Să ne ridicăm privirea şi simţurile spre porţile cereşti de Manuel Nin
Înălţarea, celebrată în a patruzecea zi după Înviere, este una din marile sărbători comune tuturor Bisericilor creştine. Mărturisită deja de Eusebiu din Cezareea, în jurul anului 325, în tradiţia bizantină se prelungeşte timp de o săptămână în octava sa. Două tropare de la utrenie sunt de imnograful Roman Melodul (+ 555) şi aparţin lungului kontakion, imn pe care Roman îl compune pentru sărbătoare şi în care se desfăşoară diferitele aspecte teologice ale celebrării, care în cărţile liturgice bizantine are titlul de Înălţarea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.
Roman porneşte de la relatarea biblică a înălţării din Evanghelia lui Luca şi din Faptele Apostolilor şi o dezvoltă de-a lungul celor 18 strofe ale poemului, fiecare strofă încheindu-se mereu cu acelaşi verset: "Nu mă despart de voi. Eu sunt cu voi şi nimeni nu va fi împotriva voastră", care preia trei texte biblice (Ag 1,8; Mt 28,20 şi mai ales Rom 8,31).
Toată economia mântuirii dusă la capăt de Cristos este văzută de Roman ca restaurare a comuniunii depline dintre cer şi pământ, pentru care Înălţarea devine sigiliul: "Împlinind economia în favoarea noastră şi după ce ai unit cu cele cereşti realităţile pământeşti, te-ai înălţat în glorie, o, Cristoase, Dumnezeul nostru, totuşi fără să te desparţi în vreun fel de cei care te iubesc; ci rămânând inseparabil de ei, declari: Eu sunt cu voi şi nimeni nu este împotriva voastră".
În afară de asta, Înălţarea Domnului nu este o îndepărtare de oameni, o lăsare a lor singuri, ci o garanţie a iubirii sale, a consolării sale: "Să înălţăm, să ridicăm în sus ochii şi mintea, să ne ridicăm privirea şi simţurile spre porţile cereşti, chiar dacă suntem muritori; să ne imaginăm că mergem pe muntele Măslinilor şi că-l vedem pe răscumpărătorul dus de un nor: de acolo lui îi place să dăruiască, a împărţit daruri apostolilor săi, mângâindu-i ca un tată, conducându-i ca fii şi spunându-le: Nu mă despart de voi: eu sunt cu voi şi nimeni nu este împotriva voastră".
Apoi, Roman se opreşte asupra ocrotirii şi grijii pe care Domnul a avut-o şi o are faţă de discipoli şi de Biserică. Printr-o imagine luată din Deuternonom (32,11), Cristos pe muntele înălţării este asemănat cu vulturul care din înălţime supraveghează şi ocroteşte cuibul său, imagine pe care tradiţia bizantină o aplică apoi şi grijii episcopului faţă de Biserica sa: "Discipolii, conduşi pe muntele Măslinilor, îl înconjurau pe binefăcătorul lor, iar el întinzându-şi mâinile ca nişte aripi, a acoperit ca un vultur cuibul încredinţat îngrijirii sale şi le-a spus puişorilor săi: V-am ocrotit de orice rău: aşadar, iubiţi-vă aşa cum eu v-am iubit. Nu mă despart de voi: eu sunt cu voi şi nimeni nu va fi împotriva voastră. Ca Dumnezeu şi creator al universului, eu întind asupra voastră mâinile mele, cele legate şi pironite pe lemn. Înclinând capul vostru sub aceste mâini voi recunoaşteţi ceea ce fac: eu impun mâinile peste voi ca şi cum v-aş boteza şi vă trimit plini de lumină şi de înţelepciune".
Înălţarea provoacă tristeţea şi plânsul apostolilor, care îi prezintă lui Cristos lista a ceea ce fiecare dintre ei a făcut şi a lăsat, aproape un model al condiţiilor cerute creştinului: "Am renunţat la toată viaţa noastră, am devenit străini şi pelerini pe pământ. Petru, primul dintre noi care a devenit ucenicul tău, s-a privat de toate averile sale. Andrei, fratele lui, a părăsit bunurile sale pământeşti şi a luat pe umeri crucea ta. Tu vrei să neglijezi şi să nu recunoşti iubirea fiilor lui Zebedeu? Ei te-au pus pe tine chiar şi înaintea tatălui lor. Noi te iubim pe tine mai mult decât orice".
Roman descrie iar înălţarea lui Cristos şi belşug de detalii, folosindu-se de versetele din Psalmii citiţi în cheie cristologică: "Dumnezeu le-a făcut semn sfinţilor îngeri ca să pregătească pentru sfintele sale picioare urcare, iar ei au strigat tuturor stăpânirilor cereşti: Desfaceţi zăvoarele şi deschideţi larg glorioasele porţi cereşti pentru Domnul gloriei! O, norilor, întindeţi-vă sub cel care înaintează. Doamne, tronul tău este gata. Înalţă-te, zboară pe aripile vântului". Trebuie notată iar legătura dintre norul care îl acoperă şi îl ascunde pe Cristos de privirea apostolilor şi Maria mama sa: "Norul a coborât ca să-l primească pe cel care este conducătorul norilor, l-a luat şi l-a susţinut: sau mai degrabă a fost susţinut, deoarece chiar acela care era purtat îl purta pe cel care îl susţinea, ca odinioară pe Maria. scriptura face aluzie la Maria numind-o nor (cf. Is 19,1), ea care a fost păzită de el în timp ce locuia în ea".
(După L'Osservatore Romano, 2 iunie 2011)
Traducere de pr. Mihai Patraşcu
Înălţarea, celebrată în a patruzecea zi după Înviere, este una din marile sărbători comune tuturor Bisericilor creştine. Mărturisită deja de Eusebiu din Cezareea, în jurul anului 325, în tradiţia bizantină se prelungeşte timp de o săptămână în octava sa. Două tropare de la utrenie sunt de imnograful Roman Melodul (+ 555) şi aparţin lungului kontakion, imn pe care Roman îl compune pentru sărbătoare şi în care se desfăşoară diferitele aspecte teologice ale celebrării, care în cărţile liturgice bizantine are titlul de Înălţarea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.
Toată economia mântuirii dusă la capăt de Cristos este văzută de Roman ca restaurare a comuniunii depline dintre cer şi pământ, pentru care Înălţarea devine sigiliul: "Împlinind economia în favoarea noastră şi după ce ai unit cu cele cereşti realităţile pământeşti, te-ai înălţat în glorie, o, Cristoase, Dumnezeul nostru, totuşi fără să te desparţi în vreun fel de cei care te iubesc; ci rămânând inseparabil de ei, declari: Eu sunt cu voi şi nimeni nu este împotriva voastră".
În afară de asta, Înălţarea Domnului nu este o îndepărtare de oameni, o lăsare a lor singuri, ci o garanţie a iubirii sale, a consolării sale: "Să înălţăm, să ridicăm în sus ochii şi mintea, să ne ridicăm privirea şi simţurile spre porţile cereşti, chiar dacă suntem muritori; să ne imaginăm că mergem pe muntele Măslinilor şi că-l vedem pe răscumpărătorul dus de un nor: de acolo lui îi place să dăruiască, a împărţit daruri apostolilor săi, mângâindu-i ca un tată, conducându-i ca fii şi spunându-le: Nu mă despart de voi: eu sunt cu voi şi nimeni nu este împotriva voastră".
Apoi, Roman se opreşte asupra ocrotirii şi grijii pe care Domnul a avut-o şi o are faţă de discipoli şi de Biserică. Printr-o imagine luată din Deuternonom (32,11), Cristos pe muntele înălţării este asemănat cu vulturul care din înălţime supraveghează şi ocroteşte cuibul său, imagine pe care tradiţia bizantină o aplică apoi şi grijii episcopului faţă de Biserica sa: "Discipolii, conduşi pe muntele Măslinilor, îl înconjurau pe binefăcătorul lor, iar el întinzându-şi mâinile ca nişte aripi, a acoperit ca un vultur cuibul încredinţat îngrijirii sale şi le-a spus puişorilor săi: V-am ocrotit de orice rău: aşadar, iubiţi-vă aşa cum eu v-am iubit. Nu mă despart de voi: eu sunt cu voi şi nimeni nu va fi împotriva voastră. Ca Dumnezeu şi creator al universului, eu întind asupra voastră mâinile mele, cele legate şi pironite pe lemn. Înclinând capul vostru sub aceste mâini voi recunoaşteţi ceea ce fac: eu impun mâinile peste voi ca şi cum v-aş boteza şi vă trimit plini de lumină şi de înţelepciune".
Înălţarea provoacă tristeţea şi plânsul apostolilor, care îi prezintă lui Cristos lista a ceea ce fiecare dintre ei a făcut şi a lăsat, aproape un model al condiţiilor cerute creştinului: "Am renunţat la toată viaţa noastră, am devenit străini şi pelerini pe pământ. Petru, primul dintre noi care a devenit ucenicul tău, s-a privat de toate averile sale. Andrei, fratele lui, a părăsit bunurile sale pământeşti şi a luat pe umeri crucea ta. Tu vrei să neglijezi şi să nu recunoşti iubirea fiilor lui Zebedeu? Ei te-au pus pe tine chiar şi înaintea tatălui lor. Noi te iubim pe tine mai mult decât orice".
Roman descrie iar înălţarea lui Cristos şi belşug de detalii, folosindu-se de versetele din Psalmii citiţi în cheie cristologică: "Dumnezeu le-a făcut semn sfinţilor îngeri ca să pregătească pentru sfintele sale picioare urcare, iar ei au strigat tuturor stăpânirilor cereşti: Desfaceţi zăvoarele şi deschideţi larg glorioasele porţi cereşti pentru Domnul gloriei! O, norilor, întindeţi-vă sub cel care înaintează. Doamne, tronul tău este gata. Înalţă-te, zboară pe aripile vântului". Trebuie notată iar legătura dintre norul care îl acoperă şi îl ascunde pe Cristos de privirea apostolilor şi Maria mama sa: "Norul a coborât ca să-l primească pe cel care este conducătorul norilor, l-a luat şi l-a susţinut: sau mai degrabă a fost susţinut, deoarece chiar acela care era purtat îl purta pe cel care îl susţinea, ca odinioară pe Maria. scriptura face aluzie la Maria numind-o nor (cf. Is 19,1), ea care a fost păzită de el în timp ce locuia în ea".
(După L'Osservatore Romano, 2 iunie 2011)
Traducere de pr. Mihai Patraşcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial