SF. ROZARIU

Rugăciunea sfântului Rozariu, o praştie puternică a Maicii Domnului


Suntem în luna octombrie, lună dedicată rugăciunii Rozariului Preacuratei Fecioare Maria. Un eveniment din Sfânta Carte, cel în care tânărul David îl învinge pe uriaşul filistean Goliat, aşa cum tot David a învins şi leul şi ursul care voiau să fure oiţe din turma sa, numai cu o praştie, mi-a inspirat o "metaforă" pentru rugăciunea Rozariului, pe care am îndrăznit să o numesc: "Praştia puternică a Maicii Domnului" (cf. 1Sam 17,1-51).

Praştia lui David cu pietricelele ei lustruite este o imagine biblică a Rozariului şi a bobiţelor sale, mult mai multe şi mult mai puternice decât cele din praştia lui David, prin care putem învinge şi noi: "Goliaţii, leii şi urşii care ne atacă sufletele, voind să ni le piardă".

Orice bobiţă a Rozariului simbolizează nu numai piatra desprinsă din praştia lui David, ci şi piatra desprinsă din munte, văzută de Nabucadenţar, care a lovit împărăţiile lumi şi le-a distrus (cf. Dan 2,38-45) dar şi pe Isus Piatra, care va cădea peste duşmanii săi (cf. Mt 21,44).

Şi, ca să fac o aplicaţie cu puterea rugăciunii Sfântului Rozariu, putere care face şi obiectul originii Sărbătorii Sfântului Rozariu, voi aminti două biruinţe obţinute de creştini, cu Rugăciunea Rozariului, contra turcilor, care voiau să transforme Europa Creştină în ţinut musulman.

1. Cea de la Lepanto, din 1571, care a fost la fel de răsunătoare ca şi victoria lui David contra lui Goliat.

Să ne amintim de ravagiile pe care otomanii le făcuseră deja printre ţinuturile creştine. Vechi comunităţi creştine înfloritoare din Asia Mică şi Africa de Nord au dispărut aproape complet. În aceste condiţii, au fost organizate mai multe cruciade, însă acestea n-au reuşit să stopeze decât pentru un timp expansiunea otomană. Avea să urmeze căderea Constantinopolului (1453), ocuparea Insulei Malta (1565), iar în 1570, în încercarea de a pune stăpânire pe Veneţia, trupele sultanului Selim al II-lea (1566-1574) invadau Cipru.

Atunci s-a ridicat David al creştinilor, papa Pius al V-lea (1504-1572) şi a chemat întreaga creştinătate să ia în mâini Rozariul Preacuratei Fecioare Maria şi să se roage pentru victorie. Câte bobiţe ale Rozariului au fost trecute printre degetele creştinilor în timpul rugăciunii, tot atâtea pietre au fost aruncate cu praştia Rozariului asupra turcilor, care au fost învinşi de o armată mult mai mică ca a lor.

Ziua victoriei creştinilor, înarmaţi cu Rozariul Preacuratei Fecioare Maria, a fost 7 octombrie 1571. Acea zi memorabilă a rămas până astăzi sărbătoarea Sfântul Rozariu. Iar Maria a rămas pentru creştini Regina Victoriilor.

2. În anul 1683, o armată imensă de turci, formată din peste 200.000 de soldaţi, a asediat Viena, capitala Austriei, una dintre cele mai puternice bastioane ale creştinismului. Atunci, Ioan Sobieski, comandantul suprem al armatelor poloneze, a alergat în apărarea cetăţii asediate, care era pe punctul de a fi cucerită. Împreună cu trupele sale, el s-a încredinţat ocrotirii Maicii Domnului, implorându-i ajutorul. Toată armata, împreună cu Ioan Sobieski, în genunchi, au participat la Liturghie în conventul camaldulenzilor şi au recitat sfântul Rozariu, după care comandantul a dat semnalul de atac. În scurt timp, turcii au fost zdrobiţi şi cei care au mai rămas au fost puşi pe fugă.

Dacă mergem la Biblie vom vedem că Lepanto şi Viena creştine au corespondenţe în istoria poporului ales. În vremurile când poporul ales era înconjurat de mulţi duşmani, iar el se ridica la rugăciune pentru a cere ajutor divin, Dumnezeu îi dădea biruinţă. Astfel:

- La Rafidim este primul loc unde israeliţii au luptat după ieşirea din Egipt. Aici au venit amaleciţii ca să se bată cu Israel. Moise a stat în stare de rugăciune. "Atunci când Moise îşi ridica mâinile spre cer, biruia Israel; iar când îşi lăsa mâinile, biruia Amalec" (Ex 17,8-11).
- Urmaşii lui Ruben, ai lui Gad şi o jumătate din seminţia lui Manase au avut de luptat cu agarenii, cu Ietur, cu Nafis şi cu Nodab. Agarenii şi toate ale lor au fost daţi în mâna evreilor, pentru că ei în vremea luptei au strigat către Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a ajutat pentru că ei nădăjduiau în el (cf. 1Cr 5,18-20)
- Iosafat, regele lui Iuda, având de înfruntat o mulţime de vrăjmaşi moabiţi şi amoniţi. El întâi de toate s-a rugat. Şi Iahaziel levitul, primind lumină de la Duhul Sfânt, s-a ridicat şi a zis, Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi în faţa acestei mari mulţimi, căci voi veţi cânta şi nu veţi lupta, căci Dumnezeu va lupta pentru voi. Moabiţii şi amoniţii, la auzul cântării de laudă a lui Iuda, s-au nimicit între ei. (cf. 2Cr 20,12-24).

Dacă Dumnezeu a dat victorii în luptele cu duşmanii văzuţi, cu atât mai mult el dă victorii contra duşmanilor nevăzuţi ai mântuirii. "Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti" (Ef 6,12). "Noi distrugem născocirile minţii şi orice îngâmfare care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi cucerim orice minte ca să asculte de Cristos" (2Cor 10,3-5).

Iată şi o victorie duhovnicească, dată de Dumnezeu Bisericii, prin Rozariul Preacuratei Fecioare Maria.

Să ne amintim, în acest sens, de sfântul Dominic (1170-1221), cel care a primit Rozariul de Sfânta Fecioară Maria şi a fost învăţat de ea cum să se roage şi cum să mediteze misterele mântuirii, care a reuşit prin puterea sfântului Rozariu să pună capăt ereziei răspândite de albigenzi, duşmanii declaraţi ai oricărei forme de cult. Deşi sfântul Dominic predicase în atâtea oraşe din Franţa şi făcuse multe minuni, nici unul dintre eretici nu s-a convertit. Însă atunci când sfântul Dominic a recurs la ajutorul Rozariului Fecioarei Maria, a reuşit. Recitând sfântul Rozariul, dimineaţa, la prânz şi seara, în scurt timp, i-a readus pe acei sărmani amăgiţi la unitatea Bisericii.

Cine poate spune câte suflete s-au convertit şi câte mărturii bune s-au dat prin puterea Rozariului?

Prin rugăciunea zilnică a sfântului Rozariu, sfântul Ludovic Maria Grignion de Montfort (1675-1716) convertea şi pe cei mari păcătoşi şi-i făcea să persevereze în har şi în râvna creştină. El spunea: "Nimeni nu mi s-a împotrivit, din momentul în care îl atingeam cu Rozariul meu".

Cine poate spune câte suflete a întărit rugăciunea Rozariului, în lupta pentru credinţă şi curăţie?

Sfânta Maria Goretti (1890-1902), dimineaţă de dimineaţă participa la sfânta Liturghie cu părinţii şi fraţii, iar seară de seară, împreună cu toată familia, recita Rozariul. Sfânta Liturghie şi Rozariul au fost armele care i-au dat putere să respingă provocările la păcat şi să moară martiră a sfintei curăţii.

Exact la fel a fost şi cu Veronica Antal (1935-1958), crinul însângerat din Nisiporeşti-Neamţ. Zilnic era la sfânta Liturghie, la sfânta Împărtăşanie şi la sfântul Rozariu. Cu astfel de arme a rezistat violenţei păcatului şi a murit martiră a Sfintei Curăţii.

De aceea, sfântul Padre Pio (1887-1968) avea să spună: "Cu adevărat sfântul Rozariu este ca o armă în mâinile noastre. Un creştin fără Rozariu este ca un soldat fără armă. Cum poate birui un soldat fără armă? Cum poate să se apere de rele şi să cucerească cerul un creştin fără Rozariu?"

De aceea aproape toţi papii Bisericii, de la Lepanto încoace, au susţinut şi recomandat rugăciunea Rozariului. Ioan Paul al II-lea (1920-2005) a scris o scrisoare apostolică, Rosarium Virginis Mariae.

Dar nu numai papii Bisericii, dar şi episcopii noştri au recomandat cu căldură rugăciunea Rozariului.

- Îmi amintesc cu emoţie de toamna anului 1976, când, seminarist fiind, am fost la Miroslava pentru muncile de toamnă. Acolo, în acele zile de toamnă, era şi PS Petru Pleşca. Parcă îl văd şi acum pe alee recitând sfântul Rozariu. O călugăriţă în vârstă l-a întrebat: "Ce mai faceţi Preasfinţite? La care Preasfinţia sa i-a răspuns: "Iată, necăjesc pe Maica Domnului!" Aşa a condus Biserica locală în acele timpuri grele.

- Actualul episcop de Iaşi, PS Petru Gherghel, a recomandat prin multe scrisori pastorale rugăciunea sfântului Rozariu. Apoi a scos şi nişte CD-uri cu rugăciunea Rozariului, prin care voieşte să se roage zilnic împreună cu turma sa. Episcopul spunea: "Rozariul este rugăciunea tuturor, Rozariul este rugăciunea de laudă a fiilor lui Dumnezeu împreună cu mama tuturor, Fecioara Maria".

Din cauza puterii şi eficacităţii sale în toate domeniile vieţii, diavolul caută să ne smulgă Rozariul din mâni şi să ne îndepărteze de recitarea lui.

În Cronicile Ordinului Benedictin, se istoriseşte că o călugăriţă, pe nume sora Maria a Apostolilor, era deosebit de evlavioasă către Preasfânta Fecioară Maria şi către Rozariul ei. Într-o noapte pe când stătea îngenunchiată în faţa unei icoane a Sfintei Fecioare Maria şi recita Rozariul, apare în camera ei, foarte furios, diavolul, care cu mare putere îi smulge Rozariul din mâini, apoi dispare în noapte. Vai, la cât de mulţi dintre creştinii de astăzi diavolul le-a smuls Rozariul! (cf. Pr. Iosif Duman, Luna octombrie, Bacău, 1940, p. 22).

Conştienţi de puterea de mijlocirea a Preacuratei, cea mai mare mijlocitoare de har, dar şi de eficacitatea Rozariului, "praştia puternică a Maicii Domnului", să ne luăm şi noi deviza sfântului Iosif Benedict Labre (1748-1783): "Rozariul până la moarte!"

Pr. Ioan Lungu