100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/13

Care a fost contribuția lui Ioan Paul al II-lea la

ecumenism? 

Contribuția lui Ioan Paul al II-lea la ecumenism a fost foarte bogată și multiplă, motiv pentru care este imposibil aici să facem o prezentare completă și exhaustivă. De aceea vom indica numai unele elemente care creionează dimensiunile ecumenice ale inițiativelor Papei Ioan Paul al II-lea.

Deja în prima lui Enciclică Redemptor hominis, care a fost în același timp și prezentarea programului spiritual al pontificatului său, papa scria: 

În prezenta situație istorică a creștinătății și a lumii, nu există altă posibilitate de a îndeplini misiunea universală a Bisericii, mai ales cât privesc problemele ecumenice, decât aceea de a căuta în mod leal, cu perseverență, cu umilință și curaj, căile de apropiere și de uniune [...]. În consecință, trebuie să căutăm unirea fără a ne descuraja în fața dificultăților ce se pot prezenta sau să se acumuleze de-a lungul acestui drum; altfel nu vom fi credincioși Cuvântului lui Cristos, nu vom realiza testamentul Său. Este permis să riscăm în acest sens? (nr. 6).

Din 1979, an în care a ieșit această enciclică, a trecut o perioadă suficientă de timp pentru a putea spune că papa a rămas efectiv fidel acestui mesaj al său: „Este permis să riscăm în acest sens?”. În aproape toate documentele de el publicate, în timpul tuturor vizitelor apostolice și în timpul audiențelor din piața Sf. Petru, papa a făcut referință la tematica dialogului ecumenic și a reluat tematica unității, asupra căruia a revenit în diferite ocazii și în conversațiile cu diferitele persoane. Nu s-a oprit numai la cuvinte, dar de la ele a trecut și la fapte. 

Iată numai câteva cazuri care confirmă argumentul despre care vorbim. În luna noiembrie a anului 1979, împreună cu Patriarhul ecumenic Dimitrios I, a început dialogul ecumenic oficial catolico-ortodox. În Declarația ecumenică, ei afirmau în mod unanim:

„Noi, Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul ecumenic Dimitrios I, aducem mulțumire lui Dumnezeu care a permis să ne întâlnim pentru a celebra împreună solemnitatea Sf. Apostol Andrei, întâiul chemat și fratele apostolului Petru. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu toată binecuvântarea spirituală în ceruri, în Cristos” (Ef 1, 3). Căutând numai gloria lui Dumnezeu prin îndeplinirea voinței Lui, noi afirmăm din nou hotărârea noastră decisă în a face tot posibilul pentru a grăbi ziua în care va fi restabilită deplina comuniune dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, atunci când, în sfârșit, vom putea concelebra divina Euharistie”.

Lucrările comisiei mixte, începute în anul 1980, nu rareori cu mari dificultăți, au caracterizat istoria reapropierii dintre catolici și ortodocși. Acestei întâlniri i-au urmat altele. În anul 1982, Papa Ioan Paul al II-lea l-a întâlnit pe Arhiepiscopul de Canterbury, R. Runcie, și un an mai târziu a făcut o vizită Bisericii luterane din Roma, adresând un mesaj participanților la cea de-a VI-a Adunare Generală a CEC, în desfășurare la Vancouver. În anul 1984 s-a dus la Geneva, la sediul central al CEC, și la Chambésy, centrul Patriarhatului ecumenic ortodox.

O excepțională semnificație ecumenică au avut-o vizitele efectuate în țări cu majoritate confesională ortodoxă: România, Grecia, Georgia, Serbia, Siria, Ucraina, Armenia, dar și Kazahstan, Egipt și Țara Sfântă. 

Pelerinajul în România, unde 86% a populației este de confesiune ortodoxă, a avut loc în perioada 07-09 mai 1999 și s-a desfășurat într-o atmosferă de prietenie. Pelerinajul în Grecia, cu 96% ortodocși, a avut loc în perioada 04-05 mai 2001. Semnificație istorică a avut-o și întâlnirea de la Areopag (04 mai), unde într-o vreme Sf. Paul a pronunțat discursul lui către atenieni. Ioan Paul al II-lea și arhiepiscopul Atenei Christodoulos au adus omagiu icoanei Sf. Paul și au ascultat fragmentul din Faptele Apostolilor în care este reprodus discursul paulin. Succesiv, în data de 25 septembrie 2001, Ioan Paul al II-lea a călătorit în Kazahstan și în Armenia. Pelerinajul a avut loc cu ocazia celei de-a 1700-lea aniversări a creștinizării Armeniei. Un gest semnificativ a fost ospitalitatea acordată Papei în rezidența katholikos-ului Karekin al II-lea, capul Bisericii Armene, la Etchmiatsin, așa numitul Vatican armean. Toate întâlnirile cu katholikos-ul armean au avut loc într-o atmosferă foarte călduroasă. 

Despre caracterul eminamente ecumenic al Marelui Jubileu celebrat în anul 2000, episcopul Romei s-a exprimat în Scrisoarea apostolică Tertio millennio adveniente, în care solicita: 

„… la iniţiative ecumenice oportune, pentru a ne putea prezenta la marele Jubileu, dacă nu total uniţi, cel puţin mult mai aproape de depăşirea dezbinărilor din cel de-al doilea mileniu. Pentru aceasta - îşi dă seama oricine - este necesar un efort enorm. Trebuie să continuăm dialogul doctrinal, dar mai ales să ne angajăm mai mult în rugăciunea ecumenică. Această rugăciune s-a intensificat mult după Conciliu, însă trebuie să ia o amploare şi mai mare, angajându-i tot mai mult pe creştini, în spiritul marii cereri a lui Cristos înainte de Pătimirea sa: «Tată. . . , şi ei să fie una în Noi» (In 17, 21) (nr. 34). 

Foarte importantă a fost și angajarea lui Ioan Paul al II-lea în dialogul interreligios despre care, cu diferite ocazii, a subliniat necesitatea pentru lume. Inițiativa lui de rugăciune pentru pace, la care a invitat toții liderii religioși din lume, a fost primită foarte pozitiv. Întâlnirea a avut loc în data de 27 octombrie 1986 la Assisi, orașul Sf. Francisc. 

Mai mult încă,  pentru prima dată în istorie, în persoana lui Ioan Paul al II-lea, capul Bisericii Catolice, a vizitat o sinagogă (Roma, 1986). O semnificație relevantă a avut-o și întâlnirea lui Ioan Paul al II-lea cu tineretul musulman la Casablanca, în anul 1995.

Este vorba numai de unele elemente ale bogatului mozaic care compune angajarea ecumenică a lui Ioan Paul al II-lea, care nu a încetat să uimească  lumea prin curajul și voința lui de a duce la îndeplinire acțiunile întreprinse.