Într-una din zile un prinț a chemat la curte un
vânzător de cai, care a adus cu sine doi cai frumoși pe care voia să-i vândă.
Cele două animale semănau foarte mult: tinere, robuste, numai că vânzătorul
cerea pentru unul din ei un preț dublu față de celălalt. Prințul chemă
curtezanii și le spuse: „voi face cadou ambii cai celui care va știi să-mi
explice de ce unul valorează dublu față de celălalt ”.
Curtezanii se prezentară în fața cailor și, uitându-se
bine la ei, nu descoperiră nici o diferență care să justifice prețul dublu al
unuia dintre cai.
„Din moment ce nu vedeți diferența între cei doi cai,
vă voi lăsa să-i încercați, poate așa vă veți da seama de ce unul valorează de
două ori mai mult decât celălalt”.
Doi călăreți se urcară pe cai și făcură înconjurul
curții de câteva ori. Însă nici după această probă curtezanii nu reușiră să
înțeleagă diferența de valoare dintre cei doi cai.
Atunci prințul le explică: „Cred că ați observat că,
în vreme ce alergau în curte, unul din cai nu lăsa fir de praf în urma lui, în
timp ce celălalt cal lăsa în spatele său un nor de praf. Tocmai din acest motiv
unul valorează dublul celuilalt, pentru că își face treaba fără a ridica atâta
praf”.
Dar în societatea
noastră, carieră face tocmai cel care ridică mai mult praf (sau face mai multă
gălăgie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial