Reflecţie la sărbătoarea sfântului martir Gheorghe
Citind viaţa sfântului martir Gheorghe, am întâlnit expresia:
"Viaţa acestui sfânt este ascunsă în legendă". Mi-a plăcut expresia, dar îmi
permit să fac un mic comentariu: "Numai părinţii credincioşi fac din copiii lor,
oameni de legendă". Dacă avem astăzi fericirea de a celebra un "sfânt de
legendă", cum este sfântul martir Gheorghe, asta de datorează, după harul divin
al lui Dumnezeu care a lucrat în viaţa lui, educaţiei profund creştine pe care a
primit-o el de la credincioşii săi părinţi, Geronziu şi Policronia.
Pastorul american, de origine irlandeză, Bob Gass, născut în
1952, unul care s-a ocupat mult cu educaţia copiilor şi tinerilor, spunea
într-un articol al său, citez: "Până la 5 ani, copilul învaţă 75% din tot ceea
ce va şti în viaţă. Iar până la 18 ani mintea lui este ca un tipar. De aceea,
fiecare părinte trebuie să se străduiască pentru a fi un bun model pentru
fiecare copil al său, dar şi pentru fiecare copil care îi iese în cale".
Sfântul mare mucenic Gheorghe (275-303) s-a născut la Beirut,
capitala Libanului de astăzi, dintr-o familie profund creştină. Mama sa
Policronia era o creştină bună din Palestina, iar tatăl său Geronzio, tot un
creştin bun, era un oficial al armatei romane, în Lydda,?ara Sfântă, dar născut
în Cappadocia, o regiune din vestul Turciei de astăzi. Amândoi părinţii fiind
creştini buni, l-au crescut şi educat cu multă grijă pe copilul lor Gheorghe,
încă din fragedă pruncie, în religia creştină.
Deşi a rămas orfan de tată încă de 14 ani, iar mai târziu şi de
mamă, educaţia şi exemplele bune primite de ei din fragedă pruncie, i-au fost
suficiente pentru a face din el un erou al Bisericii de la început.
Părinţilor, sunteţi voi oare o binecuvântare pentru copiii
voştri, asemenea părinţilor sfântului Gheorghe ? Naşteţi, creşteţi, educaţi şi
daţi voi Bisericii, în copii dvs., nişte eroi ai credinţei?
Ajungând la vârsta majoratului, Gheorghe se hotărăşte să urmeze
cariera militară a tatălui său. De aceea, înainte de a pleca de acasă, cunoscând
cuvântul lui Isus care spune: "Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă
rost de pungi, care nu se învechesc, şi veţi dobândi o comoară nesecată în
ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia" (Lc 12,33),
tânărul Gheorghe vinde tot ceea ce are, împarte săracilor şi apoi merge la
Nicomedia, azi oraşul Izmir din Turcia, oraş imperial, oraş reşedinţă a
împăratului Diocletian (244-311), unde este primit cu alese onoruri în garda
imperială şi făcut tribun, adică comandant peste 1000 de ostaşi, în amintirea
bunelor servicii ale tatălui său, Geronzio.
Dar tânărul tribun Gheorghe, înainte de a fi un ostaş al
împăratului Diocleţian, el era un ostaş al Regelui Regilor, un ostaş al armatei
lui Cristos. De aceea el a avut grijă ca prin tot ceea ce spune şi a
înfăptuieşte, să aducă cât mai suflete la credinţa în Cristos. Şi nu pierdea
nici o ocazie de a face această lucrare nobilă.
În Evanghelia după Ioan, ni se spune că unul dintre
aspectele de bază ale vieţii creştine este productivitatea. Vechiul Israel a
fost o viţă neroditoare, în ciuda tuturor îngrijirilor divinului Viticultor (cf.
Ps 80,8-9; Is 5.2). Prin contrast, Isus se prezintă pe sine ca
fiind viţa cea adevărată, care aduce rod prin mlădiţele sale, care sunt ucenicii
săi (cf. In 15,1-11).
În esenţă, conform evangheliei, rodul îmbelşugat aşteptat de
Dumnezeu de la noi, creştinii, este dragostea noastră faţă de el şi dragostea
frăţească faţă de toţi oamenii de mântuit: "Aceasta este porunca mea, să vă
iubiţi unii pe alţii" (In 15,12). În Evanghelia după Ioan, Isus ne
repetă de trei ori de trei ori această poruncă, ca să n-o uităm niciodată (cf.
In 13,34; In 15,12.17).
Vorbind despre sfântul Gheorghe, papa Gelaziu (492-496), cel
care l-a canonizat în sec. V, spunea: "Sfântul Gheorghe este unul al cărui nume
este în mod drept cinstit de oameni, însă eroicele sale fapte sunt cunoscute
numai de Dumnezeu". Aceste cuvinte ne arată că sfântul Gheorghe a trăit la
superlativ credinţa sa în Isus şi dragostea faţă de semeni.
Viaţa sfântului Gheorghe ar putea fi descrisă ca o viaţă cu
mult rod, ca o viaţă duhovnicească din belşug (cf. In 15,11), căci el a
fost o mlădiţă vie ce a rămas mereu unită cu viţa, Cristos. El a putut spune
mereu cu psalmistul: "Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi"
(Ps 16,5).
Suprema formă de dragoste faţă de Isus şi faţă de semeni este
dedicarea vieţii pentru a purta Evanghelia şi mântuirea lui Cristos tuturor
oamenilor care au nevoie de ea. De fapt, Isus, înainte de a se înălţa la cer, a
lăsat poruncă tuturor ucenicilor săi să vestească lumii întregi evanghelia sa,
mântuirea sa: "Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi evanghelia la orice
făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va
fi osândit" (cf. Mc 16,15-16).
Se spune că, odată fiind în călătorie, Gheorghe, călare pe un
cal alb, a ajuns într-un ţinut unde oamenii se închinau unei vietăţi marine,
probabil un crocodil de dimensiuni mai mari, pe care localnicii îl credeau zeu
şi îi ofereau în fiecare zi câte o oiţă din turmele lor. După ce şi-au terminat
de dat oile, un oracol păgân le-a spus că de acum înainte trebuie să-i ofere
zeului lor, în fiecare zi, câte o fiinţă umană; iar prima fiinţă umană indicată
de acest oracol, ca jertfă pentru zeul lor marin, a fost chiar fiica regelui
acelui ţinut. Iconografia creştină îl prezintă pe Gheorghe scoţând tânăra
prinţesă vie şi nevătămată din gura monstrului ucis. Gheorghe a ucis monstrul
marin, cu uşurinţa cu care odinioară Daniel a ucis vietatea marină din Babilon.
Ca şi Isus (cf. 1In 3,8), Gheorghe, în acest caz, a
luptat cu diavolul simbolizat prin acest monstru marin şi a salvat sfânta
Biserică, simbolizată prin acea prinţesă. Călăreşte pe un cal alb, care
simbolizează harul lui Dumnezeu cel poartă mereu în această luptă. Şi noi suntem
chemaţi să luptăm zi de zi, "îmbrăcaţi cu armura lui Dumnezeu" (Ef
6,11.14-17) şi învingem balaurii demonici din viaţa noastră şi din a altora,
balauri indicaţi de Isus că ar locui chiar în inimile noastre: "Căci din inimă
ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile
mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om" (Mt 15,19-20).
Şi aşa cum la omorârea balaurului de către Daniel, regele
Babilonului şi mulţi alţi păgâni au venit la credinţă (cf. Dan Bel şi
Balaurul 25-28), tot astfel la omorârea zeului marin şi în urma predicii ţinute
de către tânărul Gheorghe, regele acelui ţinut şi mulţi alţi păgâni au venit la
credinţa în Isus. Sufletele câştigate pentru Cristos şi pentru Evanghelie erau
toată bucuria tânărului tribun, Gheorghe. Oare care este bucuria noastră cea mai
mare?
Aşa cum spuneam mai înainte, Gheorghe, înainte de a fi un ostaş
al împăratului, a fost un ostaş credincios al lui Cristos. De aceea, atunci
când, în anul 302, Diocletian a declanşat persecuţia împotriva creştinilor, după
practica celorlalţi împăraţi păgâni, şi a emis un decret prin care orice soldat
creştin trebuia să fie arestat şi obligat să aducă sacrificii zeilor păgâni,
Gheorghe a fost primul care a protestat şi s-a opus pe faţă împăratului
Diocleţian, deşi ştia urmările.
Se pare totuşi că Diocleţian îl simpatiza pe Gheorghe, datorită
bunelor servicii ale tatălui său, Geronziu, şi i-a oferit clemenţă, cu condiţia
ca tânărul şi viteazul tribun Gheorghe să renunţe la credinţa în Cristos şi să
aducă jertfă zeilor romani. Ba mai mult, Diocletian i-ar fi oferit lui Gheorghe
pământuri şi sclavi pentru a renunţa la Cristos, dar el a refuzat categoric.
Când ai o comoară nesecată în ceruri, şi când Isus este singurul tău bine, nu te
mai interesează trecătoarele comori pământeşti. El deja lăsase în urmă aceste
comori trecătoare.
În anul 303, Diocleţian a început deja să-şi pună în aplicare
decretul de prigoană împotriva creştinilor, emis cu un an în urmă, prin care
creştinii erau obligaţi să aleagă între Cristos şi idoli, între viaţă şi moarte.
La această alegere a fost pus şi tânărul tribun creştin, Gheorghe. Şi aşa cum
era deviza creştinilor din primele veacuri, "mai degrabă moartea decât idolii",
Gheorghe, alături de alţi tineri ostaşi creştini, a ales cu bucurie moartea
pentru Cristos şi pentru Evanghelie.
Dus în templul lui Appolo, de către oamenii lui Diocleţian,
pentru ca acolo să aducă jertfă zeilor, Gheorghe, în numele lui Cristos, l-a
somat pe demonul ce locuia în zeul de piatră, să mărturisească adevărul că el nu
este Dumnezeu şi că Dumnezeul cel adevărat este cel mărturisit de creştini. După
această mărturisire, zeul s-a prăbuşit la pământ, sfărmându-se în multe bucăţi.
Cu această ocazie o mulţime mare de păgâni s-au făcut creştini. Gheorghe nu
pierdea nici o ocazie despre a vorbi şi de a lucra spre slava lui Dumnezeu şi
spre mântuirea sufletelor.
Dacă Isus cel drept, Fiul lui Dumnezeu cel Viu, pentru a-i
mântui pe oameni şi pentru a intra în slava sa, a trebuit să sufere şi să moară
pe cruce (cf. Lc 24,26), atunci şi creştinii, pentru a se mântui şi
pentru a intra în cer, trebuie să sufere şi să moară şi ei, căci Scriptura
spune: "Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu"
(Fap 14, 22). Iar a suferi împreună cu Isus este o mare onoare: "Vouă vi
s-a dăruit pentru Cristos, nu numai să credeţi în el, ci să şi pătimiţi pentru
el" (Fil 1,29).
Thomas de Kempis (1379-1471), autorul Imitaţiunii lui
Cristos, spunea: "Dacă tu nu vrei să suferi nici un necaz, cum vrei atunci
să fii prietenul lui Isus cel Răstignit?"
Sfântul Paul, în cea de-a doua lectură a sărbătorii de astăzi,
ne spune că noi purtăm lumina şi puterea cea mare a învierii lui Cristos, în
vasele de lut ale trupurilor noastre (cf. 2Cor 4,7-15).
Metafora lui Paul cu vasele de lut ne duce cu gândul la un
eveniment din vremea lui Ghedeon.
În capitolul 7 din Judecători, citim că Ghedeon a luat cu el
numai 300 de luptători pentru a elibera ţara de invadatorii madianiţi. Fiecare
bărbat avea o trâmbiţă, o torţă şi un ulcior de lut. Ei au pus torţele în
ulcioare, astfel că lumina nu se vedea de la distanţă. Când au ajuns în mijlocul
madianiţilor, ei au spart ulcioarele şi abia atunci a strălucit lumina
biruitoare (cf. Jud 7,20-21).
De aceea, Dumnezeu, pentru a-şi arăta lumina şi puterea
învierii sale, prin Gheorghe, a voit ca trupul de lut al Gheorghe să fie spart
de călăii lui Diocleţian. Dus în templul lui Appolo, dus la locul de tortură,
călăii i-au spart vasul trupului său, prin bice, vergi, piepteni de fier,
cărbuni aprinşi şi groapă cu var.
Şi pentru că fundamentul vieţii creştine i-a fost bine pus de
către credincioşii săi părinţi, Gheorghe, în toate aceste cazne, şi în toată
această spargere a trupului său, n-a simţit decât o bucurie de nedescris. Mulţi
păgâni, văzând cum sfântul Gheorghe a suportat feluritele şi lungile chinuri, cu
tărie şi cu bucurie sufletească, au venit la credinţa în Isus.
Acum înţelegem mai uşor de ce Dumnezeu ne sparge şi nouă vasele
de lut al trupurilor noastre, prin diferite suferinţe, şi de ce Paul spunea:
"Când sunt slab, atunci sunt tare" (cf. 2Cor 12,9-10).
Se spune că acolo în închisoare, călăii i-ar fi cerut lui
Gheorghe, în batjocură, ca să învie un deţinut mort care se afla îngropat acolo.
După o scurtă rugăciune a lui Gheorghe, mortul s-a ridicat şi a stat în
picioare, spre marea uimire a păgânilor. Era împlinirea promisiunii lui Isus
pentru cei care vor crede în el, că şi ei vor face lucrările pe care le-a făcut
el (cf. In 14,12). Cu această ocazie, însăşi împărăteasa Alexandra şi
numeroşi alţi păgâni s-au făcut creştini, ceea ce le-a atras imediat condamnarea
la moarte.
În final, sfântul Gheorghe, asemenea fraţilor macabei, din
prima lectură (cf. 2Mac 7,1-14), şi-a oferit cu generozitate viaţa,
plecându-şi capul sub sabia călăului, cu ferma credinţă că Isus îi va învia şi-i
va da un trup de glorie la a doua sa venire.
Toate aceste amănunte din viaţa sfântului Gheorghe, care a fost
bine crescut şi educat creştineşte de către evlavioşii săi părinţi, ne arată
mare lui iubire faţă de Dumnezeu cel întreit şi unic, dar şi mare lui iubire
faţă de oameni, pe care i-a iubit mult şi a căutat să-i aducă la credinţa
mântuitoare, aşa cum ne-a spus Isus şi în evanghelia de astăzi (cf. In
15,9-17) De aceea, Biserica ni l-a propus astăzi pe sfântul Gheorghe, nu numai
spre meditare şi edificare, ci şi spre imitare.
Cercetătorul american George Gill (n. 1918) spunea: "Când se
naşte un om, cineva trebuie să suporte un dureros travaliu. Motivul pentru care
astăzi sunt aşa de puţini cei născuţi din nou, este faptul că tot mai puţini
creştinii sunt dispuşi să intre într-un astfel de travaliu spre salvarea lor".
Părinţii sfântului Gheorghe şi toţi părinţii buni creştini au
făcut şi fac continuu acest travaliu şi această trudă. Dacă n-ar fi fost acest
travaliu şi această trudă duhovnicească al părinţilor, noi nu l-am fi avut
astăzi pe sfântul Gheorghe şi nici pe ceilalţi sfinţii.
Tu, frate creştin, care în această lume ai aceeaşi misiune de
la Isus, ca Paul, ca Gheorghe şi ca toţi ucenicii lui Isus; tu care citeşti acum
aceste rânduri, în sărbătoarea Sfântului Gheorghe, ce faci tu pentru ca lumea în
mijlocul căreia trăieşti să vină la lumina credinţei, să se apropie mai mult de
Dumnezeu, să se nască din nou şi să se mântuiască? Accepţi tu spargerea trupului
tău spre ivirea luminii şi puterii lui Dumnezeu? Te oferi tu voluntar în muncă
şi trudă duhovnicească, spre naşterea din nou a semenilor tăi? Lupţi tu cu
armele dreptăţii lui Dumnezeu?
Să nu uităm, fraţi creştini, că a nu misiona înseamnă a
demisiona din armata lui Isus şi din fericirea cerului. Să nu uităm că, dacă nu
ne oferim voluntar pentru a munci şi a trudi la naşterea din nou a fraţilor
noştri, nu o realizăm nici pe a noastră. De aceea, în aşa fel să ne trăim viaţa
pământească, ca la sfârşit să merităm, asemenea sfântului Gheorghe, locurile ce
ne-au fost pregătite în cer de către Isus (cf. In 14,2-3)
La mulţi ani tuturor care poartă numele binecuvântat al
sfântului Gheorghe!
Cristos a înviat!
Autor: Pr. Ioan Lungu
Sursa: www.ercis.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial