Anton era un evreu, proprietar al uneia din brutăriile cele mai faimoase din Germania. Când îl întrebau cum a supraviețuit Holocaustului, el povestea această istorioară:
- Știi de ce sunt eu viu, astăzi?
Când eram adolscent, naziștii ne-au dus cu un tren la Auschwitz. Zile întregi, cu haine subțiri, pe un ger de crăpau pietrele, fără mâncare și fără apă. A nins tot drumul. Moartea ne pândea din fiecare ungher al vagonului.
Lângă mine, un bătrân tremura fără încetare. Și eu eram congelat, dar am folosit mâinile mele pentru a-i masa mâinile, și obrajii și pieptul lui. L-am ținut îmbrățișat toată noaptea. I-am vorbit continuu, și l-am implorat să nu cedeze. Când s-a făcut dimineață și a răsărit soarele, am descoperit ceva ce m-a făcut să tremur și să plâng de bucurie: toți ceilalți din vagon erau morți. Rămăsese numai el… și eu.
El trăia pentru că i-am ținut eu de cald.
Eu trăiam … pentru că l-am ținut în viață pe el.
Apoi Anton adăuga: secretul supraviețuirii constă în a încălzi inimile altora. Atunci când încălzești pe cineva, de fapt te încălzești și pe tine.
ACEST LUCRU ÎNSEAMNĂ A TRĂI… TRĂIEȘTE ȘI TU.
