Doamne, salvează-ne, că pierim!

În timp ce picta catedrala Sf. Paul din Londra, pictorul James Thornhill, cuprins de

entuziasm și pentru a vedea pictura mai bine, se dădu câțiva pași mai în spate, fără să-și dea seama că ar fi putut să cadă în gol de pe schelă. Un asistent, speriat, înțelese că un strigăt pentru a-l atenționa ar fi acelerat dezastrul. Fără a se gândi de două ori, luă o pensulă, o înmuie în vopsea și o aruncă peste acea pictură. Cuprins de mânie, maestrul se împinse vreo doi pași în față, spre acea pictură. Opera lui fusese compromisă, dar el era salvat.

Așa face uneori Dumnezeu cu noi: dă peste cap proiectele și siguranțele noastre, pentru a ne salva din prăpastia în care stăm să cădem. (P. Raniero Cantalamessa)

Pentru Cine lucrăm?

În timp ce se construia o magnifică catedrală gotică, un

vizitator s-a apropiat de un artist, care era cu totul cufundat în șlefuirea unei mici statui de pus pe acoperiș.
- Pentru ce atâta muncă minuțioasă, dragă omule? Va putea vedea vreodată cineva de aici de jos această statuie atât de mică?
Artistul ridică privirea minunându-se, și spuse: 
- De jos?
Eu nu mă preocup de cine va putea vedea această statuie de jos. Există Unul care deja o privește de sus, și vede chiar foarte bine. Mie-mi ajunge ca statuia să o vadă El! 
În acele secole, mai mult decât de bani și de util, artiștii priveau la Dumnezeu și la gloria lui.  

Nu numai sfinții trebuie să se roage, ci și noi

Într-o zi s-a prezentat la Sf. Antonin,

arhiepiscop de Florența o mamă grijulie, pentru a-l recomanda pe fiul său foarte rău, și care îi crea multă preocupare.

Părinte, îi spuse, rugați-vă lui Dumnezeu ca să țină mâna deasupra capului fiului meu…

Da, răspunse, Sfântul, Dar și dumneavoastră să-l rugați pe fiul duneavoastră, ca să țină capul pe loc sub acea sfântă mână.  

Sfântul și nepriceputul

Marele teolog englez Fericitul Ioan Duns Scotus, călătorind

prin țara sa, a întâlnit un țăran care semăna câmpul.

Vorbindu-i și sfătuindu-l să creadă în Dumnezeu și să aibă grijă de mântuirea lui, țăranul, plin de prejudecăți, îi răspunse:

-       De ce îmi dați aceste sfaturi?

-       Dacă Dumnezeu a stabilit deja că eu trebuie să mă mântuiesc, voi fi mântuit, indiferent dacă fac binele sau răul; dacă a stabilit ca eu să merg în iad, va fi la fel, indiferent dacă eu voi face binele sau răul.

Atunci Fericitul Ioan i-a răspuns:

-       Spune-mi mie, dragă omule; pentru ce mai îngrijești atât câmpul tău, și pentru ce-l semeni? Dacă Dumnezeu a stabilit că aici trebuie să răsară grâu, el va răsări, indiferent dacă-l semănați sau nu; în orice caz, munca dumneavoastră este inutilă, nu vi se pare?

Cauza răcelii în credință

Parohul unei biserici din New England își dădu seama că

unul din credincioșii cei mai râvnici, de ceva vreme lipsea de la Sf. Liturghie de duminică. Într-o seară decise să meargă să-l viziteze, și îl găsi singur, așezat în fața sobei. Fără a spune vreun cuvânt, preotul se apropie de sobă, scoase o bucățică de jar, îl puse pe pardoseală și se așeză lângă credincios, privind în tăcere jarul rămas izolat de celelalte bucăți de jar, care încet încet se stingea. Credinciosul intui avertismentul părintelui și-i spuse: „Mi-ați făcut o frumoasă predică, părinte. De duminica viitoare voi fi din nou prezent la Sfintele Liturghii.  

PĂIANJENUL

de Johannes Jørgensen

Un păianjen a coborât dis de dimineață pe o ramură înflorită,

și a nimerit în mijlocul unui gard viu: i se părea locul ideal pentru a țese o magnifică pânză cu obișnuita-i precizie. A muncit din răsputeri, iar spre miezul zilei pânza era terminată. A examinat tensiunea și elasticitatea   firelor, punctele în care se intersectau. În sfârșit, a verificat totul cu mare atenție. Însă, dând să plece, s-a împiedicat într-un fir asimetric, care urca spre înălțime: ce căuta acolo acel fir fără sens? pentru că nu avea nici o relație cu simetria pânzei lui. Spus și făcut, fără să se gândească de două ori, a tăiat imediat acel fir inutil. Imediat pânza a căzut la pământ, reducându-se la o grămăjoară albicioasă. Pentru că firul tăiat era tocmai cel pe care coborâse în acea dimineață, și care susținea mica capodoperă atârnată deasupra gardului viu.

Așa se întâmplă cu orgoliosul care taie orice legătură cu Domnul, și crede că totul depinde numai de el: atunci toate eforturile pică în mod mizerabil, și nici o operă, nici un apostolat nu mai au vreo semnificație.  

Doamne, nu mai avem nevoie de tine

Un călugăr, fiind insultat de un alt călugăr, s-a dus la abatele Petru și i-a spus: „Am fost insultat de acest călugăr și vreau să mă răzbun”. Bătrânul abate l-a implorat: „Nu fă acest lucru, fiul meu; lasă mai degrabă ca Dumnezeu să se îngrijească să -ți facă dreptate”. Dar acela a răspuns: „Nu voi avea odihnă până nu mă voi fi răzbunat”. Atunci bătrânul a răspuns: Frate, hai să ne rugăm”. Și a început să spună: „O, Dumnezeul nostru, nu mai avem nevoie ca să te ocupi de noi, pentru că noi ne vom face dreptate singuri”. La aceste cuvinte, călugărul a căzut la picioarele bătrânului, spunând: „Părinte, iartă-mă, de acum înainte nu mă voi mai certa cu fratele meu (Din Viețile Părinților deșertului)

iadul sau Paradisul?

Un tată de familie, îmbogățindu-se prin multe furturi și înșelătorii, căzu grav

bolnav. Rănile se lui se cangrenau, și dispărea orice nădejde de vindecare. Cu toate acestea, în fața preotului venit să-l spovedească, nu se decidea să restituie cele furate:

-Dacă voi da înapoi cele furate – se gândea el – copii mei vor cădea în sărăcie! Preotul recurse la o stratagemă pentru a salva acel sărman suflet. Îi spuse că el cunoaște un tratament foarte simplu, dar destul de scump, care cu siguranță îl va putea vindeca.

-Ah, și dacă ar costa un milion de dolari, nu contează! – răspunse bătrânul, cu un oftat de liniștire.

-Ei bine: remediul constă în a căuta pe cineva, viu, dispus să lase să curgă peste rănile dumneavoastră un pic din grăsimea lui. Și nici măcar nu este nevoie de multă grăsime. Este de ajuns să găsiți pe cineva care, pentru un preț modic, ar putea să se lase ars la burtă timp de cinci minute, și totul va fi bine.

-Dar mie mi-e frică că nu voi găsi pe nimeni să mă ajute...

-Oh, este foarte simplu: chemați-l pe fiul cel mai mare, care vă iubește mult, și faceți-i această propunere; dacă vă va refuza, adresați-vă celui de-al doilea, apoi celui de-al treilea... Așa făcu sărmanul om, dar toți fii respinseră propunerea cu oroare. Atunci tatăl intră în sine, și se gândi: - Cum? Pentru a-mi salva viața voi refuzați un moment de durere, chiar dacă foarte mare, iar eu, pentru a vă procura toate comoditățile vieții ar trebui să ard pentru veșnicie în iad?! Ah, cu adevărat aș fi un nebun! Și restitui toate bunurile obținute prin furt și înșelătorie, fără a se mai preocupa excesiv de cum vor fi trăit copii lui din acea zi înainte. (Sf. Alfons).

Diferența dintre bandiți și Isus Cristos

Un preot ungur mergea singur, pe o stradă lăturalnică, când a fost oprit de niște

bandiți, care îi spuseră să le predea toți banii, dacă nu vrea să îl ucidă imediat. La răspunsul că nu avea bani, îl controlară, și văzând că este mai sărac decât ei, îi spuseră: Cel puțin, fă-ne o predică. Preotul se reculese un moment, apoi începu: Mi-e milă de voi, frații mei, pentru că duceți o viață atât de asemănătoare cu cea a lui Isus Cristos. Ca și El, v-ați născut într-un grajd, sau în apropierea acestuia; ca și El, umblați pe drumuri, ducând o viață de vagabond. Ca și El, terorizați pe cei bogați și aroganți. Ca și El, probabil, veți sfârși pe o cruce, expuși disprețului lumii. Ca și El veți coborî în iad; dar nu știu dacă veți reuși să ieșiți așa cum a ieșit El. Aceasta, cred, este diferența cea mai mare dintre voi și El...

La auzul acestei predici, fugiră cu toții care încontro...

Suntem actori sau reactori?

Într-una din zile Harris și un prieten de-al lui au mers la un chioșc, pentru că prietenul

voia să cumpere un ziar. Chiar dacă la fel ca în toate celelalte zile vânzătorul a fost foarte coleric și răutăcios, prietenul lui Harris a rămas la fel de manierat față de acesta, până la punctul în care, după ce cumpără ziarul, avu politețea să-i ureze acestuia: O zi bună! Sărăcuțul vânzător, mai coleric ca niciodată, îi răspunse: Nu veni să-mi spui mie cum trebuie să fie ziua mea. Am eu în minte cu totul altceva.

După ce plecară, Harris își întrebă prietenul:

-         Acest tip e întotdeauna atât de răutăcios?

-         Din păcate, da.

-         Și tu ești totdeauna atât de gentil cu el?

-         Desigur.

-         Dar cum faci să fi atât de manierat cu el, în vreme ce el este atât de coleric cu tine?

Prietenul lui Harris tăcu un moment, pentru că răspunsul i se părea evident, apoi spuse: Pentru că nu vreau ca să fie el cel care decide cum trebuie eu să acționez: eu trebuie să decid cum trebuie să acționez. Vezi, eu sunt unul care acționează, nu unul care reacționează.

Într-un articol scris după câteva zile, Harris recunoscu că la început acel răspuns îl suprinsese dar că, gândindu-se mai bine, ajunsese la următoarea concluzie: Aceasta este o mare lecție de viață: trebuie să fim actori, nu reactori.

Diferența dintre aceste două opțiuni este foarte clară: actorii decid cum să acționeze. Reactorii lasă ca să fie alții, situațiile, grupul, sau barometrul cel care să decidă în locul lor (John Powell).