În paginile Sfintei Scripturi vedem că din grupul de ucenici
ai Mântuitorului Hristos au făcut parte şi rude ale Sale provenite din familia
Preasfintei Fecioare Maria sau a dreptului Iosif. Acest lucru este confirmat de
mărturia iudeilor care aminteau despre rudele Domnului, dar şi de începutul
Bisericii creştine, când unele rude după trup ale Domnului au avut un rol
important în vestirea Evangheliei.
Prezenţa rudelor Mântuitorului Iisus Hristos în Biserică a fost
dezbătută pe larg în spaţiul protestant şi nu a preocupat teologia răsăriteană
prea mult. De aceea s-au făcut şi unele speculaţii în ceea ce priveşte rolul
rudelor după trup ale Domnului. Unii au spus că în Biserica primară importanţa
şi locul rudelor după trup ale Domnului Hristos au fost subminate de instituţia
Apostolilor şi apoi de Pavel şi ucenicii săi. Biserica însă a recunoscut
contribuţia acestor persoane care au vestit Evanghelia, care au ocupat unele
scaune episcopale şi care au fost cinstite cu aureola sfinţeniei. Rudele după
trup ale Domnului provin din cele două familii, a Născătoarei de Dumnezeu şi
familia dreptului Iosif, care a fost logodnicul Fecioarei Maria. Importanţa
celor două familii stă în faptul că se trăgeau din David, regele evreilor. O
condiţie a mesianităţii Mântuitorului era înrudirea directă cu strămoşul David,
înrudire care se realiza prin sânge prin familia Născătoarei de Dumnezeu şi prin
adopţie prin familia dreptului Iosif.
Drepţii Ioachim şi Ana
Dreptul Ioachim a făcut parte din seminţia lui Iuda,
trăgându-şi neamul din casa regelui David în acest chip: Natan, fiul lui David,
a născut pe Levi, Levi a născut pe Mehie şi pe Pamfir, Pamfir a născut pe
Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Fecioarei Maria. Ioachim a
moştenit toate purtările bune ale strămoşilor săi, era blând la chip şi
credincios, aşteptând făgăduinţa lui Dumnezeu. Ioachim trăia în Nazaretul
Galileii. Când a fost vremea căsătoriei, a luat-o de soţie pe Ana din seminţia
lui Levi şi din neamul lui Aaron. Ana făcea parte din neamul preoţesc al
evreilor şi astfel Dumnezeu a lucrat ca în persoana Fecioarei Maria să se
întâlnească vocaţia regală a lui David şi slujirea sacerdotală a lui Aaron,
arătând că Mântuitorul Hristos a fost în acelaşi timp şi rege, şi preot. Ana era
fiica preotului Mathan care a slujit la templul evreiesc în timpul împăraţilor
Cleopatra şi Casopar ai perşilor, mai înainte de regele Irod cel Mare. Mathan
era căsătorit cu Maria din seminţia lui Iuda din Betleem. Mathan şi Maria au
avut trei fiice, pe Maria, pe Sovia şi pe Ana. Fiica cea mare a lui Mathan,
Maria, s-a căsătorit în Betleem şi a născut o fiică căreia i-au pus numele
Salomeea. Salomeea s-a căsătorit cu Zevedeu şi a avut doi fii, Iacob şi Ioan,
care au fost chemaţi de Mântuitorul. Aceştia sunt Apostolii Iacob şi Ioan,
numiţi în Sfânta Scriptură "voanerges", adică "fiii tunetului". Salomeea a făcut
parte din grupul femeilor mironosiţe care l-au urmat pe Mântuitorul Hristos. A
doua fiică a lui Mathan, şi sora Sfintei Ana, s-a căsătorit tot în Betleem şi a
născut pe Elisabeta. Elisabeta s-a căsătorit cu Zaharia preotul şi au dobândit
la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul. Sfânta Ana s-a căsătorit şi ea cu
Ioachim şi au avut-o pe Fecioara Maria, care l-a născut pe Mântuitorul Iisus
Hristos. Domnul Hristos şi Botezătorul Ioan au fost verişori şi, cunoscând
relaţia foarte apropiată care era între Elisabeta şi Maria, este foarte probabil
ca cei doi să se fi cunoscut din copilărie. Există chiar unele mărturii creştine
despre copilăria Mântuitorului şi a Sfântului Ioan. Pe linia familiei Fecioarei
Maria, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos a fost înrudit cu Sfântul Ioan
Botezătorul şi chiar cu Sfinţii Apostoli Iacob şi Ioan.
Rudele din partea familiei dreptului Iosif
Conform unor tradiţii, dreptul Iosif a mai avut o căsătorie
anterioară logodnei cu Fecioara Maria. Iosif a fost căsătorit cu Salomeea, fiica
lui Agheu, frate cu dreptul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Prin
această căsătorie, Iosif era rudă cu familia Botezătorului Ioan şi, prin urmare,
şi cu Fecioara Maria, care era verişoară cu Elisabeta. Acest lucru arată că
logodna dintre Iosif şi Fecioara Maria a fost un aranjament familial prin care
Fecioara Maria, lipsită de protecţia părinţilor, care erau morţi, trebuia să fie
ocrotită de o rudă mult mai în vârstă. Casa lui Iosif nu era pustie, el având
mai mulţi copii din prima căsătorie cu Salomeea. Iosif a avut patru fii, Iacov,
Simion, Iuda şi Iosi, care au fost ucenici ai Mântuitorului, dar şi trei fiice,
Estir, Maria şi Salomeea, care au făcut parte din grupul femeilor mironosiţe.
Acest lucru arată că Mântuitorul a trăit şi a crescut înconjurat de fraţii şi
surorile sale vitrege. Acest lucru este demonstrat şi de mărturia biblică unde
iudeii mărturiseau: "Nu este Acesta feciorul lui Iosif, teslarul? Oare nu se
numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui Iacob, Simon, Iuda şi Iosi? Şi surorile lui
nu sunt toate trei la noi?" (Marcu 6, 3). Coincidenţa de nume între Salomeea,
fiica lui Iosif, şi Salomeea, soţia lui Zevedeu, a făcut ca cele două persoane
să se identifice, de aceea, în unele tradiţii, Apostolii Ioan şi Iacob sunt
înrudiţi cu dreptul Iosif, fiind consideraţi nepoţii acestuia.
Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului
Acesta nu trebuie identificat cu Sfântul Apostol Iacob, fratele
Apostolului Ioan şi fiul lui Zevedeu. Iacob, ruda Domnului, a fost foarte
apropiat de dreptul Iosif, tatăl său, şi de Fecioara Maria, unele tradiţii
spunând că el a plecat în Egipt împreună cu familia sfântă şi Pruncul Iisus din
cauza mâniei regelui Irod. Iacob a fost foarte respectat, chiar dacă nu a făcut
parte din grupul celor 12 Apostoli. În Cartea Faptele Apostolilor, la capitolul
15, vedem că Iacob a condus Sinodul Apostolic de la Ierusalim atunci când s-au
luat hotărâri importante în ceea ce priveşte primirea în Biserică a păgânilor.
Iacob era şi episcopul Ierusalimului şi din această postură a condus Sinodul
Apostolic. Iacob a alcătuit şi o Sfântă Liturghie, care a fost transmisă prin
viu grai, fiind considerată prima Liturghie a Bisericii creştine. Pomenirea lui
se face pe 23 octombrie.
Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului
Acesta este numit în Faptele Apostolilor Iuda, iar de Matei şi
Marcu este numit în Evanghelie Tadeu şi Levi. Iuda a scris o Epistolă care se
regăseşte în Sfânta Scriptură, şi tradiţia spune că a fost trimis de Mântuitorul
la regele armenilor Abgar pentru a-l vindeca. Iuda a vestit Evanghelia în
Mesopotamia, în Edessa şi Arara, iar acolo a fost omorât de păgâni, fiind
străpuns cu o suliţă. Pomenirea lui se face pe 19 iunie.
Sfântul Simeon, ruda Domnului
Acesta a urmat în scaunul Ierusalimului după fratele său Iacob.
A făcut parte din grupul celor 70 de ucenici ai Domnului. Fiind martorul
distrugerii Ierusalimului în anul 70 de către Tit, fiul împăratului roman
Vespasian, nu a părăsit cetatea sfântă, ci a reorganizat comunitatea creştină de
aici. Sfântul Simeon este prăznuit pe 27 aprilie.
Autor: M. Nedelcu
Sursa: www.ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial