele care au condus Anglia să îmbrățișeze Reforma. Anglia nu a avut niciodată un lider carismatic de talia lui Luther sau Calvin, care să se bucure de o recunoaștere generală. Protestanții care trăiau aici erau o minoritate și numai spre sfârșitul domniei Elisabetei I (1533-1603), fiica lui Henric al VIII-lea și al Anei Bolena, Anglia a devenit o țară protestantă. Acest lucru vrea să spună că schimbările religioase în Anglia au fost începute în primul rând de familia regală și s-au realizat păstrând ordinea preexistentă. Marile familii aristocratice, în ciuda neîncetatei și marii rivalități, erau foarte interesate să-și atragă atât bunăvoința și protecția regelui, cât și controlul asupra Bisericii. 

Cauza directă a schimbărilor în viața Bisericii din Anglia nu a fost predicarea, ci scopurile personale ale tânărului, întreprinzător, afascinant și inteligent rege Henric al VIII-lea (1491-1547). Avantajat de o anumită cunoaștere în sfera teologiei, grație contribuției date de formularea tratatului de condamnare a doctrinei lui Martin Luther, a primit de la papa titlul de „apărător al credinței”. La început nimic nu lăsa să se întrevadă că într-o zi și-a fi câștigat definiția de „monstru psihopat” . Din păcate s-a revelat a fi un excentric care nu admitea ca cineva să se fi opus voinței lui de rege. După 1590 raportul lui cu Biserica Catolică a suferit o schimbare radicală. Henric al VIII-lea de abia se căsătorise cu prințesa spaniolă Ecaterina de Aragona, văduva fratelui său Arthur care, totuși, (după câteva avorturi) dădu la lumină numai o fetiță, pe nume Maria, fără a reuși să-i garanteze atât de necesarul moștenitor masculin. 

Din acest motiv, regele a cerut anularea căsătoriei. Între timp și-a îndreptat atenția spre alte femei, printre care spre Maria Bolena și sora acesteia, Ana, de care, din câte pare, s-a îndrăgostit nebunește, așa cum mărturisesc scrisorile lui de dragoste. La fel ca majoritatea persoanelor din acea vreme, și în ciuda educației primite, Henric era foarte superstițios. Convins că Ana Bolena l-ar fi deochiat,  recurs la acel fragment din Vechiul Testament, unde se povestește de acel om care, căsătorindu-se cu soția fratelui său, a încălcat legea lui Dumnezeu și astfel și-a atras blestemul asupra lui. A ajuns la concluzia că , din cauza acestui păcat, căsătoria lui cu Ecaterina era blestemată. 

Nu au existat însă numai motive personale cele care au condus la apariția Bisericii Anglicane. Mai este necesar să amintim că ministru și consilier al regelui a fost timp de mai mulți ani abilul și influentul cardinal Thomas Wolsey, care a judecat ca fiind foarte pozitivă alianța anglo-hispanică, ca punct de forță al politicii externe englezești. Încă, rege al Spaniei era împăratul Carol al V-lea (1500-1558), nepotul Ecaterinei care cu puțină vreme mai înainte jefuise Roma și luase ca ostatic pe papa Clement al VII-lea (1523-1534). În consecință, împăratul nu putea să aprobe intenția lui Henric de a-și repudia soția, care era mătușa lui. Și, chiar dacă papa ar fi vrut foarte mult să acorde dispensa și anularea primei căsătorii a regelui Angliei, nu ar fi putut face acest lucru pentru că, de facto, se găsea în captivitatea împăratului. 

Cursul succesiv al evenimentelor a avut o urmare destul de rapidă. Ecaterina a negat că ar fi fost consumată căsătoria lor și a făcut apel la Roma, făcându-l pe rege să se inerveze și mai tare. Acesta începu să-și piardă răbdarea și față de Wolsey, care nu avea intenția să anuleze căsătoria fără consensul papei. Regele a ordonat să fie arestat, dar cardinalul a murit pe neașteptate, înainte de execuție. Foarte repede, Henric a găsit noi aliați printre discipolii Anei Bolena. Unul din aceștia era un credincios al lui Wolsey, abilul și necruțătorul Thomas Cromwell, simpatizant al Reformei. O altă importantă personalitate a epocii era religiosul Thomas Cranmer, profesor la Cambridge, în precedență trimis de rege în misiune diplomatică în Spania și la Roma, care arăta legături tot mai strânse cu Reforma. Moartea arhiepiscopului de Canterbury, William Warham, i-a deschis lui Cranmer drumul spre tronul arhiepiscopal. A fost el cel care a anulat căsătoria cu Ecaterina și a celebrat o nouă căsătorie a regelui cu Ana. Fără a ține cont de opinia englezilor, care au arătat compasiune față de Ecaterina, clasa conducătoare și episcopii și-au dat acordul, fără a-și da seama de efectele pe care un asemenea gest l-ar fi putut produce în viitor. 

Puțin timp după, parlamentul englez, convocat în 1529, a întreprins inițiative pentru a-l obliga pe papa să accepte situația de fapt, amenințând, în caz de refuz, să rupă legăturile cu Roma. Într-un prim moment, puterea papei în Anglia a fost limitată și, succesiv, eliminată în totalitate. A prezenta apel la Roma a devenit ilegal, cât și a aduna ofertele datorate Romei (de exemplu așa numitele annata sau obolul Sf. Petru). Piatră unghiulară a tuturor acestor schimbări a fost declarația lui Henric, în care el afirma că este capul Bisericii Angliei, „până când va vrea Cristos”. Pentru că nu a recunoscut actul de supremație (1534), episcopul de Rochester, John Fischer și umanistul sir Thomas Morus au fost decapitați. 

Evenimentele succesive au fost consecința logică a deciziilor regelui. În anul 1536, parlamentul englez a decis suprimarea mănăstirilor minore și, trei ani mai târziu, a tuturor celorlalte. Thomas Cromwell, care a obișinut titlul de vicar general, a convocat o comisie de cercetare asupra comportamentului și vieții călugărilor. Prin confiscarea proprietăților mănăstirești, Coroana și-a înmulțit patrimoniul care, în afară de înființarea a șase noi dieceze, a fost împrăștiat împreună cu trecerea pământurilor mănăstirilor  în mîinile proprietarilor laici sau a unor comercianți bogați. Aceștia erau în mod deosebit interesați de succesul Reformei, lucru care nu a putut fi reparat nici măcar de catolica Maria Tudor (1515-1558). 

Totuși, înainte să se ajungă la această situație, Henric deja se împreunase cu Ana Bolena. În realitate, aceasta îi dăduse deja o fiică, viitoarea regină Elisabeta, dar avortase un fiu, ironia destinului, în ziua înmormântării celei ce o precedase, Ecaterina de Aragona. Sentimentul lui Henric pentru Ana a început să slăbească. La sfârșit a fost arestată și justițiată în baza unei false acuzații de adulter. I-a urmat docila Jane Seymour, care a murit imediat după nașterea fiului, viitorul Eduard al VI-lea. Între timp, țara era tot mai orientată spre protestantism. Vrând să favorizeze răspândirea acestuia, Thomas Cromwell a căutat sprijinul principilor germani și protestanți, contrastând astfel bunele raporturi dintre francezi și împărat. Consecința acestei alianțe politice a fost a patra căsătorie a lui Henric, de această dată cu Ana Claves, sora unui prinț german protestant. La sosirea Anei în Anglia, Henric a recunoscut în ea o doamnă nu tocmai frumoasă, văzută într-un tablou al lui Hans Holbein. Încercând o mare repulsie, o alungă într-un sat de câmpie, și ordonă decapitarea lui Cromwell în Turnul Londrei. Între timp arhiepiscopul Cranmer se ocupase de răspândirea Bibliei după traducerea în limba engleză făcută de William Tendale, publicând ordonanța ca în fiecare biserică parohială să se găsească cel puțin o copie. Din biserici au început să fie eliminate odăjdiile romane (printre care odăjdiile liturgice și ornamentele altarelor), au fost abolite celebrările festivităților și unele funcțiuni. În urma acestor schimbări, a scăzut foarte mult numărul preoților, iar cele noi rau făcute cu mari influențe protestante. 

Așa cum am văzut, la baza apariției Bisericii Anglicane s-au aflat numeroși factori extra-religioși.