Biserica locală şi universală: primatul episcopului Romei în viziunea lui Ciprian din Cartagina

Ciprian nu este un speculativ sau un teolog: este un episcop, iar operele sale se inspiră totdeauna din evenimente concrete şi răspund unor exigenţe practice; argumentul care apare mai des în operele sale este Biserica:
- Biserica vizibilă, adică reuniunea episcopilor, a clerului şi a credincioşilor;
- Biserica invizibilă (mistică), mireasa lui Cristos, depozitara tezaurelor mântuirii, în afara căreia nu există mântuire: habere non potest Deum Patrem qui ecclesiam non habet matrem.

Caracterul ei esenţial este unitatea, simbolizat în cămaşa necusută a lui Cristos, în Euharistie, în unicul fundament, Petru: Cristos însuşi super unum aedificat ecclesiam... Biserica este personificată de episcop: scire debes episcopum in ecclesia esse et ecclesiam in episcopo, et si quis in episcopo non sit in ecclesia non esse. Episcopii sunt succesorii apostolilor. Fiecare episcop participă la puterea episcopală în totalitatea sa: Episcopatus unus este cuius a singulis in solidum pars tenetur.

Fiecare episcop în dieceza sa este independent: este asistat de Duhul Sfânt şi trebuie să dea socoteală numai lui Dumnezeu. Biserica universală vizibilă este personificată de colegiul episcopilor, ţinuţi împreună de concordia şi legătura unităţii.

Conciliile episcopilor au scopul de a asigura concordia şi de a menţine unitatea în catolicitate; au dreptul să-i judece pe episcopi şi să-i schimbe, dacă este necesar. Dar atunci când un conciliu de episcopi, numeros ca cel celebrat la Cartagina în ziua de 1 septembrie a anului 256, s-ar găsi în deplin dezacord cu episcopul de Roma şi cu un număr şi mai mare de episcopi? Ciprian a experimentat insuficienţa unei Biserici episcopaliene, aşa cum reiese din scrierile sale. O astfel de concepţie fusese deja depăşită odată cu obiceiul Bisericii din Roma, mai ales sub papa Victor, în timpul scaunului vacant (20 ianuarie 250-martie 251), şi a altor Biserici ortodoxe şi eretice care apelaseră la Roma ca la o autoritate supremă. Ciprian însuşi, într-o serie numeroasă de aserţiuni întrevede recunoaşterea primatului lui Petru şi a Bisericii din Roma, pe care îl defineşte: Petri cathedram atque ecclesiam principalem unde unitatis sacerdotalis exorta est; matricem et radicem ecclesiae catholicae.

Chiar şi în practică, Ciprian a recunoscut totdeauna un anumit primat al Bisericii romane, invitându-l pe episcopul Ştefan al Romei să-l înlocuiască cu autoritatea sa, pe episcopul din Arles, Marcian, care voia să treacă la erezia lui Novaţian.

Din scrierile lui Ciprian rezultă, deci că el a proclamat independenţa fiecărui episcop, şi cu toate acestea, a recunoscut un anumit primat episcopului Romei, fără însă a stabili natura acestui primat, nici spaţiul dintre două puteri. În ierarhia ecleziastică găsim amintiţi: episcopul, preotul, diaconul, subdiaconul, acolitul, exorcistul, lectorul.

Extras din Pătrașcu Damian Gheorghe, Patrologie și patristică, vol. I, Serafica, Roman 2006, pp. 324-325.