Nu spune tot ce ştii, nu crede tot ce auzi!

Cu acest proverb - "Nu spune tot ce ştii, nu crede tot ce auzi" (nr.5495 în Apa trece, pietrele rămân) - s-a întâmplat un fenomen interesant şi mai ales important, care apare şi în cazul altor proverbe, anume că a fost preluat, completat şi dezvoltat de un mare duhovnic ortodox - Părintele Paisie Olaru († 18 octombrie 1990). Părintele Paisie Olaru nu a fost însă un om al scrisului, aşa încât zicerea părintelui este povestită de alţii sau redată după vreo înregistrare audio, sub două forme:

1.
"Să nu faci tot ce poţi,
să nu crezi tot ce auzi
şi să nu spui tot ce ştii!"
[aceasta este forma cea mai cunoscută]

2.
"Să nu crezi tot ce auzi
Să nu faci tot ce poţi
Să nu spui tot ce ştii
Să nu dai tot ce ai."

Această a doua formă apare în volumul Părintele Paisie de la Sihla (fragmente) - volum apărut la Editura Bizantină (Bucureşti); ediţia a II-a, cu un Cuvânt introductiv de Arhiepiscopul Andrei al Alba-Iuliei. Totuşi, nici aici şi nici în Părintele Paisie Duhovnicul (volum de ziceri, apoftegme şi relatări, editat de Părintele Ioanichie Bălan şi apărut la Editura Trinitas, Colectia "Credinţă şi cultură" nr.1, în anul 1993) zicerea nu este explicată de Părintele Paisie. De aceea voi îndrăzni câteva cuvinte, de la mine.

"Să nu crezi tot ce auzi"

Sfinţii Părinţi spun că numai atunci să repetăm cuvintele cuiva când suntem în stare să punem ghilimele, adică să repetăm exact cuvântul aceluia. Aceasta ar fi rigoarea de care ar fi bine să ne ţinem... În practică însă cuvintele oamenilor trec din gură în gură şi, chiar fără rea voinţă, ele ajung din ce în ce mai deformate. De aceea Părintele Paisie spune "Să nu crezi tot ce auzi", iar Părinţii completează: chiar să nu vrei să auzi lucruri despre alţii. Iar dacă cineva spune în prezenţa ta ceva rău despre altcineva, tu să spui un bine despre acel altcineva, iar dacă acela insistă în clevetirea lui, atunci tu să schimbi subiectul, şi dacă nici aşa nu reuşeşti să opreşti bârfa, atunci să întrerupi conversaţia (cu ceva de genul: "Iartă-mă, trebuie să mă duc până la baie..."). Altminteri, ne facem părtaşi bârfei, la diferite nivele.

"Să nu faci tot ce poţi"

Există un fel de asceză a puterii. Deşi uneori ni se pare că puterea o au doar cei puternici, cei mari, cei bogaţi etc., totuşi ispita puterii ne paşte pe toţi. Ea se manifestă în special atunci când avem un anumit fel de putere asupra cuiva.

Pe mine, ca preot, ispita aceasta mă paşte mai ales atunci când remarc că oamenii mă ascultă, dau credit la ceea ce eu spun. Şi atunci eu trebuie să-mi zic că am o mare responsabilitate şi că voi da seama, că trebuie să fiu atent la om, să-l ascult şi să nu-i calc în picioare libertatea, şi că dacă ceva bun se lucrează prin mine, deşi lucrul acesta nu pot să-l ştiu acum, este lucrarea harului lui Dumnezeu venit în ciuda nevredniciei mele prin punerea mâinilor episcopului.

Pe cineva care se află într-un post de conducere şi are oameni sub el îl paşte ispita unei anumite tiranii. El trebuie să vegheze ca aceia să-şi facă treaba, dar în acelaşi timp se cuvine să se poarte omeneşte cu ei. Când orgoliul sau ispita puterii sau dorinţa de a avea dreptate îl biruieşte, atunci el riscă să cadă într-o anumită tiranie, urâtă în faţa lui Dumnezeu.

Mai este o formă de putere, pe care o avem toţi: aceea de a şti lucruri despre aproapele.

"Să nu spui tot ce ştii"

"A se face dumnezeu pământesc"

Adesea auzim lucruri despre aproapele - vrând sau nevrând -, sau le aflăm cumva. Această "ştiinţă" se manifestă în noi ca o putere virtuală asupra celuilalt. Ni se pare că dacă ştim ceva despre cineva, aproape îl posedăm într-un anumit fel. În loc să nu vrem să ştim lucrurile acelea sau să nu vrem să le credem, acumulăm informaţia ca pe o comoară. Aceasta nu este o atitudine creştină - dimpotrivă, este tendinţa lumii acesteia, din ce în ce mai accentuată azi, în epoca internetului. Atitudinea creştină este aceea a sfântului Macarie cel Mare, egipteanul, despre care se spunea că s-a făcut "dumnezeu pământesc", că "precum este Dumnezeu acoperind lumea, aşa s-a făcut şi avva Macarie acoperind greşelile ce le vedea, ca şi cum nu le-ar fi văzut şi care le auzea, ca şi cum nu le-ar fi auzit." (Patericul egiptean, Pentru avva Macarie Egipteanul, 31). Iar despre avva Ammona se spun următoarele:

"A venit odată avva Ammona să guste ceva într-un loc şi era acolo unul care avea nume rău. Şi s-a întâmplat de a venit o femeie şi a intrat în chilia fratelui celui ce avea nume rău. Deci, aflând cei ce locuiau în locul acela s-au tulburat şi s-au adunat ca să-i gonească pe el din chilie. Şi cunoscând că episcopul Ammona este în locul acela, venind l-au rugat să meargă împreună cu dânşii. Şi înţelegând fratele, luând femeia, a ascuns-o într-un chiup mare. Şi până să vina norodul, a văzut avva Ammona ceea ce se făcuse şi pentru Dumnezeu a acoperit lucrul. Şi intrând, a şezut deasupra chiupului şi a poruncit să se caute toată chilia. Deci, după ce au căutat şi nu au aflat pe femeie, a zis avva Ammona: «Ce este aceasta? Dumnezeu să va ierte!» Şi rugându-se, a făcut pe toţi să se duca şi apucând de mana pe frate, i-a zis: «Ia aminte de tine, frate!» Şi aceasta zicând, s-a dus." (Patericul egiptean, Pentru avva Ammona, 10)

Atitudinea în legătură cu cele ce ştim sau aflăm despre aproapele nu este senzaţia vană şi virtuală de putere, ci aceea de înţelegere a neputinţei aproapelui, de rugăciune pentru el. Aceasta este de folos cu adevărat şi pentru aproapele, dar şi pentru pacea, liniştea proprie, după cum spune un alt proverb: "Să auzi, să vezi şi să taci, dacă vrei să ai pace" (nr.6591 din Apa trece, pietrele rămân) - adică: trezvie, dar discreţie!

"Nu te face înţelept în tot lucrul"

Un alt aspect al "Să nu spui tot ce ştii" apare în legătură cu un alt proverb: "Nu te face înţelept în tot lucrul" (nr.5521 în Apa trece, pietrele rămân). Adică, în limbajul de astăzi, să acceptăm că nu suntem competenţi în toate, şi chiar acolo unde suntem competenţi putem să greşim. De aceea Părintele Nicolae Steinhardt zicea că ne face întotdeauna bine să ne relativizăm puţin pe noi înşine, ştiinţa noastră. Această atitudine ne aduce întotdeauna un plus de "bun simţ" şi de realism. Dimpotrivă, a spune "eu ştiu!", a se face pe sine înţelept în faţa altora este aducător de orgoliu şi chiar de antipatie.

O altă apoftegmă din Pateric spune:

"Au mers odată nişte bătrâni la avva Antonie, şi avva Iosif cu dânşii. Şi vrând bătrânul [Antonie] să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, şi, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Şi fiecare răspundea după puterea sa. Însă bătrânul zicea fiecăruia: «N-ai aflat încă». Mai pe urmă de toţi, a zis către avva Iosif: «Tu cum zici că este cuvântul acesta?» Răspuns-a: «Nu ştiu». Atunci a zis avva Antonie: «Cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu ştiu.»" (Patericul egiptean, Pentru avva Antonie, 19)

"Să nu dai tot ce ai"

În Evanghelie, la un moment dat, în acelaşi moment Iisus pe unul îl opreşte să-i urmeze, iar altuia îi cere acest lucru:

"Şi apropiindu-se un cărturar, i-a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge. Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul. Un altul dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor." (Matei 8, 19-22)

De asemeni, unora Mântuirorul le vorbeşte de milostenie, altora de a lăsa toate. Sfântul Marcu Ascetul explică lucrul acesta prin cuvintele:

"Este o poruncă restrânsă şi este alta cuprinzătoare. Prin cea dintâi, se porunceşte să dăm o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceşte lepădarea de toate avuţiile." (Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, 27).

Vedem însă că această "poruncă cuprinzătoare" de a da tot ce ai nu este a tuturor, şi cine vrea să o împlinească peste măsurile sale, mai tare se tulbură, neputând suporta nevoia în care singur pe sine se pune.

ASTĂZI ÎN BISERICA ROMANO-CATOLICĂ DIN ROMÂNIA: Ss. Martiri din Tomis

Uite că există și sfinți români, păcat că noi romano-catolicii din România nu-i cunoaștem și nu-i sărbătorim cum se cuvine. Mai jos o istorie a acestor martiri.

În ţinutul de la gurile Dunării, Evanghelia D.N. Isus Cristos a fost propovăduită chiar în primul veac al creştinismului. O tradiţie foarte răspândită afirmă că Sf. Apostol Andrei a trecut şi a predicat pe pământul cuprins între Dunăre şi Marea Neagră, adică în Dobrogea de astăzi. Însemnări şi descoperiri arheologice arată că în oraşul Tomis (actuala Constanţa) s-a format un centru puternic de viaţă religioasă creştină, cu o ierarhie cunoscută şi respectată în toată creştinătatea, cu episcopi şi teologi care au luat parte la diferite sinoade ecumenice, cu lăcaşuri de cult spaţioase şi trainic construite. Asemenea tuturor comunităţilor creştine înfloritoare, şi comunitatea creştină de pe ambele părţi ale Dunării numără printre primii săi membri mulţi martiri care au dat mărturia tăcută şi rodnică a sângelui vărsat pentru Cristos şi pentru credinţă. Numele lor se află consemnate în Martirologiul sirac, în Martirologiul hieronymian şi, îndeosebi, în Sinaxarele Constantinopolitane, dar cei mai mulţi au rămas necunoscuţi, din cauza vitregiilor timpului, care au distrus sau au îngropat sub pământ istoria suferinţelor şi sfârşitului lor glorios.

Martirii cunoscuţi din actele amintite dovedesc existenţa unei comunităţi creştine bine închegate, cu slujitori ai altarului: episcopi, preoţi, diaconi, cântăreţi, cu credincioşi de diferite vârste şi profesiuni, provenind din rândurile militarilor, negustorilor, sclavilor veniţi din părţile Asiei Mici, Greciei, Iliriei, din Roma, precum şi băştinaşi care au îmbrăţişat noua religie, vestitoare a mântuirii tuturor oamenilor prin Cristos. Toţi aceştia au trecut prin valurile persecuţiilor ordonate de împăraţii romani, mai ales de Diocleţian, în jurul anului 300, şi de Licinius, mai târziu. Anul 369 a văzut începutul persecuţiilor sângeroase din partea goţilor lui Atanaric, în timpul cărora a fost martirizat Sfântul Sava Gotul, prin înecare în apele Buzăului, în ziua de 2 aprilie 379.

Comemorarea ce se face la 3 octombrie în Arhidieceza de Bucureşti se referă însă, la martirii din oraşul Tomis, fiind corespunzătoare cu sărbătorirea primilor martiri din oraşul Roma, de la 30 iunie; prin această comemorare, se aduce prinosul de cinstire şi recunoştinţă tuturor acelora care, prin sângele lor dăruit lui Cristos, au sfinţit începuturile creştine pe pământul românesc. Numele celor mai mulţi ne sunt necunoscute. Dintre cei menţionaţi în diferite acte martirice, îi amintim pe următorii: Sfântul Efrem, episcop de Tomis, martirizat pe 7 martie, probabil în jurul anului 300.

Sfântul martir Marcelin, ostaş în armata romană, deoarece a refuzat să aducă jertfă zeilor, conform poruncii împăratului Licinius, care încerca să reinstaureze cultul păgân în Imperiu, a fost crunt bătut şi apoi aruncat în mare, în ziua de 3 ianuarie, prin anii 320-330. Fraţii lui Marcelin, Argeu şi Narcis, veniţi să-l vadă pe fratele lor, au fost decapitaţi în aceeaşi zi.

Sinaxarele Bisericii din Constantinopol îi amintesc la 13 septembrie pe Sfinţii martiri Macrobiu şi Gordian, arşi de vii prin anii 320-323; aceştia erau originari din Asia Mică, dar, o dată cu ei au fost ucişi şi numeroşi localnici, între care Heli, Lucian şi Zotic; tot la 13 septembrie, se aminteşte şi Sfântul martir Valerian, prieten al lui Macrobiu şi al lui Gordian; el a murit de durere la mormântul prietenilor săi.

Deşi cunoaştem atât de puţine amănunte în legătură cu sfinţii martiri ai începuturilor creştinismului în părţile noastre, le datorăm toată recunoştinţa şi veneraţia şi avem deosebita încredere în mijlocirea lor puternică, deoarece, prin jertfa lor, confirmă cuvintele Apostolului neamurilor: "Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?... În toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit" (Rom 8,55.37).

CUTREMURĂTOR EXEMPLU DE CREDINȚĂ ÎMPOTRIVA ORICĂREI SPERANȚE!

TESTAMENTUL DIN CUPTOR


«Gol m-am născut,
și gol mă întorc în pământ».

Eu, Jossel, fiul lui Jossel Rachower din Tarnapol, scriu aceste rânduri în timp ce ghetto-ul din Varşovia este cuprins de flăcări. Casa în care mă găsesc este una dintre ultimele care încă nu arde. De câteva ore ne aflăm sub un violent foc de artilerie, în jurul nostru zidurile se prăbuşesc. Ca şi celelalte case din ghetto, cât mai degrabă şi acestea vor deveni mormântul locuitorilor şi apărătorilor ei. Razele aurii ale soarelui care penetrează în camera mea, această cameră de unde zile şi nopţi întregi am ochit duşmanul ţintind prin fereastră, mă anunţă că ziua se sfârşeşte. Soarele nu poate ştii că nu mă mai interesează dacă va mai răsări. N-i s-a întâmplat ceva curios: toate ideile noastre, toate sentimentele noastre s-au schimbat. Moartea care se aruncă peste noi nu ne apare brutală, dar este ca o eliberare, ca o salvare, deoarece distruge lanţurile noastre…

Iubesc mult animalele din pădure, şi îmi pare rău când se aseamănă cu ei, acele fiinţe rele, de la care supărarea se abate în acest moment asupra întregii Europe. Nu este adevărat că Hitler are în sine ceva animalesc; după părerea mea este produsul tipic al omenirii moderne. Această omenire l-a zămislit şi l-a format iar el nu este altceva decât expresia instinctelor sale cele mai profunde şi ascunse. Milioanele de oameni care se bucură de zi, de soare, de lumină în nesfârşitul univers…, nu au idee de masa de întuneric şi de teroare ce ne-o aduce soarele. A devenit un instrument în mâinile nelegiuiţilor. A fost folosit ca reflector pentru a descoperi urmele celor care căutau să se salveze. Când stăteam ascuns în păduri cu nevasta şi cu copii mei, cei şase copii ai mei, ne-a predat la cei care ne căutau.
N-am să uit niciodată ploaia de foc nemţească care se abătu asupra fugarilor pe strada care de la Grodno duce spre Varşovia. La răsăritul soarelui se ridicară şi avioanele şi începură masacrul lor. Nevasta mea muri în acel masacru cu copilul nostru de şapte luni în braţe. Doi din cei cinci copii care-mi mai rămăseseră dispărură în aceeaşi zi. Se chemau David şi Jehuda; unul avea patru ani, celălalt şase. La apusul soarelui, puţinii dintre cei care supravieţuiseră, plecară spre Varşovia. Dar eu cu ultimii trei copii ai mei am colindat pădurile şi câmpiile unde avusese loc masacrul în căutarea copiilor mei pierduţi. Vocile noastre tăiară tăcerea morţilor ca si cuţitele, tot timpul nopţii: David! Iehuda! Dar numai un ecou neputincios si trist răspundea strigărilor noastre ca rugăciunea unui muribund. N-am mai revăzut copii mei. Intr-un vis îmi spuseră să nu-i mai caut deoarece erau în mâinile lui Dumnezeu. Ultimii mei doi copii muriră în ghetto-ul din Varşovia. Rahela, copila mea de zece ani, auzise de multe ori că în coşurile de gunoi din oraş, în afara ghetto-ului, se găseau resturi de pâine. Se suferea de foame în ghetto, şi persoane înfometate zăceau ca gunoiul aruncaţi pe stradă. Eram dispuşi la orice fel de moarte, dar nu a muri de foame. Probabil că există o ultimă pasiune, o ultimă dorinţă rămâne încă în om atunci când toate celelalte sunt moarte: foamea, chiar şi atunci când se doreşte a muri. Copila mea puse în act planul ei împreună cu o prietenă de unsprezece ani. Noaptea, în întuneric, ieşi afară din casă. O găsiră cu puţin înainte de răsăritul soarelui, în afara zidurilor ghetto-ului împreună cu prietena ei. O haită de nelegiuiţi începură să vâneze cele două copile înfometate. Nu puteau să mai alerge. Copiliţa mea căzu la pământ; naziştii îi loviră capul de nenumărate ori cu baioneta. Al cincilea copil, Iacob, a murit de tuberculoză în ziua lui de Bar Mizwah. Moartea lui a fost pentru mine o eliberare. Ultimul copil, o fată de cincisprezece ani, Chawe, a murit în timpul unei răpiri de copile care începu în ziua de Anul Nou (Rosh Nashanah) şi se termină la răsăritul soarelui. Sute de familii evreieşti își pierdură proprii copii în acest fel. Si iată, a ajuns şi ceasul meu. Ca Iov, pot şi eu să spun - şi nu sunt singurul - «Gol m-am născut, gol mă întorc în pământ».

Dumnezeu ne-a ascuns chipul său

Am 43 de ani şi când privesc la trecutul meu pot să spun, pe cât îi este posibil unui om să afirme ceva cu precizie, că am avut o viaţă minunată. Viaţa mea din trecut a fost binecuvântată de bucurie, dar nu am fost niciodată plin de orgoliu. Deschideam uşa oricărui nevoiaş, şi eram fericit când puteam să fac ceva pentru aproapele meu. L-am slujit pe Dumnezeu într-un abandon confident şi îi ceream numai să-l pot servi - cu toată inima, cu tot sufletul, cu toate puterile mele -. După tot ceea ce am suportat, nu pot să afirm că aceste dispoziţii ale sufletului nu s-ar fi schimbat, dar pot să spun cu siguranţă că credinţa mea în Dumnezeu nu s-a schimbat deloc. Într-o vreme, când eram fericit, mergeam la El, ca la unul care ţi-a acordat favoruri. Acum mă adresez Lui ca unuia care a devenit datornicul meu. Cred că am dreptul să îi spun lui Dumnezeu nemulţumirile mele. Si totuşi, nu cer ca Iov, ca Dumnezeu să-mi arate cu mâna sa păcatele mele pentru ca eu să ştiu de ce merit o asemenea pedeapsă. Oameni mai inteligenţi şi mai buni decât mine gândesc că evenimentele actuale nu sunt decat o pedeapsă pentru păcatele noastre. Se întâmplă ceva surprinzător în lume: este timpul în care cel Atotputernic își ascunde chipul celor care-L invocă. Dumnezeu a ascuns chipul său lumii. Pentru aceasta oamenii se abandonează plăcerilor lor sălbatice. Și este natural ca într-un timp în care aceste patimi domnesc în lume, primele victime să fie aceia în care ceea ce este divin şi curat trăieşte încă.

Poate nu este prea mângâietor, dar soarta poporului nostru nu este stabilită de legi pământeşti, dar de legi cereşti. Cine ocupă credinţa sa în aceste evenimente, trebuie să vadă o parte din marea reglare de conturi divine în comparație cu care tragediile umane sunt pline de sens. Aceasta nu vrea să spună că un evreu pios acceptă judecata aşa cum ea soseşte şi să spună: Dumnezeu are dreptate, judecata sa este dreaptă. A spune simplu că merităm loviturile pe care le-am primit înseamnă a ne dispreţui pe noi înşine şi a dispreţui şi numele lui Dumnezeu.

Si astfel nu aştept un miracol, nu-L rog pe Dumnezeul meu ca să aibă milă de mine. Să-mi arate chiar aceeaşi indiferenţă pe care a arătat-o milioanelor de oameni ai poporului său¸ eu nu sunt o excepţie de la regulă şi nu mă aştept ca să-mi acorde o atenţie particulară. Nu voi încerca să mă salvez, nu voi încerca să fug de aici. Iată, muncesc udând hainele mele cu benzină- îmi mai rămân trei sticle din toată duzina pe care am vărsat-o pe capul acelor criminali. Îmi sunt drage, aşa cum îi este drag vinul celui care se îmbată. Când voi vărsa ultima sticlă pe hainele mele, voi pune această scrisoare în sticla goală şi o voi ascunde între pietrele de la fereastră. Dacă cineva mai târziu o va găsi, va putea înţelege – poate – sentimentele unui evreu, sentimentele unuia din acele milioane de evrei care a murit, un evreu abandonat de acel Dumnezeu în care credea cu tărie.

Eram 12 în această cameră când a început revolta. Am combătut duşmanul timp de nouă zile. Cei 11 tovarăşi ai mei au murit. Au murit foarte frumos. Si acest tânăr a murit în pace ca şi ceilalţi colegi de luptă care erau mai în vârstă. S-a întâmplat azi dimineaţă degrabă. Se urcase pe cadavre pentru ca să privească pe fereastră. Rămase lângă mine pentru câteva minute. După aceea, imprevizibil, căzu pe spate şi rămase nemişcat, ca o piatră. Între două smocuri de păr, pe fruntea lui palidă văd o picătură de sânge. Ieri dimineaţă, când duşmanul începuse ofensiva, eram vii cu toţii. Toţi cei unsprezece. Încă erau răniţi dar continuau să lupte. Au murit cu toţii în aceste două zile.

Eu cred în Dumnezeul lui Izrael,
chiar dacă a făcut tot posibilul
ca să distrugă credinţa mea în El

Îmi mai rămân numai trei sticle de benzină. Nu mai am muniţii. La etajele de mai jos se mai trage încă, dar nu pot să cobor ca să-i ajut deoarece scara nu mai există; pare că această casă trebuie să se prăbuşească dintr-un moment în altul. Scriu aceste rânduri întins pe pardoseală. In jurul meu zac prietenii mei morţi. Privesc chipurile lor: mi se pare că îmi surâd: «un pic de răbdare, încă câteva minute şi vei vedea şi tu totul va fi mai bine». Dar pentru moment sunt încă viu şi vreau să-i vorbesc Dumnezeului meu ca un simplu om, o fiinţă care are marele, dar tristul privilegiu de a fi evreu. Sunt foarte fericit că sunt evreu pentru că este dur, foarte dur. Sunt fericit de a aparţine poporului cel mai nefericit de pe pământ, care are Profeţii ca morală supremă şi lege sublimă.

Cred în Dumnezeul lui Izrael, chiar dacă a făcut tot posibilul ca să-mi stingă credinţa în El. Relaţia mea cu El nu este ca cea dintre un sclav şi un patron, dar ca relaţia dintre un discipol şi maestrul său. Cred în legile lui chiar dacă contest justificarea acţiunilor lui. Mă închin în faţa măreţiei lui dar nu voi săruta niciodată bastonul cu care mă pedepseşte. Îl iubesc, dar iubesc mai mult legea sa. Si chiar dacă m-aş fi înşelat în ceea ce priveşte persoana sa, eu voi continua să ador legea lui. Dumnezeu semnifică religie, dar legea sa înseamnă înţelepciune de viaţă. Tu spui că noi an păcătuit. Desigur, am păcătuit. Ca să primim o pedeapsă este drept. Aş vrea, totuşi, ca să-mi spui dacă există pe pământ un păcat care să merite o asemenea pedeapsă. Îţi spun toate aceste lucruri, Dumnezeul meu deoarece cred în tine, pentru că eu cred în tine mai mult ca oricând, deoarece acum ştiu că Tu eşti Dumnezeul meu şi nu Dumnezeul celor al căror fapte sunt rodul oribil al răutăţii lor.

Nu pot să te laud pentru acele acţiuni pe care Tu le suporţi, dar te binecuvântez şi te preamăresc pentru bunătatea Ta care inspiră teamă. Măreţia ta trebuie să fie nesfârşită dacă tot ceea ce se întâmplă nu reuşeşte să te impresioneze. Moartea nu mai vrea să aştepte. Trebuie să conclud. Sunetele mitralierelor de la etajele inferioare se răresc pe timp ce trece. Mor ultimii apărători din refugiul nostru şi cu ei cade marea şi frumoasa Varşovie evreie care îl temea pe Dumnezeu. Soarele asfinţeşte şi eu ţi mulţumesc, Doamne, că nu-l voi mai putea vedea răsărind. Raze roşiatice îmi ajung prin fereastră şi bucăţica de cer pe care reuşesc s-o o văd este în flăcări. Peste o oră maxim, mă voi reuni cu nevasta şi copii mai, cu milioanele de fii ai poporului meu, într-o lume mai bună unde nu domnesc dubiile, unde Dumnezeu este unicul împărat. Mor fericit, dar nu sunt mulţumit; abătut, dar nu disperat; mor în credinţă, dar fără să înalţ rugi; mor mărturisind iubirea mea pentru Dumnezeu, dar nu spun Amin orbeşte. L-am urmat pe Dumnezeu chiar şi atunci când m-a respins departe de El. Am împlinit porunca lui chiar şi atunci când, ca răsplată pentru această ascultare, mă lovea. L-am iubit. Am fost şi sunt încă îndrăgostit de Dumnezeu, chiar şi atunci când m-a trântit la pământ, m-a chinuit până la moarte, m-a făcut obiect de dispreţ şi râs.

Poţi să mă torturezi până la moarte, dar voi crede întotdeauna în Tine. Te voi iubi întotdeauna, în ciuda ta. Acestea sunt ultimele mele cuvinte, Dumnezeule judecător: nu vei reuşi să mă faci să-mi reneg credinţa în Tine. Ai făcut tot posibilul pentru ca eu să nu mai cred în tine, pentru ca eu să cad în dubiu, dar eu mor aşa cum am trăit, cu o credinţă de nedistrus.

Să fie lăudat în veci Dumnezeul morţilor, Dumnezeul răzbunării, Dumnezeul adevărului şi al legii, care peste puţin timp îşi va arăta din nou chipul său lumii şi va face să tremure fundamentele pământului cu vocea sa puternică.

Ascultă Izrael, Veşnic este Dumnezeul nostru, Veşnic este Unicul şi Singurul.

Din “Testament dans la fournaisse”, în
Bible et vie chrètienne, n. 64 (1965), pp. 69-74.
Traducere de Pr.dr. Pătraşcu Damian



CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE ÎNGERUL PĂZITOR AL VIEŢII OMULUI

Facerea lui Ioan Mavropos Monahul – al cărui acrostih, în greceşte, este acesta: Pe tine, Îngerul meu păzitor, te laud.

Zicând Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru..., noi zicem: Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne, miluieşte. (de 12 ori) Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... Şi îndată: Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de 3 ori)
Deci, Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta… Şi începem:


Cântarea întâi, Glas 8
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, Israiliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Pe tine, păzitorul sufletului meu, cel neadormit, şi folositorul, şi îndreptătorul vieţii mele, pe care te-am dobândit de la Dumnezeu, te laud, Dumnezeiescule Îngere al lui Dumnezeu cel atotstăpânitor.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Vrând ca toţi oamenii să se mântuiască, Cuvinte, pus-ai pe Sfinţii Îngeri îndreptători şi luminaţi povăţuitori oamenilor, care ne povăţuiesc pe noi la frica Ta.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
De noaptea cea întunecată fiind cuprins şi cu negura cea împâclită a patimilor fiind acoperit, cu lumina pocăinţei luminează-mă, îndreptătorule, şi folositorule, şi păzitorul meu.


Slavă...
Întunecat de gânduri de ruşine, despărţind de la Dumnezeu mintea mea, potop cu tină întru mine izvorăsc; pe care usucă-l, ajutătorul meu.


Şi acum... Al Născătoarei:
Tu eşti, Stăpână, linişte şi adăpostire celor învăluiţi în marea păcatelor. Pentru aceasta alerg către a ta adăpostire, învăluit fiind cu viforul a multe feluri de patimi.


Cântarea a 3-a
Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, Cel ce eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Fiinţă am de amestec de pământ, de tină şi ţărână; pentru aceasta, de pământ m-am lipit. Ci – o, folositorul meu! – şi îndreptătorul, şi izbăvitorul meu, întoarce pofta mea către cele cereşti.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Ziua şi noaptea, cu faptele mele cele rele te amărăsc, şi te scârbesc, şi te întărât; şi să voieşti a sta departe, pe tine, apărătorul meu, te silesc.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Supus sunt grijii şi mâhnirii, că nepocăit şi neîndreptat petrec. Pentru aceasta, dăruieşte-mi să mă pocăiesc cu adevărat şi să te bucur pe tine, păzitorul meu.


Slavă...
Cel ce vezi nevăzută faţa lui Dumnezeu, Care şade în Ceruri şi Se uită pe pământ cu gândul, şi-l face pe el de se cutremură, pe Dânsul roagă-L să mă mântuiesc, Sfinte Îngere.


Şi acum... Al Născătoarei:
Minte, şi cuget, şi cuvânt, darul lui Dumnezeu am luat, ca, pe Stăpânul cunoscând, cu lucruri bune să Îl cinstesc. Iar eu, cu patimile darul ocărând, pe Dătătorul am defăimat: Stăpână, mântuieşte-mă.
Sedealna, Glas 4


Podobie: Cel ce Te-ai înălţat …
Păzitorul sufletului meu şi al trupului, cel ales mie de la Dumnezeu, Dumnezeiescule Îngere, urmând lui Dumnezeu, treci cu vederea, prea-sfinte, toate greşelile sufletului meu celui ticălos, şi mă izbăveşte de cursele cele de multe feluri ale înşelătorului, şi fă milostiv pe Dumnezeul tuturor, ca să-mi dea la Judecată iertare.


Cântarea a 4-a
Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne; Tu – şi puterea mea; Tu – Dumnezeul meu; Tu – bucuria mea, Cel ce n-ai lăsat sânurile Părinteşti, şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Neaducându-mi aminte de Înfricoşata Judecată, Mântuitorule, la care am să stau înainte să dau răspuns pentru tot lucrul şi cuvântul, nici luând în minte moartea cea fără de veste, sunt neîndreptat. Îndreptătorul meu, nu mă lăsa pe mine.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Cu de-adinsul toată răutatea am plinit din tinereţe şi nu am încetat pe tine, apărătorul meu, a te amărî cu cuvinte şi cu fapte fără de lege; nu te mânia dar, ci mai aşteaptă, înţelepţindu-mă, şi luminându-mă, şi întărindu-mă.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Urmând îndelungii-răbdări a Cuvântului lui Dumnezeu – Care a venit să cheme pe toţi păcătoşii la pocăinţă, şi aşteaptă îndreptare de bunăvoie, şi nu face silă – şi tu, îndreptătorul meu, spre mine cu îndelungă-răbdare să petreci.


Slavă...
Departe de la Dumnezeu păcatul m-a lepădat pe mine, netrebnicul rob; dar Stăpânul meu Iisus m-a primit cu milostivire şi m-a făcut al Său; iar eu, lepădând atâta dar al Lui, te scârbesc încă şi pe tine, Îngerul lui Dumnezeu.


Şi acum... Al Născătoarei:
Cu adevărat, Domnul S-a făcut Împărat cu Împărăţie care nu cade şi S-a îmbrăcat – precum Psalmistul grăieşte – din tine, Maica lui Dumnezeu, întru prea-frumoasă podoabă, în trup sfânt, cu care a luat moartea şi a surpat împărăţia ei.


Cântarea a 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel ce eşti Lumină neajunsă, şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Pe tine păzitor câştigându-te, împreună petrecător şi împreună vorbitor, păzindu-mă, Sfinte Îngere, cu mine călătorind, împreună locuind şi cele de mântuire înainte pururea punându-le, ce iertare voi să iau, nerecunoscător fiind?


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Cu multă îndrăznire stând înaintea Scaunului Atotstăpânitorului şi împrejur dănţuind, la Împăratul făpturii roagă-te, ajutătorul meu, să-mi dea iertare de răutăţile mele cele multe.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Muncile şi caznele care mă aşteaptă mai-nainte, Sfinte Îngere, văzându-le tu – şi împietrirea mea, şi nebunia, şi orbirea – şi făcându-ţi-se milă, suspini, şi te tânguieşti, şi te întristezi, fiind plin de mâhnire, izbăvitorul meu.


Slavă...
Nici într-un ceas, nici într-o cirtă, sau şi mai puţin decât aceea, nu te-am lăsat pe tine, păzitorul şi făcătorul meu de bine, să te bucuri de mine, şi să te veseleşti, şi să săltezi, fiind eu pururea stricat cu păcatele.


Şi acum... Al Născătoarei:
Prunc nou S-a arătat Cel necuprins cu mintea, din tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană, Cel ce a pus pădurile cu hotar şi munţii cu aşezământul cunoştinţei, Cel ce numără mulţimea stelelor şi picăturile de rouă, şi schimbă suflările vânturilor.


Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că sufletul meu s-a umplut de răutăţi, şi viaţa mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Păzindu-mă, şi oştindu-te împrejurul meu, şi întorcând înapoi pornirile dracilor şi năvălirile lor cele în chipul fiarelor, şi gonindu-le de la mine pururea, nu înceta, păzitorul meu, că pe tine te am cald folositor.

Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Cel ce eşti mir prea-scump şi cu bună mireasmă, nu te scârbi de împuţiciunea mea, nu te depărta de la mine până în sfârşit; ci nedepărtat păzitor fii mie pururea, că şi soarele, trecând locurile cele spurcate, nu se spurcă.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Pe Cel ce a acoperit cu ape prin Cuvânt pe cele mai înalte ale Lui, roagă-L, folositorul meu, să-mi dea dar izvorâtor de lacrimi, ca să se curăţească inima mea cu acelea şi să vadă pe Dumnezeu.

Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Netrupeşte, ca cel ce eşti curat şi fără materie, stând înaintea Celui curat şi fără materie şi câştigând multă îndrăznire spre Dânsul şi apropiere, pe Acela roagă-L cu de-adinsul să dăruiască sufletului meu mântuire.

Slavă...
Să acopere înfruntarea şi ruşinea feţele vrăjmaşilor cele întunecate şi împuţite, când se va despărţi de trup sufletul meu cel smerit; iar pe acesta să-l acopere, îndreptătorul meu, aripile tale cele luminate şi preasfinţite.
Şi acum... Al Născătoarei:
Ceea ce eşti mai sfântă decât Sfinţii Îngeri şi mai presus de Heruvimi şi de Serafimi, mintea mea cea târâtoare pe pământ şi de cele pământeşti râvnitoare, mai presus decât pofta cea pământească şi trupească o arată, ridicând-o de la pământ către dragostea cea cerească.


Condac, Glas 2


Podobie:Cele de sus căutând...
Slujitorul lui Dumnezeu şi păzitorul meu cel prea ales, fii petrecând pururea împreună cu mine, păcătosul, izbăvindu-mă de toată facerea de rău a diavolilor şi îndreptându-mă la cărările cele Dumnezeieşti, spre viaţa cea nestricată, rogu-mă.


Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii, cei ce merseseră din Iudeea în Babilon de demult, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Mulţimile tâlharilor celor nevăzuţi ce cad împrejur asupra mea, care caută să tragă şi să răpească sufletul meu, nu lipsi gonindu-le cu sabia ta cea de foc, ca un puternic, ajutătorul meu.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Cînd va vrea să mă judece Judecătorul şi Dumnezeul meu şi să mă osândească pe mine, cel osândit de conştiinţă mai înainte de Judecata aceea, nu mă uita, povăţuitorul meu, pe mine, robul tău.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Avându-mi eu tina mumă, şi trupul tată, şi ţărâna strămoş, pentru împrietenirea acestora, în pământ cu totul caut; ci dă-mi, ajutătorul meu, fără frică să mă uit vreodată şi în sus, la frumuseţea Cerului.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Ca cel ce eşti frumos cu podoaba şi dulce, şi veselă minte în chipul soarelui, luminat să-mi stai înainte cu veselă faţă şi cu vedere de bucurie, când mă voi lua de pe pământ, îndreptătorul meu.


Slavă...
Pentru milostivirea milei şi pentru multă mulţimea iubirii de oameni, să mă acoperi pe mine cu acoperământul aripilor tale, când voi ieşi din trup, păzitorul meu, ca să nu văd feţele cele urâte ale dracilor.


Şi acum... Al Născătoarei:
Ceea ce eşti poartă cerească, şi uşă de mântuire, şi scară înţelegătoare pe care Dumnezeu S-a pogorât şi om S-a suit; cu îndurările tale, Curată, Împărăţiei Cerurilor învredniceşte-mă pe mine, robul tău.


Cântarea a 8-a
Irmos: De şapte ori, cuptorul, chinuitorul Haldeilor l-a ars nebuneşte cinstitorilor de Dumnezeu; şi, văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, a strigat: Pe Făcătorul şi Izbăvitorul, Tineri, bine-L cuvântaţi; preoţi, lăudaţi-L; noroade, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
După Dumnezeu, pe tine te-am luat de la Dumnezeu folositor, şi povăţuitor, şi ajutător, şi apărător, Preasfinte Îngere. Pentru aceasta, nu înceta, rogu-mă, povăţuindu-mă, şi îndreptându-mă, şi învăţându-mă să fac cele cuvioase, şi să-mi luminezi mintea, până ce mă vei pune înaintea lui Hristos mântuit.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Când se vor pune Scaunele, şi Cărţile se vor deschide, şi Cel vechi-de-zile va şedea, şi oamenii se vor judeca, şi Îngerii vor sta înainte, şi pământul se va clătina, şi toate se vor înfricoşa şi se vor cutremura, atunci arată spre mine iubirea ta de oameni şi mă izbăveşte de gheena, pe Hristos îmblânzindu-L.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Acum, ca nişte albine fagurul, mă înconjoară nevăzut urâţii de Dumnezeu, pierzătorii diavoli; ca nişte păsări răpitoare, ca nişte vulpi viclene şi ca nişte mâncători de cruzime, ca păsările cele mâncătoare de stârv, împrejurul meu zboară; acoperă-mă, păzitorul meu, precum îşi acoperă vulturul puii săi.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Dă-mi izvoare de lacrimi să curgă neîncetat din ochi din destul, care să mă spele pe mine tot, din creştet până la picioare; ca, îmbrăcându-mă în haina mai albă decât zăpada a pocăinţei, să intru în cămara lui Dumnezeu, pe tine cinstindu-te, apărătorul meu.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Casă lui Hristos fiind inima mea, cu patimile viaţa râmătorilor celor neînţelegători am săvârşit. Ci mă întăreşte, ajutătorul sufletului meu, curăţeşte-o pe aceasta, ca să se cădească, şi să se stropească cu miresme şi cu miruri de rugăciuni şi de curăţie, şi să fie iarăşi casă lui Hristos, cu bun miros.


Binecuvântăm pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Îndreptătorul, şi păzitorul meu, şi folositorul, şi izbăvitorul meu, păzitorul ticălosului meu suflet, când mă va scula din pământ la Judecată înfricoşatul glas al trâmbiţei, atunci aproape de mine să stai, blând şi vesel, cu nădejdea mântuirii, luând de la mine frica.


Şi acum... Al Născătoarei:
Cu prea-mulţimea bunătăţii în dar mă miluieşte, ceea ce ai născut izvorul milostivirii; că nu am ce să-ţi aduc ţie vrednic de milă; că bunătăţile mele nicicum nu-ţi trebuiesc, ca ceea ce ai zămislit nespus pe dătătorul de bine şi Mântuitorul lumii, ceea ce eşti plină de dar.


Cântarea a 9-a

Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, cum Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea, pe Preacurata, de Dumnezeu Născătoarea, credincioşii o mărim.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
De-a dreapta sufletului meu celui ticălos să te văd, stând luminat şi blând, pe tine, ajutătorul şi folositorul meu, când va ieşi din mine cu anevoie duhul meu, şi gonind pe amarii vrăjmaşi, care caută să mă apuce.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Ca un Dumnezeiesc slujitor al lui Dumnezeu, care faci vrerile Lui cele Dumnezeieşti, ai multă îndrăznire către Dânsul, Sfinte Îngere. Pentru aceasta, cu căldură roagă-L pentru mine; ca, mântuindu-mă prin tine, să laud folosinţa şi acoperământul tău.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
În toată viaţa mea întru multă deşertăciune alergând, de sfârşit m-am apropiat; ci te rog, păzitorul meu, fii mie ajutător şi apărător nebiruit, când voi trece vămile stăpânitorului lumii celui cumplit.


Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Greşelile minţii mele, rătăcirile, jefuirile, răutăţile şi cugetele cele de ruşine ale gândurilor necurate şi spurcate, a le întoarce întru gânduri bune nu înceta, ajutătorul meu, şi întru cugete curate, roditoare de focul umilinţei.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Iisuse, Unule-Născut, Preabunule, biruieşte cu milostivirea Ta mulţimea cea nemăsurată a răutăţilor mele, cu rugăciunile Dumnezeieşti ale slujitorului tău celui fără de trup, pe care L-ai pus mie păzitor din pruncie, ca un iubitor de oameni.


Slavă...

Toată nădejdea mea de mântuire, după Dumnezeu, spre tine am pus-o, păzitorul şi purtătorul meu de grijă, şi apărătorule; fă rugăciune de obşte la Dumnezeu pentru mine, luând împreună rugători şi ajutători cetele Îngerilor.

Şi acum... Al Născătoarei:


În nalţă fruntea Creştinilor şi surpă întărâtările păgânilor, Născătoare de Dumnezeu, mântuind nebiruită turma ta aceasta, întru care numele tău cel mare şi mult slăvit se măreşte cu credinţă şi se slăveşte.


Stihirile aceluiaşi, Glas 2


Podobie:Casa Evfratului...


Îngere al lui Dumnezeu, cel ce stai fără de mijlocire înaintea Sfintei Treimi, nu înceta a te ruga pentru mine, robul tău. Ca cel ce ai luat tărie de la Dumnezeu a păzi sufletul meu, nu înceta, cu acoperământul aripilor tale, a-l acoperi pe el pururea. Har fie lui Iisus, Celui ce mi te-a dat pe tine mare păzitor sufletului meu şi armă asupra vrăjmaşilor mei, cinstitule de Dumnezeu Îngere. Învredniceşte-mă şi pe mine să dobândesc Împărăţia cea de sus a lui Dumnezeu, ca împreună cu tine să cânt cântarea Sfintei Treimi.


Slavă...


Lumină a doua tu eşti, după Dumnezeu, păzitorul meu; nu înceta a-mi ajuta, ca să văd şi eu lumina Dumnezeirii celei cu trei străluciri.


Şi acum... Al Născătoarei:


Stăpâna Îngerilor şi a oamenilor, Născătoare de Dumnezeu, nu înceta a ruga, Fecioară, pe Fiul tău pentru mine, robul tău.


Rugăciune către Sfântul Înger păzitor, a Sfântului Macarie cel Mare:


Sfinte Îngere, cel ce stai înaintea pătimaşului meu suflet şi a vieţii mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de la mine pentru necurăţia mea; nu da loc dracului celui viclean ca să-mi stăpânească cu silnicie acest trup muritor. Întăreşte mâna mea cea ticăloasă şi proastă şi mă îndreptează la calea mântuirii.
Aşa, Sfinte Îngere al lui Dumnezeu, cel ce stai înaintea sufletului meu celui ticălos şi a trupului, iartă-mi toate cu câte te-am scârbit în toate zilele vieţii mele şi orice am greşit întru această zi.
Acoperă-mă întru această noapte şi mă păzeşte de toată ispita şi cursa potrivnicului, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu.
Şi te roagă pentru mine către Domnul, să mă întărească întru frica Sa şi vrednic să mă arate pe mine, robul, bunătăţii Sale. Amin.



DESPRE ÎNGERUL PĂZITOR

Azi în Biserica Romano-Catolică este sărbătoarea Sfinților Îngeri păzitori. Dacă mă gândesc bine, cred că prima rugăciune pe care am învățat-o de la mama mea, a fost una adresată spre îngerul păzitor care suna așa: 

Înger, îngerașul meu,

ce m-i te-a dat Dumnezeu,

Eu sunt mic, tu fă-mă mare,

Eu sunt slab, tu fă-mă tare,

Și-n tot locul mă-nsoțește,

Și de rele mă ferește. Amin

Este o rugăciune foarte frumoasă, pe care o gânguream în inocența copilăriei, dar pe care, odată cu trecerea timpului am lăsat-o la o parte pentru a mă ruga cu alte rugăciuni mai serioase. Nu la fel am făcut azi dimineață, pentru că recitând această splendidă rugăciune, m-am simțit din nou ca un copilaș ocrotit de îngerașul meu păzitor. Oare cum o arăta acest îngeraș? Ce nume o avea? N-o fi plecat la alții? Cred că nu a plecat. El este ca soarele și ca luna, discret, însoțindu-mi zilele mele de adult cu gingășie, fără să-și facă simțită prezența, fără să deranjeze, fără să mă obosească cu sfaturile lui. Cred că este ființa cea mai discretă și delicată pe care am întâlnit-o pe drumul vieții mele. Păcat că pruncii de astăzi l-au înlocuit pe îngerașul lor păzitor, pe acest mesager divin cu desenele animate, sau, mai rău, cu programe ucigătoare care le otrăvesc sufletul. 

Îngerașule păzitor al meu, îți mulțumesc pentru prezența ta discretă în viața mea; fii alături de mine, chiar dacă am crescut mare și fă ca atunci când cred că poate nu mai am nevoie de tine să-mi amintesc de tine și să redevin copil. Înger, îngerașul meu....  

TRAIAN DORZ: CÂND OCHII STORȘI DE LACRIMI

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe

şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.


Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?


Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?


Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, ’nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

TRAIAN DORZ: ÎNVAȚĂ DE LA TOATE

Învaţă de la apă să ai statornic drum,

Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Învaţă de la toate, că toate-ţi sunt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greieri – când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş cu ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!

TRAIAN DORZ: ALTE POEZII

BLÂNDUL PĂSTOR

Odata L-am vazut trecand

cu turma pe Pastorul bland

mergea cu dansa la izvor

blandul Pastor, blandul Pastor.

Pe-o oaie ce cazuse jos

a ridicat-o El duios

si-a dus-o-n brate iubitor

blandul Pastor, blandul Pastor.

P-o alta care la pamant

zacea cu piciorusul frant

El o lega mangaietor

blandul Pastor, blandul Pastor.

El le-a iubit cu dor nespus

si viata pentru oi Si-a pus

si pentru mantuirea lor

blandul Pastor, blandul pastor.

- Dar mai tarziu L-am intalnit

cu spini era impodobit

intr-o multime de popor

blandul Pastor, blandul Pastor.

Cand l-am vazut, L-am intrebat

cine-s cei ce L-au scuipat

- A suspinat sfasietor

blandul Pastor, blandul Pastor.

Si mi-a raspuns indurerat: -

scei ce M-au incununat

sunt oile ce le-am fost lor

blandul Pastor, blandul Pastor.

Toti cei ce ma batjocoresc

si cei ce Crucea-Mi pregatesc

sunt cei la care iubitor

Le-am fost Pastor, le-am fost Pastor.

Tacu... si ochii Lui senini

de lacrimi limpezi erau plini

plangea de mila oilor

blandul Pastor, blandul Pastor.

Si-atuncea „oile”- au venit

pe Cruce sus L-au rastignit

El se ruga spre mila lor

Blandul Pastor, blandul Pastor.

Atâta sfântă curăţie

Atâta sfântă curăţie mă îmbrăca în strai de crin,

atunci când am văzut întâie

lumina cerului senin,

atunci când am văzut întâie

lumina cerului senin!

...Dar, mai târziu, viaţa toată prin greşuri multe m-a purtat,

iar haina albă şi curată

mi s-a-nvechit şi s-a-ntinat,

iar haina albă şi curată

mi s-a-nvechit şi s-a-ntinat.

Când, în genunchi, gândesc cu jale la anii dragi de oarecând,

curg lacrimile mele vale

şi inima mi-o frâng gemând,

curg lacrimile mele vale

şi inima mi-o frâng gemând.

O, Dumnezeul meu, ai milă, apleacă-mă sub Crucea Ta,

cu pocăinţa cea umilă

şi plânsul pentru viaţa mea;

cu pocăinţa cea umilă

şi plânsul pentru viaţa mea!

Căci plânsul pocăinţei poate grăbi dumnezeiescul har,

ce spală orişice păcate

şi îndulceşte-orice amar,

ce spală orişice păcate

şi îndulceşte-orice amar.

Şi fă, apoi, urmându-Ţi Ţie, să fiu un credincios umil

şi dă-mi iar sfânta curăţie

din vremea când eram copil...

şi dă-mi iar sfânta curăţie

din vremea când eram copil!

Doamne, ce sărac e-acela

Doamne, ce sărac e-acela

care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând.


Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos.


Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină
şi se roagă în zadar.


Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi-i zgârcit
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit.


Doamne, ce-ngheţat e-acela
care n-are-n sânul lui
nici o rază de iubire
spre durerea nimănui.


Doamne, ce pierdut e-acela
ce se vrea necredincios
căci râzând calcă-n picioare
harul său de la Hristos.

Nimeni n-o sã poatã spune

Nimeni n-o sã poatã spune

cã el n-a putut sã vinã

cã el n-a ştiut Cuvântul

şi el n-a putut sã-l ţinã

— cãci la fel de cãlduros

ne-a chemat pe toţi Hristos.

Nimeni n-are sã se poatã

dezvinovãţi pe sine

cã el n-a avut prilejul

a iubi şi-a face bine

— cãci la fel de luminos

ne-a vorbit la toţi Hristos.

Nimeni n-are sã-ndrãzneascã

a grãi cã-n neputinţã

a fost viaţa pãmânteascã

a trãi-o prin credinţã

— cãci la fel de generos

ne-a dat har la toţi Hristos.

De aceea nemurirea

va da celor drepţi cununa

cãci ei au voit sfinţirea

şi-au iubit cãrarea bunã

— cinste celui credincios

ce dã tot, pentru Hristos.



ÎL CUNOAȘTEȚI PE AUTORUL CÂNTECULUI: Preaiubitul meu e Domnul?

După ani și ani de pușcărie, iată un om înțelept ce frumos poate glăsuiască:


Preaiubitul meu e Unul
fără seamăn pe pământ
Glasul Lui e armonia
Cântec este-al Lui Cuvânt.


Orice loc pe unde trece
de miresme-alese-i plin
câmpu-i mai frumos pe-acolo
cerul este mai senin.


Dulcea Lui înfăţişare
Este-ntreagă farmec sfânt
mii de primăveri vin parcă
toate-o dată pe pământ.


Preaiubitul meu e Unul
Nimenea asemeni nu-i
- cât aţi da de L-aţi cunoaşte
ca să fiţi şi voi ai Lui!

Pentru a citi despre viața poetului Traian Dorz: http://agonia.ro/index.php/author/4249/Traian_Dorz#bio