FIINȚA UMANĂ ESTE NUMAI UN SIMPLU ANIMAL, MAI EVOLUAT DECÂT MAIMUȚELE? (I/IV)

de Maurizio Moscone
 

ROMA, sâmbătă, 22 septembrie 2012 (ZENIT.org). Mai are sens astăzi să ne punem întrebarea în privința ființei omului? Sau este o întrebare desuetă pe care cultura occidentală o elimină din lexicul ei curent, concordând substanțial cu sentința lui Nietzche, după care omul este corpul lui? Astfel scrie filosoful în Așa grăit-a Zaratrustra: „Omul treaz și conștient spune: Eu sunt corp și nimic altceva în afară de acesta, iar sufletul este numai un cuvânt pentru ceva din corp” .(1)

„Omul este corpul său", proclamă Nietzsche, și astfel repetă o lungă listă de filosofi care influențează cultura actuală mai mult decât în mod comun ar putea să se creadă.

Omul, acest corp viu, mai inteligent decât o maimuță, dar ei identic în calitate de realitate pur materială, ar fi, după părerea lui Monod, un accident de parcurs în istoria evoluției biologice (2), rodul întâmplării, fiind viața umană efectul fortuit al unui joc întâmplător, așa cum întâmplătoare este combinarea numerelor la loto. Scrie biologul: „Universul nu zămislea viața, nici biosfera omul. Numărul nostru a ieșit la ruletă: de ce atunci nu ar trebui să recunoaștem excepționalitatea condiției noastre, în același fel în care cineva a câștigat de abia un miliard?” (3).

Omul, aruncat în jocul orb al existenței )4), se simte o ființă între ființe, un „lucru” între multele alte lucruri; „știe în sfârșit – afirmă Monod – că este singur în imensitatea Universului din care a ieșit din pură întâmplare” (5) și nu observă nici o diferență calitativă între sine și animale, cu care se simte atât de asemănător încât este sperată, din partea zoologilor și a biologilor americani, o legislație care să recunoască aceleași drepturi pentru ființele umane și unele primate ca de exemplu gorilele, cimpanzeii și orangutanii.

Mișcarea animalistă se afirma tot mai mult în Occident, așa cum mărturisește și succesul, mai ales în țările anglo-saxone, a volumului Proiectul Marii Maimuțe. egalitatea dincolo de granițele speciei umane, unde este propusă o cartă a drepturilor primatelor și susținută identitatea ontologică dintre maimuțe și oameni. Curatorii și autorii cărții mai sus menționate, care dedică secțiunea a V-a „maimuțelor ca persoane” (6), au subscris o „Declarație asupra marilor antropoizi” (7) în care este cerută „pentru toți marii antropoizi” tutela „dreptului la viață” și a „protejării libertății individuale” (8). Este scris în Declarație: „Noi cerem ca comunitatea egalilor să fie extinsă până la a include toți marii antropoizi: ființele umane, cimpanzeii, gorilele și orangutanii. «Comunitatea egalilor» este comunitatea morală în interiorul căreia noi acceptăm că anumite principii sau drepturi morale ă guverneze relațiile noastre reciproce și care să fie tutelabile din punct de vedere juridic” (9).

Singer, unul din maximii teoreticieni ai animalismului, afirmă într-un interviu: „Cimpanzeii, gorilele și orangutanii au o complexă și bogată viață emoțională; dezvoltă strânse și durabile relații inter-individuale, au o memorie de lungă perioadă și sunt auto-conștiente; pot să rezolve probleme foarte complexe care cer în mod clar reflecție; și pot să sufere atât fizic cât și psihologice. Într-un cuvânt, sunt persoane” (10).

Dacă, așa cum scrie Corbey, „ideea unei a noastre exclusive demnități – în calitate de unice ființe create de Dumnezeu după imaginea lui – a pierdut în mod decisiv teren” (11) iar ființa umană este numai un animal mai evoluat decât altele pe plan biopsihic, mai are sens bătălia ideală pe care câțiva oameni o întreprind astăzi pentru a apăra viața umană de la concepere până la moarte? Sau această bătălie este apanajul unei viziuni despre lume arhaică, care consideră cosmosul ca o creație divină cu caracter ierarhic, în vârful căruia ar fi fost pusă ființa umană, a cărui viață ar fi sacră datorită unei prezențe a suflului lui Dumnezeu? Și, se mai poate astăzi, în pragul celui de-al treilea mileniu, să se vorbească de Dumnezeu? Acest termen nu este oare apanajul unui trecut ce se pierde în negura timpurilor, folosit de câteva filosofii și religii antice pentru a desemna visurile și fanteziile unei umanități încă infantile și nesigure, care nu poseda științele și tehnicile actuale de cunoaștere, control și dominare a naturii?

*

NOTE

1) F.NIETZSCHE, Così parlò Zarathustra, Presentazione di R.Cantoni, Mursia, Milano 1965, p.37.

2) Scrive Monod: „numai cazul stă la originea oricărei noutăți, al oricărei creații în biosferă. Cazul pur, numai cazul, libertate absolută dar oarbă, la rădăcina înseși a minunatei evoluții a edificiului evoluției"(J.MONOD, Il caso e la necessità. Saggio sulla filosofia naturale della biologia contemporanea, Mondadori, Milano 1979, III ed., p.113. Cursivul este în text. Așa și în viitor, în afară de alte indicații diferite).

3) Ibidem, pp.141-142.

4) Scrive Monod: „Dintr-un joc complet orb, totul, prin definiție poate să derive" (ibidem, p.100).

5) Ibidem, p.172.

6) Cfr. P.CAVALIERI, P.SINGER (a cura di), Il progetto grande scimmia. Eguaglianza oltre i confini della specie umana, Theoria, Roma-Napoli 1994, pp.273-331.

7) Cfr. ibidem, pp.7-10.

8) Cfr. ibidem.

9) Ibidem, p.7. Cu privire la dreptul la viață, Miller scrie: „A ucide un cimpanzeu, o goliră sau un orangutan trebuie să se considere o omucidere, la fel cum se întâmplă atunci când este ucisă o persoană umană" (ibidem, p.282).

Curatori cărții, Cavalieri e Singer, speră să fie instituit un organism internațional „capabil să aibă complexul rol de a veghea asupea implementării unei declarații a drepturilor marilor antropoizi – oriunde s-ar afla acestea. Crearea unui asemenea organism internațional pentru extinderea cetățeniei morale la toți marii antropoizi nu va fi un lucru ușor. Dacă va fi dusă la îndeplinire, el va avea o imediată valoare practică pentru cimpanzeii, gorilele și orangutanii din toată lumea. Probabil mai mare va fi valoarea lui simbolică pentru că va fi, concret, simbolul primei breșe în bariera speciei” (ibidem, p.372).

10) P.SINGER, Le loro emozioni, i nostri sentimenti, Intervista di L.Adami, in "Unità", 25/11/1994, Cultura e Società, p.3. Il corsivo è mio.

Considerații analoge găsim și în secțiunea a XVI-a din Tratatul asupra naturii umane a lui Hume care, așa cum se cunoaște, l-a trezit pe Kant din „somnul dogmatic”. Scrie empiristul englez: „Este ridicol să se nege un adevăr evident, cât și pentru a ne obosi prea mult pentru a-l apăra. Nici un adevăr nu pare mai evident decât acela că bestiile sunt dotate cu gândire și cu rațiune la fel ca oamenii: argumentele în această privință sunt atât de clare, încât nu scapă nici celor mai stupizi și mai ignoranți”,  (D.HUME, Trattato sulla natura umana, in S.ZAGHI (a cura di), Il "Trattato sulla natura umana" di Hume e il problema della causalità nel XVII e XVIII secolo, Paravia, Torino 1994, pp.188-189).

11) R.CORBEY, Ambigue scimmie, in P.CAVALIERI, P.SINGER (a cura di), Il progetto grande scimmia. Eguaglianza oltre i confini della specie umana, cit., p.158.

În Spania a fost prezentat un proiect de lege, inspirat din gândirea lui Singer (consilier al lui Zapatero), prin care se voia extinderea drepturilor persoanelor umane la maimuțe. căderea guvernului a evitat o posibilă aprobare