Mulţi oameni, care sunt stăpâniţi de vreo patimă sau viciu, doresc să se îndrepte, să se salveze de la pieire dar n-au suficientă voinţă, ci amână tot mereu revenirea pe calea cea bună.
Cu mulţi ani în urmă, în apropierea unei gări, într-un canton al C.F. R-ului, trăia un acar cu soţia şi fetiţa lui, care împlinise nouă anişori.
Acarul avea patima beţiei. Nu arareori fetiţa îl văzuse pe tatăl ei venind acasă pe două cărări, ba mai mult, când lua salariul, jumătate îl cheltuia pe băutură şi când ajungea acasă îşi bătea soţia şi copila, care erau nevinovate.
Într-o zi fetiţa întrebă pe tatăl ei, care se afla cu steguleţul roşu în mână în mijlocul căii ferate, fluturându-l:
- Tată, ce înseamnă asta? De ce ţii steguleţul roşu în mână?
El i-a răspuns:
- Când este pe linia ferată vreo primejdie de moarte, îl flutur în vânt şi dau de veste…
Fata tăcu şi intră îngândurată în casă. Când se înapoie de la serviciu, acarul ce văzu? Ceva care-l umplu de ruşine. La gâtul sticlei cu ţuică de pe masă, fetiţa pusese un mic steguleţ roşu, iar pe sticlă lipise o hârtioară pe care scrisese: ,,PRIMEJDIE DE MOARTE!”. Atâta amărăciune şi ruşine simţi acarul, încât din acel moment hotărî să termine cu beţia.
Iată cum o copilă, ajutată de harul lui Dumnezeu, şi-a scăpat tatăl de la pierzare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial