INACTUALITATEA SF. IOSIF

Aș vrea să vă vorbesc despre inactualitatea Sf. Iosif. Ați înțeles bine: nu de actualitatea, ci de inactualitatea acestui sfânt, de cât este de anacronic pentru timpul și cultura pe care o trăim și o respirăm...
Dacă privim bine, dintr-un anumit punct de vedere, toți sfinții sunt puțin anacronici: ne pun în față valori și alegeri de viață care nu sunt la modă și care merg împotriva curentului; dar sunt acest aspect mi se pare că Sf. Iosif îi întrece pe toți.

Este, de exemplu, unul care nu a vorbit niciodată: este tatăl pământesc al lui Isus, Răscumpărătoul și Mesia, și totuși nu spune nimic în evanghelii, nici măcar un cuvânt.

Este Sfântul tăcerii.

Și al ascunderii, al umilinței.

După un început puțin tumultuos al sarcinii lui de tată pământesc al lui Isus – mergi în Egipt și du copilul acolo; întoarce-te la Nazaret pentru că pericolul a trecut - ninic nu se mai știe despre el, decât numai că, atunci când Isus a împlinit vârsta de 12 ani, acesta l-a făcut să tremure un pic pe tatăl și mama lui deoarece a dispărut timp de trei zile, stând să asculte și să învețe printre doctorii din templu.

Apoi nimic. Nu mai știm nimic despre Sf. Iosif, decât numai că Isus a stat în atelierul său de tâmplar până în jurul vârstei de 30 de ani, când și-a început viața publică.

Nu ne spune nimeni când a murit Iosif, nici cum a murit; nu mai apare deloc în viața publică a lui Isus.

O viață obișnuită, absolut ferială; fără zgomotul cronicii, fără prețul notorietății, fără sigiliul succesului.

Ce fel de actualitate poate să aibă un om de felul acesta pentru o lume și o cultură unde pare că succesul, notorietatea și zgomotul sunt valori aproape absolute, unde a apărea pare mai importantă decât a fii?

Inactual, Sf. Iosif, inactual.

Și apoi, din acel puțin pe care-l cunoaștem, paradigma fundamentală a vieții lui a fost ascultarea. Adică atitudinea de fond pentru care el a găsit sensul vieții și plinătatea ei se afla nu în a căuta să-și plănuiască zilele așa cum îi plăcea, nu în a le evalua ținând cont de conveniența și plăcerea lui, dar primindu-le în fiecare zi ca dar și mister dim mâinile lui Dumnezeu, și căutând să intre cu iubire și generozitate într-un sens pe care un Altul le dădea zilelor vieții lui, fără a cere mai mult, fără a pretinde nimic în plus.

A făcut din ascultare o virtute și un sens: și nu a fost o ascultare facilă, ci trăită în mister, eu cred că și în îndoială sau în angoasă (paginile evanghelice sunt o mărturie în acest sens).

Cum să prezentăm un astfel de sfânt nouă care căutăm sens și satisfacție în " self made men", în a ne construi de la noi înșine destinul, fără a cerși răspunsuri în altă parte decât în ființa noastră, fără a vrea să depindem de nimeni, fără a datora nimic altora?

Și, în sfârșit, și aici ne aflăm cu siguranță în mijlocul paradoxului, acest om a fost feciorelnic în sensul cel mai profund al cuvântului, chiar dacă era soțul Fecioarei Maria.

Și nu credeți unei anumite iconografii care îl prezintă ca un moșuleț care a stat lângă Maria mai mult ca un paznic al fecioriei ei decât ca mire și soț .

Era un om în sensul deplin al vigorii sale, care a știut să iubească deplin și cu intensitate pe Maria și pe Isus, dar fără a cere nimic pentru sine, conștient că se află în prezența unui mister care îl depășea și dispus pentru aceasta la orice jertfă.

Cum să prezentăm valoarea fecioriei, a castității și frumusețea ei și bogăția mărturiei Sf. Iosif dacă - știm prea bine - gândurilee noastre, alegerile noastre merg în cu totul altă direcție?
În sfârșit, acest sfânt este absolut în afara modei: de neprezentat.

Ce ar putea să spună Sf. Iosif lumii noastre pline de convulsii frenetice și de gălăgie, de mania protagonismelor, de excesele de orice fel fluturate ca reprezentând normalitatea; de afirmare punctuală a drepturilor eului, a sexualității trăite fără pudoare, fără iubire și fără delicatețe?

Și totuși eu vă cer- pentru că cunosc inteligența și sensibilitatea voastră - curajul unei confruntări oneste și sincere a vieții voastre, a dorințelor voastre, a alegerilor voastre, cu acest model.

Vă cer să acceptați viața acestui om, al acestui sfânt ca o provocare.

Pentru că ceea ce ne face bogați șiceea ce ne apropie de Adevăr nu este raportul cu idei, mentalități și mărturii care omologhează și justifică comportamentele noastre dar, mai ales, confruntarea cu tot ceea ce pune în evidență limita gândirii și a trăirii noastre.

O limită, pe de altă parte, de care noi poate ne dăm seama, atunci când ne asumăm responsabilitatea vreunui moment de reflexie mai puțin superficială; atunci când ne obosește mai mult efortul de a îmbrăca în fiecare zi măști pentru a ascunde ceea ce cu adevărat suntem și pentru a apărea în fața altora așa cum ne impun convențiile; atunci când, chiar și în relațiile cu ceilalți și cu noi înșine simțim că ne aruncăm la gunoi și încercăm nostalgia curăției și a inocenței.

Sf. Iosif este o provocare care contestă limitele noastre, dar ne și consimte să-l onorăm, pentru că ni se prezintă ca un drum făcut din onestitate intelectuală și morală.

Sf. Iosif este atât de inactual, atât de neprezentabilă este figura acestui sfânt încât, cred eu, este absolut necesar pentru noi toți, în interiorul anumitor noastre experiențe de credință și de trăire.

Putem și să ne rugăm lui Dumnezeu prin mijlocirea Sf. Iosif: există alți sfinți care, în credința și rugăciunea lor, au făcut experiența unei mijlociri puternice a Sf. Iosif încât să afirme, așa cum spunea Sf. Teresa de Avila, că orice rugăciune îndreptată spre Dumnezeu prin mijlocirea lui a fost primită întotdeauna.